• In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
7.003
2.552
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Acest thread este urmarea subiectului Unu plus unu egal patru - Partea I - Höllental

Ramasesem la un somn scurt de numai trei ceasuri, dupa cateva sticle de Tsingtao si rata chinezeasca pe tava la care visam de la halta Schluchsee. :)

Ne-am trezit pe la ora unu dimineata, am luat bagajele usoare pregatite mai devreme, tabletele si aparatele de fotografiat si am sarit in "Vulpita" pe care o lasasem, prevazatori, parcata pe o strada alaturata. Poate ca a fost dezamagita in acea noapte, pentru ca nu ne-a dus prea departe ci doar pana la garajul unde se odihneau suratele sale din colectie. "Vulpita" mi-e tare draga insa pentru un asemenea drum am preferat sa aleg o masina mai mare, mai confortabila, capabila de o viteza de croaziera mult mai ridicata si mai ales mult mai economica. Am ales deci "Calutul", un Touring de culoare neagra.

Drumul de aproximativ 750 de kilometri a mers dupa plan. Din fericire masina avea plinul facut si nu am mai pierdut timp si cu alimentarea. Am intrat in Germania pe A36, am urcat pe A5 pana la Walldorf, apoi pe A6 pana dupa Nürnberg, dupa aceea pe A9 spre nord si pe A72 pe langa Hof in directia Chemnitz. Colegul a dormit mai tot drumul, eu am rezistat destul de mult insa candva am avut si eu nevoie de o pauza de un ceas si jumatate intr-o parcare pe A72, pe la rasaritul soarelui. Am repornit apoi la drum prin traficul mai dens de dimineata insa in afara de cateva minute pierdute pe A4 inainte de Dresda din cauza unui accident totul a decurs dupa plan si putin inainte de ora zece eram pe Valea Elbei. In timp ce luam micul dejun la Pirna a venit si prima dezamagire: prognoza meteo ne promisese o zi perfecta, fara pic de nor, cerul era insa acoperit cu o masa griulie care se intindea de-a lungul intregii vai. Insa nu mai aveam ce face, zarurile fusesera aruncate. Puteam doar sa speram ca situatia se va schimba...
 
  • Like
Reacții: mpursu
Am inghitit repede micul dejun si am sarit in "Calut" in directia Königstein. Locul este cunoscut fotografilor pasionati de cai ferate inca de pe la 1850, de la constructia liniei. Calea ferata dubla, electrificata in anii 1980 de catre DR (Ost) trece pe un lung viaduct de piatra. Acesta serveste de asemenea drept protectie pentru oras fata de apele Elbei care se incapataneaza sa-l innece la fiecare 10 sau 15 ani.

Am ocolit orasul, am urcat pe niste strazi ascunse intre copaci si vile pe care fara tablete, Google Maps si Street View nici nu le-am fi gasit si am parcat in apropierea primei pozitii de poza la care ne gandisem. Prima intalnire a zilei nu a fost feroviara, ci cu un membru al Flotei Albe de la Sächsische Dampfschifffahrt. Era vorba de PD "Kurort Rathen", constuit in anul 1896, care facea cursa de dimineata de la Bad Schandau la Dresda:

DSC_4955.jpg


Nu a durat mult si ne-am trezit si cu primul tren in obiectiv, din pacate din directia gresita. Era naveta multimodala a firmei LKW Walter, trasa de un Vectron MS al CD Cargo:

DSC_4962.jpg


Dupa cateva minute a venit si un tren S-Bahn al VVO (Verkehrsverbund Oberelbe) pe linia S1 de la Meißen la Schöna:

DSC_4972.jpg
 
Oauuu 750 de Km in 9 ore , asta da performanta, la noi in mirifica Romanie am facut ultima data Suceava-Bucuresti(400km) in cca. 7 ore
 
  • Like
Reacții: mpursu
Oauuu 750 de Km in 9 ore , asta da performanta, la noi in mirifica Romanie am facut ultima data Suceava-Bucuresti(400km) in cca. 7 ore

Nu noua ore, pentru ca am parasit garajul la 01:30 si am mai si dormit pe drum o ora si jumatate. Au fost sase ore. Am fi putut ajunge si mai repede, pentru ca pana la ora 5 sau 6 dimineata traficul era intr-atat de lejer incat as fi putut seta tempomatul chiar si pe 230 km/h insa am preferat compromisul ideal intre viteza si economie. :)
 
  • Like
  • Haha
Reacții: AdyAero și mpursu
Dupa primul set de fotografii ne-am dat seama ca ceva nu e in regula. Unghiul din pozele pe care le vazusem mai devreme din acest loc "de dimineata" era altul, mai favorabil. Nu ne aflam unde trebuie, insa nici nu aveam ideie cum sa ajungem acolo. Dupa calculele noastre savante locul de poza era mai jos, intr-una din curtile cu vegetatie densa ale caselor. Nu stiam insa cum sa ajungem peste garduri si oricum negura de pe vale nu ne imbia la alte poze in Königstein.

Am sarit deci din nou in "Calut", am trecut pe langa Bad Schandau si dupa o ocolire neplanificata prin padure am ajuns la Krippen. Aici cunosteam "din auzite" un loc pe culmea Carolahöhe. Cand am parcat langa magistrala am vazut o naveta de cisterne trasa de un Vectron MS al Captrain (193 898 "Falk") care astepta la semnal incrucisarea cu un tren din directia opusa (tras de 189 001 a DB Cargo):

DSC_4985.jpg


Dupa nici un minut naveta de cisterne a primit liber:

DSC_4991.jpg
 
  • Like
Reacții: anvo5555 și GFN
Ceva era in neregula... Foarte in neregula. De unde si pana unde "incrucisare" pe o magistrala de mare capacitate cu linie dubla? Aveam sa aflam in urmatoarele zile ca exista un motiv si asta a influentat si traficul in intreaga regiune.

Am vorbit de Carolahöhe - un deal impadurit unde regina Carola a Saxoniei avea obiceiul sa se urce pentru a admira privelistea. Din pacate poteca era marcata, insa ultima data placutele de traseu fusesera refacute cam prin vremea Reunificarii si de atunci trecusera cateva viituri bune pe Elba in jos. In timp ce "bajbaiam" printre vile cautand poteca m-am trezit cu un 642 (Desiro Classic similar cu Seria 96 a CFR Calatori) colantat cu reclama la VVO care se intorcea de la Schöna spre Bad Schandau si Sebnitz (cunoscut modelistilor romani pentru ca acolo se afla sediul Tillig) :)

DSC_4996.jpg


Peter era mai rapid la urcat ca mine. Iata diferenta intre un tip care a facut armata in Elvetia o luna pe an de la 18 la 35 de ani, in parte la vanatorii de munte si unul care nu a facut deloc serviciul militar si nici nu e prea sportiv din fire. Pana sa ajung eu acolo unde candva se aflase foisorul Carolei trecuse deja EC 173 catre Praga. L-am prins insa la timp pe S1 31732 catre Dresda, impins de 146 016:

DSC_5008.jpg


DSC_5012.jpg


Localitatea vizibila pe fundalul imaginii este statiunea Bad Schandau, inceputul faimoasei Kirnitzschtalbahn.
 
Dupa cateva minute a urmat o naveta cu tevi pentru conducte de produse petroliere (pipeline) a CTL Logistics, trasa de 185 717 a Railpool:

DSC_5016.jpg


In sens opus a trecut apoi o naveta de cisterne cu tractiune CD Cargo. De data asta nu era un Vectron ci un membru al seriei 372 de la Skoda care imi este foarte draga, 372 014:

DSC_5020.jpg


DSC_5022.jpg
 
Cam tot traficul de marfuri pe Valea Elbei era format numai din trenuri-naveta. Marfarul "mixt" e o specie pe cale de disparitie.

A urmat S1 31728 spre Schöna, tras de 143 884 - o alta serie de locomotive care imi este draga si pe care o privesc cu nostalgie pentru ca e pe cale de disparitie. Pe Valea Elbei isi traia ultimele zile.

DSC_5025.jpg


DSC_5030.jpg


143 a fost la schimbarea orarului de iarna inlocuita cu 146.0 iar locul locomotivelor146.0 le-au luat tocmai acele 146.2 pe care le pozasem cu o zi mai devreme pe Höllental. Sic transit gloria mundi...
 
In sens opus au trecut doua navete cu vagoane de transport auto din Cehia. Mai intai un Vectron MS al Captrain cu un tren incarcat cu Audi Q2:

DSC_5034.jpg


urmat la putina vreme dupa aceea cu un tren plin cu Skoda Octavia, tras de o 189 a DB Cargo:

DSC_5041.jpg
 
La un bloc distanta dupa ultimul marfar a venit si 143 884 de mai devreme, impingand garnitura sa reversibila de vagoane etajate spre Dresda si Meißen:

DSC_5050.jpg


Se cam facuse vremea pentru EuroCity-ul urmator in sens invers de pe linia Budapesta - Praga - Dresda - Berlin - Hamburg. In acea zi avea cam zece minute intarziere. Locomotiva era un Vectron MS, 193 297 a ELL, care e in leasing la CD:

DSC_5053.jpg


Intreaga garnitura era formata din vagoane EC ale CD:

DSC_5059.jpg
 
Urmatorul tren, de data asta spre Schöna, a fost RB 5446 de la Sebnitz cu un Desiro Classic seria 642 al DB Regio:

DSC_5065.jpg


A urmat in sens opus 372 014 izolata, pe care aveam sa o vedem de mai multe ori. Cu ea se faceau teste la instalatia PZB90 (Indusi) si LZB:

DSC_5070.jpg
 
Incet, incet ne plictisiem de Carolahöhe. Locul era fain insa soarele avansase si puteam sa ne intoarcem la Königstein pentru poze de pe faimoasa "pajiste de dupa-amiaza". Am mai pozat insa inainte pe 372 011 a CD Cargo cu o naveta de cereale in directia Cehiei:

DSC_5078.jpg


Dupa aceea am sarit in "Calut" si ne-am intors peste dealuri si paduri (din cauza ocolirii de mai devreme) la Königstein.
 
Vad ca Romania este reprezentata cu mandrie de loganul MCV alb din stanga locomotivei (postul anterior, ultima poza )

Mai era reprezentata si cu ceva mai putina mandrie de hoti de buzunare in gara centrala si cea din Neustadt din Dresda, hoti de piese auto care au incercat sa ma lase in plina noapte fara faruri la "Calut" insa au fost pusi pe fuga de paznicul hotelului si arestati de politie s.a.m.d... Cu mana noastra ne-o facem. :(
 
  • Haha
Reacții: GFN
Aveau si ei un "calut" cu becurile arse , mai simplu sa shimbi farul cu totul.
Grav este ca astia ne fac de ras in toata Europa.
 
Aveau si ei un "calut" cu becurile arse , mai simplu sa shimbi farul cu totul.

Socotind ca un singur far de "calut" cu lumina adaptativa in functie de viteza si traiectorie si tot restul costa cam 2800€ plus becurile si prin RO gasesti intre timp "Caluti" cu totul cu 6-7000€, ce crezi tu ca face Nea Nae' (nu @nae44 ca el are Opel :) ) atunci cand isi trozneste masina? Cumpara piesa noua sau da comanda la Nea Vasile' care stie un baiat care stie un baiat care stie un baiat care stie un baiat care are o surubelnita din aia lunga prin Germanica? :rolleyes:
 
  • Haha
Reacții: nae44
Pai nemtii sunt renumiti in a produce scule bune dar doar ai nostrii stiu sa le foloseasca cum trebuie;).
Glumesc.:)
 
  • Like
Reacții: nae44
Daca le-ar folosi acolo unde se cuvine altfel ar fi aratat tara. Insa si daca bunica avea clopot se numea tramvai... :)

Urmarea expeditiei in zilele urmatoare, in functie de cum avansez cu prelucrarea si uploadarea pozelor.
 
  • Haha
Reacții: GFN
Pana am ajuns iar la Königstein soarele era si el la punctul potrivit. Am avut norocul sa gasim un loc de parcare chiar langa Primarie, alaturi de biserica si am atacat panta vecina. Locul de poza este cunoscut tuturor fotografilor, din si din afara granitelor Germaniei. Nu era deci de mirare ca am intalnit inca doi colegi acolo, dupa toate evidentele din tara vecina.

Abia ajunsesem sus ca ne-am si trezit cu un S1 de la Meißen spre Schöna tras de o 146.0 in cadru:

DSC_5081.jpg
 
  • Like
Reacții: nae44 și anvo5555