M401,M502:Excursie FeRoviaR㒠Beclean - Suceava [2008]

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"

mishu88

Well-Known Member
Trenulist
13 Mai 2008
668
8
Falticeni, Pascani, Bucuresti
trenuriromania.blogspot.com
WEBSITE
http://trenuriromania.blogspot.com
LOCATION
Falticeni, Pascani, Bucuresti
12 septembrie 2008 -=- M401, M502: Excursie FeRoviaR㒠Beclean pe Someş - Vatra Dornei – Suceava Burdujeni<i></i>

M㒠aflam în Beclean pe Someş. Am fost beclenar pentru o oră’… sau mai puţin, cât am aşteptat Trenul Accelerat Timişoara Nord – Iaşi. Pe biletul meu scria 239 de kilometri şi un preţ cam la fel (24 de lei). Mi-era foame, sete, nu m㒠încadrasem cu banii şi mi-ar ră’mas doar 1 leu. Mi-am luat o plă’cint㒠de la magazin şi am bă’ut ap㒠gratis de la ţâşnitoarea din gară’. Despre istoria şi geografia liniei ferate Beclean pe Someş - Vatra Dornei – Suceava aţi putut citi în reportajul anterior, aşa c㒠în cele ce urmeaz㒠v㒠invit la un reportaj diferit faţ㒠de cum am prezentat pân㒠acum.

Ală’turi de imaginile care se vor derula cu voia curiozită’ţii d-voastr㒠de-a lungul că’ii ferate 401, Beclean pe Someş - Ilva Mic㒠şi mai departe pe linia 502, Ilva Mic㒠– Suceava, v㒠invit la o lectur㒠mai specială’. Un inimos OM din Beclean pe Someş, Aurel Podaru, a realizat o carte pe nume ”Gara Beclean pe Someş - istorie şi cultură’”, apă’rut㒠în 2008 la Editura Limes din Cluj-Napoca. în paginile ei sunt închise 60 de poveşti scrise de persoane care au trecut cel puţin o dat㒠prin Beclean pe Someş. Am selectat, pentru dumneavoastră’, dragii mei cititori, câteva fragmente care mi s-au pă’rut că’, pur şi simplu, nu trebuie s㒠şad㒠imprimate într-o carte, ci s㒠ajung㒠în eterul Internetului.
<i></i>

Soarele reuşind s㒠ofere o binecuvântare că’lă’torilor din Trenul Accelerat Timişoara Nord – Iaşi <i></i>



Iar asta nu e tot… ală’turi de pasionata de FeRoviaRe, Emanuela, am pregă’tit pentru voi un colaj fotografic în care vocile noastre v㒠vor fi gazde în că’lă’toria de la Suceava la Ilva Mică’. Aşadar, la drum!<i></i>

http://www.youtube.com/watch?v=uG6WVsjTQ7Q


14:10<i></i>

Reminiscenţă’, [fragmente]
de Teohar Mihadaş

în gara Beclean pe Someş, cândva,
în tomnatica zi aceea,
Cu ză’ri adiind a Sahară’
şi-a mirişti pustii,
(Aşteptam poate-un tren care nu mai venea)
Apă’ru din neunde-o femeie bizară’,
Cu vetre fierbinţi în ea
Åži de nea.

[…]

în gara Beclean pe Someş şi-acum,
în funestul ră’stimp dintre trenuri, ascult
Cum trece prin sufletul meu, ca un fum,
Sau un strigă’t... o tain㒠venind de demult.

(Din vol. Pâinile punerii înainte, Editura Jumimea, 1979)

========================================

Mi-e drag㒠gara asta pentru c㒠m-a dus la Cluj
de Gavril Moldovan

[...] Scriu despre Gara CFR Beclean. Aici m㒠ajunse frate-meu din urmă’, într-o noapte. Venea alergând, gâfâind.
- De ce alergi aşa?
- M㒠urmă’rea un lup, îmi zise.
- Și cum ai scă’pat de el?
- Am schimbat macazul. Eu am luat-o pe-a-ntâia şi el s-a dus tot pe-a doua. Era fă’r㒠îndoial㒠o glum㒠din ”Doi rezervişti”.


Gara Beclean pe Someş<i></i>


Liniile Gă’rii din Beclean pe Someş cu direcţia Cluj-Napoca<i></i>



14:20<i></i>

Gara din Beclean seamă’n㒠cu România
de Adriana Barna

[…] Gara Beclean seamă’n㒠cu România în care poţi s㒠stai o vreme s㒠aştepţi un tren, iar apoi s㒠pă’ră’seşti locul. Dac㒠ai ră’dă’cini aici, respectiv dac㒠eşti copacul din gară’, atunci nu prea ai de ales, ră’mâi, dai frunze noi în fiecare an şi auzi cum trec pe lâng㒠tine trenurile.

========================================

Gara – seismograful sufletelor noastre
de Rodica Mureşan

[...] Nu-mi plac gă’rile. Pentru mine gara (oricare ar fi ea) a însemnat un şir interminabil de iremediabile şi tă’cute plecă’ri, a însemnat contactul brutal cu o conduit㒠semibarbar㒠şi a însemnat angoasa aşteptă’rii în care am înţeles în final c㒠”a îndura” îl conţine şi pe ”a dura”. încerc s㒠evit gă’rile, nă’dă’jduind (iluzionându-mă’) c㒠astfel va dispă’rea tot ră’ul din existenţa noastră’, sau mă’car senzaţiile tulburi de teama care m㒠mai frisoneaz㒠amintindu-mi experienţele tră’ite…


Peronul Gă’rii Beclean pe Someş<i></i>



14:50<i></i>

Gara aminitirilor
de Livia (Buzura) Că’lian

[…] Că’lă’toria cu trenul era atunci pentru mine o aventur㒠în sine pentru c㒠stând pe peron şi aşteptând trenul s㒠intre în gar㒠m㒠fascinau pur şi simplu locomotivele uriaşe, negre şi lucioase, care pufă’iau ca nişte balauri care te puteau înghiţi în orice clipă’. M㒠înspă’imântau mecanicul, şi mai ales fochistul care era negru din cap pân㒠în picioare, şi, cu anticipaţie, m㒠înspă’imânta zgomotul fă’cut de tren la trecerea peste vreun pod. Priveam uimit㒠cum mecanicul sau fochistul alimentau locomotiva cu apa de la o cistern㒠uriaşă’ şi nu înţelegeam nici cum dihania aia mare şi neagr㒠putea înghiţi atâta ap㒠şi nici ce fă’cea cu ea. Dac㒠putea s㒠bea atâta ap㒠înseamn㒠c㒠mâncase foarte mult şi eram convins㒠c㒠se ospă’tase numai cu copii neascultă’tori. Dar toate acestea dispă’reau în clipa când urcam în vagon şi fioroasa maşină’rie se punea în mişcare. Era de neînţeles pentru mine la vârsta primei copilă’rii cum poate o asemenea vietate metalic㒠s㒠te ia dintr-un loc şi s㒠te lase exact acolo unde trebuia s㒠ajungi. Åži, faţ㒠de lumea aproape static㒠în care se tră’ia atunci, viteza de vreo 40 kilometri pe or㒠cu care mergea un tren personal mi se pă’rea ameţitoare. […]

========================================

Gara şi strada
de Olimpiu Nuşfelean

[...] Aici, în aceast㒠gară’, se încheia, zi de zi, patru ani de zile, periplul meu de navetist CFR pentru liceul din Beclean. înc㒠mai port în nă’ri mirosul vagoanelor de clasa a doua antediluviene, cu banchete de lemn, dar proaspă’t vopsite, în care, dup㒠ore, în aşteptarea plecă’rii spre casă’, urcat de pe linia de garare, mai ră’sfoiam câte o carte din lecturile mele personale, care nu întotdeauna corespundea cu cele cerute de manual. Aici, în aceste vagoane, în aceste locuri [...] am ţinut în braţe primele mele iubiri. […]

în vremea navetei mele de elev (de la Șieu-Șfântu la Liceul teoretic din Beclean), m-am împrietenit cu mecanicul de locomotiv㒠şi cu ajutorul acestuia de la trenul ce ne ducea la şcoală’. Era o locomotiv㒠cu abur, cu trei roţi de tracţiune, zvelt㒠cândva, acum cam obosită’. Mecanicii m㒠luau cu maşina cu abur şi aveam prilejul s㒠trag sirena la plecarea din staţii (Caila, Șintereag) şi între staţii. […]


Trenul Accelerat Iaşi - Timişoara Nord intrând in Gara Beclean pe Someş<i></i>


Relief bistriţean<i></i>


Spre Ilva Mică’<i></i>


Coada trenului Timişoara Nord - Iaşi<i></i>


Halta Cociu<i></i>



15:00<i></i>

Beclean – viclean
de Elena M. Câmpan

[…] Cred c㒠trenurile şi gara ţin de romantism, în vreme ce maşinile şi drumul de realismul imposibil.

========================================

Beclean pe Someş. Nod orografic imaginar
de Ovidiu Pecican

[...] îmi amintesc, vrând-nevrând, de una dintre lecturile adolescenţei mele, despre şeful de gar㒠Felmereyer (Stefan Zweig), pe care l-aş vedea oricând ieşind din gara de la Beclean, un alt fund al Imperiului, acelaşi Imperiu, cu chipiul dat uşor înspre vârful capului şi paleta în mână’, stă’pân momentan al tuturor trenurilor, aşteptând ca din oricare dintre vagoanele acestora s㒠coboare, într-un târziu, femeia care i-a ră’pit odinioar㒠somnul… [...] îi vă’d apoi, cu ochii zgâiaţi, pe ”proştii” lui Rebreanu – care nu de departe veneau, ci numai din preajma Nă’să’udului -, blocaţi de panic㒠pe peron, neîndră’znind s㒠mai încerce s㒠urce, de spaima zeului vigilent şi marţial care este conductorul. Ar fi apoi şi micul merceolog Traian Liviu Grobei care, între dou㒠trenuri, d㒠fuga la birtul gă’rii – din Alba sau Beclean, ce mai contează’?! – s㒠bea un rom, apoi înc㒠unul, pân㒠când trenurile din jur nici nu mai intr㒠în calcul decât ca protagoniste ale unui balet mecanic în jurul localului afumat şi strâmtorat, plin cu spină’ri intens odorizate.

Și m㒠vă’d pe mine, navetist de nevoie mai bine de şaisprezece ani, pe frig şi pe caniculă’, la bine şi la ră’u, pe metalele neîncă’lzite ale personalelor şi acceleratelor din Ceauşland, disperat c㒠viaţa îmi trece între dou㒠gă’ri şi c㒠ultima oprire ar putea fi pe o banc㒠în vreo sal㒠de aşteptare, poate chiar la Beclean. […]


15:10<i></i>

Gara din noi
de Nicolae Corlat

[…] Dar nu despre o gar㒠anume poate fi vorba, ci despre gara din suflet dincare vii şi pleci totdeauna: gara rece troienit㒠de ză’pezile gândurilor, pustie şi trist㒠– o gar㒠care nu înseamn㒠decât plecare, pă’ră’sire, resemnare... Dar gara în care te întorci dup㒠ani şi ani de zadarnic㒠trud㒠prin locuri stră’ine unde singur te-ai abandonat precum în adolescenţ㒠copilă’ria, cum s-ar putea descrie? Ea practic nici nu exist㒠decât ca un loc în afara timpului, un punct de unde începe şi unde se termin㒠timpul. Cum, n-ai vă’zut la coborârea din trenul gră’bit aceleaşi flori în ghiveciul agă’ţat de peretele cră’pat de vreme, nu-s oare aceleaşi frunze că’zute pe acoperiş, revă’rsate peste ulucul ruginit şi desprins la un capă’t, oare nu acelaşi vânticel de sfârşit de august adie printre crengile de plop zbură’tor, cu aripi de ră’tă’citoare frunze? Numai ea nu aştreaptă’, plecarea ta precipitat㒠a lă’sat-o fă’r㒠replică’, nici n-a ştiut c㒠exist㒠un tren ce va pleca tocmai de acolo, un tren care să’-i aduc㒠pă’ră’sirea şi suferinţa. Te iubesc... sufla vântul în urma lui. Dar nici un moment n-a întors ochii spre direcţia de unde venea, gândul lui era s㒠ajung㒠cât mai repede ca şi cum de acolo, din gar㒠ar fi început viaţa, dar ce spun, era chiar convins c㒠viaţa lui nu putea începe decât de acolo, odat㒠cu plecarea trenului.

Cum s㒠numim aceast㒠gar㒠mică’? Gara din care vezi spre zare vii munţi mă’rginiţi de ninsori peste vremi, coborâţi din povestirile bă’trânilor despre zadarnica trud㒠a împă’ratului de a fixa acolo hotar între fraţi. Gara în care vin trenuri gră’bite ieşind din munţii adormiţi, dimineaţa pe la patru, când, oamenii treziţi prea devreme îşi amintesc fiecare de consort-consoarta lui şi mai aduc pe lume câte un plod. Gara aceea ca o poart㒠spre lume, gar㒠pentru doi: unul ce pleac㒠şi altul care ră’mâne. [...]

Ce nume să’-i dă’m locului atât de ciudat, de dorit, de urât, de hulit sau atât de adorat? Oare nu unul de tain㒠– numele ei, numele lui – numele celui aştptat şi mult dorit precum zice poetul? [...]

Un nume aduce cu el nenorocire şi potopul din vremuri de demult. Numirea atrage dup㒠sine sfârşitul. Voi lă’sa neterminat textul acesta aşa cum nici n-a început, precum trenurile intr㒠şi ies din gara noastr㒠mică’, inexistent㒠dar care mereu se preumbl㒠prin suflet de nu mai ştiu cine pleac㒠şi cine ră’mâne: peronul, trenul, gara...

========================================

Loc de trecere-petrecere
de Adrian-Aurel Podaru

Gara, spaţiul cel mai pestriţ şi mai înţesat de identită’ţi mă’cinate melancolic de zgomotul roţilor, este locul unui perpetuum du-te-vino. Un loc de trecere. [...]

Dup㒠câţiva ani scurşi [...] m㒠întorceam de la Cluj în pielea unui personaj al Scripturii, drag mie nu pentru ceea ce a fă’cut, ci pentru hotă’rârea lui finală’: fiul risipitor. Și la fel ca în parabolă’, cineva m㒠aştepta acolo, în gară’, fă’r㒠”de ce” şi ”ţi-am spus eu!”, ci bucuros c㒠m㒠vede, gata s㒠taie viţelul cel gras şi s㒠înceap㒠ospă’ţul. [...]

Spre Ilva Mic㒠pe linia 401<i></i>




Relieful deluros-montan începea să’-şi fac㒠apariţia<i></i>


Locomotiva diesel-electric㒠DA-1313 în Gara Salva<i></i>



15:20<i></i>

Când nu îţi cunoşti prietenii
de Tit-Liviu Pop

Gă’rile se individualizeaz㒠doar prin mulţimile ce le pă’ră’sesc. Unii vor pleca în vagoanele unui tren, alţii, care i-au condus pe primii, se vor reîntoarce acasă’. Cei care sosesc nu au pe feţe îngrijorare sau tristeţe, sunt doar preocupaţi, dornici de efemerul euforic al unei întrevederi sau recapitulând şi rânduind interese, scopul unei sosiri. Au mai ră’mas nostalgicii, cei dornici doar de spectacolul trist al peronului ce se goleşte de lume. Paşii şi-au pierdut concreteţea şi conturul, aidoma celor de pe apele Someşului învecinat. O gar㒠a nă’scut un târg, un oraş, sau localitatea o gară’? Linii care se separă’, unele spre o înfundă’tură’, altele spre ză’ri. [...]


Locomotiva electric㒠CFR Marf㒠EA-918<i></i>



16:00<i></i>

Cruce în gar㒠la Beclean
de Daniel Dră’gan

- Beclean? De ce Beclean?
Pentru c㒠este nod de cale ferată’. Fac cruce la Beclean trenuri venind din şi plecând spre toate punctele cardinale. Åži mai fac cruce la Beclean poeţi şi prozatori şi critici cu ideile şi speranţele lor literare venind şi ei din şi plecând spre toate punctele cardinale. […]

Fac cruce la Beclean. Sunt ocrotiţi de un primar complice, dedat şi el la fragile fulguraţii poeticeşti. Fac cruce la Beclean. Fac cruce şi-l roag㒠pe Dumnezeu s㒠ia de pe fruntea ţă’rii lor negreala norilor de smoală’. Fac cruce la Beclean şi pleac㒠apoi, fiecare spre altundeva, pentru ca s㒠aib㒠de unde veni în curând. Åži vin, mereu vin şi se întorc şi pleac㒠şi revin, ca trenurile într-o gar㒠primitoare, ca trenurile într-un nod feroviar, ca ideile frumoase într-un stup nepieritor. Åži vor veni şi vor pleca şi vor veni şi vor pleca atâta timp cât oamenii îşi vor aminti de Saeculum şi cât pe cer înc㒠va mai da lumină’, cel puţin una dintre astre.

========================================

Beclean, Botoşani, Bistriţa şi un medic legist cretin
de Virgil Raţiu

Cine nu a trecut prin Beclean, mă’car prin gara din Beclean, nu cunoaşte mare lucru despre România.

în gara din Beclean aflându-te, cel mai adesea poţi constata c㒠nu se întâmpl㒠nimic. Dar aici, de-a lungul vremurilor au fost comise şi crime, unele abominabile, au fost înregistrate sinucideri, au avut loc accidente de tren în urma că’rora corpul cine ştie că’rui nenoricit, tână’r ori bă’trân, femeie sau bă’rbat, a fost scos de sub roţile nemiloase bucă’ţi-bucă’ţele. Aici s-au încropit idile care au durat cât dureaz㒠minutele ce despart dou㒠trenuri care sosesc din direcţii diferite. Aici s-au încă’ierat g㒺ti conduse de hă’ndră’lă’i pentru cine ştie care motiv lipsit de vreo semnificaţie. Aici un cioban şi-a vândut sumanul pentru un pahar de ”vedeşâ€ ori de ”aluminiu”. Aici mulţi impiegaţi de mişcare au fost crunt înjuraţi pe motivul c㒠trenul aşteptat nu vine la timp. Aici se aciuiesc iarna beţivi notorii şi cerşetori. De aici toat㒠lumea pleac㒠şi aici toat㒠lumea soseşte în grabă’. Pentru unii gara din Beclean a ră’mas un loc nostalgic – peronul unde, într-un ungher, el a să’rutat-o pe ea pentru prima oar㒠şi ultima oară’, peronul despă’rţirii pentru totdeauna de cel pe care l-ai iubit o viaţă’, peronul de pe care un el a urcat-o pe ea cu forţa, cu tot cu bagaje, într-un tren oarecare, înjurând-o de mam㒠şi de neamuri, voind s㒠scape de ea ca de râie. Peronul, mereu ocupat de o mulţime de bagaje de toate felurile şi culorile. [...]


Exploatarea unei cariere de piatr㒠în Mă’gura Ilvei<i></i>


LDH125-426 la cariera de piatr㒠de la Mă’gura Ilvei<i></i>



16:30<i></i>

Gara din Beclean
de Icu Cră’ciun

Interiorul gă’rilor noastre nu are nimic atră’gă’tor. Å¢i-ai cumpă’rat biletul şi abia aştepţi s㒠ieşi dintre nişte pereţi neospitalieri, dintr-o lume pestriţ㒠şi pitorească’, desprins㒠parc㒠dintr-o pagin㒠de roman.

Avantajul scriitorilor beclenari este că’, de câte ori au nevoie de figuri emblematice în că’rţile lor, cu siguranţ㒠îşi viziteaz㒠gara. Fizionomia, îmbră’că’mintea, deprinderile voluntare sau involuntare, timbrul glasului celor care poposesc mai mult sau mai puţin în jurul ei, toate se regă’sesc în scrierile oamenilor de cultur㒠ai localită’ţii. [...]

========================================

Bă’clean, 10 minute!...
de Valentin Raus

VALENTIN RAUS: Gara din Beclean era pentru mine şi pă’rinţii mei punctul de unde schimbam trenul care venea de la Bistriţa Bârgă’ului cu cel ce avea s㒠ne duc㒠pân㒠la Nimigea de unde ne lua o că’ruţ㒠din Zagra. La întoarcere întrerupeam din nou că’lă’toria la Beclean. Trenurile erau destul de rare. Pe linia aceasta nu erau vagoane de clasa I, vagoane cu perne, cum li se spunea, în schimb erau amenajate cu bă’nci vagoane de marf㒠(unii spuneau marhă’) de clasa a patra, cu preţ redus, pentru să’ră’cime. Clă’direa gă’rii nu era cine ştie ce, dar sala de aşteptare era sau mi se pă’rea ciudată’. Mijlocul ei era ocupat de o mas㒠foarte joasă’, rotundă’, cu diametrul mare, înconjurat㒠de bă’ncuţe. într-un perete era ferestruica ghişeului de bilete protejat㒠cu gratii, iar vizavi o sob㒠înalt㒠de tuci cu îngeri şi pă’să’ri, scene de vână’toare, împă’raţi şi viteji turnaţi în relief. Din tavan cobora firul unui bec electric ce lumina masa uneori, când cineva hotă’ra s㒠scoat㒠din desagi merindare cu de ale mâncă’rii. Pe mas㒠vedeai copii adormiţi şi bagaje, sub mas㒠bagaje şi câte un biet om culcuşit pentru odihn㒠mai lungă’.

Intram în sala de aşteptare a gă’rii din Beclean de vreo patru ori pe an, de câte ori schimbam trenul. Tabloul era aproape acelaşi, parc㒠nici că’lă’torii şi nici bagajele nu se schimbaser㒠între timp. Aş fi stat bucuros pe masa aceea, dar niciodat㒠nu s-a nimerit s㒠fie un locşor liber. M㒠mulţumeam s㒠stau lâng㒠sob㒠pe cufă’rul de nuiele în care aveam lucrurile, sau pe un butuc de lemn adus acolo pentru un foc ce nu-l aprindea nimeni niciodată’. Când se apropiau orele de sosire sau de plecare ale trenurilor, ieşeam neapă’rat s㒠vă’d ce se întâmplă’. în şuieratul repetat şi prelung al locomotivei, în vă’lă’tuci de abur şi şcră’snete de osii frânate trenul oprea în faţa domnului şef de gar㒠sau a altui purtă’tor de chipiu roşu. Din primul vagon apă’rea un ceferit care anunţa cu voce pă’trunză’toare: ”Bă’clean zece minute, trenul face manegură’!”. în cazul acesta, pentru a-şi dezmorţi încheieturile şi a trage o gur㒠de aer proaspă’t, coborau din vagoane şi că’lă’tori care aveau de mers mai departe. în alte situaţii, conducă’torul de tren anunţa opriri mai scurte de trei, patru minute cam aşa: ”Bă’clean, tri minute, nici piş nici cac, tren pleac!”. Putea cineva să’-şi asume riscul de a coborî? La plecare, conductorul sufla într-o trompet㒠de alarm㒠ţignal de atenţionare la care ră’spundeau cu fluiere înţepate controlorii de bilete, apoi se auzea sirena locomotivei. în sfârşit, uriaşul cel negru se punea în mişcare.

Am vă’zut toate acestea de multe ori. Nu ştiu dac㒠atmosfera din partea locului m㒠captiva doar pe mine sau avea într-adevă’r şi pentru alţii ceva pitoresc sau chiar fascinant.

CORNEL COTUÈťIU: Secvenţa cu ”Bă’clean, zece minute” m㒠face să’-mi amintesc de o alta, la care am asistat, copil fiind. Era vară’, m㒠aflam pe peronul gă’rii. Era foarte cald (nu ca în Caragiale). Opreşte trenul şi un bă’rbat coboar㒠iute şi o ţine glonţ la bufetul gă’rii. Da, numai c㒠la tejghea mai stă’teau la rând câţiva însetaţi ţi nu se dă’dea decât bere la halbă’. St㒠tipul ca pe ace şi, când înşfac㒠halba, se aude fluieratul de plecare al locomotivei. Omul, ză’pă’cit, iese pe peron cu recipient cu tot. Era derutat, disperat : Ce s㒠facă’? Da, dar în urma lui ţâşnise şi crâşmarul Chendrean, să’-şi recupereze cana. Celă’lalt parc㒠se blocase, iar roţile vagoanelor se puseser㒠în mişcare. Soluţia a gă’sit-o rapid tejghetarul: ”Berea-i a ta, halba-i a mea!” şi, nici una, nici două’, i-a luat pă’lă’ria de pe cap, a turnat lichid în ea, i-a zis: ”No, acum drum bun!” şi s-a întors la bufet. Nu e greu să’-ţi imaginezi ce a urmat.

(Fragment din interviul acordat de Valentin Raus lui Cornel Cotuţiu, în revista ”Izvoare”, Beclean, nr. 1 [13], 1993)


EA-361 în Gara Lunca Ilvei<i></i>



17:10<i></i>

Gara Beclean
de Constantin Cubleşan

Cine cerceteaz㒠hă’rţile că’ilor ferate din România întâlneşte undeva, pe la mijlocul ţă’rii, un punct nodal în dreptul că’ruia scrie cu litere ceva mai mari ră’să’rite: Beclean pe Someş, ceea ce înseamn㒠c㒠ar mai trebui s㒠fie pe undeva şi un Beclean, pe un alt curs de apă’. Aşa încât, pentru un stră’in, echivalenţa ar putea fi repede gă’sit㒠în, s㒠zicem, Frankfurt pe Main spre deosebire de Frankfurt pe Oder, în realitate, localitatea ce d㒠numele staţiei CFR nu are nimic din alura marilor oraşe. Este un minunat loc provincial, tihnit, din acela în care, vorba lui Mihail Sadoveanu, nu se întâmpl㒠nimic, în ciuda faptului c㒠oamenii de acolo tră’iesc drame existenţiale cutremură’toare. Dar Beclean pe Someş nu este chiar un loc anodin. Cel puţin din punctul de vedere al circulaţiei trenurilor. Staţia are importanţa de ră’scruce a unor, s㒠zice, Coşlariu, Ră’zboieni, Jibou, Vinţul de Jos etc., ca s㒠numesc doar câteva din acele puncte de pe traseele de că’lă’torie, în care trebuie s㒠te dai jos din tren şi s㒠aştepţi sau s㒠te urci în vagonul unui tren care te aşteapt㒠el pe tine, pentru a-ţi putea continua drumul, mai departe, în alt㒠parte, pe o alt㒠rută’. La Beclean schimbi trenul ca s-o iei spre Bistriţa, dac㒠vii cumva cu un tren ce nu este direct şi care din Beclean urc㒠pe Someş spre Nă’să’ud, iar de acolo, pe Ilve, spre Vatra Dornei, ca s㒠descaleci, aşadar, în Moldova. Cel puţin aşa era schema pe vremuri, prin anii `50-`60 când îmi începusem ucenicia de gazetar la Studioul de Radio Cluj. Ca s㒠ajung la Bistriţa coboram de regul㒠la Beclean şi aşteptam vreo or㒠un tren ce m㒠ducea la Bistriţa. Timp suficient s㒠te familiarizezi cu gara – veche, cochet㒠totuşi, dep㒺it㒠îns㒠de circulaţia modern㒠– […], priveam vră’biile ce se zbură’tă’ceau pe peron sau porumbeii (uneori ciorile) ce asaltau câte un vagon de cereale, uitat de Dumnezeu sau de cine ştie cine, pe vreo linie moartă’, în aşteptarea lipirii la vreo garnitur㒠de tren de marf㒠cu care s㒠ajung㒠unde trebuia. […]

========================================

V㒺că’lan
de Traian Parva Să’să’rman

[...] O dat㒠cu intrarea trenului în gară’, pe peron, aşa mai pe la margine, se perinda atitudinea de aspirant de cheferist a lui V㒺că’lan. înalt şi slab, cu faţa tocit㒠de zvârciturile mai multor ani de navet㒠(venea din Uriu, sau din Reteag, ori poate chiar din Triaj) îmbră’cat cu un veşnic halat de doc albastru, prea scurt în mâneci şi strâmt în umeri, adus pe spate şi cu pă’rul alb ieşindu-i pe sub şapca soioas㒠de cheferist de mă’tură’. Mai purta o pereche de ochi buni, blânzi şi calzi ca pâinea în vatră’. […]

”Avea admiraţie pentru impiegaţi şi unul Popic㒠îl cam şmotruia: ”Bă’, V㒺că’lan, beleşte linia cu coceanul ă’la!” ” - Care dom`şef? Ăla de la linia opta”. Ce putea s㒠zică’? Erau doar şapte linii şi, lucru sigur, Popic㒠râdea şi el. Cred că’-l chema Gheorghe. Sau poate Ion. Și avea mulţi copii. Treaba lui. Noi, liceenii navetişti pe chefere îl poreclisem V㒺că’lan. Era numele dat în sat Fă’raşului. Pă’i nu era ocupaţia lui principală’? Când mai chiuleam de la ore ne aciuiam prin gară’. îi ară’tam mult respect şi-l rugam s㒠ne explice chestia cu patrumiicinci. Adic㒠cum e aia personal cu accelerat. De fiecare dat㒠aceeaşi întrebare. V㒺că’lan tresă’rea, mândru (doar era şi el cheferist) şi ne ”traducea” ecuaţia. Adec㒠trenul era personal dup㒠preţul biletului, dar avea mers de accelerat. Ca s㒠ajung㒠proletarii mai repede la mare. Că’reia V㒺că’lan îi spunea Mă’ria hă’i Neagră’. ”Mă’, domnişorilor (zicea dându-şi cascheta pe ceafă’), voi n-auziţi cum se anunţ㒠la megafon, trenul personal cu mers de accelerat patrumiicinci cu oprire în staţiile Baia Mare, Dej, Beclean pe Someş (şi accentua superior staţia lui), Să’ră’ţel, Deda, Topliţa, Sfântul Gheorghe, Braşov, Sinaia, Ploieşti, Bucureşti Nord, Constanţa, Mangalia Nord, pleac㒠peste cinci minute”… […]

Dup㒠mulţi ani, când am trecut prin gara Beclean pe Someş, am observat hârtii pe jos, seminţe, coji şi coceni de mere. Chiar pe peron. Atunci am înţeles, întristat, c㒠prietenul meu V㒺că’lan se dusese.


Tână’ra că’lă’toare din Trenul Accelerat Timişoara Nord – Iaşi<i></i>


Spre Vatra Dornei<i></i>


Muntele Ouşoru vă’zut de pe linia 502, Ilva Mic㒠– Suceava<i></i>


O locomotiv㒠diesel-hidraulic㒠LDH25 a Romanel lâng㒠Gara Vatra Dornei<i></i>



17:20<i></i>

Ghiocei de Beclean
de Melania Cuc

[…] Ghioceii să’lbatici aveau ceva special în gara aceea bă’trân㒠ca un mă’r din livezile ră’sfirate pe amândou㒠malurile Someşului. Ghioceii de Beclean aveau simbolul că’lă’toriilor încheiate cu foarte bine şi, ciudat, fermecă’tor de straniu, primindu-i, am simţit dintr-odat㒠c㒠fac parte integrant㒠din lumea compus㒠din vechi şi nou, din reminiscenţele unei epoci stră’luminate de lumea înghesuit㒠pe peronul gă’rii, celebrat㒠doar de perechea de guguştiuci foarte harnici. […]

========================================

Monor – via Beclean – Cluj şi retur
de Teodor Tanco

Aproape acoper㒠viaţa mea de că’lă’tor acest traseu C.F.R. pe care l-am parcurs cel mai mult în aproape 60 de ani. Primul din trinom fiind localitatea de origine, satul meu natal Monor, de unde am pornit în anul 1946 la studenţia clujeană’. Și era obligatorie întreruperea pentru schimbarea trenului în Beclean. Aşteptam un personal sau accelerat care veneau de la Nă’să’ud sau mai de departe, din Bucovina, din Moldova. Plă’cutele opriri, mai ales când erau vara în amiaza zilei, nu se pot uita. De aceea revin bogate amintiri peste timp din spaţiul de la confluenţa Șieului cu Someşul Mare, din Becleanul acesta istoric cu vechime documentar㒠de la 1235. Degaj㒠un calm, o linişte împrejurimile, ce vine din împă’carea formelor de relief, toate înfră’ţindu-se în jurul satului de odinioară’, în margine cu ”ştaţia” de la sfârşitul secolului XIX. […]


Pod peste Râul Dorna, în apropiere de Vatra Dornei Bă’i<i></i>



17:30<i></i>

Gara Beclean
de Zorin Diaconescu

Pentru orice oraş fă’r㒠ieşire la mare, gara este poarta spre lumea. Un loc de trecere, în jurul că’ruia oamenii şi-au aşezat rosturile inspiraţi probabil de mai vechile porţi ale cetă’ţilor. Chiar dac㒠şi-au mai pierdut câte ceva din legend㒠şi aventură’, tehnologia postmodern㒠nu a alungat înc㒠universul drumurilor de fier. Ritualul că’lă’toriei, atunci când ne scapă’, o face să’racă’, spiritual, chiar dac㒠altminteri ne duce prin capitale şi locuri exotice mult râvnite. [...]

Coborârea pe peron a ră’mas în pentru mine un fel de descă’lecat: pă’ră’seam o lume, cea a trenului, cu vagoanele sale mai confortabile sau nu, cu că’lă’tori agreabili sau nu, oricum o lume diferit㒠de celelalte, o lume în care cunoştinţele se leag㒠altfel şi mai repede, pentru ca apoi s㒠dispar㒠în neant deîndat㒠ce talpa că’lă’torului a atins peronul.[…]

Cred c㒠nopţile cu ore lungi de aşteptare în gara Beclean pe Someş merit㒠şi ele o carte, aaş cum Strada Gă’rii din Beclean a fost învrednicit㒠s㒠fie pă’strat㒠între coperţi.

îl aştept pe cel care va aşterne pe hârtia neînceput㒠povestea nopţilor din gara Beclean, îl aştept şi îl asigur c㒠va avea în mine un cititor neobosit, fiindc㒠povestea acestor nopţi nu este doar fascinantă’, ea este mereu alta, la fiecare repovestire.

========================================

Gara de noapte
de Camelia Toma

[...] îmi place s㒠mă’nânc în gă’ri şi în tren. Aici descopă’r în foame un veritabil partener de joc, pe o tabl㒠de… “Nu te supă’ra frate”, pe care mai joac㒠vreun tren de că’lă’tori, curs㒠scurtă’, sau de marfă’, curs㒠lungă’. Da, da, şi câte un “D㒠şi mie!”, cu o mişcare multiplicat㒠la nesfârşit în seria neagr㒠a gă’rilor pentru care că’lă’torul e doar un bolnav care vine la policlinic㒠fiindc㒠n-are bani de consultaţii la cabinete particulare.
- Oameni buni ! Gara asta e o policlinic㒠în aer liber. Iei bonul pentru trenul curant şi aştepţi. Nu conteaz㒠c㒠doctorul vine peste câteva ore. Te muţi de pe un picior pe altul, mă’sori peronul în lung. în lat rişti s㒠ieşi de pe şine pe tarlaua comunită’ţii şi s㒠intri la categoria de că’tre pă’dure.[…]
- Acceleratul Iaşi – Timişoara…
Venirea trenului ne ia prin surprindere. De parc㒠n-am fi avut câteva ore s㒠ne obişnuim cu ideea c㒠vine. Uiţi de tine şi te simţi ca acas㒠în gară’! [...]
Dup㒠dou㒠minute de consultaţie, dup㒠două’-trei ore de aşteptare. Dar urmeaz㒠spitalizarea, opt ore, cel puţin, operaţie pe timp de noapte, fă’r㒠anestezie. Ne gă’sim locurile ocupate. Ne uită’m pe geam la gara care îşi dezveleşte ultimii dinţi de lumin㒠spre noi.
- Trenul ă’sta merge invers!
- Al nostru venea dup㒠ă’sta.
- La dou㒠minute!
Beclean by night ne-a jucat o festă’.
- Ce facem?
- Ne declară’m bolnavi.
- De ce?
- De febra gă’rii de noapte.
- O s㒠ne trateze cu o amendă’, de ră’mânem covalescenţi pe viaţă’.
Ră’mas㒠mult în urmă’, gara Beclean râde din toate şinele; în faţă’, ne aşteapt㒠gă’ri stră’ine, unde vom ră’mâne doar cât s㒠inventă’m replici pe cale s㒠devin㒠anonime.


în urcare spre Mestecă’niş<i></i>


Interiorul vagonului accelerat ală’turi de peisajele bucovinene specifice liniei 502<i></i>



17:40<i></i>

Scriitori printre macaze – în gara din Beclean
de Ion Filipciuc

Mult㒠vreme n-am reuşit s㒠înţeleg expresia „nod de cale ferată’” dat㒠fiind contradicţie logic㒠dintre calea ferat㒠dreapt㒠sau cu oareşce ocolişuri şi cuvântul „nod” implicând o ră’sucire şi-o încovrigare cam greu de comparat între un odgon din cânep㒠ori chiar din material plastic, spre a nu aduce în discuţie şi nodul de la vreo şprang㒠din sârm㒠de oţel, şi rectilinitudinea şinelor ferate. […]

De câte ori am ajuns în Beclean, ori cu trenul ori cu maşina, mi-ar fi imposibil s㒠socotesc. Oricum am coborât în gar㒠de prea muzlte ori, iarnă’, vară’, toamn㒠şi primă’vară’, pe ploaie, în ceaţă’, pe senin, sub ninsoare, încât locul acela, şinele ferate, peronul, uşa de la intrarea în sala de aşteptare, fereastra cu gratii pentru bilete, camera pentru informaţii şi bagaje de mână’, telefoanele publice, cu fise, inutile, mai nou cu cartele care-ţi scriu „aşteptaţi!”, iar tu, că’lă’torul, n-ai nici vreme s㒠te uiţi la mersul trenurilor – mersul trenurilor se schimb㒠o dat㒠pe an, iar preţul biletelor o dat㒠pe să’ptă’mână’!!! – bă’ncile arhaice, pasagerii obosiţi, nă’clă’iţi de sudoare, dârdâind de frig, scuipând seminţe, rumegând mucuri de ţigară’, sforă’ind, sughiţând, râgâind, plângând, rânjind, că’scând şi jamoindu-şi mă’dularele dup㒠un somn scurt pe cimentul nemă’turat de la inaugurarea gă’rii sau de la ziua onomastic㒠a ministrului transporturilor, întinzând mâna dup㒠un bă’nuţ, scobindu-se în nas şi înjurând înjdră’cit în urma trenului pierdut din pricina unui sângeap de ţuic㒠fiart㒠în bufetul îmbâcsit de fum şi damf ecologic..., s㒠m㒠fac㒠s㒠uit c㒠un nod de cale ferată’, precum Becleanul, este şi un... nod al prieteniilor. […]

Dup㒠ceremonialul lansă’rii că’rţii [din Vatra Dornei] cu autografe şi reflectoare […] am plecat subit pe la ora zece seara, urmând ca pe dup㒠miezul nopţii s㒠cobor în Beclean. Am adormit la trecerea prin cel dintâi tunel şi m-am trezit la Dej. Că’ci trenurile româneşti au minunatul har tehnologic de a-şi toca la cap în aşa mă’sur㒠că’lă’torii încât oamenii ori adorm buştean ori sar din mers la prima cotitură’.. Cornel Cotuţiu, Aurel Podaru, Ioan Pintea şi Gheorghe Suciu m-au tot aşteptat s㒠cobor în Beclean, dar n-au avut şi ideea s㒠împrumute ciocanul de la verificatorul saboţilor de frân㒠ca s㒠bat㒠zdravă’n în fiecare fereastr㒠din garnitură’. Ar fi fost simplu, chiar dac㒠plă’teau câteva geamuri sparte!

Aşa am pierdut prilejul unui frumos cenaclu literar în miez de noapte în gara din Beclean şi tare m㒠tem c㒠istoria literaturii române de la origini şi pân㒠în cele mai îndepă’rtate viitoare timpuri se va resimţi. S㒠nu disperă’m totuşi.

Prietenii s-au ră’zbunat totuşi îns㒠invitându-m㒠s㒠lansez că’rţulia ”Asupra cuvântului <<noroc>>” într-o iarn㒠de prin ultimul an al mileniului doi. Trenul opreşte în gară’. Eu m㒠uit peste peron s㒠vă’d pipa cea pâcloas㒠a lui Cornel Cotuţiu ori ochelarii cei scânteietori ai lui Aurel Podaru. Nimic. Èťipenie de literat în gara din Beclean!

Cobor şi, când s㒠trec ultima linie pentru a p㒺i pe cimentul peronului, observ c㒠impiegatul de mişcare – de la care a fost preluat şi titlul revistei ”Mişcarea Literară’” din Bistriţa! - ţine în mâna dreapt㒠paleta lui cu discul acela roşu-verde, iar în mâna stâng㒠o carte. Parc㒠îmi pare cunoscută’. Cartea. Cu paleta n-aveam probleme. M㒠apropii ca s㒠nu mor că’lcat de tren. E chiar cartea mea, cu coperta mov întunecat şi cu scrisul acela din oase mobilizatoare, ”Asupra cuvântului <<noroc>>”. Omul ţine cartea cu un deget între file şi, dup㒠ce porneşte trenul că’ruia i-a dat liber cu verde, deschide cartea şi citeşte cu voce tare mergând agaliu spre biroul să’u din clă’direa gă’rii. Mă’i, s㒠fie! în mod sigur e vreun neam de-al lui Cotuţiu, care i-a dat cartea mea. Da` nu-i prea de tot? Dac㒠acaparat de lectur㒠face o greşeal㒠şi din pricina unor biete propoziţii scrise de mine se ciocnesc dou㒠trenuri? Parc㒠vă’d ziarele. ”Evenimentul zilei” abandoneaz㒠gă’inile afrodisiace spre a tipă’ri cu litere de-o şchioap㒠– era s㒠zic de-un sector – ”Catastrof㒠feroviar㒠la Beclean pe Someş din cauza lecturii pasionate şi iresponsabile a impiegatului de mişcare literat㒠necontrolat㒠printre macazele acţionate automat.” […]

Stând pe lespedea peronului sau chiar între linii nu-ţi prea dai seama care-i sensul de mers: adic㒠dincontro vine garnitura trenului încă’rcat㒠cu capodopere şi încotro se îndreapt㒠garnitura viitorului vag… Ce poţi vedea bine e doar un şirag de vagoane – de reflectat la familia lexical㒠vag, vagon, vagonet, vagin, vagabond şi ce-o mai fi… - hârbuite din care câte un glas ră’guşit, altul piţigă’iat, altul peltic, unul colţos c㒠fiecare a împins la vagoanele scrisului românesc, c㒠nescare a tras ţignalul de alarmă’, c㒠altul a azvârlit câte-o piatr㒠în cuşeta de dormit, c㒠nu ştiu mai cine avea gând s㒠sar㒠din mersul trenului la urmă’toarea curb㒠ideologică’…

M㒠şi mir c㒠nimeni nu s-a gândit la un muzeu al că’lă’toriilor pe cefereul român, ca s㒠ridice o gar㒠cu şine, macaze, locomotive, vagoane, cu funcţionari şi pasageri din ceară’. Ar fi şi singura gar㒠curat㒠din România!

Gara din Beclean e un loc în care înţelegi dintr-o repede ochire c㒠lumea asta nu-i cât se vede pe fereastra unui vagon de că’lă’tori…

========================================

într-un octombrie…
de Florentina Toniţă’

O gar㒠poate semnifica plecarea.
Dac㒠ai pă’ră’sit pentru totdeauna ceva, cum ar fi copilă’ria sau prima dragoste.
O gar㒠poate semnifica sosirea.
Marea şi (im)posibila reîntoarcere. La copilă’rie sau la prima dragoste.
Oricum ar fi, gara înseamn㒠mişcare. Viaţă’. Este minutul abia trecut, aruncat în inocenţa tră’irii. Sau drumul veşnic înainte. [...]


Trenul urca rampa Iacobeni – Mestecă’niş<i></i>








Valea Bistriţei Aurii<i></i>


Ce lă’sam în urmă’... linia spre Vatra Dornei! <i></i>






Reparaţii şi moderniză’ri la drumul naţional 17, Suceava - Cluj-Napoca<i></i>


Semnalul de intrare în Gara Mestecă’niş<i></i>


Ultima curb㒠înainte de Mestecă’niş<i></i>


Coada trenului accelerat Timişoara Nord - Iaşi în Mestecă’niş<i></i>



17:50<i></i>

Gara din Beclean sau DESPRE NOBILUL IUBIRII MELE!
de Sorin Gârjan

[...] Aş putea chiar spune c㒠spune c㒠m-au însurat, nu babele, ci că’lă’toriile. Prima întâlnire cu soţia mea am programat-o nu în faţa cofetă’riei, a cinematografului sau ”lâng㒠poştă’” (clasicele locuri de întâlnire ale iubiţilor!), ci în gara Beclean. într-o dimineaţ㒠de iarn㒠în care-am ”picat” ca un african în Siberia. Am plecat din Timişoara pe o vreme primă’vă’ratec㒠şi am ajuns în gara Beclean în pantofi şi fulgarin pe un ger şi o ză’pad㒠aproape de genunchi. Acesta era preţul ce se cerea plă’tit marelui premiu al iubirii. Gara Beclean mi-a dă’ruit adevă’rata iubire, o soţie minunată’. Un ”Nobel” aparte pentru un bă’nă’ţean sosit cu ”vaporul de Sighet” într-o gar㒠celebră’, (pe) trecut㒠prin poezii şi prin cântece: Gara Beclean. Este gara în care, dac㒠ai noroc, poţi prinde trenul vieţii.

Eu aproape c㒠am apucat scara de aur a ultimului vagon!

========================================

Èťâşnitoarea din gară’
de Alexandru Uiuiu

- Intersecţia asta seamă’n㒠cu ţâşnitoarea din Beclean.
- Cum adică’? m-am ară’tat eu interesat.
- Nu ştii de ţâşnitoarea din Beclean?! [...]
- Hai, zi despre ce-i vorba...
- Pă’i asta-i, c㒠aşa ceva nu se prea poate povesti, trebuie vă’zut. M㒠rog… e acolo, în gară’, pe peron, un bloc mare de beton, o chestie masivă’, puternică’, ai impresia că’-i cuiul cu care-i bă’tut㒠gara în pă’mânt, şi undeva, de la un capă’t, iese din blocul ă’la de beton un ţâmburuş cam atâta – Anton îşi îndoi în sus jumă’tatea degetului ară’tă’tor, ară’tându-mi cum arat㒠ţeava aceea -, din care ţâşneşte ap㒠pentru că’lă’torii cu trenul, astfel încât, dac㒠eşti nebun de sete şi sari din accelerat ca s㒠ataci cu capul înainte ţâşnitoarea, dai cu fruntea de beton şi mori, fă’r㒠să’-ţi prind㒠buzele uscate vreo pică’tură’. [...]
(Fragment din romanul “Ridicarea în genunchi”, Editura Albatros, 1999. Titlul aparţine editorului).


Belvedere a la Mestecă’niş<i></i>


Tunelul de la Mestecă’niş, firul Valea Putnei – Mestecă’niş<i></i>


Trenul roşu intrând în tunelul Mestecă’niş<i></i>


Trenul roşu ieşind din tunelul Mestecă’niş<i></i>


Trenul Accelerat gonind spre Câmpulung Moldovenesc şi mai departe<i></i>


Biserica şi cimitirul unui sat risipit în Obcina Mestecă’niş<i></i>



18:00<i></i>

Dup㒠şaptezeci de ani
de Gavril Istrate

[...] Ce s-a putut întâmpla în Gara Beclean? Mi se pare c㒠încep s㒠înţeleg ceva. La Beclean, în gară’, m㒠opream de cel puţin 3-4 ori din anii 1933-1934, când am devenit student, şi pân㒠în decembrie 1938, când s-a dat în circulaţie linia Ilva Mic㒠– Vatra Dornei.

în drumul meu spre Iaşi schimbam trenul de 6 ori. Mai întâi la Beclean, unde aşteptam un tren local, care m㒠ducea pân㒠în Prundul Bârgă’ului, unde ră’mâneam peste noapte. A doua zi, la orele 5 dimineaţa, un tren forestier, un roiban care nu mai exist㒠astă’zi decât în amintirea noastră’, a tinerilor de acum 70 de ani, m㒠depunea la Dornişoara, în mijlocul pă’durii, de unde m㒠lua în primire un personal care se oprea la Vatra Dornei. De aici mergeam cu un tren de Cernă’uţi pân㒠la Dă’rmă’neşti, unde aşteptam pe cel care circula de la Cernă’uţi la Bucureşti, care m㒠lă’sa la Paşcani, de unde cu un tren local ajungeam la Iaşi. [...]

========================================

îmi amintesc...
de Magdalena Vaida

[...] Râdem ca nebunii, suntem în deril. Aproape regretă’m sosirea trenului şi când, în fine, suntem aşezaţi pe bancheta îmbibat㒠cu toate miasmele a zeci de trupuri, mai privim o dat㒠peronul gă’rii, simţim cum ceva se destramă’, ceva se pierde iremediabil, se risipeşte ca fumul indeciziilor… între priviri şi priviri, între cuvinte şi cuvinte, ră’mânem tă’cuţi, fiecare aşezat pe feliuţa sa de amintire.


Tot înainte, că’tre Câmpulung Moldovenesc<i></i>




Curbe şi la drum, curbe şi la calea ferată’<i></i>


Lă’sând Raiul în urmă’... <i></i>


Cerul se înnorase brusc... <i></i>


Soarele reuşind totuşi s㒠ofere o binecuvântare că’lă’torilor…<i></i>


în apropiere de Câmpulung Moldovenesc<i></i>


întâlnire cu Trenul Personal Suceava - Ilva Mic㒠tras de locomotiva electric㒠EA-871<i></i>
 
18:10<i></i>

Beclean pe Someş - fă’râm㒠de viaţă’
de Dorina Manu

[…] Dac㒠iei drumul Clujului dinspre Cetatea Bistriţei, gă’seşti loc de prim popas în dreapta, la 36 de kilometri depă’rtare, într-o construcţie întins㒠de-a lungul paralelelor de fier. E o clă’dire în care aerul blând şi cuminte te-ntâmpin㒠cu drag prin locul gol, pă’trat, lă’sat la mijloc de zid învechit…

Oameni în albastru, comuni şi ră’bdă’tori, obişnuiţi cu mersul şi venitul altora, cu râuri de inşi, mereu noi, ce curg sub ochii lor, truditori ai armatei ferate, te-ndrum㒠exact unde trebuie s-ajungi, ori te-nsoţesc, fă’r㒠s㒠ceri, pă’să’ri de veghe permanente, pân㒠ce intri în şarpele tiranic, oprit pentru tine pe şine…

Casa, acum albastr㒠şi ea, lungă’, joas㒠şi tă’cută’, botezat㒠”gara”, adic㒠loc de popas, clă’dit㒠numai pentru pelerini, n-are pretenţii de la nimeni. Nu cere decât s㒠te simţi bine, s-aştepţi cu-ncredere sosirea trenului dorit. De pe pereţii desenaţi cu amintiri, fresce cu teme reale, îţi vin în ajutor cuvinte ce-ţi ră’spund fă’r㒠să’-ntrebi: la ce or㒠poţi pleca spre Bucureşti, la al câtelea cântat vei coborî, când soseşte ”suceveanul”, ce legă’turi ai pân㒠la Timişoara, prin câte halte vei că’lă’tori, absolut neobservat, esenţ㒠divin㒠ne-nsemnată’, observator subiectiv al vieţii dinafară’…

”Becleanule pe Samus”… fă’râm㒠de viaţă’, tră’it㒠în fugă’, udat㒠cu lacrimi, cu dor şi ră’mas-bun, mă’rginit㒠iremediabil de glas de roţi de tren în fugă’, îţi mulţumesc c-ai acceptat cândva s㒠calc şi eu în casa ta! Gând bun şi bun㒠regă’sire![…]

========================================

O gar㒠târzie
de Echim Vancea

[...] – M㒠duc s㒠m㒠piş! Era într-adevă’r un ins imposibil. Și nu ştiu de ce în drum spre uşa compartimentului mi-am aruncat un ochi asupra că’rţii din mâinile lui, carte de parc㒠se ţinea s㒠nu plângă’. Și… ră’mân mut de uimire. între coperţile Agathei Cristie s㒠lă’fă’ia un Mers al trenurilor! ”Folosiţi tariful urgent şi fulger pentru obţinerea rapid㒠a convorbirilor!” şi apoi o linie ferat㒠care se pierde undeva dincolo de marginile copertei… Insul nu pă’rea surprins de uimirea mea. De altfel nici mă’car nu-şi ridicase ochii de pe ”carte”.
- Ce e dragă’? Cunoşti cartea? şi râse înfundat şi neclintit de pe locul lui. Tică’losul! îşi relu㒠”lectura” fă’r㒠s㒠mai spun㒠ceva.
Minutele semă’nau prea mult unele cu altele şi îmi jurasem să’-l îngrop în omă’tul acela de-afar㒠de cum ajungem în Gara Becleanului…
Scrâşnetul fierului că’lcat de fier îmi umple, deodată’, urechile. Trenul încetineşte. Undeva în faţ㒠luminile de ”avarie” lumineaz㒠orbecă’it un indicator alb p-albastru: BECLEAN PE SOMEȘ.
- De aici trebuie s㒠se urce colegul meu. M㒠vă’d dat la o parte şi îmi continui visul.
Beclean pe Someş! Gara Beclean!
O linie de linii. O linie de umbre. Totu-i topit în umbra să’rac㒠a neoanelor dintre linii. Totu-i o ”cetate a umbrelor”. Totu-i o zodie a lor şi numai a lor. A liniilor. A neoanelor. O zodie peste care stă’pânesc umbrele. E zodia unei gă’ri în care poţi să’-ţi venerezi şi cultivi cel mai gând, cel mai infim sentiment. Da, poţi s㒠şi râzi! Dumnezeule Mare! Gara ilustreaz㒠cum nu se poate mai potrivit drumul, stră’lucirea de-o clipă’, ieşirea la lumină’, dar şi retragerea în cotloanele provinciei şi nu numai a celui care pleac㒠sau vine dinspre/înspre Èťara Maramureşului.
Gara, Gara Beclean şi numai, te poate convinge c㒠aici/acolo se pot întâmpla locuri mă’reţe, dar şi înfrângeri stră’lucitoare. De cum cobori din tren şi pui piciorul pe peronul Gă’rii îţi dai seama c㒠aici exist㒠continuitate doar în linia ce o face misterioasă’. Beclean pe Someş. O explozie de energie pentru ca imediat apoi, din cine ştie ce pricini, s㒠se ase asupra ta o pă’tur㒠de apatie misterioas㒠care vine şi îţi şi să’-i acopere numele. Tă’cerea din gară’, din aceast㒠gară’, este mereu înşfă’cat㒠de forfota de oameni, de strigă’tele ră’guşite, disperate uneori, a celor ce se înghesuie mereu s㒠”prindă’” legă’tura… sau un loc în sala de aşteptare pentru… a aştepta mereu întârziatul tren al foamei… [...]


Un vagon de marf㒠încă’rcat cu traverse în Gara Pojorâta<i></i>



18:20<i></i>

Cinci minute oprire
de Radu Mareş

[...] Becleanul a fost - şi a ră’mas – locul median unde îţi tragi sufletul câteva clipe. (Puţin înainte, Ilva seamă’nă’, ca peisaj, cu Bucovina: banalul verde dominator). Cam de la Beclean înainte se configureaz㒠îns㒠peisajul ocru-galben al podişului cu pâlcuri de acoperişuri de ţigl㒠roşie pe care, contemplându-le, ţi se încă’lzeşte sufletul. Și, în ce m㒠priveşte, mai e aici amintirea primordială’, de la sfârşitul copilă’riei: dup㒠o noapte de chinuială’, cu nebunia fă’r㒠capă’t a munţilor, cu tuneluri şi pră’pă’stii, pă’duri, dintr-odată’, la Beclean, e soare (aşa-mi amintesc); sau, oricum, e o zi nouă’, lumină’.

========================================

Gara tinereţii mele
de Ion Radu Ză’greanu

Pentru mine, gara Beclean pe Someş înseamn㒠în primul rând vreo opt ani de navet㒠cu trenul, pe ruta Șieu – Mă’gheruş - Beclean, dus şi întors. Opt ani de şcoal㒠în care, în fiecare zi salutam gara Becleanului de dou㒠ori: dimineaţa şi după’-amiaza.
Aici, în aceast㒠gară’, cobora matinal tinereţea mea, iar post-meridian se urca din nou în tren, spre a reveni acasă’, la cantonul CFR nr. 41, situat la doi kilometri de staţia Șieu-Mă’gheruş, pe partea stângă’, cum mergi spre Bistriţa.
Doamne! Câte întâmplă’ri au mai încă’put în aceşti ani, multe dintre ele petrecându-se în ”arealul” gă’rii din Beclean.
La început ”cuceream” singur gara din Beclean (începând de prin 1961), ca într-un descă’lecat voievodal, deodat㒠cu şuierul locomotivei cu aburi, alergând peste traversele de lemn şi tră’gând dup㒠ea trenul mixt, compus şi din câteva vagoane de că’lă’tori, în care ne aflam şi noi, elevi ai şcolilor oraşului de pe Someş. Mai târziu, pe drumul de fier, vagoanele trenului nostru erau trase de o locomotiv㒠Diesel hidraulică’. Oricum, pe mine m㒠fermeca mai mult locomotiva cu aburi, mai ales când mecanicii ei ne mai permiteau unora dintre noi s㒠că’lă’torim în ea. Atunci intrarea noastr㒠în gara Becleanului devenea una triumfală’, invidiat㒠de micii navetişti, care parc㒠ne priveau cu alţi ochi vreo două’-trei zile. Cele mai atractive momente ale navetei noastre erau acele când mai tă’iam din numă’rul orelor de şcoal㒠şi veneam spre trenul nostru, garat pe linie moartă’, aproape de magaziile cu cereale. Cu o cheie special㒠deschideam vagoanele, ne plimbam prin ele, citeam, flecă’ream cu fetele, cu bă’ieţii. Era o minună’ţie s㒠stai în tren, afar㒠s㒠plouă’, iar tu s㒠citeşti versuri şi din când în când s㒠cauţi nişte ochi că’prui, negri sau albaştri, iar ruşinat să’-ţi retragi privirea, când erai surprins jinduind la frumuseţe.[...]


Admirând natura<i></i>


Trenul intra în Gara Câmpulung Est<i></i>


Locomotiva diesel-hidraulic㒠LDH-383 în Gara Câmpulung Est<i></i>


Gara Câmpulung Est<i></i>


întâlnire cu Automotorul Malaxa seria 900 ca tren personal Moldoviţa – Sadova<i></i>


Spre Gura Humorului<i></i>



18:30<i></i>

La un capă’t de realitate
de Andrei Moldovan

[...] Iată’, îmi este recent㒠în memorie drama unui confrate îmbă’trânit în navet㒠spre şi din magica staţie de cale ferată’. Pân㒠la urmă’, soarta nemiloas㒠l-a scutit de drumuri zilnice. Tră’itor acum în Beclean, el nu mai trebuie s㒠că’lă’toreasc㒠zilnic. Cu toate astea, paşii îl poart㒠cotidian prin preajma gă’rii. Spun ”prin preajma”, deoarece nemaiavând calitatea de că’lă’tor, o oarecare jen㒠îl opreşte probabil s㒠stră’bat㒠în mod repetat peronul sau s㒠mângâie cu talpa pantofului scara vreunui vagon. în schimb, se aşeaz㒠în mod constant la o mas㒠de pe terasa uneia dintre cafenelele de lâng㒠gară’, cu faţa spre liniile de cale ferat㒠şi savureaz㒠cu toat㒠fiinţa sa trenurile de că’lă’tori ce lunec㒠generos prin spaţiul ce a fost altă’dat㒠şi al lui. Nu este doar o imagine simbolistă’, pentru c㒠nu plecarea sau neputinţa plecă’rii în alt㒠parte este importantă’, ci identificarea cu atmosfera miraculoas㒠a gă’rii. […]


Tot înainte, spre Suceava<i></i>






Trenul Accelerat intra în staţia Frasin<i></i>


Trenul Accelerat Timişoara Nord - Iaşi şi Bucovina<i></i>


Un cal tră’gând un butuc - peisaj antic şi specific românesc<i></i>


Pod FeRoviaR peste râul Moldova<i></i>



18:40<i></i>

A fost incredibil pentru un pasionat feroviar s㒠aib㒠acces la o carte scris㒠de oameni culţi despre un simbol FeRoviaR numit Gara Beclean pe Someş. Aşa cum Aurel Podaru a rugat pe colegii să’i de breasl㒠să’-şi spun㒠amintirile despre acest loc de întoarcere şi regă’sire permanentă’, aşa şi eu am simţit c㒠sunt rugat, indirect, de distinsul culegă’tor de emoţii, s㒠scriu despre aceast㒠Gar㒠- Beclean pe Someş. Nu este gara mea de suflet unde am mângâiat plete sau am furat să’ruturi, dar este locul unde am fă’cut cruce între Trenul Accelerat Iaşi – Timişoara Nord şi Trenul Accelerat Timişoara Nord – Iaşi. Ră’gaz de o oră’, atât cât a întârziat acest ultim tren, am respirat aer someşan.


întâlnire cu un Tren Personal în Vama<i></i>


Coada Trenului Personal<i></i>


Trenul fugea rapid spre Suceava<i></i>


O locomotiv㒠electric㒠CFR Marf㒠staţionând lâng㒠Staţia din Lucă’ceşti<i></i>


Trenul Accelerat Timişoara Nord - Iaşi în Gara Suceava Burdujeni<i></i>


Locomotiva diesel-electric㒠60-0168-9 a CFR Infrastructur㒠în Suceava Burdujeni<i></i>



Reveneam în Gara Burdujeni… Plimbă’rile mele de pe teritoriul Bucovinei şi în ţinutul Moldovei şi a Nă’să’udului aveau s㒠se apropie de sfârşit. Din octombrie 2008 urma s㒠încep o nou㒠viaţă’: aceea de student în Bucureşti la Facultatea de Transporturi.<i></i>

Gara Suceava Burdujeni în amurg de toamnă’<i></i>



V㒠mulţumesc pentru atenţia acordat㒠şi v㒠doresc toate cele bune!

Bibliografie:
1. coord. Aurel Podaru, ”Gara Beclean pe Someş - istorie şi cultură’”, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008