Gazele de esapare de la motorul diesel, la LDH-urile noastre ies din motor, urca printr-o teava pe peretele frontal al cabinei, apoi ies prin cozorocul de tabla de pe acoperis, teava face un cot de 90 grd si intra in acea ,,cutie '' de pe acoperisul cabinei. Acea ,,cutie'' este de fapt toba de esapament (sau amortizorul de zgomot - mai tehnic vorbind). Dupa ce strabat toba de esapare fac un nou cot la 90 grd in sus si ies in atmosfera. La LDH-urile de la metrou, din cauza constrangerilor legate de gabaritul mic al tunelului, aceasta toba este montata in alt loc pentru a nu fi locomotiva atat de inalta si a incape in tunel. Daca nu gresesc, cred ca toba este sub capota.
Stiu ca in anii ''80, Faur a realizat cel putin inca doua locomotive de acest tip, din seria celor mai moderne cu capotele foarte patratoase, care aveau experimental si o instalatie de spalare a gazelor de esapare pentru a nu fi toxice in tunel. Daca se faceau lucrari la linie in tunel trebuiau sa stea acolo cu LDH-ul pornit. Acesta emana gaze care sufocau muncitorii. Daca gazele erau spalate de acea instalatie nu mai erau toxice, iesea din locomotiva un fel de abur care nu era asa de periculos. La depou, apa contaminata cu particulele toxice din gaze se arunca la canal si se punea apa curata. Desi LDH-urile astea traiesc si azi, nu mai au acea instalatie, probabil ca nu a dat rezultate execeptionale.