Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Pana la "europeene" mai fac doua mici paranteze.

Cand am inceput colectia am decis sa nu strang masini de curse. Undeva trebuie sa fie o limita. Insa asa cum bine se stie, nu exista regula fara exceptie. :)

De mai multe zeci de ani m-a fascinat motorul in sase cilindri M49/3 si de asemenea si ce se gasea in jurul sau, cea mai "salbatica" reprezentare a tipului BMW E9. E vorba de faimosul BMW 3.5 CSL de la jumatatea anilor 1970 poreclit "Batmobile".

Candva am sucombat tentatiei si am cumparat asa ceva de la un dealer de pe Ebay din Japonia. E un model Kyosho care a sosit azi:

64-BMW-3.5-CSL-25-Peterson-Redman-10cf074ed6e31c896.jpg



64-BMW-3.5-CSL-25-Peterson-Redman-268cba9db314033f6.jpg


E vorba de masina cu numarul 25 pilotata de Ronnie Peterson si Brian Redman in sezonul 1975/76 care a castigat in 1975 cursa de 12 ore de la Sebring (prima masina europeana care a reusit asta). Masina, cu numarul de sasiu 987 a concurat si in sezonul urmator. A supravietuit pana azi, motorul M49/3 fiind pastrat ca piesa de muzeu. Masina e echipata actualmente cu un motor M30 din anii 1980.

Pozele vorbesc de la sine. Modelul de la Kyosho este cam ce se poate face mai bine in serie mare si metal die-cast la aceasta scara. Din rasina se poate mai mult, insa in alta gama de preturi.
 

AdyAero

Well-Known Member
Trenulist
9 Septembrie 2008
380
148
39
Bucuresti
LOCATION
Bucuresti
Se pot obtine rezultate si mai bune dar totul depinde de vopsire.
Un alb sau un galben care trebuie dat mai gros ca sa nu fie translucid va masca intotdeauna din detalii, comparativ cu un argintiu sau o culoare metalizate care se poate da in start mai subtire.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Da si nu.

Gandeste-te ca matritele pentru masinile die-cast sunt fabricate exact cu gandul asta in minte, adica cu unele reliefuri supradimensionate stiind foarte bine ca stratul de vopsea relativ gros va compensa in parte cavitatile.

Am avut in viata mea profesionala de-a face cu multi producatori de piese din diferite materiale si pot sa-ti spun ca, formal vorbind, o piesa din metal care va fi vopsita dupa un anume procedeu e complet diferita ca una din ABS, POM, PE sau PS si chiar de una din alt tip de metal care se vopseste "mai subtire".

Mai exista si producatori "de duzina" care nu tin seama de asta si din cand in cand daca cureti un model pana la "metal curat" te vei mira ce faina e matrita, insa cei care stiu ce fac concep 3D-ul si matritele cu asemenea ganduri in minte.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
A doua paranteza la masinile europeene nu e chiar o paranteza (pentru ca de fapt e din Europa) si nu e nici o masina de curse in adevaratul sens al cuvantului. E o masina care duce masini de curse. :)

E vorba de un model recent din rasina de la Scale Mini, un binecunoscut fabricant chinez de nivel inalt. Cum consum de multe zeci de ani bauturile marcii, nu se putea sa nu am ceva de la Martini Racing in colectie... :cool:

Iata deci Mercedes-Benz-ul LP 608 (sase tone, optzeci de catari) care intr-o vreme prin anii 1970 si 1980 cara de colo-colo autoturisme de curse care aveau de cateva ori mai multi cai putere:

64-Martini-Racing-MB-LP-608-ScaleMini-1302de136d457ab20.jpg


64-Martini-Racing-MB-LP-608-ScaleMini-2db51af76ee569fcc.jpg


Modelul este aproape de perfectiune pentru gama lui. Stergatoarele de parbriz si oglinzile sunt fotodecupaje din metal. Nu are portiere si usi care sa se "deschida" insa asta nu se obisnuieste la modelele scumpe.

Va trebui sa-i gasesc si o remorca tandem pe doua osii adaptata pe care sa pun un Porsche. Sau poate fac abstractie de numarul de inmaticulare din Stuttgart si de emblema de pe caroserie si il marit cu o Lancia Delta Integrale a Martini Racing...
 

AdyAero

Well-Known Member
Trenulist
9 Septembrie 2008
380
148
39
Bucuresti
LOCATION
Bucuresti
Eu ma refer strict la caroserie care se vopseste intr-o gama larga de culori.
Anumite culori se dau in strat mai subtire si raman detalii mai multe dupa vopsire, am observat asta la Hongwell/Cararama 1:72 de multe ori, dar nu numai ei, anumite culori de la Minichamps 1:43 sunt preferate de colectionari pentru lasa sa se vada mai multe detalii.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Bun, nu poti sa compari Cararama cu Minichamps. Cu riscul constient sa lezez cateva Ego-uri, e ca si cum ai compara reparacii de la Pascani cu Siemens TS. :)

La Tomica Limited Vintage si TLV Neo de exemplu nu am remarcat pana acum problema asta. Ba chiar se si laudau acum 5-6 ani (cand s-au pozitionat pe piata intr-un segment clar mai scump decat Kyosho) ca vopsirea lor este uniforma la orice model de orice culoare, ca are doar atatia microni grosime si ca masinile nemetalizate sunt vopsite un pic mai gros ca sa corespunda cu vopseaua + lacul lucios de la cele metalizate.
 
  • Like
Reacții: AdyAero

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Pana sa ajung la masini europeene, mai fac inca o paranteza. Azi ma bucur ca un copil mic care tocmai a primit o jucarie pentru ca a sosit Kermit. Si pe Kermit mi l-am dorit de cand m-am apucat sa colectionez machete la 1/64.

Cine a fost Kermit? Unul din personajele principale de la Muppets Show. Si inca cineva sau ceva...

La sfarsitul anilor 1970 in SUA s-au facut studii privind recunoasterea culorilor si acestea au aratat ca galbenul-lamaie este mai vizibil in orice circumstante decat portocaliul sau rosul aprins, asa cum se considerase anterior. Inainte sa se faca o lege la nivel federal in acest sens Departamentele de Pompieri americane au fost obligate sa "experimenteze" pe viu in mod comparativ rezultatele studiilor cu experientele de pana atunci. Asa se face ca SUA s-a umplut in cativa ani cu masini de pompieri galben-lamaie. Multi au revenit repede la rosu, altii au ramas cu masini vopsite astfel pana azi.

La New York au existat cu totul unsprezece masini, un American La France livrat in 1980 si fix zece Mack CF cu pompe de 1000 gpm comandate in 1981 si livrate in 1982. Unul din ele a ajuns la Compania 45 in Bronx. Dupa cum se stie, pompierii din FDNY (si nu numai) sunt in general oameni glumeti. Chiar in prima zi cand a sosit masina un pompier care tocmai isi incepea tura a intrat in hala, a vazut aratarea galben-verzui alaturi de masina cu scara si cea de comandament rosii si a intrebat "cine l-a bagat inauntru pe Kermit". Si "Kermit" i-a ramas numele pe toata durata carierei, ba a mai si primit candva mascota corespunzatoare pe masca din fata:

1e41b357a6150c1073ebc4547f2e280764ca096d6041aad4.jpg

sursa foto: colectie privata FDNY, (c) Michael Dick


Se remarca decoratia aproape "moldo-valaha": intrucat la FDNY pana in 1981 totul nu putea fi decat rosu, autocolantele reflectorizante cu numerele de parc si initialele Departamentului aveau fondul de aceasta culoare. Nimanui nu i-ar fi dat prin cap ca o minte luminata le va livra candva masini galbene. :rolleyes:

Kermit a avut o viata lunga. Celor mai multe masini galbene li s-a "facut vant" repede, insa Kermit a fost revopsit alb cu rosu si a supravietuit pana in 1993 la Compania 45. Modelul de la Code 3 Collectibles a aparut in 2003 si este azi unul din cele mai rare - cel putin la preturi accesibile. Pana la urma am avut noroc si am gasit unul impecabil la un colectionar german, fara ambalaj insa in viata nu poti sa le ai pe toate... :)
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Iata-l si pe Kermit la 1/64, in toata splendoarea lui:

64-FDNY-Mack-CF-Kermit-45-1f75f092c41fc5a6b.jpg


64-FDNY-Mack-CF-Kermit-45-2b55171a9878455ca.jpg


Despre model nu e mult de spus: e un Code 3, adica ce se facea mai bine la scara asta pe atunci si nici intre timp nu i-a egalat nimeni. Interiorul este complet si masina corespunde cu starea de la livrare in 1982 (in fotografia de mai sus cu masina reala o vedem asa cum arata doi ani mai tarziu, cu fereastra cabinei echipajului echipata cu un gratar de protectie galben - si in Bronx aruncatul cu pietre dupa masini era pe atunci un sport la moda).

Ar mai fi de adaugat ca prelata (din vinilin la masina reala) este realizata dintr-un material similar, moale. Se remarca de asemenea husa scarii de pe lateral, care s-a montat la FDNY abia dupa 1980, dupa un lung sir de accidente grave si mai putin grave cu alte vehicule sau pietoni acrosati de colturile scarii care iesea din gabaritul masinii.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Si pentru ca e asa de fotogenic :) iata-l pe Kermit de la Compania 45 alaturi de masina pompa a Companiei 33, un Mack CF aproape identic datand din 1979:

64-FDNY-Mack-CF-33-45-1a454eaf73102ecb1.jpg


64-FDNY-Mack-CF-33-45-2f31f27ea26dfe477.jpg


Modelul masinii Companiei 33 e un Amercom ieftin care a trecut printr-o cura de Code-3-izare, primind multe piese de la modele Code 3 (faruri, semnalizatoare, parbriz) si fiind revopsit in mare parte.

Diferentele dintre modelele Mack CF 1979 si 1982 nu sunt foarte mari, dar totusi vizibile. Incepand cu 1981 FDNY a echipat masinile cu girofare moderne si a inlocuit clopotul traditional (vizibil pe acoperisul masinii mai vechi) cu unul "electronic". Masina mai recenta are de asemenea un brat extensibil cu proiectoare halogene, o prelata ceva mai inalta si multe alte detalii sunt diferite. Ambele masini au trait mai bine de 10 ani fiecare si s-au putut intalni una cu cealalta in schemele lor de vopsire respective in perioada 1982-1985.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Si ca o completare - iata-l pe Kermit si pe vremea cand nu mai era Kermit: :)

4821031504_22254c2e49_b.jpg

(c) Gus Stretz, preluat de pe Flickr.com

Se remarca faptul ca pastrase cu mandrie mustiucul pompei de inalta presiune in culoarea originala galben-lamaie. :)
 
  • Like
Reacții: cosmin78 și GFN

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Cum in seara asta sunt in lumea lui Kermit al FDNY :) iata inca o fotografie, un fel de "mama si copilul":

64-FDNY-Mack-CF-Kermit-with-Ford-C-Series-N-Scalef95de25e187f1fc9.jpg


De fapt nu e chiar asa, ci mai degraba o mama si un copil adoptiv, amandoi in culoarea lime green: deja cunoscutul Kermit, un Mack CF Pumper model 1982 la scara 1/64 de la Code 3 si omologul sau Ford C-Series Pumper la scara N (1/160) de la Athearn.

De remarcat ca si modelul pe scara N are faruri transparente si oglinzi retrovizoare din metal fotodecupat.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Impreuna cu Kermit a venit si masina de comandament a Batalionului 45 al FDNY (format din masina cu pompa 259 si masina cu scara 128) din Long Island City. Este vorba de un GMC Suburban de la jumatatea anilor 1990, un model Code 3 contemporan cu prototipul sau real:

64-FDNY-GMC-Suburban-45-1d9594bf212139109.jpg


64-FDNY-GMC-Suburban-45-23421964d16ba8569.jpg


Masina este tipica pentru primele modele Code 3 din anii 1990. Este detaliata corect, insa nu la fel de bine ca modelele de camioane de pompieri de cinci sau zece ani mai tarziu, cu interior complet insa fara faruri sau stopuri transparente. Jantele au capace cromate pe care masinile FDNY, facute pentru "tranteala" nu le purtau. Poate le voi schimba candva cu jante "heavy duty" de la Greenlight sau AutoWorld.

Cu ea am completat seria de masini de comandament FDNY care imi era necesara. Acum am una rosie din anii 1975-85 (Pontiac Grand LeMans Safari), una alb-rosie din 1985-95 (Dodge Diplomat) si una pestrita din 1995-2005 (GMC Suburban de mai sus).
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Salut,

In seara asta incep asa cum v-am amenintat de mai multa vreme cu "europeenele". Cum masinile de pe Vechiul Continent sunt mai mici, pe raft incap ceva mai multe decat la "americane". :) Iata partea din dreapta a acestuia:

64-EU-01-Cars-1.jpg



In randul din fata, de la dreapta la stanga avem un VW Golf I GTI argintiu (Schuco), apoi doua VW Golf II, un GTI argintiu inchis si un CL cu cinci usi rosi (ambele Tomica Limited Vintage Neo). Tot de la TLV Neo sunt si cele doua modele care urmeaza, un Audi 80 Quattro argintiu inchis si un Audi 90. Seria se incheie cu un VW Jetta II, model de foarte buna factura fabricat in China din metal die-cast si rasina (pentru sasiu si interior) sub mai multe marci.

Pe randul al doilea avem un VW 1200/1300 din anii 1960 gri (Schuco). Alaturi se gaseste urmasul portocaliu din anii 1970 (VW 1302/1303) de la Kyosho. Urmeaza o serie de BMW-uri: mai intai un 2002 ti portocaliu (Schuco), apoi un 2002 turbo alb cu decorul tipic si inscrisul "pe de-a indoaselea" pe spoilerul frontal (Kyosho). Urmeaza masini din anii 1980: mai intai un 325i gri metalizat (E30) de la TLV Neo, apoi un M635CSi albastru metalizat (E24) de la Kyosho - de pe vremea cand M6 inca nu se numea M6. Tot de la Kyosho vine si ultima masina din serie, un M1 rosu (E26).

In spatele lor avem mai intai un Porsche 911 din anii 1980 de la Schuco, apoi o serie VW T1/T2/T3 (Schuco, Greenlight, Schuco) si dupa aceea un Mercedes-Benz "Strich 8", cunoscut in Romania ca "bot de cal" de la Schuco. Langa el se vede partial un BMW M3 Evo (E30), un model "de doi bani" insa la 1/64 oferit cadou de un prieten si coleg de forum pe care l-am revopsit complet si apropiat de forma originalului sau.

De remarcat ceea-ce spuneam mai sus despre proportiile corecte la TLV Neo. La VW Golf-ul I Schuco a "mutat" farurile spre interiorul mastii din fata, pentru a le putea insera din interior. La modelele TLV Neo de Golf II acestea sunt exact in colturile mastii, asa cum se gasesc si la masinile reale. De remarcat de asemenea conturul mastii in culoarea corecta, rosie, la GTI si argintiu la CL, precum si ornamentul cromat de pe bara din fata a acestuia din urma. La Schuco uneori proportiile partii frontale sunt gresite de-a binelea sau simplificate. La cele mai multe modele Kyosho (BMW 2002 turbo, M635CSi E24, M1 E26, VW 1303) si TLV Neo (VW Golf II CL si GTI, Audi 80/90, BMW 325i E30) recunosti imediat si fara putinta sa gresesti masina originala.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Salut,

Revin cu cateva detalii privind modelele prezentate anterior. Am mai facut cateva fotografii comparative.

Iata mai intai cele doua VW Golf II de la TLV Neo impreuna:

64-VW-Golf-II-CLI-and-GTI-16-V-TLV-Neo-183fe4bf02d3ba2b8.jpg


64-VW-Golf-II-CLI-and-GTI-16-V-TLV-Neo-27476dbc958663a4a.jpg


Dupa cum se vede, nu e doar vorba de o "varianta de vopsire" pe baza aceleiasi matrite, ca la alti producatori. GTI 16V este in trei usi, CLI are o caroserie cu cinci usi. Barele de protectie sunt de asemenea diferite, la fel si jantele. Masca din fata are 4 proiectoare la GTI 16V si doar doua la CLI. Cel din urma are interiorul "britanic/japonez" cu volan pe dreapta, GTI-ul cel "european/american".

Fotografia cu blitz scoate in evidenta granulatia metalica a vopselei metalizate mult mai mult decat se vede aceasta cu ochiul liber.
 
  • Like
Reacții: AdyAero

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Iata si doua din cele mai bune modele Kyosho la 1/64: BMW-ul M635CSi (M6) pe baza E24 si BMW-ul 2002 turbo:

64-BMW-E24-M635CSi-and-2002-turbo-Kyosho-168d4f660106a6470.jpg


64-BMW-E24-M635CSi-and-2002-turbo-Kyosho-202c9183978ce84d9.jpg


Si aici proportiile caroseriilor au fost respectate cat se poate de corect. 2002 turbo nu e doar o varianta de 2002 ti sau tii, cu are caroseria proprie cu spoilerele si evazarile aripilor de rigoare. Daca nu ai sti ca sunt 1/64 le-ai putea cu usurinta lua drept modele 1/43. :)
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Si la seria Audi 80/90 (model B3, incepand cu 1986) TLV Neo si-a dat "toata osteneala". Am in colectie trei versiuni: un Audi 80 2.0 E al politiei din Bavaria, un Audi 80 Quattro gri metalizat si un Audi 90 2.8 E negru:

64-Audi-80-2.0E-Polizei-80-Quattro-90-2.3-E-TLV-Neo-13e9db78830a9bd89.jpg


64-Audi-80-2.0E-Polizei-80-Quattro-90-2.3-E-TLV-Neo-2d5e88372c80a35de.jpg



Se remarca jantele diferite dupa caz, farurile, stopurile si semnalizatoarele de asemenea diferite. 80 Quattro are un spoiler pe capota portbagajului (piesa livrata de TLV Neo separat) iar 90 2.8 E are masca din jurul numarului de inmatriculare din spate reflectorizanta, din acelasi material transparent ca si stopurile. Singura deficienta (pe acea vreme) a modelelor Tomica era lipsa oglinzilor retrovizoare exterioare, remediata doar la modelele mai recente.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
BMW-ul E30 TLV Neo a aparut la cativa ani dupa Audi 80 si era deja echipat cu oglinzi retrovizoare. Iata exemplarul din colectia mea (un 325i cu caroseria berlina in patru portiere; mai exista si un 316i cu doua usi) alaturi de un M3 Evo de la Mini GT cu volan pe dreapta:

64-BMW-E30-M3-Evo-MiniGT-and-315i-TLV-Neo-1a161118409fe99cc.jpg


64-BMW-E30-M3-Evo-MiniGT-and-315i-TLV-Neo-2738943f0ac3858d3.jpg


Modelul TLV Neo este dupa parerea mea unul din cele mai reusite la aceasta scara. Cel de la Mini GT este "ok", insa are o parte frontala complet gresita, cu farurile amplasate prea in interior si forma "rinichilor BMW" eronata. Are insa jante foarte frumos profilate si de asemenea - lucru mai rar la 1/64 - rezistentele de incalzire pe luneta.

Evident, toate modelele prezentate mai sus fac parte dintr-o gama de preturi medie spre inalta, adica de la 25-35€ in sus (pret de lista; asa cum spuneam un BMW E30 TLV Neo atinge si 200€ pe Ebay). Nu prea se pot compara cu un Greenlight de 5 dolari sau un AutoWorld de opt.
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Prin urmatoarea poza fac "tranzitia" spre mijlocul raftului cu modele europeene/japoneze din vitrina mea 1/64. E vorba de doua masini super sportive de la inceputul anilor 1980, Ferrari 512 BBi (model TLV Neo) si BMW M1 (model Kyosho):

64-Ferrari-512-BBi-TLV-Neo-and-BMW-M1-Kyosho-1581aace1b93528a3.jpg


64-Ferrari-512-BBi-TLV-Neo-and-BMW-M1-Kyosho-2c00968aceb128a02.jpg


Si modelul TLV Neo are oglinzi retrovizoare insa inca nu le-am montat. De asemenea capota din spate se deschide, lasand sa se vada motorul.

Avand in vedere preturile mari pe care le atinge una din ele (Ferrari-ul) si extrem de mari pe care le atinge cealalta (BMW-ul) in ziua de azi la scara 1/1, vor ramane probabil singurele mele 512 BBi si M1 din colectie. :) Nici daca-mi vand amandoi rinichii, casa, masinile si chiar si mostenitorii pe care nu ii am inca nu as putea cumpara un M1.
 

cosmin78

Well-Known Member
Trenulist
28 Aprilie 2007
6.057
437
Porto/Craiova
YAHOO
cosminn78
LOCATION
Porto/Craiova
Cu aproape 20 de ani urmă, salivam la M1 in vitrina unui stand, de pe lângă stadionul echipei F.C.Porto, la prețul (dacă l-aș întâlni azi, ar fi cumpărat in secunda următoare) de 12.999 euro. Păsări rare...
 

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
6.361
1.395
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Dumnezeule, in ce stare era ca sa coste asa de putin? In ziua de azi un M1 intr-o stare corecta depaseste 600.000 de Euro...

Avea Iasiul o poza cu el, cu mine si cu "fosta" mea, fiecare alaturi de cate un M1 in curtea (accesibila oricui) lui Kleißler in Freiburg acum 13-14 ani. Trei oameni langa doua milioane de Euro lasate "pe strada" fara grija ca li se poate intampla ceva. Azi nu mai e imaginabil.