Buna seara, astazi pe la 'nea Ionica a poposit o utilitara in adevaratul sens al cuvantului, desi nu a prea avut ce sa mestereasca la ea.
Ei, no, aratarea are un nume: ENO. Mai complet ar fi OAF/Dostal 5 ENO (Elektro Niederflur Omnibus- autobuz electric cu podea joasa), desi pe cutiuta machetei e inscriptionat doar, in mod simplist, numele de Elektro Wagen.
Ati ghicit, este o aratare eco-friendly, pe masura zilelor noastre. Proiectata posibil interbelic, dar in mod sigur produsa intre '50 si '55 de catre OAF in Floridsdorf, Wien, in 25 de exemplare, dihania simapatica, echivalentul electrocarurilor noastre, plimba coletele intre gara si principalele oficii postale vieneze, sau intre ele, cu spor relativ mare, actionand pana '81.
Specificatiile tin mai mult de o mica locomotiva: motorizarea Brown Boveri, curent continuu, ce isi tragea puterea din 2 baterii Varta de 900 kg si 30 kW fiecare, antrena rotile prin 3 trepte inainte, si 2 inapoi. Autonomia este impresionanta pentru anii '50, anume 60 de km. Viteza, in schimb, le facea sa para mai vulnerabile: abia daca prindeau 28 de km/h. Total suficient orasului aglomerat, mai ales tinand cont de capacitatea de transport: 3,15 tone putea duce micuta furnica.
In capitala Imperiului, erau garate intr-o fosta hala K.u.K (a.k.a Imperiala) a scolii militare de echitatie, probabil pe Ungargasse, desi mai trebuie sa ma documentez. Au mai circulat si in Linz, Innsbruck, Graz, Villach, Salzburg si Klagenfurt.
Macheta, o foarte ferchesa Starline, continua seria tematicilor dubiose: cine s-ar fi gandit ca un producator asa de micut, chiar daca sub egida Brekina, ar fi ales un asemenea subiect riscant, asemenea si Steyr-ului Baby, care a fost produs in versiunea utilitara (mai multe, in viitor). Este foarte frumos detaliata, chiar daca putin cam robust manufacturata. Se poate observa si motorul electric, bateriile stand intr-un compartiment dupa sofer, trapele fiind de asemenea vizibile. Tampografia este excelenta, facand reclama la un lant de magazine cu istorie bogata, preluat ultersior de Edeka : Kaiser's Kaffe Geschaft.
Una peste alta, o foarte placuta prezenta. Enjoy!




