O stire preluata de pe ziare.ro, sursa NewInn:
Lucrările pentru porţiunea Braşov-Curtici din Coridorul de Transport
Paneuropean IV ar putea începe în 2010 şi ar putea fi dat în folosinţă în 2014, a declarat joi, subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Constantin Axinia.
"Colidorul IV de transport feroviar porneşte din Curtici şi se termină la Constanţa. în acest moment este finalizată partea Bucureşti-Constanţa şi se continuă lucrările pe Braşov-Câmpina. Pregătim lucrările pentru Braşov-Simeria, Simeria-Curtici. în 2010 vom avea gata proiectul
tehnic şi vom organiza licitaţia pentru începerea lucrărilor", a spus Axinia.
Acesta a mai declarat că pentru porţiunea Braşov-Curtici statul român participă cu suma de trei miliarde de lei, UE cu 300 milioane lei, iar pentru banii
veniţi din partea BEI încă sunt negocieri.
Subsecretarul de stat a mai precizat că porţiunea Braşov-Simeria este porţiunea cea mai grea, deoarece va fi un traseu nou, implicând cinci tuneluri care vor fi săpate în munte.
"Pe 80% din lungimea traseului se va circula cu o viteză medie de 120-160 km pe oră. Dacă ar fi fost făcută pe traseul vechi
, viteza medie era de 110-120 km pe oră, însă, în urma discuţiilor cu UE s-a insistat pe viteza de 120-160 km pe oră", a mai spus Axinia.
De asemenea, acesta a adăugat că, în urma discuţiilor cu proiectantul, se doreşte ca lucările să înceapă din mai multe părţi, să aibă acelaşi termen de finalitate, ministerul urmând să aleagă la licitaţie un singur antreprenor general pentru desfăşurarea lucrărilor.
"Nu vom avea probleme legislative legate de exproprieri, deoarece traseul trece prin munţi, iar munţii sunt ai statului", a conchis Axinia.
scriu colorat sa iasa in evidenta!
Mi-a atras atentia o fraza privitoare la tronsonul Bucuresti - Constanta, cum ca ar fi gata.
Chiar e gata sau e praf in ochi. Eu nu am auzit sa fie finalizat acest tronson, mai mult in 26 august s-a mers tare greu pe acest tronson aprox 4 ore.