,,Cat despre obsedanta intrebare "cat costa"... asta face parte din prostitutia intelectuala care se cheama de obicei "televiziune".
In cazul de fata, mesajul subliminal, care m-a revoltat si pe mine urmarind micul reportaj, era fara indoiala "noi nu ne mai ajungem cu pensia, si ASTIA dau MII DE EURO pe trenulete!"
De fiecare data cind am dat interviuri sau s-au facut reportaje pe aceasta tema a modelismului,in special cel feroviar,presa a inteles doar citeva lucruri pe caee le-a speculat la nesfirsit:
-niste dementi fac chestii inadecvate cu virsta lor
-exista oameni mari care in loc sa faca lucruri serioase,cum ar fi sa cumpere salam la copii, se joaca cu trenuletele,
-daca doamnele sint "trendy" cind isi cumpara Swarowsky,e la moda ca barbatii sa-si ia ML si trenulete etc.etc.......
In toti acesti ani,incercarile de a face presa sa priceapa complexitatea acestei pasiuni au esuat in concluzii ca cele mai de sus.
Trebuie sa gasim alte cai de promovare,eu cel putin nu mai dau niciodata astfel de interviuri.ââŹÂ
Trist, mizerabil dar adevarat. Aveti perfecta dreptate, domnilor.
Desi eu detest ce a fost inainte de 1989, atunci eram promovati. Imi aduc aminte de expozitiile de atunci la care participam cu modele, unde publicul era mult mai interesat decat acum. Existau destule cluburi unde se facea ceva, la nivelul de atunci.
Prostia si cultul banilor, atat de agresiv promovate prin mass media ne fac sa ne inchidem intr-un cerc mai restrans pentru a fi uniti in fata mizeriei.
De curand, a venit cineva sa discute cu mine. Vroia sa faca un material. Am discutat de unele aspecte tehnice insa pana la urma si-a dat arama pe fata zicand ca totul are un pret si ca se pleca de la bani. Atunci m-am innegrit la fata si l-am scos pe usa afara. Sa vedeti ce siderat ma privea ! Era asa de convins de universalitatea mentalitatii lui, incat si azi ma considera un nebun, poate.
Cred ca stiti si voi ca din hobby-ul nostru, niciodata, nimeni nu a ajuns bogat. Am incercat sa-i explic acelei persoane, dealtfel o victima a epocii in care traim, ca daca totul pleca de la bani, azi nimeni nu ar mai fi avut acest hobby la noi. Modelele facute din resturi sau mici materiale, uneori recuperate, valoreaza cat 7 poate 8 placinte cu branza. Modelul final este insa de alta valoare. Transformarea valorii lui de la cateva placinte ca pret la pretul de model final tine de maiestria si dibacia modelistului. Cine nu a facut asta niciodata nu are cum sa priceapa. Pe vremuri, trebuia sa faci un model sau diorama de concurs practic din nimc. Nu se gasea nimic, nu aveai de la ce sa pleci. Si cu toate astea, participam si la expozitii din alte tari cu lucrarile noastre fara sa ne fie rusine.
Din aceste motive m-am enervat si cand am mai scris pe acest forum. Mi-am dat seama ca nu toti forumistii pot sa priceapa si aproape tot cee ce am scris a generat un subiect de scandal sau de replici taioase. Asadar, am considerat ca pierd timpul, mai bine lucrez la un model. Spun asta cu parere de rau, pentru ca au existat totusi si forumisti care au inteles ceea ce vroiam sa spun.
Aceeasi mizerie am trait-o si de fiecare data cand am aparut pe la televizor. Imi amintesc ca, cu mai multi ani in urma, am fost pe la o televiziune care incepe cu P.r.o. Inainte nu stiau ce sa imi mai faca, se grabeau sa ma sprijine ca totul sa iasa bine. Apoi, in direct ,am vorbit destul de putine din ce vroiam sa spun cu adevarat, din cauza timpului ocupat cu porcarii financiare din cele scrise mai sus. Totul era tras catre derizoriu. Mizerabil. La plecare m-au dat afara ca pe o mesea stricata. Nu mai aveau nevoie de mine si incercau sa ma lamureasca ca ar trebui sa le fiu recunoscator ca am aparut acolo, eu fiind un nimeni facut celebru de ei. Am plecat asa de dezgustat incat am zis ca nu voi mai aparea niciodata pe sticla. Ma simteam ca si cum as fi o prostituata ( ca sa vorbesc frumos ) luata de pe cine stie unde, pusa sa presteze in direct si apoi aruncata afara din taxi cu o hartie mototolita intre sani, la adapostul unui colt de strada mai umbros.
Cu televiziunea de stat e altfel. Mai maturi, altfel de oameni, alte mentalitati. Nu sunt perfecti, insa ai cu cine discuta. Desi filmarile au durat de cinci ori mai mult, desi contorul meu se inrosise si statea sa sara din perete, nu m-am simtit o marfa cu un cod de bare si atat. Chiar am participat si putin la montaj, din dorinta de a iesi ceva bine si a nu ne face de ras. Unii au aplaudat, altii au schimbat canalul, asta e viata.
Vreau sa-i felicit pe cei ce au aparut la TV si sa le urez succes in continuare in munca lor, fie ea mediatizata sau nu.