Calea ferata ingusta Resita - Delinesti

Un reportaj cu ce a mai ramas din aceasta linie puteti vedea aici:
http://www.banatuldemunte.ro/2010/10/calea-ferata-forestiera-resita-delinesti/

Un interesant articol despre caile ferate forestiere din Banat:
http://istoriabanatului.wordpress.com/2011/08/20/mircea-rusnac-cai-ferate-forestiere-in-banat/

Cu trenuletul forestier Reşita – Secu - Anina
Cei mai în vârst㒠îşi amintesc desigur de calea ferat㒠îngust㒠care mergea de la Reşita la Secu şi de
aici la Anina. Pe lâng㒠destinatia sa, cu precă’dere forestieră’, aceast㒠„mocă’nită’” (pe aici nu i s-a spus însă’
niciodat㒠astfel) servea şi pentru excursii cu „grupuri organizate”. Plecarea trenurilor turistice se fă’cea din
dreptul podului de la Hala Nouă’. Trenul urca apoi pe malul nordic al Bârzavei, mai pe stradă’, mai prin
fabrică’, trecând pe malul celă’lalt abia la ieşirea din oraş. La Åžtrandul Turistic şi mai sus, linia ferat㒠se
strecura între şosea şi dealul împă’durit. Aproape de locul în care se înalt㒠azi barajul lacului Secu, se
traversa „podul Secul”. Era un loc de referintă’, în care salariatiii UDR, duşi cu acest trenulet, organizau
mari chiolhanuri colective. Notez aici c㒠pe vremea copilă’riei mele, toti cei pe care i-am auzit pronuntau
„Secul” şi nu „Secu”, nume inventat, cred, de cartografi hipercorecti, dar pe care, din respect pentru
standarde, îl folosesc şi eu aici.
Trenul intra de aici pe valea Secu, urcând pân㒠la aşezarea cu acelaşi nume. Aparent, calea ferat㒠se
oprea în acest punct, în partea de jos a unui imens tobogan. Dac㒠urcai îns㒠coasta de deal, în partea de
sus a toboganului întâlneai o alt㒠cale ferată’, similară’, care ajungea pân㒠la Anina. întrucât transportul de
buşteni se fă’cea doar spre Reşita, nu şi invers, aceast㒠solutie a fost considerat㒠probabil multumitoare.
Linia ferată’, dup㒠ce pleca din Secu, se intersecta cu şoseaua Reşita-Vă’liug mai sus de satul
Cuptoare, apoi intra în pă’dure, şerpuind pe vă’i pentru a atinge cât mai multe puncte de exploatare a
lemnului. La Comarnic trecea prin fata intră’rii în peşteră’, apoi, peste doi kilometri, dup㒠un tunel destul
de lung, se angaja pe cheile Caraşului. Dup㒠alti doi kilometri, în locul numit de localnicii craşoveni
Mediureka (între râuri), se afl㒠confluenta a dou㒠cursuri de apă’, egal de lungi şi egal de abundente:
Caraşul şi Buhuiul. în timp ce – spre izvoare – Caraşul se afund㒠în pă’duri tot mai să’lbatice, Buhuiul duce
spre oraşul Anina. Åži calea ferat㒠se bifurca în consecinŃă’, o ramur㒠luând-o în sus pe valea Caraşului,
pân㒠mai sus de cantonul Jervani, alta, mai importantă’, traversa Caraşul pe un pod înalt, angajându-se
apoi pe valea Buhuiului, unde, dup㒠vreo şase-şapte kilometri, parcurşi în fundul vă’ii calcaroase, uneori
sub pereti imenşi ori lâng㒠guri de peşteră’, ajungea la lacul de baraj Mă’rghitaş, un punct de agrement
animat şi bine amenajat în vremea aceea. De aici, peste alti câŃiva kilometri, intra în Anina.
Dac㒠tin bine minte, am fă’cut dou㒠excursii mai importante pe aceast㒠cale. Una a fost, la nou㒠ani,
de la Reşita pân㒠la peştera Comarnic, pe care am vizitat-o atunci partial. O alt㒠excursie, mai lungă’, o
fă’cusem cu pă’rintii, un pic mai înainte, într-un grup de angajati UDR, pân㒠la lacul Mă’rghitaş. Trenul nu
avea vagoane de că’lă’tori, transportul fă’cându-se pe platforme deschise, destinate buştenilor. Fumul scos
de locomotiva cu aburi intra între ingredientele expeditiei. Nică’ieri, între Secu şi Anina, nu existau halte
sau gă’ri (de altfel nici aşeză’ri omeneşti), opririle, ca şi durata lor, fiind dictate de reguli ştiute doar de
mecanici şi şefii lor. Pentru mine îns㒠aceast㒠deplasare lină’, pe sub cerul liber sau atingând coroanele
copacilor, aproape de peretii calcaroşi ori deasupra apelor spumegânde, a fost atunci aidoma miracolului
că’lă’toriei cu un covor fermecat.
La începutul anilor cincizeci, linia ferat㒠Reşita-Secu-Anina a fost demontată’, spunându-se c㒠era mai
rentabil㒠exploatarea pă’durilor cu camioane. Peste ani, am mai regă’sit, în câteva locuri, urmele terasamentului fostei că’i ferate, devenit acum o simpl㒠potec㒠– de pild㒠între peştera Comarnic şi peştera
Popovă’t, trecând prin tunel, iar de aici pân㒠la podul de la Mediureka. Spre amuzamentul meu, această’
cale ferat㒠am vă’zut-o mentionat㒠totuşi într-un atlas rusesc, apă’rut cu vreo zece ani mai târziu, iar mai
recent şi într-un atlas german, atlase care omiteau în schimb multe linii ale CFR-ului. Nu cumva altii au
simtit intuitiv c㒠aceast㒠cale era totuşi importantă’?

sursa:

http://www.banaterra.eu/romana/farcas-dan-d-hoinarind-prin-resita-pierduta