Un cald salut tuturor,
Este primul meu post, am petrecut ceva timp citind acest forum pe care-l gasesc foarte folositor si interesant.
Numele meu este Cristian Ionascu si revin la pasiunea trenuletelor dupa o pauza mai lunga - circa 30 de ani - si aceasta deoarece fiu-meu gasind cateva vagoane si casute ramase din vremea copilariei mele, m-a determinat sa intru intr-un magazin de specialitate si sa-i iau un startset.
Acum 30 de ani am avut o diorama cumparata de-a gata de la niste nemti , am dat atunci 1200 lei pe ea . A fost un pret bun , era pe 9mm, avea 7 macaze, tunel, 2 gari, vreo 10 case iluminate, 3 garnituri de tren, ce mai, era o minunatie.
Bineinteles, cu timpul s-a stricat, am incercat atunci sa o transform pe 12 mm, am esuat, in fine, s-a dus.
Acum, am cumparat pentru inceput ( sper ), diorama " Konigsfeld " de la Noch. Sunt foarte curios sa vad ce rezultate voi avea. Totodata am trecut si pe scara HO.
Am multe de pus la punct. Deocamdata imi " frec" mintea cu automatizarile pe digital - pe care am inceput usor sa-l miros- insuficient inca.
Pe masura ce voi avea rezultate, vi le voi impartasi.