Un ochi aruncat printre jucariile mele

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"
WeepingEye

WeepingEye

Well-Known Member
24 Noiembrie 2008
266
0
Bucuresti
LOCATION
Bucuresti
Multi prieteni m-au indemnat de-a lungul timpului sa-mi prezint si eu colectia de trenulete pe forum, dar tot timpul am zis “da, da…” si am facut “nu”. Scopul prezentarii nu este de a face parada cu jucariile mele, nici de a va prezenta covorul din sufragerie (ca diorama nu am), ci de a veni in sprijinul fiecaruia dintre voi care doriti sa va completati colectia cu cate ceva si nu aveti informatii suficiente. De multe ori fotografiile de pe site-urile fabricantilor nu sunt satisfacatoare, m-am lovit des de problema asta si, cu ajutoru’ lu’ Nea Gogu, am cautat altele mai bune. Cateodata am gasit, cateodata nu.
Daca modelistul este cel care construieste ceva de la zero si colectionarul este cel care nu intervine asupra jucariilor, pot spune ca ma aflu intre cele doua notiuni, mai aproape de colectionar.
Dar sa incepem cu inceputul: primul meu trenulet electric l-am primit cadou la varsta de 3 ani, adica in 1980. E vorba de un E44 de Piko cu doua vagoane de calatori si un oval de linie alimentat de la un bine-cunoscut FZ1. De-atunci si pana acum vreo 2 ani, FZ1 a fost in serviciu, acum l-am pensionat din cauza varstei, nu de boala. Locomotiva E44 am probat-o acum 4 ani si am constatat ca functioneaza ireprosabil, chiar daca ii lipseste un tampon si bara de curent de pe plafon. Ei bine, dupa aceasta garnitura pe 16 mm, a urmat colectia pe 12 mm, mult mai potrivita pentru un apartament.
Cine nu stie vechile TT-uri a pierdut mult si nu va putea niciodata sa aprecieze la adevarata valoare modelele de azi! Trebuia sa ai o anumita ordine a vagoanelor in ganitura, ca sa nu deraieze! La impingere, totul tinea de noroc! Motoarele ramaneau fara curent cand ti-era lumea mai draga. Cuplele se deformau si se lasau in jos, asa ca orice macaz sau intersectie devenea decuplator. Iar la vremea aia, digitalul era o notiune care nu exista, deci n-aveai dupa ce sa balesti! Imi amintesc ca era un vagon pentru carbuni, cu clapele laterale mobile – ala era singurul vagon care nu sarea de pe linie decat lovit cu papucul. La extrema ailalta era o platforma cu containere si niste G-uri lungi – cu alea aveai probleme sa le tii pe linie. Cred ca ar fi foarte interesant un topic exclusiv pentru vechile trenulete pe 12 mm – Shogun-ul ar fi o mica brosurica pe langa ce s-ar putea scrie acolo!
Pe urma am intrat intr-un fel de pauza, au inceput sa apara mici buticuri care vindeau locomotive si vagoane la preturi exagerate si, evident, nejustificate! Si problemele erau altele, aparusera si jocurile pe calculator care ajutau suficient la pierderea vremii in casa. In ceea ce priveste trenurile, interesul meu mare se mutase asupra trenurilor reale, si mai ales asupra componentei tehnice, partea istorica ramanand pentru altii. Puteam sa povestesc despre boghiuri, motoare si transmisii, dar sa nu stiu ce inseamna clasa 40 sau 60 la CFR. Dupa 2000, internetul si Mercurio (actualul Railfaneurope) a mai rezolvat putin problema asta si, cel mai important, a adus langa mine si alti pasionati de trenuri.
S-a format un mic grup pe care nasul Dan TM l-a denumit “Grupul Expeditionar Unu” si cu care am executat numeroase “turnee”, asa ca jucariile s-au indepartat si mai mult. Dar ghinion: cica unii, Geconvvm, scosesera DA-ul romanesc! Am strans din dinti si am rezistat eroic, pentru ca nu era “pe 12”, dar, in 2007, am cedat si mi-am luat DA-ul in vopsire CTL si doua vagoane CFR de clasa 2. Am mai opus o usoara rezistenta, dupa care, din 2008 au inceput achizitiie!
Pentru inceput am fost cucerit de Roco, atat datorita nivelului de detaliere, cat si a modului in care sunt construite modelele iar diversitatea formelor a fost un atu. In ciuda multor cuvinte rele pe care le-am auzit si le-am spus si eu la adresa lor, vor avea intotdeauna un loc intr-o colectie si pot foarte usor sa fie un etalon. Consider ca scara 1:100 este o deformare ingrozitoare a realitatii, asa ca Fleischmann si Trix nu si-au gasit usor un loc in casa mea. A aparut si la mine eterna problema – cea legata de lipsa modelelor romanesti. Am inceput cautarea modelelor asemanatoare, chiar daca nu identice, cu cele de la CFR. Aveam nevoie de bou-vagon, de Gags, de Eacs, de o cisterna cu sasiu cu lonjeroane exterioare, de silozurile de cereale, de o platforma cu containere. Si imi doream si niste vagoane pe care le aveam pe 12, dar nu si pe 16! In plus, am invatat ce e aia “epoci” in modelism si mi-am dat seama ca interesul meu maxim era pe epoca IV si V si, mai putin pe III iar mai jos, deloc! Am inceput cautarile si am auzit de Brawa, de Electrotren, de Jouef, de Rivarossi, de…
Dar destul cu vorbaria goala si cu aceasta “scurta” introducere. Sa trecem la fapte, adica la prezentari:
 
Cel mai “clasic” vagon de la CFR este pentru mine Eacs-ul, gondola buna la toate. Gondole se gasesc sa te speli cu ele pe cap, dar nu de care cautam eu! Eu cautam gondole cu pereti bombati, nu drepti! Si intamplarea a facut la inceputul lui 2009 sa gasesc la un magazin in Germania o astfel de gondola, facuta de Electrotren (cod 5378).

Vagonul nu seamana in totalitate cu cel romanesc, dar rezolva problema! Dupa o luna, langa el am mai pus inca doua vagoane de acelasi tip, facute de Rivarossi si vandute ca set (cod 6057).

Incet, incet, am aruncat pe linie si un Gags de Brawa (cod 48382). Din nou am inchis ochii la diferentele fata de Gags-ul CFR!

Si acum ce mai lipsea? Cred ca fiecare dintre noi are ficatii mancati inca din copilarie de cerealiere! Imi amintesc si acum de trenuri intregi de astfel de vagoane verzi, cu scrisul lor mare, alb: “CEREALE”. Nu poti spune CFR fara acest tip de vagon si, cum nu agreez conversiile, imi trebuia un astfel de vagon facut de fabrica si cat mai aproape de forma romaneasca. Am pus ochii (si apoi laba) pe un set de Marklin, cod 46329, marea lor buba fiind lipsa culorii verzi, altfel dragute foc! Setul contine doua vagoane cu pereti drepti si unul cu pereti bombati.

Dar ce sa spun de un Jouef 6014? Pai nimic de rau! Verde, scris alb… ma rog, nu identic CFR, dar cel mai apropiat aflat in fabricatie. Mastile laterale ale boghiurilor sunt piese separate peste care se aplica capacele cutiilor de osii, ceea ce duce la una dintre cele mai bune reproduceri a boghiului Y25 si, pentru mine, la cea mai buna reproducere cunoscuta!

Apoi a urmat completarea garniturilor. La “Eacs”-uri (adica Eals, Eaos, Ealos) s-au adaugat inca cinci Electrotren-uri, coduri 5379, 5380 si setul 6509.

Electrotren-urile au incarcatura de carbune, dar nu este extraordinar de bine realizata, in schimb, Rivaroassele (6057) vin cu ceva inedit – izolatori ceramici casati! Vagoanele au din fabrica un usor weathering. Zic eu ca o garnitura de opt “Eacs”-uri, toate maro e multumitoare. Tocmai de-aia am completat-o cu trei Roco (66505 si set 66039) si, mai nou, cu inca doua Electrotren-uri (5383 - albastru si 5384 - verde). Ca sa fie si mai multumitoare.

Langa Gags am pus tot Gags-uri. Evident, tot de Brawa. Acum am trei, doua maro (cel de-al doilea este 48383) si unul gri (48384). Si mai merge unul…

In timp, cerealierele s-au inmultit si ele, pentru inceput cu Electrotren-uri (8002 – Sucran, 8007 – Mercoguadiana si 8008 – Granofer)

si apoi cu Jouef-uri (set 6023 – Storione si set 6041 – Granit). Daca matrita Hornby pentru cerealier cu pereti drepti o stiam, cea pentru vagonul cu pereti bombati a fost o surpriza placuta.

Electrotren a scos anul asta o serie de G-uri, din care am vrut sa “gust” mai intai. Mi-a cazut in mana codul 1821 si stiu ca vor mai urma cateva cateva pagini din menu! Este foarte bine detaliat, atat la cutie cat si sub sasiu. Barile si manerele sunt piese aplicate, facute din sarma iar la unul din capete are trei mici platforme din alama fotodecupata.
 
Raspunsul este "bine". Daca mai despicam putin firul, cel verde, "Franciade", care cred ca face parte din productia "veche", se balangane ca vagoanele Y de la Tillig, pentru ca se sprijina doar in centrul boghiului, in ceea ce la un vagon real se cheama crapodina. Pe urma, incepand de la Electrotren-ul "Sucran" si pana la ultimile Jouef-uri ("Storione" si "Granit"), boghiurile au niste prelungiri (pietre de frecare) pe laterale care stabilizeaza vagonul. Avantajul meu este ca am un singur vagon "instabil" iar la legarea in garnitura tangajul se reduce aproape complet.
Tu ce fel de cerealier ai care te nemultumeste?
 
se balangane in draci.intr-adevar,are decat un punct de sprijin central,insa nici osiile nu sunt prea bune.le-am pus pe un boghiu oarecare si se zguduie ca pe un drum forestier.vagonul este Transcereales

http://forum.lokomotiv.ro/modules.php?name=Forums&file=viewtopic&t=4858&postdays=0&postorder=asc&start=105
 
Pot spune ca sunt multumit de rotile de la Roco, Tillig si Piko, dar Piko nu am prea multe. In rest, toate au cate ceva rau.
La Hornby ai sanse sa dai peste roti descentrate (si Franciade-le meu are asa ceva, dar ti-am zis ca se stabilizeaza in garnitura, mai rau e daca e ultimul vagon in tren), dar nu ca la Liliput sau Heris. Acum, dintre toate marcile Hornby, cea mai multa marfa o am de la Electrotren si pot spune ca sunt multumit (mai sunt mici bubite, dar se vad mai greu). Adica as cumpara oricand Electrotren, fara teama de surprize. Cerealierele folosesc toate aceeasi matrita, chiar daca sunt facute si de Jouef sau de Rivarossi iar productia noua este imbunatatita.
Stiu ca am vrut sa schimb osiile la primul "Eacs" de Electrotren pentru ca au suprafata de rulare prea rugoasa si sunt zgomotoase in mers (la fel ca ACME sau LS Models) dar nu am gasit lungimea necesara. Pentru cerealier nu stiu ce osii s-ar potrivi.
 
trebuiesc osii de 10,5 mm diametru....iar lungimea este diferita de ceilalti producatori.nu mai tin minte daca sunt mai scurte sau mai lungi...daca sunt mai scurte,atunci e bine,ai de unde scurta.
Electrotren este firma spaniola,matritele cred ca nu sunt aceleasi.vagoanele de cereale erau in productie inainte de a fi achizitionata de catre Hornby. :roll:
 
Dar Jouef facea cerealiere la vremea aia? Poate era o colaborare si inainte de preluarea de catre Hornby!
Spun asta pentru ca eu nu am reusit sa gasesc diferente intre ele, dar dracu' stie! Doar stanta de pe sasiu, cu Jouef sau Electrotren difera. A! Si inca ceva: la Electrotren limitatoarele care impiedica tangajul sunt pe sasiu, nu pe boghiu. Trebuie vazut ce solutie se gaseste pe un cerealier de Electrotren facut mai de curand, "contemporan" cu Jouef-urile Storione sau Granit.
 
La sfarsitul lui 2009 mi-a cazut in mana un vagon cu inmatriculare belgiana, clasa I6, facut de Roco (cod 45708). Vagonul mi-a placut mult, mai ales din punct de vedere al schemei de vopsire si l-am imperecheat cu unul identic.

Pentru cei care nu cunosc vagoanele Eurofima fabricate de Roco, le spun ca sunt bine facute, dar slab detaliate. Sasiul boghiului este dintr-o singura piesa si nevopsit, motiv pentru care are un aspect usor lucios. Sasiul vagonului, de asemenea nevopsit, este prevazut la partea inferioara cu detalii ale instalatiei de aer si ale celei de ventilatie. Barele de mana si cablurile de incalzire sunt piese aplicate pe peretii laterali ai vagonului. Vopsirea (cele doua dungi, albastra si rosie) pare a fi destul de neglijenta, cu pozitionare defectuoasa si zone ramase neacoperite (vezi extremitatile, zona grilei de aerisire laterale sau zona indicatorului de traseu).


Pentru a aduce un plus de detaliu, am vopsit in gri rotile si canturile fustelor la decupajele boghiurilor si la capete. Mai nou, tot pentru o detaliere mai buna, am vopsit manerele usilor de intercomunicatie si placile de intercomunicatie, dar se simte lipsa inscriptiilor de pe fustele laterale.

Vagoanele au ramas stinghere o perioada de timp in primul rand din cauza ca lipsea vagonul de clasa 1. Problema s-a rezolvat dupa aprope un an de zile, cand am cumparat setul 43051 facut de LS Models, care cuprinde trei vagoane: un vagon de clasa 1 si doua de-a 2-a.

Vagoanele reale sunt vagoane salon, incadrate in clasa SNCB/NMBS I11 si fabricate de Bombardier la Bruges. Mai multe detalii pot fi gasite aici: http://www.bombardier.com/en/transportation/products-services/rail-vehicles/intercity-trains/coaches/i11---belgium?docID=0901260d800129b8 .
A fost primul meu “contact” cu LS Models si mi-am dat seama pe loc ca baietii au respect atat pentru munca lor cat si pentru client!
Vazusem fotografii pe internet cu vagoanele din set, dar niciodata nu mi-am imaginat cat de bine pot fi facute, pana nu le-am avut in mana! Detalierea este dusa la extrem, cu inscriptii fine pe cutie, pe fuste, pe amortizoare si pe cutiile de osie. Perna de aer a suspensiei secundare este vopsita in negru.

Placa de intercomunicatie este mobila si inscriptionata iar cablul instalatiei audio este piesa separata.

Usile laterale de acces sunt “impinse” mai in interior din cauza toaletelor aflate la extremitati iar rotile sunt partial “acoperite” de scari. Pentru a se asigura spatiu suficient de lucru boghiului jucariei in aceste conditii, pivotul este descentrat iar centrul de rotatie este deplasat catre extremitatea vagonului. In acest fel nu s-au facut compromisuri care in mod sigur ar fi sacrificat scara, facandu-i un decupaj in zona rotii, pentru a permite rotirea boghiului in cazul curbelor cu raze mici (vezi dormitoarele CFR facute de Roco cu boghiurile ciopartite).
Am avut senzatia ca nu pot pune Roco langa LS Models, datorita “grosolaniei” lucraturii celor de la Roco!

Pe urma m-am mai obisnuit, dar este evident ca vagoanele facute de LS Models fac parte dintr-o alta generatie decat cele de Roco. Probabil ca Roco, la un anumit moment in timp, a avut vagonul Eurofima cel mai bine reprodus dintre toti producatorii, si la scara 1:87, nu 1:93 sau 1:100, dar nu au mai investit nimic pentru detaliere de nitica vreme. In schimb, LS Models, cu o matrita complet noua si cu o inscriptionare de exceptie, sunt de actualitate, sunt prezenti in zilele noastre, daca pot spune asa, si stabilesc noi standarde in modelismul feroviar.
La momentul aparitiei setului, LS Models a mai scos inca doua, tot de cate trei vagoane, din care unul care contine un vagon cu post de conducere (43050) si altul cu vagoane cu cate doua grile pe fusta, nu cu patru (43052).
Un singur minus am remarcat la aceste vagoane si anume rotile usor rugoase, care, impreuna cu salonul care joaca rolul unei cutii de rezonanta, fac ca rulajul sa fie putin mai zgomotos decat ar fi normal.
Despre locomotiva pentru aceasta garnitura nu am ce sa spun pentru ca este anuntata de fabricant ca “va urma”.
 
Am ajuns, in sfarsit, sa pun ghearele pe niste vagoane facute de ACME, dupa care baleam de ceva vreme.
Dupa cum ma asteptam, ACME este ACME – tiganeala italieneasca cu influente chinezesti! Dar pentru aceste vagoane nu exista alt producator.
In ceea ce priveste detalierea, sau mai bine zis, intentia de detaliere, vagoanele sunt peste medie. Dar in ceea ce priveste executia, treaba e nasoala rau. Din cauza asta vagoanele pe care le voi prezenta sunt primite in schimbul celor pe care le-am returnat candva in ianuarie. Stiu ca sunt multi dintre voi care sunt multumiti de produsele ACME si care, probabil, nu ma inteleg de ce am atatea critici de facut la adresa lor.
Pentru inceput va voi prezenta vagonul ACME 50253, pe care l-am ales sa fie o completare a unei garnituri formata din doua vagoane Roco 45825.

Initial, vagonul ACME pe care l-am returnat, nu avea decat 3 inscriptii din 4 cu clasa 1, asa cum se vede si in fotografie. Am ales sa prezint acest vagon deoarece din toata comanda consider ca este cel mai reusit.

Vagonul real de clasa 1, rosu cu gri, este o reconstructie a unor vagoane mai vechi italienesti (la FS se cheama “tipo 1946T”, vopsire “rosso fregato”). Recosntructia asta imi aminteste de reconstructia Dimitroavelor.
La randul lor, ACME au reconstruit un vagon mai vechi ACME! Pana aici totul este interesant, dar rezultatul este afectat de tehnologiile alese pentru reconstructie. Aici puteti gasi o fotografie cu vagonul mai vechi pentru a se vedea din ce provine vagonul rosu cu gri: http://www.locomotivaclub.it/acme-50190-p-1627.html .
Ce a facut ACME: a modificat matrita cutiei vagonului la nivelul nervurilor, grilelor de ventilatie si a golurilor de geam (cele noi sunt mai mari si cu toate colturile rotunjite) – deci au refacut peretii laterali. Implicit, au facut forme noi pentru geamurile laterale.

Apoi, la fel ca la orice ciupercarie gen “Trei Piane SRL”, au sculptat in plastic doua piese de adaos care sa umple golurile de la capete si in care au montat burdufurile (usor inclinat, pentru ca plafonul este mai lung decat cutia). In spatele acestor adaosuri, cutia vagonului a ramas neschimbata, inclusiv gemuletele laterale care nu mai au niciun rost. In fotografie, ambele vagoane au capetele identice, dar unul are capatul acoperit cu piesa de adaos.

Pe lateral, desupra tampoanelor, prelungirile peretilor laterali au fost taiate usor oblic cu cutter-ul, care a lasat mici crestaturi si pe portiunile ramase.

Pe dedesubtul sasiului, tubulatura de ventilatie si o cutie de baterii sunt si ele sculptate si lipite. La capetele vagonului sunt taiate niste adancituri in care ar trebui sa se monteze cablurile de incalzire, dar nu sunt date gauri si nici cablurile nu exista in accesorii. Clemele care prind cutia de sasiu sunt ingustate la cutter, taieturile patrunzand si in materialul ramas, la fel ca la prelungirile peretilor laterali, doar ca aici s-a lucrat mult mai neglijent. In ceea ce priveste vopsitoria, se observa gazari pe portiuni insemnate din linia despartitoare dintre rosu si gri, in schimb inscriptionarea este de calitate. Dunga alba de deasupra geamurilor, caracteristica clasei 1, are capetele terminate neregulat. Sper sa nu se exfolieze ramele de geamuri, pentru ca se observa o mica zona unde vopseaua e sarita si cateva amorse in alte parti. Boghiurile au un aspect ciudat, ca si cum plasticul ar contine fibre de sticla, care dau un aspect mat, dar lucesc in anumite pozitii. Pe fiecare parte este data cate o gaura, dar nu se monteaza nimic acolo.
Interiorul este simplu – o placa alb-unt care cuprinde podeaua, cabinele de toaleta si usile de la compartimente pe care sunt montate bancute visinii. Este un interior simplu, lipsit de detalii, intalnit si la constructii mai pretentioase gen Fleischmann, numai ca in cazul asta precizia de executie se apropie de cea cu care se curata cartofii.

Avand materialul asa cum l-am descris mai sus, am trecut la treaba. In primul rand am montat accesoriile – barele de la usi si scarile.

Barele sunt facute prin fotodecupare iar ca accesorii sunt livrate si placi de traseu, de asemenea metalice. Barele le-am potrivit in gauri si le-am impis cu ajutorul unui pistol de lipit, asa ca la final au ramas intepenite pe pozitie, fara a mai fi nevoie de adeziv. In schimb am folosit Super Glue pentru a lipi o lada de baterii care s-a despins usor cand am separat sasiul de cutie pentru a monta scarile. Am vopsit cu negru semimat rotile, partile centrale ale lonjeroanelor boghiurilor si suportii arcurilor suspensiei secundare, placile de intercomunicatie si carligele de tractiune. Clantele usilor de intercomunicatie erau trase in gri, la fel ca usile, asa ca le-am atins cu putin gri metal.

In lateralele usilor de intercomunicatie au fost date gauri pentru barele de mana specifice burdufelor de piele, dar care nu-si au rostul in cazul burdufelor de cauciuc. Pentru a scapa de aceste gauri, am montat bari drepte (identice cu cele mici de la usile laterale) care au tot atata rost cat aveau si gaurile initiale.

Apoi am vrut sa montez cabluri de alimentare cu curent electric in degajarile taiate la capete. Nu stiu daca vagonul real a avut sau nu asa ceva, dar scobiturile alea aratau rau, erau facute la mana, cu laturile neregulate. Am luat doua “cabluri” din rame de accesorii Roco, la care le-am vopsit suportii in gri metal, ca asa se poarta in Italia. Apoi am dat gauri pentru a le monta dar la prima gaura m-am trezit cu o mare belea pe cap – cred ca am apasat prea tare pe burghiu iar prelungirea peretelui lateral a inceput sa se desprinda de piesa de umplutura, formandu-se o usoara fisura in vopsea. Am pompat la greu Super Glue pentru a reface lipitura dintre cele doua piese si a opri propagarea fisurii, apoi am trecut si la capatul celalalt, unde am apasat mult mai usor iar in final am lipit “cablurile”.

A ramas sa mai rumeg putin problema boghiurilor – ce sa fac cu gaurile din lonjeroane si cu cele din unele cutii de osie, cele care au niste proeminente.
Si, pentru final, cateva detalii:
 
Acum aproape doi ani de zile am aflat de existenta firmei italienesti Os.Kar si am ajuns sa fiu ros de curiozitate sa aflu cum lucreaza. Am observat ca productia lor este constituita din modele care nu sunt facute si de alti fabricanti, deci au locul lor bine stabilit pe piata, chiar daca sunt o firma mica, cu putine produse.
Pentru test, am ales setul 4206 care contine doua Gbs-uri cu inmatriculare FS, epoca IV. La deschiderea cutiei am ramas placut impresionat, reactie confirmata si de tovarasii care au vazut “live” vagoanele. De altfel, la cererea lor am facut si aceasta prezentare.

Lucratura este ingrijita si finuta, singurul capitol la care schioapata baietii este punga cu accesorii. Vagonul este compus din 3 piese mari – sasiu, pereti laterali si plafon. Pe dedesubt sunt montate separat furcile de osie si timoneria de frana iar in pungute se dau rezervoarele de aer. La capete, nervurile de intarire ale peretilor frontali sunt piese separate, lipite, in asa fel incat manerul care se vede spre partea centru-dreapta in fiecare sens de mers este distantat de perete si nu in planul acestuia, ca basorelief. Obloanele si usile laterale sunt si ele piese separate, lipite pe carcasa, fara a exista scurgeri de adeziv vizibile din exterior. Tampografia este deosebit de clara, cu mentiunea ca ampatamentul este eronat inscriptionat pe sina de culisare a usii si nu pe rama inferioara, dupa extremitatea sinei, sub inscrisul “UIC”. Vagoanele sunt prevazute cu platforma cu frana de mana la unul din capete, drept pentru care portcuplele sunt diferite, fiind necesare portcuple mai lungi la capatul cu platforma. Din pacate, portcupla “mai lunga” este prea lunga, asa ca daca vagoanele sunt cuplate cu capete fara platforme unul spre celalalt, aproape ca stau tampon in tampon, in timp ce daca sunt cuplate cu platformele fata in fata, distanta dintre tampoane este mai mare.

Si acum sa trecem la accesorii: se dau in punguta rezervoarele de aer, suportii de ancorare, barele de mana de la usile culisante si de la capete, cele pentru pentru manevranti, scara manevrantului de la capatul opus platformei si balustrada platformei si arborele franei de mana cu manivela. Mie mi-a lipsit din cutie foaia cu instructiunile de montaj!!! Din cauza asta am oarece dubii ca am ales corect gaura in care am montat rezervorul mic de aer (aveam 3 variante). Tot ce inseamna bara este putin grosuta, dar plasticul este bun, elastic. La barele de mana zonele de prindere in rame sunt prost alese in conditiile in care portiunile care trebuie sa se infiga in carcasa vagonului sunt scurte, astfel incat este greu de finisat dupa taierea din rama iar un finisaj prost impiedica montajul. Noroc ca arsita de-afara si raurile de transpiratie m-au ajutat sa ma calmez si sa-mi recapat rabdarea! Italienii astia! Nu este neaparat necesar adezivul, dar este mai bine “cu” decat “fara”. Suportii de ancorare dinspre plasele pentru etichete a trebuit sa-i slefuiesc putin, pentru ca se impiedicau de plase. Balustrada de la capat se infige in laterale in platforma si are un pin care ghideaza arborele franei de mana, singurul lucru fiind portivirea lui la partea inferioara. Aici adezivul este obligatoriu, la fel si pentru scara manevrantului. Mai trebuie vopsite rotile, matuite furcile de osie si vopsite in rosu manetele robinetilor de sub sasiu.




Evident, logo-ul stantat pe sasiul vagoanelor este “Os.Kar – Made in China”.

O fotografie cu un vagon asemanator se gaseste aici: http://interessante-bilder.startbilder.de/name/einzelbild/number/193060/kategorie/bahnverkehr~gueterwagen~type-g.html - vorbim de alt model de usa laterala si alta schema de vopsire. O alta diferenta: vagonul din foto nu pare sa aiba platforma pentru frana de mana. Alte fotografii cu Gbs-uri italienesti mai sunt si pe-aici: http://www.trenomania.org/fotogallery/thumbnails.php?album=677
 
De multe ori ne-am pus intrebarea “Sunt printre noi?”. Eu stiu ca raspunsul este “Da! Sunt printre noi!”. Sunt printre noi modelisti feroviari care resping trenurile americane. Le resping pentru ca nu seamana cu ce au invatat acasa: le resping ba pentru ca nu au tampoane, ba pentru ca locomotivele sunt sunt prea din topor si prea asemanatoare, ba pentru ca vagoanele de marfa nu au console, ba pentru ca vagoanele de calatori sunt nu stiu cum..., ba pentru ca boghiurile…, ba pentru ca… si cate si mai cate! Sunt printre noi si convertiti, cei care au acceptat aceste aspecte si au inteles de ce s-a ajuns la aceasta situatie. Au vazut ca locomotivele lor se bazeaza pe aceleasi principii ca si cele europene, deci nu au de ce sa se fereasca. Au si ei tractiune cu abur, tractiune Diesel si, in mica masura, tractiune electrica. Vagoanele au specificul lor dar nu e bine sa spui ca nu iti plac inainte sa le studiezi mai atent.
Calea ferata americana a evoluat diferit fata de cea europeana in primul rand datorita particularitatilor mediului (geografie, mentalitate). Apoi putem spune ca si americanii au stilistii lor (designeri, daca vreti) – chiar daca formele par brute, liniile, planele si volumele nu sunt aruncate la intamplare. Unii sunt fascinati de bine-cunoscutul Big Boy, dar sunt convins ca formele date de Henry Dreyfuss locomotivelor J-3a ale New York Central, ca silueta locomotivelor clasa A sau F7 ale Milwaukee Road dedicate trenurilor Hiawatha, ca monstrul electric GG1 sau ca banalele diesel-electrice "bulldog nose" nu lasa pe multi nepasatori.
Pentru cei care inca refuza ideea de “tren american”, dar si pentru cei care nu au nicio retinere fata de materialul rulant de peste ocean, vreau sa prezint ultimile mele achizitii: automotoare Budd fabricate de Walthers.

In realitate, Budd a fabricat 5 modele de RDC-uri (Rail Diesel Car), denumite simplu RDC-1, RDC-2, RDC-3, RDC-4 si… RDC-9 (care a aparut mai tarziu). Primele 3 si ultimul au lungimea de 85 de picioare (25908 mm – intre un Y si un X sau Z) iar RDC-4 lungimea de 73 de picioare (22250 mm). RDC-1 este destinat doar calatorilor si are 90 de locuri pe scaune, RDC-2 are un compartiment de bagaje si un salon de 70 de locuri, RDC-3 are doar 48 de locuri pe scaune pentru ca are un compartiment de bagaje si unul de posta, RDC-4 are doar un compartiment de bagaje si unul de posta iar RDC-9 are 94 de locuri pentru calatori.
Productia s-a intins pe o perioada de 14 ani (1949 – 1962), timp in care au fost fabricate 398 de unitati. Tractiunea este asigurata de doua motoare independente de cate 275 CP (Detroit Diesel 6-110) montate sub podea (deci lipseste “camera motorului” pe care o intalnim la Malaxe, chiar si la cele “modernizate”), fiecare antrenand doar cate una dintre osiile unui boghiu prin intermediul unui convertizor hidraulic (Allison RC2). In cazul unei defectiuni la unul dintre motoare, celalalt era capabil sa asigure deplasarea iar in cazul unei duble tractiuni, lipsa de putere nu cauza intarzieri. Unii operatori au incercat intercalarea de vagoane – remorca intre unitatile motoare dar s-a constatat suprasolicitarea si supraincalzirea transmisiei, asa ca a aparut RDC-9 (la baza este un RDC-1) care nu are post de conducere (deci joaca rol de vagon) si este motorizat (doar cu un singur motor). Un film pe care mi l-a recomandat Cata Pavel si pe care il gasesc potrivit pentru aceasta prezentare se gaseste aici: http://www.youtube.com/watch?v=AGP8EI8aY9g .
Au existat si unitati aparte printre RDC-uri: un tren de 6 vagoane al New Haven Railroad denumit Roger Williams, cu vagoanele extreme cu capete aerodinamice si motoare electrice alimentate de la sina a 3-a cuplate la cele doua osii neatrenate de motoarele Diesel, si un test de viteza al New York Central pentru care unui RDC-3 (denumit M-497 Black Beetle si caruia i s-a dat o forma aerodinamica peretelui frontal) i-au fost montate doua motoare cu reactie de avion si care a atins viteza de 183,68 mile/ora (295,54 km/h).
De amintit ca francezii au construit in 1954 automotorul X2051, avand ca sursa de inspiratie automotoarele Budd ( http://www.forum-train.fr/forum/viewtopic.php?f=27&t=4016p94967 ).
Sper ca nu v-a plictisit prea mult prezentarea modelului real – pentru ca nu sunt un locuitor al continentului nord-american, nu am facut decat un rezumat al informatiilor gasite pe net ( http://en.wikipedia.org/wiki/Budd_Rail_Diesel_Car , http://www.budd-rdc.org/ si altele).

Acum sa trecem la jucarii: de-a lungul timpului, RDC-urile au fost facute de Athearn si Life-Like Products – Walthers la H0 si de Kato la N (cred ca nu e cazul sa vorbim de alte scari). Daca cei de la Kato si-au batut capul (si ochisorii aia mici de japonezi) cu primele 4 variante, adica si cu RDC-4 care este mai scurt si cere un alt sasiu, la H0, Walthers a propus doar RDC-1, 2 si 3, ca e mai simplu! Despre Athearn vorbele nu sunt prea bune si nici nu mai se afla in fabricatie. Dupa ceva pauza, Walters a scos anul acesta o editie limitata de RDC-uri in cateva scheme de vopsire.
RDC-1, cel destinat doar calatorilor, are o parte a salonului ocupat de motor, asa ca, la editiile mai vechi au montat geamuri fumurii pentru a nu se vedea “necazul”. La editia de acum geamurile sunt transparente. Din cauza asta, am ales sa cumpar un RDC-2 si un RDC-3, la care motoarele sunt ascunse (partial sau total) in compartimentele de bagaj sau si de posta. Ca schema de vopsire, mi-au cazut ochii pe cea de la New Haven care poarta numele de McGinnis.
Vreau sa le multumesc lui Cata Pavel, lui Rudi (SantaFeFan) si lui Nelu (Elef) pentru ca fara ajutorul lor probabil ca nu as fi reusit acum trei seri sa “arunc” pe linie cele doua automotoare mult-dorite. Inca de anul trecut, Cata Pavel a fost cel care m-a sfatuit sa mai stau putin si sa nu ma grabesc sa cumpar versiunile la N de la Kato pentru ca a aflat de pe forumurile americane ca vor intra in fabricatie si la H0 in 2012 si tot el mi-a recomandat apoi sa vorbesc cu SantaFeFan pentru a obtine ceva sfaturi, el avand o diorama cu specific nord-american ( http://www.forum.lokomotiv.ro/modules.php?name=Forums&file=viewtopic&t=2316&postdays=0&postorder=asc&start=0 ). Desi initial am discutat cu cei de la Walthers ( http://www.walthers.com ) pentru a face pre-comanda (prin luna Mai), SantaFeFan s-a oferit sa-mi faca legatura cu dealer-ul lui din Germania si sa-mi faca rezervare pe numele lui, asa ca am anuntat in America ca un dealer european imi va prelua comanda. In final, Nelu a fost cel care m-a finantat, eu neavand banii necesari pentru a plati pachetul la momentul la care am aflat (cu intarziere) ca automotoarele au ajuns la dealer-ul din Germania.
Am asteptat pana cand modelele au ajuns in Europa, am platit si apoi mi-am ascuns morcovul cu iepurasul aferent in partea dosnica a corpului – daca automotoarele nu pot rula pe razele mici pe care le am? Se pare ca americanii si-au fixat ca obiectiv raze minime de 22”, dar prevad rezerve pentru raze de 18”.

Asa cum ziceam – acum trei seri le-am adus acasa, le-am scos din cutii si le-am pus pe linie. Multe lucruri nu sunt de spus – automotoarele sunt foarte grele (comparabile cu EA-urile de la Amintiri Feroviare / ACME), motorul antreneaza osiile unui singur boghiu, nu au cauciucuri pe roti iar aspectul exterior da mai degraba impresia de cromare (nichelare) decat de vopsire cu vopsea metalizata. In sprijinul acestei teorii vin textura aparte a stratului de acoperire, apele si irizatiile care se vad la interiorul carcasei (zona mai putin aspectuoasa, nefinisata, dar care este uniform “vopsita” ca si exteriorul) si faptul ca, din greseala, am facut scurt intre sine cu plugul care este de plastic. Senzatia este deosebita – nu mai am alte modele care sa dea acelasi “feeling”. Sunt incluse in gama Proto 1000, ceea ce inseamna o detaliere mai slaba (in linii mari se compun din: carcasa din plastic cu geamuri individuale lipite, usi separate pentru peretele frontal, bagaje si posta, care nu se deschid, si cu grilele laterale ale radiatoarelor ca piese montate, sasiu metalic, turnat, care include toate agregatele de dedesubt cu detaliile lor, scarile de la capete cu carcasele lor, ansamblurile cuplelor, podea cu mobilier interior si carcasa motor, boghiuri, motor si circuit imprimat). Ca piese mici aplicate nu se remarca decat goarnele si aerisirile de pe plafon. Lampile rosii de pe peretele frontal (cele de deasupra parbrizelor) sunt doar doua alunite vopsite o data cu peretele, in alb. Geamurile au o usoara tenta verzuie. Farurile centrale, cu LED-uri alb – cald, lumineaza in functie de directia de deplasare. Cabinele de conducere (si vestibulele de la capete) nu au niciun fel de amenajare, ba chiar deasupra scarilor nici macar nu exista podea, ci doar goluri, dar nu deranjeaza.
Ruleaza bine dar sunt usor zgomotoase – probabil carcasa joaca rol de cutie de rezonanta. Problema e ca nu se inteleg bine cu decodoarele pe care le-am avut disponibile – pornesc cand vor ele si se opresc tot dupa bunul lor plac. Regret ca nu le-am incercat in analog - mi-a fost lene sa-l scot pe batranul FZ-1 la aer! Fata de editiile mai vechi, au mufe cu 8 pini pentru decodor, dar instructiunile din cutie inca vorbesc de locurile unde trebuie sectionat cablajul si unde trebuie cositorite firele decodorului. Se inscriu bine in curbe cu raza de 17” (R3 de la Roco GeoLine – 434,5 mm) chiar si cuplate, cu singurul dezavantaj ca daca cel din spate impinge mai tare decat trage cel din fata, muchiile vecine dinspre interiorul curbei se pot atinge. Rotile sunt montate pe niste stifturi metalice infipte in osii de plastic iar culegerea de curent se realizeaza prin lagarele metalice (ca la ND2, pentru cunoscatori).
Carcasa se desface prin desurubarea a 4 suruburi care o tin prinsa de sasiu in zona boghiurilor si prin demontarea cuplelor (altfel plugurile se agata in cuple) – inca 2 suruburi. Mufa decodorului este usor accesibila, fiind montata pe fata superioara a cablajului iar decodorul sta in zona carcasei radiatoarelor.

Productia in China are particularitatile ei – pe langa intarzieri fata de termenul de livrare anuntat initial (desi anuntate pentru finalul lui Iunie au fost disponibile la inceputul lui Septembrie), mai apar si mici gherle pe carcasa: o mica lovitura pe partea frontala a unui plafon, scarile de la compartimetul de posta de la RDC-3 usor rupte (scarile sunt parte componenta a carcasei, nu sunt montate ulterior), o ciupitura la usa frontala de la RDC-2, urme de adeziv la geamuri (mai ales la RDC-2), geamuri nepotrivite corect in locase, un arc elicoidal lipsa la falca unei cuple.
Am lipit usor scarile cu probleme, dar din pacate adezivul se vede (solutia ar putea fi niste foto-decupaje). Ramane sa testez alte decodoare (preferabil cu functie de dubla tractiune), sa schimb cuplele sau sa le limitez miscarea stanga-dreapta pentru a evita atingerea colturilor si sa incerc si eu suprasolicitarea transmisiei cu niste vagoane Osgood Bradley Lightweight 10-window, fabricate de Rapido Trains ( http://www.rapidotrains.com/ob1.html ).

Si acum, destul cu vorbaria (cam multa, ce-i drept)! Va las sa va aruncati ochii peste cateva poze.

- cutiile (goale):


- primele "impresii":


- Budd RDC-2, salon calatori si compartiment bagaje, New Haven 120, cod Walthers 920-35303:


- Budd RDC-3, salon calatori si compartimente posta si bagaje, New Haven 127, cod Walthers 920-35352:


- RDC-3 si RDC-2:


- detalii RDC-3:


- RDC cuplate:


- detalii carcase radiatoare:


- alte detalii: RDC-2


- alte detalii: RDC-3


- detalii sasiu:


- RDC-3 carcasa desfacuta - prinderile de sasiu din zona motorului difera ca pozitie fata de RDC-2 datorita configuratiei peretelui lateral:


- RDC-2 carcasa desfacuta - motorul este partial vizibil prin primele doua geamuri ale salonului:


- in curbele "europene" (R3 Roco GeoLine):


- colturile dau sa se atinga:


Cu ceva timp in urma, mi-am delectat ochii cu "jucariile" facute de Kato la scara N - este vorba de RDC-urile 1, 3 si 4 de la Canadian National ale lui Cata Pavel. Acum am avut ocazia sa fac si ceva comparatii (in imagini am incercat sa respect regula: H0 sus, N jos):

- fata si profil (ca la politie):


- cuplate:


- RDC-3 (de sus in jos: H0 - pozitia 1 si 3, N - pozitia 2 si 4):


- alte vederi:


- detalii usi RDC-3:


- detalii carcase radiatoare si cutii sub sasiu:


Cateva imagini doar cu RDC-urile lui Cata Pavel:

- RDC-1:


- RDC-1 si RDC-3:


- RDC-4 (doar compartimente de posta si de bagaje, disponibil doar la N probabil datorita sasiului mai scurt):


- anul trecut prin august, cu ocazia prezentarii RDC-1 la N - o "vizionare" in Valea Ialomitei - in foto: Cata (mandrul si fericitul proprietar al "gandacului"), Nelu si Dorin (eu, daca sunt mai mare, am incaput doar in spatele aparatului foto):
 
Da, recunosc, asta da analiza. Am citit-o cu placere pentru ca imi place sa citesc recenzii corecte, cu bune si rele, cu "satisfactii si sacrificii, ca asa e viata la tara".

Eu vreau sa mai adaug ceva. Materialul de mai sus este dovada ca materialul nord american nu inseamna neaparat mare si "multe vagoane". Nu inseamna ca daca vrei sa faci o garnitura autentica trebuie sa muti macheta in sufragerie si familia in debara si eventual sa incepi sa comanzi zeci de vagoane de marfa.

Da, Big Boy sau Cab-Forward inseamna momente de cotitura in istoria cailor ferate de acolo, insa o garnitura reala poate insemna doar un asemenea automotor, sau un RDC 4+RDC 1, asa cum des au circulat in zona metropolitana sau rurala a continentului mai sus invocat.
Poate insemna foarte bine un E7 si 4 vagoane etajate, compozitia clasica din anii 50-60-70 a unui tren de navetisti din zona Chicago, poate insemna o locomotiva mica cu abur, un vagon posta si unul de calatori, compozitia multor trenuri regionale din anii 30 si 40.

Da, poate insemna si nesfarsitele trenuri de marfa dar inseamna sa ne rezumam doar la ce vedem pe Discovery :)

Si ca sa vedem cat de relativa e opinia ficaruia va mai dau un argument: citesc pe forumuri comentarii apreciative despre Nohab-ul MAV, care ne mai viziteaza si pe noi din cand in cand. Cata lume stie ca de fapt nu este altceva decat licenta celei mai celebre locomotive diesel americane, un General Motors F la care i-au pus tampoane si au facut al doilea post de conducere ? Si a rezultat una din cele mai frumoase locomotive produse in Europa :))

RDC 4 + RDC 1, o garnitura absolut corecta (compusa si verificata in detaliu dupa pozele facute in 1956 in zona Toronto si care exista pe net). Scara N, fara accesorii montate:



si am facut o garnitura nord-americana corecta fara sa-mi mut familia in garaj :)
 
Cata, ca sa finalizez "cronica", vreau sa spun ca si scenografia are rolul ei in a pune in valoare modelele! Vad coltul tau de oras si vad covorul meu - ambele sunt peisaje urbane, dar... doar la tine e ce trebuie!
 
Felicitari pentru recenzia completa facuta si bun venit intre cei "muscati" de modelismul feroviar american.
Daca iti place sa mai convertesti cate ceva la modele, iti recomand cu caldura un automotor "Doddlebug" EMC de la Bachmann Spectrum (precursorul Budd-urilor) care reprezinta un punct de plecare optim pentru realizarea unui model detaliat si nu este foarte scump de achizitionat.

PS. eu am unul inmatriculat "New Haven" in lucru...
 
Stiu ca Bachmann tocmai a editat niste Doodlebug-uri sub forma unor seturi care includ un automotor si un vagon remorca, dar n-am studiat prea bine "fenomenul" pentru ca am fost prea preocupat de Budd-uri.
Pe de alta parte, imi plac foarte mult Doodlebug-urile reale, dar vreau sa fiu mai temperat, vreau sa nu fiu atat de "expansionist" in ceea ce priveste colectia de "americane", asa cum am facut-o cu modelele europene, asa ca am atentia indreptata asupra companiei New Haven in culorile McGinnis "Black Knight" - adica partea a doua a anilor '50. Nu stiu daca au fost Doodlebug-uri in culorile astea, eu nu am gasit. Tu in ce hainute iti imbraci Doodlebug-ul? Ai ceva poze puse pe forum cu el? L-am vazut prezentat pe cel al lui SantaFeFan si e foarte frumos!
 
Doodlebug-ul meu e Boston and Maine maroon unnumbered, face parte din seria veche fara vagon insotitor iar momentan am lucrat numai la detalierea interiorului si la schimbatul iluminatului interior la el. Poze o sa pun cand ajung inapoi acasa fiind plecat momentan din tara
 
WeepingEye a spus:
Pe de alta parte, imi plac foarte mult Doodlebug-urile reale, dar vreau sa fiu mai temperat, vreau sa nu fiu atat de "expansionist" in ceea ce priveste colectia de "americane", asa cum am facut-o cu modelele europene, asa ca am atentia indreptata asupra companiei New Haven in culorile McGinnis "Black Knight" - adica partea a doua a anilor '50.
Click pentru a extinde...

Te astept cu un E8 NHaven ? Sa stiu sa cumpar unul la N, nu de alta dar imi doresc mult "animalutul" si sigur iti trebuie un exemplar pentru comparatie :)

A, uitasem, tu ai deja varianta spaniola.
 
Ca locomotiva am in vedere un FL-9 - in general sunt atras de asimetrii iar dispunerea osiilor la FL-9 este tocmai ce imi trebuie - un boghiu cu doua osii si unul cu trei. River Point Station a anuntat ca va produce acest model de locomotiva si mi-am aratat interesul de a achizitiona una sau doua. Am luat legatura cu fabricantul, care mi-a spus ca modelele sunt gandite pentru raze de 22", dar ar putea rula si pe raze de 18" daca schimb cuplele cu unele mai lungi. Razele de 17" sunt totusi prea mici! :( Modelele americane nu mai au preturile de altadata, asa ca e un risc destul de mare sa ma trezesc ca deraiaza in prima curba din cauza ca boghiul nu are suficient loc sa se roteasca!

Dar inainte de locomotive, deja am inregistrat pre-comanda pentru doua vagoane Osgood Bradley, "10-window Smokers, no skirts", evident in vopsirea negru-rosu McGinnis. Din pacate sunt scumpe foc (o data si jumatate cat un vagon european)!!! Sper sa merite! Daca un reprezentant al fabricantului mi-a spus ca vagoanele pot rula pe raze de 18" (nu 17") cu modificari la piesele de sub sasiu, altul mi-a spus ca n-am de ce sa-mi fac griji de curbele stranse, cel mult vor trebui cuple mai lungi!

Iar daca vrei sa-ti faci sange rau, baga un ochi aici sa vezi ce se poate gasi la H0: http://www.rapidotrains.com/canadian.html .
 
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a răspunde aici.
Sus Jos
Back