A inceput cu un impuls de moment. L-am vazut pe raftul unui magazin nord american de machete. Un simplu kit, intr-o punga, care costa echivalentul a 10 lei noi. 4 pereti din pladtic turnat, destul de grosolan cum aveam sa constat mai tarziu, dar care lipiti, reproduceau o cladire clasica din Lumea Noua, numita simbolic Cricket' Saloon. Kitul este construit de Design Preservation Models o divizie a Woodland Scenics, in Statele Unite.
O sa ma intrebati, la 10 lei, ce voiam mai mult ?
Constructia pe doua niveluri m-a atras pentru ca undeva , in fatada acestei cladiri, nelipita inca, am recunoscut ceva din vechila pravalii interbelice romanesti.
A fost un impuls de moment: am achizitionat acest kit. Ajuns in tara am inceput sa-l lipesc. Recunosc ca daca as fi urmat intructiunile ce insotesc modelul as fi terminat totul in maxim o ora. Practic... asta si am facut pana la un punct. Dupa o ora de curatat bavuri, potrivit, iar curatat, m-am ales cu o cutie galbena, impersonala si destul de grosolan imbinata.
Nimic care sa semene cu planurile mele si cu ideea ca mi-a incoltit in cap din momentul in care am vazut kitul pe raftul magazinului! Dupa ora de asamblare au urmat orele in care am cautat prin miile de imagini din Romania interbelica, cladiri, vechi pravalii evreiesti, oameni, idei. Kitul nu putea sa ramana asa, o cladire galbena, rece si artificiala.
Stiam ca fatada este tipica secolului 19 european si cladiri pe doua niveluri existau berechet in perioada care ma intereseza pe mine. Am inceput prin a aplica pe peretii din plastic vopsea, asa cum imi imaginam ca trebuie sa fi aratat cladirile unui mic oras de provincie romanesc.
rezultatul: Oribil !
Un verde , pe care de atatea ori l-am vazut pe cladirile romanesti, oricat de mult l-as detesta, un gaben murdarit de ploaia si viscol. Finalizat insa, nu arata deloc cu ceea ce stiam ca trebuie sa fi fost vechile pravalii romanesti.
Cauta din nou, rascoleste imagini...
Da, acoperisul. Nu are ce cauta un astfel de acoperis.
Toate cladirile romanesti sunt traditional construite cu acoperis in panta nu plat. Loc bun de depozitat provizii sau marfa, buna izolare contra frigului naprasnic din iarna si caldurii din vara....
Iniatial am facut un acoperis din carton, dupa inlaturarea cosurilor de fum. Construit din carton, tencuit cu ââŹĹžpasta corectoareââŹÂ vopsit....si nu, nu era ce-mi trebuie.
Inapoi in biblioteca. Romania anilor ââŹĹĄ20, renascand din cenusa unui razboi.
Da, asta trebuie sa fie.
O cladire care a suferit in urma razboiului dar care este refacuta prin munca batranului Ismir.
Ismir s-a nascut in Dobrogea. A venit la aici pe la 1900 si a deschis o cofetarie. Nu stia carte , stia sa faca neintrecute dulciuri pe care le vindea la pravalie sau in gara. A venit apoi razboiul. Cofetaria a luat foc in razboi. El era departe, refugiat in nordul Moldovei si nu a putut face nimic. Poate mai bine asa. Cine stie, poate acum nu mai era sa ne povesteasca. Dupa razboi a platit o reclama mare: Cofetaria Elize. Nu a mai numit-o ââŹĹžla IsmirââŹÂ.... Fiica mai mare, profesoara la pension l-a sfatuit ca asa e mai ââŹĹžla moda ,papaââŹÂ. Bani de reclama a avut, dar nu si de renovare.
A tocmit oameni sa repare acoperisul si vecinul i-a promis ca daca ii tine reclama cu ââŹĹžhaine de gata , La BraileanuââŹÂ dupa doi ani ii plateste zugravi sa dea cu var casa. Pana atunci trebuie sa termine cu acoperisul, ca ploua in camerele de sus si e rusine mare pentru batranul turc.
Dar a fost razboi si e norocos ca a mai gasit ceva cand s-a intors acasa, asa ca nu e mare supararea cand ploua si trebuie sa doarma jos, pe cateva scaune, in iubita lui cofetarie, in miros de fistic si vanilie.
In dimineata asta s-a trezit primul, a luat dulciurile pe o tava, un cofer cu braga, le-a acoperit pe toate cu grija cu un tifon si a plecat incet spre gara de langa. La 7 pleaca un tren spre oras si el vrea sa mai vanda cate ceva. Paseste singur pe aleea garii, cu gandul la cofetaria lui, la baclavalele si siropul ce i-au umplut toata dimineata, la ziua ce abia incepe.
PS:
Diorama este pe scara N si va reprezenta un colt de provincie romanesc dupa terminarea primului razboi. Cladirea nu este decat temporar asezata pe macheta, urmand sa se realizeze o baza care sa nu mai faca vizibil acel spatiu intre blat si cladire precum si peisajul din jurul cladirii.
O sa ma intrebati, la 10 lei, ce voiam mai mult ?
Constructia pe doua niveluri m-a atras pentru ca undeva , in fatada acestei cladiri, nelipita inca, am recunoscut ceva din vechila pravalii interbelice romanesti.
A fost un impuls de moment: am achizitionat acest kit. Ajuns in tara am inceput sa-l lipesc. Recunosc ca daca as fi urmat intructiunile ce insotesc modelul as fi terminat totul in maxim o ora. Practic... asta si am facut pana la un punct. Dupa o ora de curatat bavuri, potrivit, iar curatat, m-am ales cu o cutie galbena, impersonala si destul de grosolan imbinata.
Nimic care sa semene cu planurile mele si cu ideea ca mi-a incoltit in cap din momentul in care am vazut kitul pe raftul magazinului! Dupa ora de asamblare au urmat orele in care am cautat prin miile de imagini din Romania interbelica, cladiri, vechi pravalii evreiesti, oameni, idei. Kitul nu putea sa ramana asa, o cladire galbena, rece si artificiala.
Stiam ca fatada este tipica secolului 19 european si cladiri pe doua niveluri existau berechet in perioada care ma intereseza pe mine. Am inceput prin a aplica pe peretii din plastic vopsea, asa cum imi imaginam ca trebuie sa fi aratat cladirile unui mic oras de provincie romanesc.
rezultatul: Oribil !
Un verde , pe care de atatea ori l-am vazut pe cladirile romanesti, oricat de mult l-as detesta, un gaben murdarit de ploaia si viscol. Finalizat insa, nu arata deloc cu ceea ce stiam ca trebuie sa fi fost vechile pravalii romanesti.
Cauta din nou, rascoleste imagini...
Da, acoperisul. Nu are ce cauta un astfel de acoperis.
Toate cladirile romanesti sunt traditional construite cu acoperis in panta nu plat. Loc bun de depozitat provizii sau marfa, buna izolare contra frigului naprasnic din iarna si caldurii din vara....
Iniatial am facut un acoperis din carton, dupa inlaturarea cosurilor de fum. Construit din carton, tencuit cu ââŹĹžpasta corectoareââŹÂ vopsit....si nu, nu era ce-mi trebuie.
Inapoi in biblioteca. Romania anilor ââŹĹĄ20, renascand din cenusa unui razboi.
Da, asta trebuie sa fie.
O cladire care a suferit in urma razboiului dar care este refacuta prin munca batranului Ismir.
Ismir s-a nascut in Dobrogea. A venit la aici pe la 1900 si a deschis o cofetarie. Nu stia carte , stia sa faca neintrecute dulciuri pe care le vindea la pravalie sau in gara. A venit apoi razboiul. Cofetaria a luat foc in razboi. El era departe, refugiat in nordul Moldovei si nu a putut face nimic. Poate mai bine asa. Cine stie, poate acum nu mai era sa ne povesteasca. Dupa razboi a platit o reclama mare: Cofetaria Elize. Nu a mai numit-o ââŹĹžla IsmirââŹÂ.... Fiica mai mare, profesoara la pension l-a sfatuit ca asa e mai ââŹĹžla moda ,papaââŹÂ. Bani de reclama a avut, dar nu si de renovare.
A tocmit oameni sa repare acoperisul si vecinul i-a promis ca daca ii tine reclama cu ââŹĹžhaine de gata , La BraileanuââŹÂ dupa doi ani ii plateste zugravi sa dea cu var casa. Pana atunci trebuie sa termine cu acoperisul, ca ploua in camerele de sus si e rusine mare pentru batranul turc.
Dar a fost razboi si e norocos ca a mai gasit ceva cand s-a intors acasa, asa ca nu e mare supararea cand ploua si trebuie sa doarma jos, pe cateva scaune, in iubita lui cofetarie, in miros de fistic si vanilie.
In dimineata asta s-a trezit primul, a luat dulciurile pe o tava, un cofer cu braga, le-a acoperit pe toate cu grija cu un tifon si a plecat incet spre gara de langa. La 7 pleaca un tren spre oras si el vrea sa mai vanda cate ceva. Paseste singur pe aleea garii, cu gandul la cofetaria lui, la baclavalele si siropul ce i-au umplut toata dimineata, la ziua ce abia incepe.
PS:
Diorama este pe scara N si va reprezenta un colt de provincie romanesc dupa terminarea primului razboi. Cladirea nu este decat temporar asezata pe macheta, urmand sa se realizeze o baza care sa nu mai faca vizibil acel spatiu intre blat si cladire precum si peisajul din jurul cladirii.
Pana la urma, doar prin "sistematizarea" vechii strazi Pata si inlocuirea cladirilor vechi cu blocuri moderne au reusit autoritatile sa "scape" de incomodul turc si micul sau comert, enervant de infloritor!