A treia zi a aventurii feroviare a inceput la sapte si jumatate dimineata. Nu am luat micul dejun la hotel ci la gara Dresden-Neustadt din apropiere pentru ca doream sa-i aratat lui Peter arhitectura halei care a ramas si acum cam asa cum era cand a fost construita, cu salile de asteptare pe peroane din lemn. Dupa aceea am sarit in "Calut" si ne-am indreptat spre Königstein.
Intre timp Peter luase legatura cu colegul care postase pe Flickr pozele de dimineata din unghiul perfect si acesta ne raspunsese, serviabil, indicandu-ne cum sa ajungem acolo. "
Parcati pe strada din spate, la jumatate e o potecuta pe care nu o remarca mai nimeni, apoi mergeti prin spatele caselor si candva veti gasi un luminis. Atentie, vecinul nu e simpatic, a avut probleme cu fotografi". Zis si facut, am gasit potecuta, am trecut peste vegetatia deasa si nenumarati copaci rasturnati de furtuna insa care traiau bine-mersi mai departe si dupa un sfert de ora am gasit luminisul. Vecinul avusese in mod cert probleme cu fotografii (de fapt luminisul era pe parcela sa), unii lasasera mizerie, altii ii taiasera boschetii si crengile ca sa poata poza mai bine. In orice caz, omul era intr-atat de exasperat incat pusese anunturi batute in pioneze pe copaci ca orcine va intra pe terenul sau se va alege cu plangere penala si cu coltii cainelui pe fese.
Am ramas deci discreti, in spatele copacilor, iesind doar cand "trecea" ceva pe liniile de mai jos. Din fericire nu ne-am intalnit nici cu omul, nici cu fiara cu colti lungi. Poate ca daca ar fi vazut ca suntem oameni de treaba si nu stricam nimic ne-ar fi lasat in pace, cum a fost intotdeauna cazul pana acum, sau poate ca nu. Nu vom afla niciodata.
Soarele era inca in spatele colinei si toata zona in obscuritate, insa la trecerea primului S1 spre Schöna am fost siguri: ajunsesem la locul potrivit.
A urmat dupa cateva minute si "perechea" sa spre Dresda, de data aceasta cu 146.0:
