Renault Traffic HO pe şine (home made)

Prognosis

Well-Known Member
Trenulist
21 Iulie 2007
1.345
1
Slobozia
trenulete.info
WEBSITE
http://trenulete.info/
LOCATION
Slobozia
YOUTUBE
Prognosis
Renault Traffic HO pe şine (home made)

Foarte placut impresionat de jucaria prezentata de sesamcave pe forumul lokomotiv, am decis ca este momentul sa imi fac propria masinuta care sa ruleze pe diorama de la Slobozia. Am ales dintre masinutele din colectie, o dubita ceva mai incapatoare avand in vedere mascarea motorului si a accesoriilor electrice pe care le voi folosi. Am ales una galbena pentru ca va cadra perfect cu imaginea unui vehicul fie de intretinere, fie postal.

Din pacate, din toata magazia mea de mini motoare electrice, nici unul nu coresounde cerintelor. Toate se alimenteaza la tensiuni intre 3 si 5 volti fapt care conduce la imprimarea unei viteze exagerate a vehicului. Stiu ca exista modelul acesta de motor alimentat la 12 volti, pentru ca am unul similar in Black Anna, dar nu intentionez sa o devalizez, asa ca acest proiect va ramane in asteptare pana /daca fac rost de un motor bobinat pentru 12 volti…Asa cum este dotat acum, vehiculul functioneaza perfect … in digital, unde viteza poate fi stabilita mai usor comparativ cu alte vehicule, dar in analog, fuge exagerat de tare pe diorama… dupa cum se vede in filmul urmator>>> http://trenulete.info/renault-traffic-h0-home-made/

 
Dupa cum se vedeti, posibil sa intalnesti fel de fel de modele pe sine... asa ca nici Renault-ul meu nu poate fi exclus!


Ma poate indruma cineva de unde se pot achizitiona motorase pentru scara N ? Are cineva de vanzare sau de dat la schimb?
 
Pentru problema fugii pe analog, puteti apela la o rezistenta de wattaj ceva mai mare. Masurati ce curent absoarbe motorul cand functioneaza alimentat la 5 volti. Daca notam cu I curentul absorbit, va trebuie o rezistenta calculata astfel: 12V alimentare - 5V motor = 7V cadere pe rezistenta. Cum rezistenta se va inseria cu motorul, va fi parcursa de acelasi curent I de unde rezulta valoarea ei la 7/I ohm. Va trebui sa fie capabila sa disipeze o putere egala cu 7 ori I watti. Cu cei doi parametri calculati cereti rezistenta corespunzatoare la un magazin de componente electronice. Chiar si pentru rezistente de puteri mari ar trebui sa coste sub 2 lei
 
Asa este. Problema insa este ca o astfel de rezistenta transforma energia consumata in caldura, fapt care nu este de dorit intr-o incinta atat de mica si unde marea majoritate a pieselor sunt din plastic. Ma gandesc sa rebobinez rotorul mai ales ca nu sunt la prima incercare de acest gen.
 
de ce nu folositi un stabilizator de tensiune gen 7805 (LM350 pt curenti mari)? curentul pe care il ia motorul e foarte mic raportat la posibilitatile stabilizatorului, in plus caldura degajata este mica. daca tensiunea de intrare e mica stabilizatorul nu va lucra, in caz ca se depaseste 7-8 V la intrare intra in functiune si incepe sa scoata pe iesire exact cat aveti nevoie.
 
La asemenea interventie poti folosi un motor termic si astfel rezolvi problema cu fumul pe esapament. daca pui motor electric rezulta pantograf :evil: . La rotile acelea cu spite ar da bine si un cazan pe aburi . Asa ca ai o multitudine de variante. Nu exclude nici sustentatia magnetica, ai ocazia sa intervii masiv pe diorama :grin:
Spor in optiuni!
 
Renault Traffic HO pe şine – partea a doua
http://trenulete.info/renault-traffic-ho-pe-%C8%99ine-partea-a-doua/

Astazi am facut iluminatul. Mai intai am confectionat greutatile atat prin exterior, sub platforma sasiului, cat si in interior, astfel incat am adus jucaria la 100 grame ca sa stea bine pe linii. In spate am ingreunat masinuta cu alte bucati de plumb chiar si in dreptul axului melcat, astfel incat aderenta sa fie cat mai buna.

Trebuie sa mentionez ca fantele pentru osii nu sunt perfect perpendiculare. Ele sunt in lateral mai adanci astfel incat, sub presiunea arcurilor de contact (facute din corzi elastice de chitara), osiile se aseaza mai bine pe neregularitatile sinei. Pe contragreutatea principala, cea din interior, am plasat prin lipire cu banda dublu adeziva, placuta cu ledurile si rezistentele luminilor de pe spate. Pe laterala greutatii sunt placute de circuit care intra fest intre lamele lipite pe partea de jos. Astfel, mecanismul de iluminare impreuna cu greutatea se pot indeparta cu surinta numai prin tragere iar contactul electric se face prin lamele elastice de cupru intre greutate si partea de jos, cutia motorului. Am gandit astfel tocmai pentru ca masinuta trebuie sa fie complet demontabila, pentru a se putea interveni oricand pentru curatarea sau schimbarea motorului. Practic in afara de cutia motorului, nici o alta piesa nu este lipita. Toate greutatile se prind cu suruburi.

Pentru faruri, in fata, am facut o placa de circuit cu doua SMD-uri si un rezistorde 820 ohmi, inseriate, placa ce intra intr-un locas din sasiu si ale carei fire preseaza si ele pe lamele de contact preluand curentul necesar.


Film cu rularea in probe a monstrului


Dupa ce am inceput sa lucrez la micuta mea drezina Ford Traffic, am cautat pe net sa vad daca exista asa ceva si am gasit pe diverse forumuri si situri nenumarate imagini cu drezine, marea majoritate pe linii inguste. Va prezint si voua aceste imagini precum si linkurile catre siturile respective, oentru cei ce doresc sa se documenteze mai bine.
http://trenulete.info/drezine-pe-linii/
 
Renault Traffic HO pe şine – partea a treia

Am resuscitat motoarele de SlotCar pe care le aveam in dotare prin rebobinarea lor. Practic am rebobinat cate unul din fiecare model caci avea doua tipuri. Unele chinezesti de la masinute mai prapadite si unele nemtesti, ceva mai de Doamne-ajuta. Primele erau bobinate cu cate 175 de spire pe fiecare pol, iar secundele aveau cate 210 spire pe fiecare pol. Prin dezmembrarea unui transformator uzat, am recuperat o parte din sarma de bobinaj, sarma care dupa parerea mea (nu am micrometru si nici marcajul de pe traf nu mai era descifrabil) era cam la grosimea necesara. Corect era sa stiu exact diametrul firului, dar… asta e, cu asta defilam. Plin de invidie, nu pot sa nu remarc avantajul modelistilor din alte tari, care au la dispozitie numeroase posibilitati pentru a achizitiona piesele de care au nevoie, motoare, osii, roti dintate, grupuri de transmisie, sarma de bobinaj, etc. si astfel sa le ramana timp si energie ca sa se ocupe de modelismul propriuzis. Eu sunt nevoit sa consum din acestea pentru pregatirea materialului de care am nevoie. Bobinarea de motoare se face foarte anevoios, necesita migala si rabdare, sarma si atentie foarte mare. Ce sa mai zic de confectionarea unui grup de transmisie folosind o bormasina… In fine, rezultatul conteaza! Si e o mare bucurie sa vezi ca motoarele facute spira cu spira, dau rezultate si se invart ca la carte. Trebuie sa mai specific faptul ca am intalnit la cele doua tipuri de motoare, versiuni diferite de legare a bobinelor, desi practic, motoarele sunt la fel. Am cautat pe net informatii cu privire la asa ceva, insa fie nu sunt, fie nu stiu eu sa caut exact cum trebuie, caci nu am gasit date edificatoare in acest sens. Am ales sa conectez fiecare motor dupa modelul in care erau legate bobinele originale. Chiar la modelul german era intrerupta o bobina si nu functiona, planul de a-l rebobina fiind de mult timp pe lista mea de asteptari, insa migala unei astfel de operatiuni m-a impiedicat o vreme sa trec la treaba. Nevoia insa te invata si te impinge de la spate sa faci ceea ce trebuie.

Dupa rebobinare, motoarele au raspuns corect la comenzi si la o turatie ceva mai mica si mai apropiata de ceea ce aveam nevoie. Practic am pus un numar de 280 de spire pe fiecare pol la ambele motoare. Dupa calculele mele ar fi trebuit cam 320 de spire insa la o sectiune a firului ceva mai mica decat am avut eu. Grosimea nu mi-a permis sa bobinez mai multe spire. Cele chinezesti au colectoarele din fasii elastice de tabla de cupru, ca la mai toate jucariile chinezesti, iar motoarele germane se alimenteaza pe colectoare cu pastile de carbune, fapt care le face ceva mai stabile, mai rezistente in timp si mai silentiose. Sarma de bobinaj am fixat-o la final cu ceva lac de unghii de la sotie, pentru ca firele razlete cu care am supra-incarcat polii, sa nu sara de la locul lor si sa se rupa in contact cu magnetii motorului. Cu sublerul meu ramolit si de pe care abia mai citesti, am facut sectiunea si am constatat ca este identica intre cele chinezesti si cele germane. Dorinta de baza a fost aceea de a da intrebuintare acestor mini-motorase, mai ales ca imi planificasem sa fac si macaraua automotoare din postul anterior. Pentru ea insa mai am nevoie de cateva imagini si din alt unghi ca sa incerc reproducerea ei si sper ca voi gasi un coleg de la Brasov-Sinaia care sa prinda acest vehicul in imagine fotografica si sa ma ajute astfel sa reproduc acest vehicul la scara.

In rest las imaginile sa vorbeascai… http://trenulete.info/renault-traffic-ho-pe-%C8%99ine-%E2%80%93-partea-a-treia/
 
Mai multi cunoscatori mi-au atras atentia asupra faptului ca rotile spitate nu prea se potrivesc cu alura moderna a drezinei mele postale. Drept urmare le-am schimbat folosind roti de 9 mm diametru bandaj, roti de vagoane Mehano. Ca sa mai dau o nota de autenticitate, am vopsit rotile in rosu si alb, asa cum sta bine unui vehicul feroviar neaos romanesc!
http://trenulete.info/renault-traffic-ho-pe-%C8%99ine-%E2%80%93-partea-a-treia/

 
Mai trebuie sa pui si un actibild cu BMVEU pe partea dreapta si MERGEDES pe partea stanga si sigur e un vehicol neaos romanesc.

Altfel e foarte faina lucrarea.

E.

P.S. Nu uita de numele de Ghoerghita de pe parbriz, si antena de statie CB :)