Urmaream cu surprindere un documentar pe un canal de televiziune ce transmite documentare stiintifice si istorice: era o parte din istoria cailor ferate de la aparitia lor in Anglia.
Acel documentar specifica faptul ca, in momentul trecerii la "comercial", trenurile erau trase de locomotive cu aburi avand un singur cilindru de tractiune plasat intre roti. Desi locomotiva avea mai multe osii, o singura osie era motoare, fiind actionata de cilindru printr-un arbore cotit. Combinat cu frecare redusa intre rotile metalice si sina, rezulta ca trenurile nu puteau aborda pante prea mari, daca tin bine minte, era vorba de 0,15%.
Imperiul austro-ungar, in dezvoltare tardiva si aliniere la evolutiile tehnologice mondiale, construieste cu succes prima sa cale ferata, apoi imparatul comanda realizarea unei cai ferate care sa faca legatura cu Trieste, statiune la Marea Adriatica: calea ferata trebuia sa traverseze muntii pentru a se ajunge la Trieste. Inginerul desemnat sa realizeze proiectul se loveste de imposibilitatea gasirii unui traseu acceptabil care sa respecte "standardele englezesti" (cele aplicate pentru locomotivele cu o singura punte motoare) si, dupa vreo doi ani de truda, arunca o sfidare tehnica: alege un traseu cu o declivitate maxima de 1,5% (traseu acceptabil din punct de vedere tehnic si economic) si lanseaza un concurs pentru realizarea unor locomotive in masura sa abordeze trasee cu asemenea declivitate. Rezultatul este locomotiva cu aburi pe care o stim, o perfectionare a primelor locomotive cu aburi - de exemplu Racheta din Anglia: doi cilindri de tractiune plasati in laterale si ambielaj care transforma toate rotile in roti motoare, sporind astfel forta de tractiune transmisa la sina, numarul de vagoane posibil de tractat si unghiul pantei abordabile. Aceasta ar fi pe scurt ce am inteles eu. Am inteles bine?
Acel documentar specifica faptul ca, in momentul trecerii la "comercial", trenurile erau trase de locomotive cu aburi avand un singur cilindru de tractiune plasat intre roti. Desi locomotiva avea mai multe osii, o singura osie era motoare, fiind actionata de cilindru printr-un arbore cotit. Combinat cu frecare redusa intre rotile metalice si sina, rezulta ca trenurile nu puteau aborda pante prea mari, daca tin bine minte, era vorba de 0,15%.
Imperiul austro-ungar, in dezvoltare tardiva si aliniere la evolutiile tehnologice mondiale, construieste cu succes prima sa cale ferata, apoi imparatul comanda realizarea unei cai ferate care sa faca legatura cu Trieste, statiune la Marea Adriatica: calea ferata trebuia sa traverseze muntii pentru a se ajunge la Trieste. Inginerul desemnat sa realizeze proiectul se loveste de imposibilitatea gasirii unui traseu acceptabil care sa respecte "standardele englezesti" (cele aplicate pentru locomotivele cu o singura punte motoare) si, dupa vreo doi ani de truda, arunca o sfidare tehnica: alege un traseu cu o declivitate maxima de 1,5% (traseu acceptabil din punct de vedere tehnic si economic) si lanseaza un concurs pentru realizarea unor locomotive in masura sa abordeze trasee cu asemenea declivitate. Rezultatul este locomotiva cu aburi pe care o stim, o perfectionare a primelor locomotive cu aburi - de exemplu Racheta din Anglia: doi cilindri de tractiune plasati in laterale si ambielaj care transforma toate rotile in roti motoare, sporind astfel forta de tractiune transmisa la sina, numarul de vagoane posibil de tractat si unghiul pantei abordabile. Aceasta ar fi pe scurt ce am inteles eu. Am inteles bine?
