Stiri

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"
"
8 mai 2020
Primele trenuri special comandate pentru asigurarea transportului lucrătorilor sezonieri la Viena, sunt solicitate să circule începând cu finalul acestei săptămâni, ca urmare a cererii operatorului feroviar de călători din Austria (OBB) și a discuțiilor purtate între autoritățile din Austria și România.

CFR Călători participă, în calitate de operator feroviar, la efectuarea acestui transport, în parteneriat cu compania austriacă OBB, organizatorul acestei acțiuni. Din punct de vedere tehnic, CFR Călători este pregătită, însă efectuarea transportului se va realiza cu condiția ca partea austriacă să colecteze suficiente rezervări pentru ocuparea vagoanelor.

Sunt pregătite, în prima parte a acestui program un număr de 2 perechi de trenuri cu plecare din Viena la Timișoara, în datele de 9 și 12 mai (plecare din Viena ora 23:05), respectiv cu plecare de la Timișoara la Viena în datele de 10 și 13 mai 2020 (plecare din Timișoara ora 21:13).

Toate trenurile vor fi formate numai din vagoane cușetă, fiecare garnitură având în compunere câte 5 vagoane cușetă românești și 5 vagoane cușetă austriece. Numărul total de locuri într-un tren este de aproximativ 350.

Circulația trenurilor speciale se va derula în conformitate cu condițiile aprobate de Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne, din România. "

To view this content we will need your consent to set third party cookies.
For more detailed information, see our cookies page.


To view this content we will need your consent to set third party cookies.
For more detailed information, see our cookies page.
 
  • Like
Reacții: sesamcave
S-a intamplat ieri din cate am vazut pe Digi.
"sursa degajarilor mari de fum , un scurtcircuit" ori eu vad ca a ars bine compartimentul motor, dar la ce reporteri avem............
 
Mai, hai sa lasam biserica in sat, vorba nemtilor.

Un incendiu la grupul motor este un eveniment feroviar grav, chiar daca nu ne convine. Asa se numeste un asemenea eveniment in sistemul feroviar, indiferent de amploarea incendiului sau de cine il stinge.

Sunt curios care sunt cauzele - folosesc in mod constient pluralul. In Franta nu am avut pana acum asemenea cazuri cu aceasta familie de automotoare, decat in faza de inceput, catre 1997-98.
 
Sunt automotoare X TER ale SNCF, fosta serie SNCF X 72500, supranumite "Aspiratoare".

Dateaza din 1997-2000 si exista in 2 versiuni, cu cutia din doua sau trei elemente. Au fost scoase partial din serviciu la SNCF pentru ca s-a considerat ca la jumatatea vietii investitiile intr-o modernizare completa pentru inca 15-20 de ani de viata ar fi prea mari, unele din ele au fost casate, altele au ajuns la Regio Calatori in Romania. Sunt printre cele mai moderne automotoare Diesel din Romania, constructiv vorbind sunt de aceeasi generatie cu seria 96 a CFR Calatori (Siemens Desiro Classic).
 
Chiar fiasco total n-au fost. Au fost primele reprezentante ale unei noi generatii de automotoare, e normal sa fi avut probleme la inceput. Cu seriile 642 (Desiro Classic) si 643/644 (Talent 1) in Germania a fost la inceput la fel. Intreaga generatie din anii 1995-2000 a avut asemenea probleme. Erau prea multe noutati deodata.

Un produs nu este acelasi dupa 20 de ani de intretinere si ameliorari ca la livrare. Nu vorbim de frigidere ci de material rulant. :)

Articolul in limba romana de pe Wikipedia e groaznic. Pe langa faptul ca e tradus automat din franceza si suna complet aiurea, e si cu o oarecare culoare, daca intelegi ce vreau sa spun. ;)
 
Nu sunt proiectate anapoda, ci mai degraba executate anapoda. E o poveste lunga. Baza e sanatoasa, alaturarea de echipamente e nefericita.

Ca sa citez un prieten, la CAF ajunge sa te uiti pe unde trec fascicolele de cabluri ca sa-ti dai seama cat de varza sunt. :D
 
  • Like
Reacții: GFN
Ca sa rectific: mai degraba "aproape sanatoasa". :) Intr-o vreme au avut si probleme structurale, la imbinarea dintre partea cu podea coborata si cea sub care se afla elementele motoare, insa asta e o problema a intregii generatii de automotoare de acest tip si nasul meu imi spune ca o va avea si prea-slavitul automotor gruiesc de la Remarul Pascani in cativa ani de acum...
 

În zilele de 28 și 29 august 2020, în stațiile CF Simeria, Subcetate și Petroșani va avea loc un eveniment ce va marca împlinirea a 150 de ani de la inaugurarea căii ferate Simeria-Petroşani.

Accesul tuturor doritorilor la eveniment este gratuit, dar limitat de normele sanitare în vigoare, motiv pentru care vă rugăm să purtați mască. Deplasarea pe traseul Simeria – Subcetate – Petroșani se va realiza cu trenul IR 1836.
Evenimentul este organizat de CENAFER, Urban Lab Valea Jiului și Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria, în parteneriat cu Teatru Dramatic Ion D. Sîrbu din Petroșani și susținut de Primăria Orașului Simeria și Primăria Municipiului Petroșani.
Program:
28 august, stația Simeria:
10:00 deschiderea evenimentului: cuvântări inaugurale și înmânare diplome de merit; dezvelire placă aniversară; lansare monografie și film documentar
11:33 plecarea participanților spre Petroșani cu trenul de linie IR 1836; în tren vor fi distribuiți fluturași către călători și aceștia vor fi informați cu privire la istoricul căii ferate parcurse de tren în acele momente
12:12 sosirea în stația Subcetate și dezvelirea plăcii omagiale
28 august, stația Petroșani:
14:00 sosire în stația Petroșani și deschiderea evenimentului de la Petroșani; cuvântări și înmânare diplome de merit; dezvelire placă aniversară; lansare Monografia liniei ferate Simeria – Petroșani și film documentar; vernisajul celor trei expoziții: expoziția de machete feroviare – realizată de Muzeul CFR – director Mircea DOROBANȚU, din cadrul CENAFER, expoziție de obiecte, aparate sau mici instalații feroviare – realizată de colecționarul Sorin TISA din Bistrița, expoziție de ceasuri feroviare – realizată de colecționarul Nicolae GHERGHIN din Petroșani
16:00 tur ghidat al patrimoniului feroviar din municipiul Petroșani, cu înregistrare prealabilă și pornire de pe peronul gării
29 august, stația Petroșani
acces liber la cele trei expoziții din incinta stației Petroșani
12:00 tur ghidat al patrimoniului feroviar din municipiul Petroșani, cu înregistrare prealabilă și pornire de pe peronul gării
19:30 dezbatere: viitorul patrimoniului feroviar din județul Hunedoara
20:30 Paracliserul – piesă de teatru în reprezentația Teatrului Dramatic Ion D. Sîrbu Petroșani
 
  • Like
Reacții: AdyAero
  • Like
Reacții: Michael
Salut,
Protest " zgomotos" pe liniile ferate germane, 28.09.2020, organizat de NEE ( Network of European Railways ) .
La acest protest , deşi nu este încă foarte cert cum, se vor folosi peste 100.000 kW de " forţă motrică ".
Din ce am înţeles eu, în principal la acest protest ar fi vorba de asigurarea accesului în mod corect şi nepărtinitor la transportul pe calea ferată germană şi a altor operatori europeni ce ar dori să intre pe piaţa dominată de DB ( Deutsche Bahn ) şi care ar fi " părtinită de Guvernul German...
Ca şi un simbolism, garnitura va ajunge la Gara Centrală din Berlin la ora 12 fără 5 minute...cele 5 minute simbolizând urgenţa cu care trebuie rezolvată această problemă...
Asociaţia NEE reprezintă 70 de operatori feroviari privaţi ce operază în Germania.
Locomotiva tractoare a garniturii va fi o Railpool ce va primi o " haină nouă " cu ocazia acestui protest.
Cheers,
Marius.
 
Aici sint in mers

To view this content we will need your consent to set third party cookies.
For more detailed information, see our cookies page.

[img=https://www.youtube.com/watch?v=FCOTjxG_Eps&feature=emb_logo]View: https://www.youtube.com/watch?v=FCOTjxG_Eps&feature=emb_logo[/img]
 
Alta veste


 
  • Like
Reacții: AdyAero
Salut !
Cu părere de rău şi durere în suflet, ţin să vă anunţ că Laos a scuipat cu graţie seminţe în capul României....o_O:(
Asta ca să o spun aşa, cât de cât diplomatic...
Laos, măi oameni buni !
L A O S !
În 2021, linia devine operaţională, deci va fi gata în 5 ( CINCI ) ani !
Au forat 120 km de tuneluri şi au montat 148 km de şină de cale ferată !
Cheers,
Marius.

PS : De când se sapă tuneluri la metroul din Bucureşti ? ...şi câţi km ???
PPS : Pe mine mă " ia cu inima" când văd ştiri de gen....cum la ei se poate şi la noi nu ?
PPPS : Să nu îmi veniţi cu argumente de gen " ...şi China e implicată ...."
Vă rog...:)

 
Ultima editare:
  • Sad
Reacții: AdyAero
vă anunţ că Laos a scuipat cu graţie seminţe în capul României

Unele subtilitati ale utilizatorilor actuali ai limbii romane depasesc puterea mea de intelegere.

Acest mod de exprimare imi aminteste de cei doi rromi pe care i-am vazut acum zece ani privind pe strada in Karlsruhe un Logan jerperlit caruia ii cadeau tablele de pe el, cu numere de inmatriculare din partea locului. L-au fotografiat cu telefoanele si au sunat la cei de acasa racnind de i-a auzit toata strada "baaaaaaa, am dat classsssa la nemtzi, baaaaaaaaa!"

Insa daca nu stim decat sa ne scuipam seminte in cap, fie si la modul figurat, ne meritam cu prisosinta soarta de paria ai lumii civilizate.
 
  • Like
Reacții: MariusM
@Horia_Radulescu
Salut,
Mesajul iniţial gândit de mine avea un limbaj un pic mai dur şi cu iz de....mahala, ( ar fi fost oricum un oximoron cuvintele acelea adăugate la situaţia României actuale ), aşa că am ajuns la forma de mai sus, după ce am mai stat un pic pe gânduri.
Bine, am luat în considerare şi să scriu un mesaj tern şi ...."political correct", dar NU am dorit asta.

Aş mai spune eu mai multe, dar mă limitez la atât...aş cârmi-o către zona de politică şi nu e locul potrivit pe acest forum !
Cheers,
Marius.