Karl May
La Eagle-tail
Muncitorii de la Sheridan erau în majoritate germani şi irlandezi. Deocamdată nu bănuiau nimic din cele petrecute până acum: nu fuseseră puşi la curent, fiindcă se presupunea că şeful bandiţilor va fi trimis iscoade să-i observe şi că aceste iscoade ar putea fi avertizate, observând comportarea oamenilor. Dar când se făcu ora încetării lucrului, inginerul împărtăşi lui -overseer of the workmen (contramaistrului) tot ce era necesar şi-i dădu însărcinarea să-i înştiinţeze în mod discret pe muncitori de cele întâmplate.
..................................................................................................................................
- Nici nu e nevoie s-o ştii de pe acum. O s-o afli la momentul potrivit. Deocamdată muncitorii trebuie să stea liniştiţi; să fie pregătiţi pentru o întreagă noapte de veghe. Apoi să-şi pună la punct armele. Încă înainte de miezul nopţii se vor urca într-un tren care-i va duce la locul cu pricina.
- Well, mă mulţumesc cu aceste informaţii. Toată lumea o să se conformeze dispoziţiilor pe care le-aţi dat.
După plecarea contramaistrului, Old Firehand se informă dacă inginerul nu are cumva doi muncitori care să semene la statură şi la faţă cu cei doi tramp-i făcuţi prizonieri, ar mai trebui să aibă şi curajul necesar pentru a lua locul prizonierilor pe locomotivă.
........................................................................................................................
- Uită-te şi tu ce linişte e în toată colonia.Nu e om care să bănuiască ceva despre prezenţa noastră sau ceva în legătură cu proiectul nostru.Iar doi dintre cei mai buni şi mai şireţi dintre ai noştri sunt de pe acum acolo, ca să pregătească terenul. Cine s-ar putea gândi la un eşec ! Trenul soseşte aici, stă cinci minute şi porneşte mai departe. La o oră de drum de aici vor da de focul nostru. În dreptul lui, cei doi tovarăşi ai noştri care se află pe locomotivă pun mecanicului revolverul în piept şi-l silesc să oprească trenul. Noi îl înconjurăm, „colonelul” se urcă şi ia...
- Ho-ho ! îl întrerupse celălalt. Cine se urcă ?Nu cumva „colonelul” singur ?Sau numai cu câţiva, cu care apoi pune în mişcare maşina cu aburi şi salutare. Mai încolo opreşte, coboară, ia jumătate de milion şi dispare ? Iar ceilalţi se trezesc mofluzi, şi se aleg numai cu propriilelor mutre uluite ? Nu, aşa nu mă joc !
- Ce-ţi închipui ! făcu celălalt pe un ton supărat. Ţi-am mai spus: în cazul în care „colonelul” ar avea într-adevăr intenţia asta, noi doi ne-am găsi printre cei care se vor urca în tren. Dacă, pe de altă parte, Lacul de Argint ne oferă comori atât de uriaşe, nu-i nevoie să procedăm necinstit faţă de tovarăşii noştri de aici: fiecare îşi primeşte partea, după aceea „colonelul” poate să-şi aleagă pe cine vrea ca să-l însoţească în munţi. Gata ! Să nu mai vorbim despre asta ! Acum aş vrea să ştiu numai ce e cu locomotiva aceea de colo; focul arde sub cazan, deci e gata de plecare. Încotro ?
- Poate că e locomotiva de probă, care urmează să plece înaintea trenului cu bani ?
- Nu. Atunci n-ar aştepta încă de pe acum, Trenul nu vine decât după ora trei. Mie, locomotiva asta nu-mi place şi tare aş vrea să aflu ce se urmăreşte cu ea.
Omul exprima o bănuială de care trebuia ţinut într-adevăr cont. Old Firehand îşi dădu seama că locomotiva nu putea rămâne acolo. Era una mică, obişnuită pentru trenurile utilizate în timpul construcţiei, de care se ataşează vagoane pentru transportul de pământ. În aceste vagoane urmau să fie transportaţi muncitorii. Pentru a risipi bănuielile iscoadei, nu se mai putea aştepta acum până la miezul nopţii, ci trebuia pornit numaidecât.Old Firehand se retrase deci târâş şi se furişă pănă la casa inginerului, ca să-i comunice ce auzise.
- Well ! făcu acesta. Atunci trebuie să-i expediem pe oamenii noştri numaidecât. Dar spionii or să-i vadă când se urcă în tren !
- Nu. Le dăm ordin muncitorilor să se furişeze nevăzuţi; să meargă cale de un sfert de oră de-a lungul liniei şi să aştepte acolo până soseşte trenul gol, ca să-i ia; cum zgomotele nu se aud la distanţa asta şi cum linia face înainte o cotitură, spionii n-or să vadă şi nici n-or să audă că trenul s-a oprit acolo.
- Şi câţi oameni reţin aici ?
- Douăzeci sunt de ajuns pentru apărarea casei dumneavoastră şi pentru paza celor trei prizonieri. Măsurile pe care le luaţi pot fi executate în răstimp de o jumătate de oră, apoi trenul porneşte. Mă furişez din nou pe la spioni ca să aud ce mai spun.
În curând se afla iar în apropierea celor doi bandiţi care tăceau acum. Avea aceeaşi perspectivă ca şi ei asupra întregului teren şi-şi dădu toată osteneala să remarce vreo mişcare a localnicilor, dar în zadar. Oamenii se depărtau pe ascuns, cu atâta prudenţă, încât spionii nu aveau habar de ce se-ntâmplă. De altfel, lămpile din clădiri şi căsuţe erau prea slabe ca să lumineze localitatea în aşa fel încât să poţi distinge bine nişte oameni umblând prin ea. Deodată, văzu o lanternă cu lumină vie purtată din casa inginerului înspre şine. Cel care o ducea strigă tare, ca să se audă până departe:
- Trenul de marfă gol porneşte spre Wallace ! Au nevoie de vagoane acolo !
Cel care striga aşa era inginerul. Se înţelesese cu mecanicul, aşa că acesta îi răspunse la fel de tare :
- Well, sir ! Bine că pornim în sfârşit şi nu mai ard cărbunii degeaba ! Aveţi vreun comision de dat pentru cei din Wallace ?
- Nimic, doar să-i spui noapte bună inginerului pe care-l vei găsi probabil la o partidă de cărţi când o să ajungeţi. Good road !
- Good night, sir !
Câteva şuierături stridente, apoi trenul se puse în mişcare. Când huruitul roţilor se stinse departe, unul din spioni zise :
-Ei, acum ştii ce e cu locomotiva asta ?
Da, m-am liniştit. Duce vagoane goale la Fort Wallace unde au nevoie de ele. Bănuiala mea era neîntemeiată.
...............................................................................................................
Old Firehand se întoarse la casa inginerului, întâlnindu-se cu acesta în uşă. Intrară împreună şi se aşezară la un pahar de vin, cu nişte ţigări de foi, ca să aştepte ora plecării. Nu mai erau decât douăzeci de muncitori în localitate, un număr mai mult decât suficient. Ceilalţi plecaseră pe ascuns, conform ordinului primit. În afara localităţii, se aşteptară unii pe alţii, şi astfel adunaţi, merseră de-a lungul liniei până la distanţa stabilită. Rămaseră acolo până ce sosi trenul să-i ia, pentru a-i duce până la Eagle-tail unde se opri. Era cu neputinţă ca tramp-ii să mai observe ce avea să urmeze, căci fără îndoială porniseră şi ei.
Old Firehand alesese un loc extrem de favorabil. Trenul trecea acolo peste râul strâns între maluri înalte. Pe vremea aceea exista un pod provizoriu, pe care erau aşezate şinele, iar pe malul celălalt intra numaidecât într-un tunel lung de vreo şaptezeci de metri. La câţiva paşi înainte de a ajunge pe pod, trenul se opri, dar nu era gol, cum crezuseră spionii: ultimile două vagoane erau încărcate cu lemne de foc şi cărbuni. Îndată ce roţile încetară să se mai învârtească, din întunericul nopţii ieşi o fiinţă mică şi bondoacă, arătând ca o femeie, se apropie şi-l întrebă pe mecanic cu o voce subţire, de falset :
- Sir, ce căutaţi aici de pe acum ? Nu cumva aţi adus muncitorii ?
- Ba da – răspunse mecanicul, uitându-se mirat la făptura ciudată, care stătea tocmai în razele de lumină ale focului din locomotivă. Dar dumneavoastră cine sunteţi ?
- Eu ? zise grăsanul râzând. Eu sunt mătuşa Droll. Ei, nu vă speriaţi chiar aşa de rău! Să nu vă zdruncinaţi cumva nervii. Mătuşă nu sunt decât aşa, între altele; o să vi se explice mai încolo cum vine asta. Deci, de ce-aţi venit ?
- Aşa ne-a poruncit Old Firehand, fiindcă a ascultat ce vorbeau doi spioni trimişi de tramp-i, care ar fi intrat la bănuieli dacă porneam mai târziu. Îi găsim aici pe oamenii vestitului vânător ?
- Da, dar să n-o rupeţi la fugă de frică; sunt numai unchi, eu sunt singura mătuşă din companie
- Nici nu mă gândesc să mă tem de dumneavoastră, domnişoară sau doamnă. Şi unde sunt tramp-ii ?
- Au plecat; au şters-o acum vreo trei sferturi de oră.
- Atunci putem începe descărcatul lemnelor şi al cărbunilor.
- Da. Dar întâi luaţi-i pe oamenii dumneavoastră din nou la bord, apoi mă urc şi eu, ca să vă dau indicaţiile necesare.
- Dumnaevoastră ? Indicaţii ? Nu cumva aţi fost numit general al acestui corp de armată ?
- Ba tocmai, cu voia dumneavoastră, fireşte. Aşa, iacătă-mă ! Şi acum, puneţi-vă calul să alerge încetişor peste pod şi-l opriţi apoi în momentul când vagoanele cu cărbuni de la coadă au ajuns la intrarea tunelului.
Droll se urcase pe locomotivă. Muncitorii săriseră din tren când oprise, şi acum trebuiseră să se urce iar în vagoane. Contramaistrul se uită din nou la făptura bondoacă măsurând-o cu o privire din care se ghicea că nu-i vine uşor să dea ascultare comenzilor acestei mătuşi dubioase.
- Ei, ce faci ? întrebă Droll.
- Sunteţi cu adevărat omul de care trebuie să ascult ?
- Da, da ! Şi dacă n-o faci imediat, îţi vin numaidecât în ajutor. N-am nici un chef să stau până-n ziua de apoi pe acest pod, de parc-am prins rădăcini !
După aceste vorbe, scoase cuţitul de vânătoare şi-i îndreptă vârful spre stomacul lu Watson.
Ei, drăcie – strigă acesta – ce mătuşă înţepătoare şi tăioasă ! Dar tocmai pentru că aţi scos cuţitul, mă văd silit să vă iau mai degrabă drept tramp decât drept aliat. Puteţi să vă legitimaţi ?
- Încetaţi cu prostiile ! răspunse grăsunul pe tonul cel mai serios, băgând cuţitul la loc în cingătoare. Suntem staţionaţi dincolo de tunel. Prin faptul că v-am ieşit înainte până peste pod, v-am dovedit doar că ştiu de venirea dumneavoastră şi că, nu pot face parte dintre tramp-i.
- Ei, hai să trecem dincolo !
Trenul trecu podul, intră apoi în tunel, şi opri când ultimile două vagoane ajunseră înaintea intrării. Acum muncitorii săriră iarăşi din tren şi goliră unul din vagoanele basculante, răsturnând încărcătura pe jos. Apoi trenul îşi continuă drumul până dincolo de tunel., oprind în aşa fel ca al doilea vagon încărcat să fie în dreptul ieşirii, unde fu descărcat la rândul lui. Aceste basculante sunt construite în aşa fel, ca şasiul cu roţile să stea pe loc, în timp ce platforma de pe ele se înclină într-o parte, se goleşte şi se readuce apoi în poziţia dinainte. Muncitorii coborâră ca să aşeze lemnele şi cărbunii descărcaţi în faţa tunelului şi dincolo de el, în două grămezi care să ardă cu uşurinţă. Contramaistrul mai porni o dată pentru a duce trenul ceva mai departe: îl opri acolo şi se întoarse pe jos.
..................................................................................................................
Era aproape de miezul nopţii, când Old Firehand se duse la inginer şi-i spuse că are de gând s-o pornească acum, ca să meargă în întâmpinarea trenului. Chemă pe cei doi muncitori care urmau să ocupe locurile iscoadelor pe locomotivă şi se duse cu ei pe linie, furişându-se, ca să nu fie văzuţi de eventuali spioni.
Era întuneric beznă. Ajunseră neobservaţi la locul asupra căruia se înţeleseseră telegrafic şi se aşezară în iarbă ca să aştepte sosirea trenului. Nu era ora trei când acesta sosi şi se opri în dreptul lor. Consta dintr-o locomotovă şi şase vagoane de călători. Old Firehand se urcă şi trecu prin vagoane. Erau goale. În primul găsi un cufăr mare, încuiat, plin cu pietre. Lângă el găsi pe mecanic; acesta ceruse să conducă trenul, pe când fochistul urma să coboare la Sheridan, de vreme ce Old Firehand avea să preia locul fochistului. Îl salută prietenos pe mecanic, apoi se urcă în locomotivă, împreună cu cei doi muncitori, şi-şi înnegri faţa cu funingine. Acum arăta exact ca un fochist, în costumul lui de pânză. Trenul se puse în mişcare.
Vagoanele erau construite după sistemul american. Trebuia să te urci la coadă, în ultimul, ca să ajungi la celelalte, care erau fireşte luminate. În faţă era o aşa- numită locomotivă-tender, cu pereţii înalţi şi solizi, din tablă de fier rezistentă, spre apărare împotriva intemperiilor. Această împrejurare era foarte favorabilă, căci pereţii ascundeau aproape complet pe cei de la locomotivă şi rezistau la gloanţe de puşcă şi revolver.
În curând ajunseră la Sheridan, unde fochistul se dădu jos fără zgomot. Nu se afla acolo decât inginerul: schimbă cu mecanicul formulele obişnuite, apoi dădu semnalul de plecare.
........................................................................................................................
Făcură cum le spusese şi se întinseră lângă Woodward, care deţinea oarecum rangul unui locotenent sub comanda „colonelului”. Deocamdată stăteau în întuneric; mai târziu, când se apropie ora stabilită, aprinseră un foc pe lângă linie.
Era trei şi un sfert când bandiţii în aşteptare auziră huruitul îndepărtat al trenului şi curând după aceea văzură luminile puternice ale locomotivei. Old Firehand închise uşiţa focarului, pentru ca el şi ceilalţi trei să nu poată fi văzuţi prea bine. La mai puţin de vreo sută de paşi înainte de a ajunge în dreptul focului, mecanicul dădu contrapresiune, ca şi cum ar fi ascultat subit de un ordin. Urmă o şuierătură, roţile scrâşniră, trenul se opri. Tramp-ii scoaseră chiote de bucurie şi se înghesuiră la ultimul vagon. Fiecare voia să fie primul. Dar „colonelul” ştia bine ce e esnţial. Se apropie de locomotivă, aruncă o privire de după muchia unuia din pereţii laterali şi întrebă:
- Totul în regulă, băieţi ?
- Well ! făcu unul din muncitori, cel care ţinea revolverul în pieptul mecanicului. N-au avut încotro, s-au executat. Vezi şi tu „colonele”; la cea mai mică mişcare apăsăm pe trăgaci.
Old Firehand stătea lipit parcă de frică de rezervorul de apă; al doilea muncitor îl ameninţa pe el cu revolverul. „Colonelul” fu complet dus în eroare.
- Bun – zise – v-aţi îndeplinit misiunea bine, o să primiţi o recompensă specială. Mai staţi acolo până am terminat, pe urmă, când dau semnalul, coborâţi, ca să nu moară de frică aceşti bravi cetăţeni şi să poată pleca mai departe.
Se retrase de lângă locomotivă în întuneric. Îndată ce dispăru, Old Firehand se aplecă înainte ca să arunce o privire în jur. Nu văzu pe nimeni, în schimb vagoanele erau ticsite de bandiţi. Îi auzi certându-se pentru cufăr.
- Dă-i drumul, dă-i drumul ! ordonă vânătorul mecanicului. Şi nu încet, ia-o repede dintr-o dată! Mi se pare că a urcat acum şi „colonelul”. Să nu zăbovim.
Trenul se puse în mişcare fără ca mecanicul să fi acţionat şuierătoarea.
- Staţi, staţi ! strigă o voce. Împuşcaţi-i pe câini. Trageţi, trageţi !
Bandiţii din vagoane erau cuprinşi de spaimă, văzând că vagoanele pleacă cu ei. Voiau să coboare, să sară din tren, dar nu se putea, dat fiind că mecanicul intrase numaidecât în viteză mare. Old Firehand scormoni şi înteţi focul. Flăcările aruncau o lumină vie asupra lui şi a tovarăşilor săi. Uşa din faţă a primului vagon se deschise brusc şi apăru Woodward. Văzu bine interiorul locomotivei, faţa lui Old Firehand în plină lumină şi pe pretinşii bandiţi stând paşnici lângă el.
- Old Firehand ! urlă el atât de tare, încât se auzi cu tot gâfâitul locomotivei şi huruitul roţilor. Bestia asta ! La dracu’ cu tine !
Smulse pistolul din cingătoare şi trase. Firehand se aruncă pe jos şi scăpă neatins. În clipa următoare, însă fulgeră revolverul lui, iar Woodward, lovit în inimă, recăzu în vagon. Apărură alţii în uşă, dar gloanţele lui îi atinseră instantaneu. Apoi cei doi muncitori izbutiră să mute unul din pereţii laterali în spate, separând astfel locomotiva de vagoane. Acum tramp-ii n-aveau decât să tragă...
Între timp, trenul gonea în noapte. Mecanicul stătea cu ochii aţintiţi asupra liniei luminate de faruri. Trecu un sfert de oră şi spre răsărit se anunţa mijitul zorilor. Atunci acţionă fluierul, nu în şuierături scurte, ci o dată, prelung, ca un ţipăt nesfârşit. Se apropia de pod, şi voia să anunţe oamenilor care-l aşteptau acolo sosirea trenului.
Aceştia stăteau de mult la posturile lor. Cu puţin înainte de miezul nopţii, sosiră dragonii de la Fort Wallace; soldaţii luaseră poziţie sub pod, pe ambele maluri, pentru ai face prizonieri pe tramp-ii care reuşeau să le scape celor de sus. La capul podului stătea Winnetou cu rafter-ii şi vânătorii, iar la ieşirea din tunel aşteptau muncitorii înarmaţi. Printre aceştia se afla şi contramaistrul, care luase asupra lui misiunea primejdioasă de a desface locomotiva de vagoane încă în interiorul tunelului. Când auzi şuieratul, comandă: „Aprindeţi focul!” Muncitorii aprinseră numaidecât grămada de lemne şi cărbuni de la gura tunelului, în timp ce el însuşi intră în tunel şi, lipit de perete, aşteptă trenul.
Acesta trecu cu viteză redusă peste pod şi se apropia acum de tunel. Old Firehand îi zări pe cei postaţi acolo şi le strigă:
- Aprindeţi focul în urma noastră !
În clipa următoare trenul se opri. Locomotiva era exact în locul unde o aştepta contramaistrul. Aşa că se vârî repede între locomotivă şi primul vagon, desfăcu cupla şi fugi repede din tunel. Locomotiva îl urmă numaidecât; vagoanele rămaseră pe loc, iar focurile aprinse fură mutate de muncitori pe mijlocul liniei, după ce acoperiseră în grabă şinele cu pietre, pentru a le feri.
Toate acestea s-au petrecut mai repede decât se poate povesti şi mult prea repede pentru ca tramp-ii să-şi fi dat seama exact de situaţia în care se aflau. Încă din timpul călătoriei în plină viteză nu se simţiseră prea bine în pielea lor. Aflaseră că Old Firehand se afla pe locomotivă şi ştiau deci că planul lor fusese zădărnicit. Dar erau convinşi că acolo unde trenul va opri, îşi vor recăpăta libertatea, chiar dacă acel loc urma să fie o staţie animată. Erau bine înarmaţi şi mulţi la număr, aşadar îşi închipuiau că nimeni nu va îndrăzni să-i reţină.
Acum trenul era oprit; la asta se aşteptaseră. Dar privind prin ferestrele vagoanelor, nu văzură decât întuneric beznă, ca sub pământ. Cei ce se înpinseră ca să ajungă la uşa ultimului vagon aveau impresia că privesc printr-o ţeavă îngustă şi întunecoasă drept în para unui foc mare ce fumega. Iar cei din primele vagoane văzură că locomotiva dispăruse şi că în locul ei apăruse o grămadă de cărbuni aprinşi. Atunci unul dintre ei îşi dădu seama unde se află:
- Un tunel ! Un tunel ! strigă speriat.
Iar alţii repetau după el, ţipând:
- Un tunel ! Un tunel !
- Ce să facem ? Trebuie să ieşim de-aici !
Se înghesuiră şi se împinseră, aşa că cei din dreptul uşii – căci acum se putea coborî şi prin uşa primului vagon – nu apucară să se dea jos, ci fură de-a dreptul azvârliţi afară. Următorul cădea peste cel dinainte, al treilea peste al doilea şi aşa mai departe. Se făcu o învălmăşeală de trupuri, de braţe şi picioare, un haos de strigăte, ţipete şi înjurături, şi toate astea nu se puteau petrece fără o serie de accidente. Unii puseră chiar mâna pe arme ca să se apere de cei care se agăţau de ei sau zăceau peste ei.
La întunericul abia pătruns de lămpile din vagoane şi de lumina flăcărilor de la cele două capete ale tunelului se adăugau acum palele groase de fum de cărbune mânate spre interiorul tunelului de vântul stârnit în zori.
- Dumnezeii lor ! Vor să ne sufoce ! strigă o voce stridentă. Afară ! Afară !
Zece, douăzeci, cincizeci, o sută reluară strigătul, şi toţi se împingeau, se înghesuiau, se înghionteau spre cele două ieşiri, cuprinşi de spaima morţii. Dar acolo trosneau focurile, cu flăcări înalte şi întinse, fără cel mai mic spaţiu prin care să treci. Cine ar fi încercat să iasă ar fi fost nevoit să alerge printre flăcări şi hainele i-ar fi luat foc fără doar şi poate. Cei din faţă îşi dădură seama de asta; se întoarseră şi începură să se împingă înapoi. Cei din urma lor nu voiau să se dea în lături, se împingeau înainte, aşa că se iscă în apropierea focurilor o luptă fioroasă, corp la corp, între oameni care cu puţin înainte fuseseră prieteni şi aliaţi întru rele. Tunelul repercuta ţipetele şi urletele cu o intensitate înzecită, în aşa fel încât de afară se auzea un vuiet de parc-ar fi fost slobozite fiarele pământului.
Old Firehand ocolise stânca pentru a ajunge la focul din faţa tunelului.
................................................................................................................................
- Da. S-au încăierat rău de tot – răspunse westman-ul. Dar sunt totuşi oameni, trebuie să-i cruţăm. Destupaţi intrarea.
- Nu cumva vreţi să intraţi ?
- Ba da.
- Pentru Dumnezeu, să nu faceţi asta ! S-ar arunca asupra dumneavoastră şi v-ar sugruma, sir !
- Ba or să se bucure dacă le arăt calea spre salvare.Dădu şi el o mână de ajutor la împinsul lemnelor şi cărbunilor mai departe, aşa că între foc şi peretele tunelului se dschise o trecere îngustă prin care puteai sări. Ar fi fost cu neputinţă să intri încet.Făcu un salt şi se află acum în tunel, el singur în faţa mulţimii de oameni dezlănţuiţi.
...........................................................................................................
- Da, eu sunt – răspunse. Şi aţi simţit-o pe pielea voastră: unde sunt eu nu încape nici o rezistenţă. Dacă nu vreţi să vă sufocaţi, lăsaţi-vă armele aici, ieşiţi, dar unul câte unul. O să stau la intrare, lângă foc, şi am să comand. Cine iese fără a fi aşteptat ordinul meu va fi împuşcat pe loc. Şi cine păstrează vreo armă va fi de asemenea împuşcat.Suntem mulţi muncitori, vânători, rafter-i şi soldaţi, destui ca să punem în practică ameninţarea mea. Gândiţi-vă bine ! Aruncaţi-ne o pălărie sau o şapcă prin ieşire; ăsta va fi semnalul că vreţi să vă supuneţi. Dacă n-o faceţi, o sută de ţevi de puşcă se vor îndrepta spre ieşire, ca să nu poată trece nici unul.
...............................................................................................................
O pălărie zbură în curând din tunel trecând pe lângă foc, şi în clipa următoare Old Firehand strigă, spunându-le că primul poate să iasă. Cum sări afară, îl siliră să treacă numaidecât podul, fiind luat în primire la capătul celălalt al podului, de rafter-i şi vânători.
..................................................................................................................
Totuşi, treaba se făcu repede, aşa că după un sfert de oră toţi tramp-ii erau prizonierii învingătorilor. Acum , însă, se constată, spre uimirea şi furia acestora din urmă, că lipseşte „colonelul” roşcat. Prizonierii interogaţi spuseră că el şi cu încă vreo douăzeci nu se urcaseră în tren. Se apucară să cerceteze temeinic tunelul şi vagoanele, dar nu-l găsiră; trebuiau să admită, prin urmare, că oamenii spuseseră adevărul.
..............................................................................................................
Muncitorii se întoarseră pe jos la Sheridan, ca recompensă, luaseră toate armele confiscate de la tramp-i. Pentru transportul acestora erau vagoane mai mult decât suficiente. Le stăteau la dispoziţie „trenul pentru construcţii” şi „trenul de bani”. După ce urcară prizonierii, se instalară şi ceilalţi în vagoane şi cele două trenuri se puseră în mişcare.Iar dragonii se întoarseră călare la Fort Wallace.
Acolo vestea se răspândise în zbor, şi la sosirea trenurilor toată lume se adună: tramp-ii fură primiţi într-un fel care le oferi o imagine anticipată la ce-i aştepta mai târziu, după condamnare.
De altfel, suferiseră pierderi însemnate, căci aproape un sfert dintre ei fuseseră găsiţi morţi în tunel, Şi azi se mai povesteşte în regiunea aceea cum au fost afumaţi tramp-ii în tunelul de la Eagle-tail...
Comoara din Lacul de Argint, Karl May -editura Pallas, Bucureşti 1995