PODURILE NIAGAREI
Prima parte
Michel Krempper, Dosar pregatit prieteneste pentru-Poduri si timbre
Pentru filatelistii pasionati de poduri, istoria trecerilor peste raul Niagara in regiunea Marilor Lacuri nord- americane este interesanta in mai multe moduri: Mai intai pentru ca in 160 de ani, nu mai putin de 16 poduri au fost construite pe o suprafata de cativa zeci de km! Apoi, pentru ca aceasta istorie se confunda cu cea a primelor mari poduri ale continentului. In cele din urma, pentru ca aceasta a dus la o productie filatelica cu atat mai remarcabila desi suntem aici pe o frontiera internationala: aceasta separa Statul New-York, USA de Provincia Ontario, Canada.
Din 16 treceri aruncate peste Niagara incepand cu anul 1848, doar sase dintre ele au subsistat pana astazi. Prin urmare, intelegerea succesiunii numeroaselor lucrari comandate cu deschideri diferite, nu este de loc usoara.
In majoritatea cazurilor, ele au venit sa inlocuiasca podurile distruse de urmatoarele: uzura morala sau accidente. De asemenea unele au primit mai multe denumiri diferite: mergand pana la patru.Dificil pentru a le regasi, mai ales pentru un francez !!! Mai ales ca americanii si canadienii nu se inteleg totdeauna asupra denumirilorââŹÂŚ.
De aceea pentru usurinta prezentarii, le-am regrupat (podurile) pe zone geografice de preferinta in ordine cronologica. Din amonte in aval pe Niagara, intre laculErie si lacul Ontario, vom distinge patru subzone pe care le vom nota cu A,B,C si D.
Fig. 1. Harta regiunii Cascadei Niagara: localizarea a 16 poduri construite dupa 1848 in patru sectoare studiate.
La finalul acestui Dosar, vom gasi in continuare un tabel, care rezuma toate structurile identificate.
Primul loc ales pentru traversare: la 2 km in aval de Cascada ( sector notat cu C).
Ingustarea albiei raului situata la aproximativ 2 km in aval de Cascada americana ĂÂ determina ca aici sa inceapa lucrarile podului Whirpools Rapids. Acesta este locul in care inca din 1840 s-a pus accentul construirii primului pod. Aici latimea stramtorii are doar 244 metri. Charles Ellet Jr. (1810-1862) un inginer trecut prin Scoala Politehnica din Paris, proiecteaza si propune un pod suspendat, pe modelul de lucrari realizate anterior de el la Fairmont, Pennsylvania sau proiectate de el pentru St. Louis Mississipi, Middletown, Connecticut, Georgetown pe Potomac.
In ceea ce priveste managementul proiectului, ambele companii sunt in curs de infiintare: Niagara Falls Suspension Bridge Company din Canada si International Bridge Company din New York.Ele au fuzionat in 1847 inainte de a incredinta lui Charles Ellet conducerea lucrarilor de constructie a podului, la sfarsitul unei perioade de concurenta cu alti proiectanti.
Imediat s-a pus problema stabilirii unei jonctiuni intre cele doua maluri, separate prin santuri foarte adanci in aceasta zona.S-a organizat un concurs intre iubitorii de zmee, care dupa doua zile de intreceri, rezolva problema lansarii primului cablu pe deasupra fluviului. Pe acest cablu se va instala primul sistem de transbordare intre cele doua parti.
De o parte si de cealalta a fluviului,sunt ridicate doua turnuri din lemn de 15.20 metri. Un cos metallic sustinut de un cablu va circula de la un turn la altul.Proiectat pentru a usura constructia podului, transportand materiale si muncitori, dar accesibil si publicului pentru o taxa de 1 dolar, sistemul de transbordare, inaugurat la 12 mai 1848, va transporta zilnic 125 de persoane.
Prima trecere fixa, realizata pentru nevoile constructiei podului Charles Ellet cu ajutorul careia se facea transbordarea, a fost o pasarela pietonala, lata de 0.91 metri(notata cu C1).Va fi deschisa in egala masura si turistilor contra unei sume de 35 de centi pentru o calatorie dus ââŹâintors.
Primul pod suspendat (notat cu C2), includea un drum carosabil. Acesta va fi deschis traficului la 6 august 1848 dupa inaugurarea oficiala de la 1 august. Avea o lungime de 232 metri si o latime de 2.4 metri. Podeaua de stejar trece deasupra raului la 66 de metri. Deschiderea este suportata de 4 cabluri si 4 turnuri masive, inalte de 24.3 metri, construite de asemenea din lemn.
Figura 2. Podul Charles Ellet Jr. intr-o fotografie de epoca, colectia Niagara Falls- Heritage Foundation
In scurt timp un litigiu va izbucni intre Compania internationala a Podului Suspendat de la Cascada Niagara si Charles Ellet Jr. impreuna cu familia sa: nivelul taxelor si modul de perceptie sunt problema principala.Disputa va duce la arestarea fratelui lui Ellet in octombrie 1848.Ca urmare a unei hotarari judecatoresti indreptate impotriva constructorului si apropiatilor sai, primul pod va fi demontat. Mai ales ca in timp, acesta ĂÂ s-a dovedit predispus la oscilatii mari, in zilele in care aici, vanturile pot deveni foarte puternice, forta subestimata de Ellet.
Lansarea unei noi lucrari va fi incredintata unuia din concurentii nedreptatiti la primul concurs: John Augustus Roebling al carui proiect respins in 1848 va fi reluat in 1853.
Deci aceasta este cea de a treia trecere fixa in locul (notat cu C3). Prima locomotiva va traversa podul la 8 martie 1855 iar darea in functiune definitiva va fi la 8 august, dupa inaugurarea oficiala de la 8 martie.
Figura 3. Bloc de 9 timbre emis de SUA la 8 februarie 1948. Pentru celebrarea centenarului traversarii, Posta Americana a preferat podul construit in 1853-55, primului pod peste Niagara. Eroare filatelica deoarece podul din 1848 nu avea decat un singur nivel si era inaccesibil cailor ferate.
Spre deosebire de podul lui Charle Ellet, realizat pe un singur nivel, podul lui Roebling are doua nivele, sustinand o cale ferata pe tablierul superior si o cale rutiera pe tablierul inferior. El avea o travee centrala de 250 de metri, masurata intre axele celor doi piloni.Acestia erau inglobati in zidarie si incoronati cu capiteluri cu flori de lotus dupa gustul egiptean dominant in acea epoca. Rigiditatea tablierului a fost obtinuta prin doua grinzi laterale distantate la 5.79 metri intre cele doua cai. Aceste grinzi cu zabrele din lemn, formeaza o structura rezistenta, cu montantii verticali tot din lemn, distantati la 1.5 m; diagonalele erau din fier rotund.Cele 4 cabluri portante sunt alcatuite din 3640 de fire fiecare.
Figura 4. Podul John Augustus Roebling
De retinut ca aceste cabluri erau fabricate anterior la fabrica lui Roebling, infiintata pentru producerea de elemente necesare la diferite poduri suspendate incredintate acestui inginer. Emigrat din Germania pe la 1831, s-a impus rapid in SUA ca un industrias si constructor de lucrari publice , care-si va incununa mai tarziu activitatea cu Podul Brooklyn, capodopera datorata si acestor cabluri de sustinere produse in fabrica sa.
Cablurile ce sustin nivelul superior au o sageata de 16.45 m iar cele care sustin nivelul inferior au o sageata de 19.50 m. Grinzile sunt sustinute din 1.5m in 1.5 m de suspante verticale legate de cablurile principale si de montantii verticali ai grinzilor. In vecinatatea pilonilor, hobanele completeaza dispozitivul, dand acestui pod ca si tuturor podurilor construite de acest inginer , o infatisare particulara.
Figura 5. Elevatie schematica a podului Roebling, dupa forma originala, in conformitate cu ĂÂ Marcel Prade.
Podurile construite intre 1848 -1853 sunt amplasate pe un loc relativ virgin Ă si la distanta de mica localitate Niagara Falls.Prin urmare, in scopul de a gazdui un numar mare de personal al santierului lui Roebling, acesta va construi doua noi orasele de o parte si de alta a fluviului. Atat oraselul de pe malul canadian cat si cel de pe malul american vor primi acelasi nume: ââŹĹSuspension BridgeââŹÂ. Proiectate ca orase muncitoresti dupa modelul epocii, ele vor fi dotate cu principalele Ă servicii necesare vietii cotidiene. Printre ele un oficiu postal, sau mai degraba doua: cel din Suspension Bridge, New York si cel din Suspension Bridge , Ontario. Interesant pentru filatelisti: fiecare Ă oficiu a primit stampila cu data.
Figura 6. Scrisoare din 1858 din Canada pentru New York cu stampila de trecere ââŹĹsuspension bridgeââŹÂ pe verso.
Curierii care treceau pe la oficiul de la Suspension Bridge, New York erau mai numerosi decat cei care treceau pe la oficiul omonim ĂÂ canadian deoarece orasul american era mai important. Cele doua oficii au continuat sa functioneze si dupa terminarea santierului, cel care apartinea statului New York, pana la absorbtia localitatii Suspension Bridge, NY de Niagara Falls in 1896. Diferitele tipuri de stampile sunt cunoscute.
ââŹĹSuspension BridgeââŹÂ a servit de asemenea ca stampila de trecere pentru corespondenta internationala. Utilizarea acesteia s-a facut pana mult mai tarziu.
Figura 7. Corespondenta trecuta pe la oficiul postal de transfer Suspension Bridge, NY, la 21 septembrie 1940, viza vamii US Niagara Falls, stampila feroviara, stampila canadiana Toronto & Niagara Falls RPO no. 2 .
Constructia realizata initial de Roebling, a suferit ulterior numeroase transformari: intre 1877 si 1880, cablurile sunt schimbate si ancorarea lor modificata, grinzile de rezistenta din lemn vor fi inlocuite de grinzi in intregime metalice; in 1886 pilonii ziditi ĂÂ vor lasa locul pentru piloni in intregime metalici. Dar aceste modificari nu vor influenta capacitatea podului. Confruntandu-se cu cresterea tot mai mare a greutatii trenurilor si a numarului de trenuri zilnice, zilele primului pod feroviar peste Niagara sunt numerate. Va fi luata decizia de inlocuire.
Noua constructie este pusa in functiune la 27 august 1897. Proiectat de Leffert L. Buck, podul va purta mai multe nume: Lower Arch Bridge sau chiar First Steel Arch Bridge si de asemenea Lower Steel Arch Bridge, pentru ca in 1939 denumirea sa oficiala sa fie Whirlpool Rapids Bridge. (notat cu C4).
Figura 8. Lower Steel Arch Bridge, devenit Whirlpool Rapids Brige in 1939. Intregul postal Canadian de un cent, timbrat, comandat de Grand Trunk Railway Sistem, 1899, colectia MK
Constructia realizata, este un pod metalic in arc, dublu pivotant cu timpane rigide triunghiulare. Ca si predecesorul sau suspendat, tablierul este cu doua etaje, cel de-al doilea, fiind la fel destinat traficului feroviar.Deschiderea este de 167,75 m intre articulatii iar sageata ĂÂ sa de 34,77 m. Doua mici travee metalice de 35,08 m incadreaza arcul in ambele parti, marind lungimea totala a podului Leffert L. Buck la 237.91 m.
Figuar 9. Elevatia si sectiunea podului Lower Steel Arch Bridge in conformitate cu Marcel Prade.
De subliniat ca pe intraga durata a santierului, circulatia rutiera si feroviara nu a fost niciodata intrerupta! Podul lui Roebling nu a fost demontat in totalitate decat dupa punerea ĂÂ in functiune a succesorului acestuia, cea de a doua structura suprapunandu-se peste prima pe toata perioada lucrarii. Ingeniozitate si inventivitate ĂÂ a l-americaine!
Sub denumirea sa de Whirlpool Rapids Bridge podul din 1897 ĂÂ a functionat pana astazi. El asigura traficul transfrontalier pentru Conrail-Via Rail, mostenire de durata pentru Grand Trunk Railway System, dupa o istorie feroviara tumultoasa.
Aceeasi zona a vazut ridicandu-se o alta lucrare, inceputa la 15 aprilie 1883 si ianugurata la 20 decembrie 1884. (notat de noi cu C5).
Promotorul va fi compania Michigan Central Railway (M.C.R.). Aceasta, dupa ce a utilizat mult timp podul suspendat a lui Roebling, gasind excesiv nivelul taxelor perceput de proprietari, intr-un final, a luat decizia de a avea propriul sau pod,. Noul pod proiectat de Edmund Hayes a fost ridicat in vecinatatea imediata a predecesorului, usor in amonte. Cele doua poduri sunt vizibile reciproc.
Figura 10. Podul de tip consola al companiei Michigan Central Railway
Podul M.C.R. era de tip consola, realizat din fier forjat si otel, avand o lungime totala de 262,40 metri, compus din trei travee, masurand respectiv 59,53 m, 143,34 m, 59,53 m. Traveea mediana este sustinuta de doua console de 53,57 m, imbinate printr-o travee independenta de 36,60 m. Doua picioare metalice infipte in malurile raului Niagara, suporta intreg ansamblul.
Podul in consola al companiei Michigan Central Railway a fost calculat pentru trenurile cu greutatea de 3 tone pe metrul linear, remorcate de doua locomotive de 66 t.,trenuri obisnuite la acea vreme. Cresterea greutatii trenurilor va impune rapid intarirea podului, prin adaugarea unei grinzi axiale. Cu toate acestea, oboseala metalului constatata in ochiurile articulatiilor barelor triunghiurilor, va impune inlocuirea podului.
Aceasta intervine intre 1924-1925. Un nou pod va fi deci ridicat intre podul initial al M.C.R. si First Steel Arch Bridge din 1897. Structura celor doua constructii este foarte asemanatoare. Cel de-al doilea pod a primit numele de New Michigan Central Railway Steel Arch Bridge (notat de noi cu C6).
Intr-adevar pentru al realiza, proiectantul William Perry Taylor sa inspirat foarte mult din proiectul prezentat companiei M.C.R. de Leffert L. Buck, inainte de schimbarea consolei, cu 40 de ani in urma. Vechiul pod va fi inlaturat cat mai curand dupa deschiderea noului pod de cale ferata.
Folosit si astazi, el este in proprietatea companiei Canadian Pacific Railway dupa 1900.Anterior podul a schimbat mai multi proprietari in cursul scurtei sale istorii. Ca si vecinii sai, el este de asemenea o buna reflectare a istoriei tumultoase a cailor ferate nord-americane.
Figura 11. Elevatia podului feroviar in arc din 1925, in conformitatea cu Marcel Prade
Podurile apropiate de Cascada (sectorul B)
Figura 12. Harta geologica extrasa din US Geological Suvey, 1911, fila Niagara Falls & Tonawanda, colectia M.K.
Mai aproape de cascada americana, la o distanta de aproape 500 metri, desi mai putin favorabila decat cofiguratia anterioara, locul ofera oportunitati la fel de interesante: trei lucrari s-au susccedat reciproc.
Prima lucrare poarta numele initial de Niagara Falls Bridge, - sau chiar Falls View Suspension Bridge- avand in vedere apropierea cascadei.(notat cu B1). Numindu-l de asemenea Upper Suspension Bridge, deoarece este de fapt un pod suspendat situat ĂÂ in amonte de precedentul . Dar el va primi si a patra denumire: Clifton Bridge, datorat unui hotel celebru, Clifton House, vecin in extremitatea canadiana a podului.( Clifton House a fost distrus in incendiul din 1898).
Constructia podului dateaza din 1867-68 si a fost condusa de inginerul canadian Samuel Keefer. Pus in functiune in ianuarie 1869, el contine o travee centrala de 368,74 metri, cea mai lunga din lume in acea epoca, inainte ca podul Brooklyn sa-l depaseasca 14 ani mai tarziu. Mai lung decat podul Roebling (C3) pentru ca fluviul este mai larg in aceasta zona, cu toate acestea el nu are aceleasi functiuni: in proiectul initial, podul Keefer nu este destinat decat pietonilor si trasurilor usoare. Este ingust:latimea sa atinge cel mult 3,05 m,nepermitand trecerea trasurilor decat pe un singur sens. Pilonii sunt din lemn.
O scara pe partea canadiana si un ascensor pe partea americana,permit accesul la partea superioara, de unde ĂÂ poate fi apreciat formidabilul spectacol al cascadei Niagara:in duminicile care au urmat inaugurarii s-au inregistrat nu mai putin de 10000 de treceri.
In continuare, vom intra pentru totdeauna in epoca fierului.Devenit mult mai economic, acest metal vine sa inlocuiasca lemnul turnurilor si al tablierelor. Trei ani mai tarziu Leffert L.Buck conduce lucrarile de refacere a cablurilor si ancorajelor; deschiderea depaseste 386 metri.
Figura 13. Carte de publicitate rara din 1888 (Advertisting trade card), colectia MK
Din pacate, un uragan devastator arunca podul Upper Suspension Bridge, proaspat renovat in apele fluviului aflate cu 46 metri mai jos, unde o parte a structurii a ramas pana astazi. Aceasta prabusire a avut loc in noaptea dintre 9 si 10 ianuarie 1889 la ora 3 si 20. Aceasta nu va fi totusi ultima catastrofa cunoscuta aici.
Reconstructia este decisa imediat si realizata identic sub conducerea lui G.W.MacNulty. Pe 7 mai 1889, la 117 zile dupa dezastru, un al doilea Falls View Bridge este deschis circulatiei, putin mai larg decat celalat cu o cale de 5,1 metri (notat B1 bis). Dar el sufera din pacate de aceleasi deficiente structurale ca si primul, se cofrunta cu vanturi laterale foarte violente: in ianuarie 1890, o noua furtuna este gata sa-l infranga. De aceasta data, podul suspendat se comporta ca trestia din fabula ââŹĹse indoaie dar nu se rupeââŹÂ.
Sa decis totusi o inlocuire a structurii. Deoarece la functia initiala a podului i se va adauga si cea feroviara. Intr-adevar dezvoltarea urbanizarii si revolutionarea transporturilor vor conduce la infiintarea liniilor de tramvai electrice, atat pe coasta canadiana cat si pe cea americana.Pentru optimizarea functionarii lor, racordarea celor doua retele devenea indispensabila.
Figura 14. Podul Uper Suspension Bridge renovat
Insuficient pentru a suporta traficul tramvaielor grele, cel de al doilea pod Falls View Suspension Bridge nu este inutil si invechit pentru alte scopuri. Dupa ridicarea succesorului sau, el a fost demontat pentru o simpla deplasare in aval. Cu ramasitele recuperate de la primul pod prabusit la 1889 se va construi al doilea pod numit Queenston-Lewiston Suspension Bridge (vezi mai jos referinta D2)
In sectorul apropiat cascadelor, trece moda podurilor suspendate,lasand locul podurilor in arc cu dubla articulare (notat B2).
Acesta va fi Upper Steel Arch Bridge, inca numit si Falls View Bridge si in egala masura supranumit Honeymoon Bridge (ââŹĹpodul lunii de miereââŹÂ, cascada Niagara devenind o destinatie foarte populara pentru voiajele de nunta, atat in Canada cat si in Statele Unite!).
Figura 15. Timbru emis de SUA la 5 ianuarie 1901 in cadrul expozitiei Pan-Americane:un atat de mic timbru pentru cel care a fost cel mai mare arc metalic al secolului XIX.
Deschiderea acestui pod era de 256,20 metri.format din curbe si triunghiuri care au alcatuit cel mai mare arc metalic ĂÂ din lume in secolul al XIX-lea.Soseaua avea 17 m latime impreuna cu zona centrala destinata tramvaielor electrice. Beneficiiind de prezenta cablurilor fostului pod suspendat, lucrarea a fost realizata foarte repede,utilizand un transbordor al santierului, instalat pe vechea structura. Incepute in 1895, lucrarile au fost terminate in trei ani;circulatia a fost deschisa la 30 iunie 1898.
Figura 16. Upper Steel Arch Bridge
Dupa mai putin de 40 de ani, cel de-al doilea pod a fost la randul sau distrus datorita fortelor naturii. Pe 27 ianuarie 1938, o enorma acumulare de gheata s-a format la nivelul arcului de pod . Sub presiunea acestor mase, articulatiile podului au cedat: Honeymoon Bridge s-a prabusit la randul sau pe fundul stramtorii. Ciudata soarta!
Figura 17. Dupa catastrofa din 27 01 1938.
Inlocuirea sa ââŹâ pentru ca acest pod era indispensabil schimburilor Ă transfrontaliere ââŹâ va fi decalat cu170 metri in aval (notat cu B3). Va fi denumit Rainbow Bridge ( in traducere ââŹĹpodul curcubeuââŹÂ). Nu -cum de multe ori s-a scris - datorita magnificelor curcubee care se formeaza ca urmare a cantitatii de vapori care se ridica din adancurile stramtorii- ci pur si simplu pentru ca in Statele Unite toate podurile in arc ââŹâpe deasupra sau pe dedesubt, al caror tablier este sustinut de suspante sau sprijinit de montanti verticali distantati, sunt denumite ââŹĹ Rainbow BridgesââŹÂ.
Figura 18. Podul Rainbow International Bridge de pe actuala locatie. Intreg postal Canadian preplatit fara valoare nominal, valabil in toata lumea, colectia MK
Podul, proiectat de Waddell si Hardesty si construit de Bethleem Steel Corporation sub conducerea lui Edward P. Lupfer, se bazeaza de fapt pe un arc de otel, incastrat, de 289,75 m deschidere, sustinut de doua profile de otel de 3,65 x 0,9 m, imbinate printr-o retea de distantiere cu ochiuri de 3,65 m inaltime. Latimea este de 17.10 m intre axele celor doua profile.A fost nevoie de 5500 tone de otel pentru constructia lui.
Deschis circulatiei la 1 noiembrie 1941, Rainbow International Bridge este si acum in functiune.
Sursa:
aici