CFR Calatori a dat 7,5 mil. lei pe automotoare de 700.000 lei
Sursa: Mediafax
Reteta Necolaiciuc merge si in mandatul lui Alexandru Noaptes
Directorul general al CFR Calatori SA, Alexandru Noaptes, este urmarit penal, alaturi de alti doi directori din cadrul companiei, pentru abuz in serviciu. Obiectul dosarului - achizitia supraevaluata a sase automotoare cu remorca, pentru care compania de stat a platit nejustificat 7,5 milioane de lei, de peste zece ori mai mult decat pretul initial. Pentru a se ajunge la acest rezultat, automotoarele au fost trecute prin doua societati-veriga, unde preturile au fost umflate cu pompa.
Managerul general al CFR Calatori, Alexandru Noaptes, este cercetat penal pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave. In dosarul nr. 21/P/2007, intocmit de Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Cluj, alaturi de Noaptes mai sunt invinuiti, pentru aceeasi fapta, alti doi directori din cadrul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori (SNTFC), Vanghele Nacu (director adjunct al Departamentului economic) si Catalin Iosub (director al Departamentului tractiune).
Pe langa cei trei, in vizorul procurorilor DNA se afla alte sase persoane, angajati sau actionari ai firmelor SC Remarul 16 Februarie SA Cluj si SC Activ Invest SRL Cluj. Cei sase, Muresan Vasile, Florisca Simona Elena si Iancu Floare (Remarul 16 Februarie) si Sabo Emil, Urs Claudia si Calin Mitica (Activ Invest), sunt invinuiti de procurori sub aspectul complicitatii la infractiunea de abuz in serviciu. Obiectul cercetarii penale este achizitia, dupa modelul fostului manager Mihai Necolaiciuc, de catre compania CFR Calatori, a unui numar de sase automotoare cu remorca (second-hand, provenite din Germania) la un pret majorat nejustificat cu 2,8 milioane de lei, potrivit procurorilor.