Loconet

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"

LiviuM

Well-Known Member
Trenulist
11 Martie 2011
397
9
Salutare tuturor,

Pentru ca informatiile de pe forum despre Loconet sunt destul de sumare si mie mi-a luat ceva timp pana sa ma prind cam cu ce se mananca reteaua asta, am decis sa deschid un topic in care sa adun informatiile pe care le gasesc, in speranta ca-mi va fi mai usor sa le regasesc mai tarziu, cand imi vor trebui. Si in speranta ca va fi de folos si altora. Si in speranta ca, in cazul in care “voi fi in eroare” se vor gasi binevoitori care sa ma corecteze.
Cum mie imi place sa ma joc cu microcontrollere, cautarile mele au pus accentul pe partea DIY, asa ca si informatiile pe care o sa le prezint or sa fie tot orientate spre DIY.
Asadar...
In primul rand, documentatia pe care eu o consider de baza pentru intelegerea unei retele Loconet e loconet personal edition de la Digitrax (“inventatorul” protocolului).
In al doilea rand, site-urile de pe care m-am inspirat cel mai mult sunt www.rocrail.net (da, da, pe site-ul cu softul de contol se gasesc si informatiile despre hardware) si www.phgiling.net (posesorul, Peter Giling, a adunat/dezvoltat mai multe module pentru care ofera documentatie completa (scheme,manuale) sau kituri). In continuare o sa ma refer la site-urile astea cu prescurtarile RR si PG.

Desi nu este neaparat conceputa special pentru conectarea dioramei la calculator ci pentru interconectarea centralei cu diversle module (feedback, actionari, “telecomenzi”), o sa incep cu prezentarea modulelor de la PC.

Ajutata de faptul ca protocolul Loconet seamana foarte tare cu RS232, cea mai simpla interfata de conectare la PC-ul este compusa din 2 tranzistori, 3 rezistente si 2 mufe (una DB9 si una... la alegerea fiecaruia). Interfata se poate face foarte usor pe un cablaj de test.
Pentru cei mai “entuziasti”, cea mai cunoscuta interfata este probabil LocoBuffer; pe PG se gaseste o clona a acestei interfete –MGV/CGA-85. Aceasta este o interfata complexa, putand alimenta diverse module conectate la LN si putand inlocui centrala in cadrul retelei (suna confuz, stiu, daca e cazul pot detalia).
Exista solutii si pentru cei care nu mai au porturi seriale la calculator.
- MGV85-USB – un adaptor USB-serial montat in locul mufei DB9 – solutie pentru cei care opteaza pentru un kit de la PG
- modificarea schemei si montarea unui adaptor USB-serial (in genul FTDI232) pentru cei care-si fac singuri interfata (corodat cablaje, gaurit...)
- folosirea interfetei mele :D (tot pentru cei care-si fac singuri interfata)

Si cu si fara conectare la calculator, un modul foarte puternic pentru o retea Loconet il reprezinta LocoIO (clona de la PG se numeste MGV/CGA-50), care are 16 porturi de intrare iesire complet programabile (din rocrail sau cu LocoHDL).
Astfel, in functie de programare, fiecare port poate fi intrare (pentru senzori sau butoane/comutatoare) sau iesire (pentru lumini, macazuri...). In cazul macazurilor, e nevoie de module suplimentare, de “forta”, dar si acelea se gasesc pe site-urile deja mentionate.
Un astfel de modul mi-am construit si eu, dar numai pentru diverse teste, asa ca afirmatiile anterioare sunt “din carti” nu din practica.

Un al treilea modul despre care stiu ca exista (dar pe care nu l-am folosit) este “telecomanda”. Ma rog, ceva-ceva am folosit eu, pentru ca o 'telecomanda' am si eu, da' e integrata in CS, asa ca “nu se pune”. Aici poate ne povesteste Horia cate ceva, ca am senzatia ca el a avut de a face cu Fred/Fredi in cadrul intalnirilor FREMO.
Singura mea legatura cu o astfel de telecomanda e un alt proiect propriu, de care eu sunt multumit, da' nu stiu cat de bine respecta conditiile impuse de Digitrax pentru throttle.

Cu speranta ca n-am batut prea tare campii si ca va fi un topic util si altora (nu numai ego-ului meu), inchei postul de azi.

O zi buna,
Liviu

PS Daca administratorii/moderatorii considera ca nu era cazul/ca bat campii prea tare/ca fac reclama mai mult sau mai putin mascata ii rog sa ia masurile care se impun.