Muzee feroviare. Trenuri de epoca. Momente festive

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"

flo82

Well-Known Member
Trenulist
13 Mai 2010
257
27
Husi
LOCATION
Husi
Ideea infiintarii unui muzeu al cailor ferate romane este veche, capatand forme concrete in anul 1924, cand sunt salvate de la dezmembrare cateva locomotive si vagoane vechi, intre care si locomotiva denumita „Calugareni”, una dintre primele locomotive cu aburi care au circulat pe linia ferata Bucuresti-Giurgiu, in 1869.
Cel care a avut meritul infiintarii acestui muzeu a fost reputatul inginer Theodor Bals (1880-1965), fiind sustinut de directorul de atunci al CFR, Mihail Ionescu.
Acest material rulant a format nucleul muzeului deschis la 10 iunie 1939, cu prilejul implinirii a 70 de ani de la deschiderea cai ferate Bucuresti-Giurgiu, in cadrul sarbatorilor „Ceferiadei”.
Acest material rulant era garat pe liniile din parcul stadionului „Giulesti”. Celelalte exponate se aflau intr-o sala anume amenajata, in lungime de 45 m, in arenele stadionului „Giulesti”.
Tot in cadrul sarbatorilor „Ceferiadei”, Nicolae Tanase, primul mecanic de locomotiva roman (atunci, in varsta de 70 de ani) are onoarea de a deschide aceste sarbatori, ca mecanic-conductor al locomotivei ce tracteaza trenul care reface traseul Bucuresti- Giurgiu.
La inceputul anului 1953, este amenajat in actualul local Muzeul Cailor Ferate Romane (Bucuresti, sector 1, Calea Grivitei, nr.193 B), cuprinzand patru sali.
Din pacate, in anul urmator (1954) implinirea a 100 de ani de la deschiderea primei linii de cale ferata, de pe teritoriul actual al Romaniei (Bazias- Iam- Oravita) nu a fost sarbatorita cu mult fast.
In 1969, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la deschiderea primei cai ferate de pe teritoriul de atunci al Romaniei (linia Bucuresti- Giurgiu), au loc o serie de festivitati, culminand cu plecarea, de la linia 14 a Garii de Nord, a trenului inaugural, asemanator cu cel care deschidea drumul progresului tehnic feroviar in Romania, cu un veac in urma.
Tot acum muzeul CFR este refacut, iar colectiile sale sunt refacute si innoite.
Din pacate, in ultimii ani (pe fondul fondurilor tot mai mici alocate, dar si a scaderii numarului de vizitatori) colectiile nu mai sunt bine intretinute, o sala (din cele 4) este desfiintata, iar cel mai valoros exponat, garnitura trenului „Calugareni” nu mai este expusa. Chiar sunt curios unde se afla acum garnitura trenului Calugareni, si care a fost motivul pentru care nu a mai fost expusa la Muzeul CFR!
De asemenea, apare propunerea de mutare a acestui muzeu la o alta locatie, in zona Filaret.

In 1971 este infiintat Muzeul locomotivelor de la Resita (aici se afla si prima locomotiva cu aburi produsa de fabrica resiteana, in 1871), iar, in 1994, din initiativa unui grup de ceferisti inimosi, este infiintat si la depoul Sibiu un muzeu de locomotive (in aer liber).

De asemenea, la triajul Dej se afla un „mini-muzeu” feroviar, ce cuprinde trei exponate: singura locomotiva cu abur seria „151.000” (denumita de ceferisti „Mariana”) care s-a mai pastrat, prima locomotiva diesel cumparata de CFR de la firma elvetiana „Sulzer” in 1939 (si a doua din lume; prima a fost livrata catre caile ferate franceze) si prima locomotiva diesel-electrica 060-DA , din lotul celor sase locomotive de acest fel livrate catre CFR de acceiasi firma elvetiana, in octombrie 1959.

In fine, amintesc cateva cuvinte si despre cele patru garnituri de trenuri de epoca, aflate in proprietatea S.F.T. si apoi trecute in proprietatea CFR-Calatori.
-„Trenul Regal”, a carui confort este similar celebrului „Orient-Expres”. „Trenul-Regal” este compus din 5 vagoane: vagon-salon (cu 8 locuri), vagon-principal („dormitor regal”)(cu 5 locuri de dormit in doua apartamente, fiecare beneficiind de o baie complet utilata), vagon-salon-sufragerie (cu 12+24 de locuri), vagon de dormit clasa a-2-a (cu o capacitate de 16 locuri, dispuse in 8 cusete de cate doua paturi. Fiecare cuseta are spatiu pentru bagaje, chiuveta si alte dotari), vagon de dormit clasa 1 (cu o capacitate de 6 locuri in cabine cu un pat si lavoar). Toate aceste 5 vagoane au fost construite in anul 1928 la uzinele „Ernesto Bredas”, din Milano- Italia, fiind restaurate de catre S.F.T., in anul 2004, la „Remarul Grivita”. Trenul este garat la remiza Mogosoaia.
Pentru tractarea acestui tren de epoca, se folosesc doua locomotive cu aburi din seria „230.516” si „231.065”.

-„Trenul Nostalgia”, compus din patru vagoane, construite in perioada interbelica si restaurate: vagon clasa 1 (cu 42 de locuri), vagon de clasa a-2-a (cu 56 de locuri), vagon-restaurant si vagon de bagaje. Trenul circula ocazional cu turisti pe linia Anina-Oravita-Iam, fiind tractat de locomotive cu aburi.
Una dintre aceste locomotive cu aburi (din seria „50065”) a fost construita in 1821 de austrieci, fiind numita „Steierdorf”, apoi „botezata” de ceferisti „Neagra”, a „iesit la pensie” in octombrie 2008 (la 187 de ani!) datorita unor defectiuni tehnice. Din pacate, fonduri pentru reparatia ei nu s-au gasit inca.
Acest tren apartine regionalei Timisoara.

-„Trenul Moldovita”, compus din 5 vagoane (patru din ele construite in anii 1885-1890 la fabrica austriaca „Simmering”, apoi reconstruite in anii 1891-1894 la fabrica „Ganz” din Budapesta si in 1969 la „IMMR”- Pascani , restaurate in anii 1993-1994 la „Remarul” Pascani si in 2004 la „Remarul Grivita”): vagon de bagaje (incalzit cu soba si dotat cu bar), vagon clasa 1 (cu 12 locuri in doua compartimente), vagon clasa a-2-a (cu 24 de locuri in trei compartimente), vagon clasa a-3-a (cu 32 de locuri) si vagon-salon bar (cu 15 locuri).
Trenul este tractat de locomotivele cu aburi a seriilor „230.224”, „230.516” si „140.117”, fiind garat la remiza Mogosoaia.
Aceste vagoane au fost utilizate, in anii de la inceputul secolului 20, pe liniile ferate din Bucovina a companiei „Lemberg- Cernauti- Iasi – Concesiunea Ofenheim si Societatea Cailor Ferate Locale Bucovinene”.

-„Trenul Calugareni”, compus din vagoane reconstruite dupa modelul celor din 1866-1869.

De asemenea, pe liniile inguste Viseul de Sus Gara Forestiera- Comanu, Campeni- Abrud si Brad-Criscior (iar, recent, si pe linia Targu Mures Sud- Baile Sovata) , prin eforturile unor oameni inimosi, in frunte cu Georg Hocevar, mai circula „mocanitele” cu aburi. Un proiect propune si redeschiderea circulatiei feroviare cu „mocanite” pe linia ingusta Sibiu- Agnita.

In final, amintesc si despre „trenul prezidential”, compus din 15 vagoane construite in 1978 la „Astra-Vagoane- Arad” (garat la remiza Mogosoaia) si despre celebrul „Orient-Expres” („regele trenurilor”), care trece si prin Romania.

In 2004 au loc unele festivitati, cu ocazia implinirii a 150 de ani, de la deschiderea primei linii de cale ferata, de pe teritoriul actual al Romaniei (linia ferata Bazias- Iam- Oravita).