Frontul de cladiri din port este de asemenea tipic pentru arhitectura mediteraneeana:
Am ezitat daca nu ar trebui sa petrecem seara acolo insa pana la urma ne-am intors la Porto Maurizio, celalalt cartier din Imperia, care ni se parea mai pitoresc. A fost de fapt o greseala.
Ca orice poveste faina, undeva trebuie sa existe o umbra. Si aici umbra se numeste "rusinea de a fi roman". O rusine al naibii de recurenta, pe care o tot traiesc de 24 de ani incoace, de cand am parasit tara, in cele mai neplacute momente - de fapt atunci cand nu te astepti si nu te gandesti la ea.
Eram pe terasa unui restaurant intre cladiri vechi de multe secole in Porto Maurizio. La una din mesele vecine se aflau doi barbati si patru fete tinere. Dupa aspect, barbatii - par negru, tenul deschis, camasi albastre cu gulere albe si lanturi de aur la gat, ceasuri sclipitoare la incheieturi, pantofi lacuiti - pareau italieni. In orice caz nu ieseau in evidenta. Fetele, dragute, nici ele - cel putin nu pentru mine.
Candva partenera mea, care in viata profesionala avea zilnic de-a face cu arta efemera a machiajului, mi-a atras atentia: "
O vezi pe fata aceea blonda falsa, cu ochii negri?". "
Da, de ce?". "
Fata asta a fost batuta mar. S-a machiat bine insa cineva a lovit-o rau de tot peste fata". Mai intai nu am dat atentie faptului insa candva mi-am dat seama ca vorbeau romaneste. I-am spus si ei asta. Am avut o ideie, partenera mea la fel, insa ne-am gandit ca nu trebuie sa crezi in idei preconcepute.
Din pacate uneori ideile preconcepute sunt purul adevar. Da, erau intr-adevar "pestii" cu "fetele". Da, Romania este si azi in 2020 prima tara din Europa comunitara si Europa non-comunitara la exportul de carne vie si celor mai multi dintre noi putin ne pasa. Candva o fata a spus ceva ce nu a placut "pestelui". Unul dintre barbati a lovit-o peste fata cu atata putere incat a cazut jos de pe scaun, apoi si-a continuat zambind gluma pe care o spunea. Iar fata s-a ridicat spasita, s-a asezat iar pe scaun si si-a continuat masa.
Nimeni pe terasa nu s-a miscat. Personalul restaurantului parea obisnuit cu situatia. Pentru noi si pentru perechea de turisti germani de alaturi era prea mult, ne-am ridicat, am platit consumatiile si am plecat. Am ezitat sa chemam politia - germanii chiar insistau - insa pana la urma ne-am gandit ca le-am face mai mult rau fetelor. Se gasesc si asa suficiente cu beregata taiata prin santurile autostrazilor.
Am petrecut restul serii, pana ce ne-am intors cu taxiul la Royal in San Remo, impreuna cu perechea de germani. Erau oameni faini, aproape de varsta pensiei. Candva le-am spus ca sunt roman ca si "pestii" si "fetele" de mai devreme. Au avut o clipa de ezitare insa au stiut sa treaca peste - partenera mea si cu mine de asemenea. Uneori e greu sa fii roman cand iti vezi semenii.
Am trecut cumva mental si peste asta, desi imi ramasese ceva greu in burta. A urmat o noapte si o jumatate de zi in doi in San Remo. Apoi am dus-o la aeroportul din tara vecina pentru zborul de intoarcere catre JFK iar eu am dat bice "Vulpitei" pentru drumul de intoarcere spre Alsacia. Erau aproape 1000 de kilometri si urma o zi grea de munca...
