Rally,
Am folosit mai multe aparate de taiat polistiren facute artizanal; sursa de alimentare era de obicei un transformator care "scotea" 6 volti. As putea incerca si cu mai putin, incepand de pe la 3V, dar n-as folosi mai mult fiindca incep sa creasca si nevoile de amperaj, si cele de rezistenta a firului.
Am folosit inclusiv transformatoare din acelea mici de sonerie care se gaseau candva la magazin. Se alimenteaza direct la curent alternativ, nu este nevoie de redresor, filtrare, etc. Ai sa simti doar un "bazait" usor in fir atunci cand tai, la frecventa de 50 de Hz a retelei.
Nu sunt niste date tipice ce trebuie respectate, merge si prin incercari succesive.
Oricum, ca principiu, pentru a evita problemele, e bine sa pui pe primar o siguranta de limitare la puterea maxima pe care o suporta transformatorul!
Teoria zice ca intensitatea curentului este data de tensiunea de alimentare, impartita la rezistenta consumatorului. Daca ai un multimetru, poti incerca sa si masori inainte, ca sa stii cum stai. "Consumatorul" in cazul de fata este sarma de nichelina. Aici rezistenta totala este in functie de diametru, dar si de lungimea activa, adica lungimea dintre punctulele in care aplici tensiunea. In practica se leaga un capat fix la partea de jos a firului de nichelina, sub planseta de taiat, iar celalalt capat este "mobil" adica o sarma de cupru rotita strans peste firul de nichelina, in asa fel incat sa faca un contact electric bun, insa sa o poti muta cu mana in sus si in jos. Din varierea lungimii "active" poti regla fin temperatura firului in functie de ce iti trebuie sa tai. Daca vrei sa tai o placa de polistiren de 5 mm dai o lungime mai mare sa "racesti" firul, daca tai o placa de 5 cm trebuie sa micsorezi lungimea activa ca sa incalzesti firul mai tare, altfel taie poticnit sau nu mai taie de loc.
Lungimea si grosimea firului: Cu cat firul e mai subtire, taie mai bine dar are si rezistenta electrica mai mare, deci trebuie o "lungime activa" mai mica. In schimb are o rezistenta mecanica mai redusa si risti sa-ti rupi firul mai usor. Daca pui fir mai gros, are rezistenta mecanica mai buna, in schimb taieturile sunt mai putin fine si e nevoie de o lungime activa mai mare, eventual mai mare decat iti permite aparatul.
Jongland cu parametrii astia, ai sa vezi ca o sarma de 0.2...0.3 mm la o lungime activa de 7 cm e in general suficienta. Un fir de mai mult de 0.5 deja este prea gros, se incalzeste greu si face o taietura imprecisa.
Desigur, fixarea mecanica a firului ar trebui sa fie cam pe la 10...12 cm si e bine sa fie facuta un pic elastic, mult mai "moale" decat o panza de traforaj. In practica foloseam un arc (amplasat sub planseta de taiat) din care se regla tensiunea mecanica in fir. Tine cont de faptul ca firul are un joc termic mare, deci NU se poate fixa ca o lama de traforaj!
N-as putea sa-ti spun temperatura firului ca n-am avut cum s-o masor, o estimez cam intre 70...100 de grade. Oricum firul nu trebuie in nici un caz sa se inroseasca, insa NU e recomandabil sa-l atingi in timpul actiunii!!!
Tenperatura potrivita o "simti" dupa cum se comporta polistirenul in aparat, daca ii dai temperatura prea mare vezi cum se vaporizeaza prea repede polistirenul daca-l tii pe loc in fir. Daca temperatura e prea redusa, il simti cum "taie" cu hopuri. Intre aceste doua limite este o temperatura optima in care taie perfect, si pe care o nimeresti prin incercari, pentru fiecare tip de polistiren in parte, eventual si dupa fiecare placa in parte.
Sper sa te ajute! Bafta multa!
Salutari din Constanta,
Dorin