Buffalo Bill & CFR
Recent, consacrata si excelenta revista britanica de istorie feroviara ââŹĹžBack TrackââŹÂ a publicat in numerele sale din ianuarie si februarie 2014, in doua episoade consecutive povestea trenurilor de circ ââŹĹžBarnumââŹÂ respectiv, a programului de revista ââŹĹžBuffalo BillĂ´s Wild WestââŹÂ. Deja unii se vor intreba probabil, ...si ce are asta cu CFR? O sa vedem putin mai tarziu.
Omul de afaceri american Phineas Taylor Barnum a derulat incepand cu anul 1881 o operatie de mare amploare impreuna cu asociatul sau James Anthony Bailey, oferind populatiei americane programe de circ de mare amploare denumite ââŹĹžThe Greatest Show on EarthââŹÂ. Foarte intreprinzatori, cei doi barbati in deplina conformitate cu spiritul practic si dinamic al americanilor de pe vremea aceea, au hotarat crearea acestei intreprinderi pe baze foarte moderne dar si foarte mobile. Pentru a putea asigura o deplasare rapida si eficace, cei doi au comandat o serie de vagoane speciale, care au inceput imediat sa transporte materialul necesar precum si animalele, si artistii de circ. De remarcat ar fi numai faptul ca, corturile necesare activitatilor precum si pilonii de sustinere erau de dimensiuni nemaivazute pana atunci, dat fiind ca se asteptau la fiecare spectacol un numar foarte mare de vizitatori.
Cu putin timp mai tarziu, in 1883 vestitul William Frederick Cody, cunoscut mai bine sub pseudonimul Buffalo Bill, a fondat si el un program de varieteu, puternic inspirat din istoria inrobirii teritoriilor indiene dar, caruia i se adaugase si o doza de numar de circ cu dresura de animale. Bineinteles ca sangeroasele si nemiloasele lupte intre bastinasii indieni si navalitorii albi erau trecute sub o discreta si bine voalata tacere dar, spiritul de aventura fusese mentinut in intregime, colorat si cu o evidenta nota de obligatoriu kitsch. Buffalo Bill reusise sa atraga in trupa lui de artisti si un numar de indieni si chiar unii din vestitii conducatori ai luptelor pentru libertate ale indienilor, cum ar fi seful Geronimo. Gestul lui Bill Cody poate fi vazut sub un spect ambiguu. Pe de o parte, prin atragerea acestor vajnici si impresionanti luptatori intr-un numar de circ, el i-a degradat la un fel de saltimbanci si mascarici care decat simulau o glorie deja apusa, pe de alta parte el le-a oferit un salariu, un loc in societatea americana care deja se afla in totalitate sub tutela albilor, si nu la sfarsit, el i-a protejat in felul acesta de aroganta si batjocura albilor invingatori dar complet ignoranti. Restul populatiei indiene, adevaratii stapani ai acelei tari impresionante, deja la vremea aceea nu mai avea nici un viitor si asta, pana in ziua de azi.
James Bailey, asociatul lui Barnum a devenit in 1895 asociat si cu Bill Cody, la o vreme cand trenurile Barnum si Bailey nu numai ca strabatusera toata America dar, facusera furori si in Europa. Intreg materialul feroviar a fost transportat cu nave maritime peste Atlantic, turneele incepand in Marea Britanie. De remarcat este faptul ca, materialul rulant fabricat pentru aceasta intreprindere, a fost de la inceput adaptat si normelor europene, mai bine zis, britanice. Dat fiind ca din toate tarile Europei, Marea Britanie are gabaritul cel mai redus, trenurile puteau circula fara restrictie pe tot continentul. Aceste trenuri erau asamblate in blocuri de cate 20 de vagoane, precis alese si asociate intre ele, pentru a facilita ridicarea corturilor si descarcarea animalelor cat mai repede posibil, intr-o ordine si succesiune exact stabilite. In compunerea acestor trenuri nu intrau numai vagoane executate special pentru transportul elefantilor si a altor animale, dar si vagoane dormitor, restaurant, magazii, atelier ca si vagoane pentru pastrarea de hrana si alimente. Ca aparenta optica, vagoanele erau tipic americane, ruland pe boghiuri Pennsylvania sau Diamond, vagoanele de calatori avand platforme deschise la capete iar multe din ele, avand lanternou pe acoperis, iar intre ele se pastrase cupla semiautomata americana de tip Janney. Numai la capetele blocului de vagoane se montasera aparate de tractiune si ciocnire europene. Insasi coloritul lor era ceva deosebit, vagoanele fiind vopsite in culori foarte vii, rosu, galben sau alb. Fabricarea acestor vagoane se facuse in mare parte in America dar si in Marea Britanie.
La sfarsitul turneelor europene, circul ââŹĹžBarnum & BaileyââŹÂ se intorsese in America, marcand sfarsitul acestei actiuni care durase mai multi ani, lasand materialul feroviar in Marea Britanie. Profitand de momentul acesta, Bill Cody a cumparat intregul set de vagoane si, dupa o revopsire si reparatie generala, in care numele de Buffalo Bill a inlocuit pe cel de Barnum & Bailey, a inceput propriul sau turneu in Europa, care la randul lui avea sa dureze si el cativa ani, incepand cu o premiera la Londra pe data de 26 decembrie 1902.
Dupa o perioada mai lunga de iernare si de odihna in Marea Britanie, in anul 1905, in Stock on Trent, a reinceput o noua ofensiva de spectacole pe continent, care avea sa marcheze si ultimul turneu al lui Bill Cody in Europa. In martie 1906 spectacolele au inceput in Franta, Italia, fiind continuate in mai multe orase ale Austro-Ungariei, apoi in tarile balcanice si trecand apoi in Ungaria, Romania, Ucraina, mai departe in Polonia, Boemia, Germania si incheind turneul in septembrie 1906 in Belgia.
Acum am ajuns si in Romania. Pana la aparitia acestei istorii in revista britanica, nu se pomenise niciodata ceva despre acest turneu si in tara noastra. Cu siguranta insa ca, in presa vremii, acest eveniment a fost remarcat cu multa atentie. Spectacolele starneau multa valva, spectatorii fiind adusi in orasele respective cu trenuri suplimentare, dupa ce vagonul alb al lui Bufallo Bill venise deja cu cateva saptamani inainte de venirea trenurilor propriuzise, pentru a face reclama aferenta sau pentru a vinde bilete in prealabil. Sa nu uitam ca, pe vremea aceea, in afara de teatru sau opereta, publicul nu cunostea alte locasuri de distractie publice. Cu exceptia carciumilor, bineinteles, si mentionate cu atata superba arta de catre nemuritorul nenea Iancu Caragiale de la Haimanale, carciumi care aveau si numele lor specifice si originale, precum vestita carciuma ploiesteana ââŹĹžLa chinul betivilorââŹÂ, din orasul preferat al celebrului autor... Bine, acum sa ramanem insa la Bill Cody alias Buffalo Bill.
Deci, spectacolele lui ofereau senzatia totala pentru populatie, caci cinematograf, ââŹĹžtembelizorââŹÂ, internet sau ââŹĹžipoadeââŹÂ erau niste notiuni carora nu li se crease inca nici macar numele! Prin urmare, corturile americanului erau un magnet public enorm, care atragea in mod logic si atentia presei contemporane. In plus, vraja si farmecul mai mult sau mai putin real al indepartatei Americi, serbata pe atunci ca tara posibilitatilor nelimitate, in care fiecare emigrant poate deveni milionar dupa ce incepuse ca spalator de farfurii intr-un restaurant obscur, exercitau o atractie de nedescris asupra maselor largi de oameni. Si mai ales, asupra copiilor, prin performantele calaretilor indieni sau a animalelor dresate.
Este logic ca, si presa romana s-a dedicat acestor evenimente, mai ales in orasele in care au avut loc aceste spectacole si asta cu mare siguranta, in Bucuresti. Nici Iasii si nici Craiova nu pot fi excluse de pe lista posibilelor escale ale lui Buffalo Bill dar din pacate, nu stim nimic exact. Sincer, cati din noi a banuit veodata ca, Buffalo Bill sa fi venit candva si in Romania? Cu siguranta ca, nu multi, in masura in care a fost cazul. Insa, ar fi interesant de gasit fotografii ale trenurilor in garile romanesti, din care s-ar putea identifica si locomotivele care au tractionat acele trenuri. Trebuie sa fi fost un spectacol deosebit de inedit, sa identifici material rulant tipic american, pe sinele CFR, mai ales in coloratura lor specifica si pentru unii, cam strigatoare. Dar, a fost cumva garat vagonul alb de presa si reclama in Bucuresti Nord, sau, la Filaret? Poate la Iasi, sau la Constanta? Exista poze? A ajuns trenul lui si in Transilvania? Nu stim nimic!
Se stie insa ca, managerul operatiunii ââŹĹžBuffalo Bill Wild West ShowââŹÂ, Charles Eldrige Griffin a publicat in anul 1908 o carte intitulata ââŹĹžFour Years in Europe With Buffalo BillââŹÂ in care se face cu siguranta mentiune si la turneul din Romania. Interesant este si faptul ca, in anul 2010 (!!!) cartea respectiva a fost reeditata de catre University of Nebraska.....
Dupa terminarea turneelor, teatrul lui Buffalo Bill s-a intors in America, intregul material feroviar ramanand in Marea Britanie, unde a fost vandut cu bucata la diferiti operatori de cai ferate private. Vagoanele au fost reconstruite si adaptate normelor britanice dar totusi, cercetarile de azi au reusit sa identifice doar putin peste jumatate din fostul parc al circului. Despre soarta celorlalte vagoane nu se stie si in continuare nimic.
Incheind cu Romania, daca cineva isi va arunca vreodata ochii in reviste sau ziare de epoca a anilor 1906, sa nu uite spectacolele lui Buffalo Bill si la poalele Carpatilor. Ca sa fiu mai precis, as dori ca nu numai redactorii acestor randuri, ci si cititorii forumului lokomotiv sa incerce sa afle cat de cat ceva despre aceste interesante trenuri si traseele lor prin Romania. Poze si scanuri de prin articolele contemporane sunt oricand bine venite! Iar Arhive de stat se gasesc in mai toate orasle tarii....
Recent, consacrata si excelenta revista britanica de istorie feroviara ââŹĹžBack TrackââŹÂ a publicat in numerele sale din ianuarie si februarie 2014, in doua episoade consecutive povestea trenurilor de circ ââŹĹžBarnumââŹÂ respectiv, a programului de revista ââŹĹžBuffalo BillĂ´s Wild WestââŹÂ. Deja unii se vor intreba probabil, ...si ce are asta cu CFR? O sa vedem putin mai tarziu.
Omul de afaceri american Phineas Taylor Barnum a derulat incepand cu anul 1881 o operatie de mare amploare impreuna cu asociatul sau James Anthony Bailey, oferind populatiei americane programe de circ de mare amploare denumite ââŹĹžThe Greatest Show on EarthââŹÂ. Foarte intreprinzatori, cei doi barbati in deplina conformitate cu spiritul practic si dinamic al americanilor de pe vremea aceea, au hotarat crearea acestei intreprinderi pe baze foarte moderne dar si foarte mobile. Pentru a putea asigura o deplasare rapida si eficace, cei doi au comandat o serie de vagoane speciale, care au inceput imediat sa transporte materialul necesar precum si animalele, si artistii de circ. De remarcat ar fi numai faptul ca, corturile necesare activitatilor precum si pilonii de sustinere erau de dimensiuni nemaivazute pana atunci, dat fiind ca se asteptau la fiecare spectacol un numar foarte mare de vizitatori.
Cu putin timp mai tarziu, in 1883 vestitul William Frederick Cody, cunoscut mai bine sub pseudonimul Buffalo Bill, a fondat si el un program de varieteu, puternic inspirat din istoria inrobirii teritoriilor indiene dar, caruia i se adaugase si o doza de numar de circ cu dresura de animale. Bineinteles ca sangeroasele si nemiloasele lupte intre bastinasii indieni si navalitorii albi erau trecute sub o discreta si bine voalata tacere dar, spiritul de aventura fusese mentinut in intregime, colorat si cu o evidenta nota de obligatoriu kitsch. Buffalo Bill reusise sa atraga in trupa lui de artisti si un numar de indieni si chiar unii din vestitii conducatori ai luptelor pentru libertate ale indienilor, cum ar fi seful Geronimo. Gestul lui Bill Cody poate fi vazut sub un spect ambiguu. Pe de o parte, prin atragerea acestor vajnici si impresionanti luptatori intr-un numar de circ, el i-a degradat la un fel de saltimbanci si mascarici care decat simulau o glorie deja apusa, pe de alta parte el le-a oferit un salariu, un loc in societatea americana care deja se afla in totalitate sub tutela albilor, si nu la sfarsit, el i-a protejat in felul acesta de aroganta si batjocura albilor invingatori dar complet ignoranti. Restul populatiei indiene, adevaratii stapani ai acelei tari impresionante, deja la vremea aceea nu mai avea nici un viitor si asta, pana in ziua de azi.
James Bailey, asociatul lui Barnum a devenit in 1895 asociat si cu Bill Cody, la o vreme cand trenurile Barnum si Bailey nu numai ca strabatusera toata America dar, facusera furori si in Europa. Intreg materialul feroviar a fost transportat cu nave maritime peste Atlantic, turneele incepand in Marea Britanie. De remarcat este faptul ca, materialul rulant fabricat pentru aceasta intreprindere, a fost de la inceput adaptat si normelor europene, mai bine zis, britanice. Dat fiind ca din toate tarile Europei, Marea Britanie are gabaritul cel mai redus, trenurile puteau circula fara restrictie pe tot continentul. Aceste trenuri erau asamblate in blocuri de cate 20 de vagoane, precis alese si asociate intre ele, pentru a facilita ridicarea corturilor si descarcarea animalelor cat mai repede posibil, intr-o ordine si succesiune exact stabilite. In compunerea acestor trenuri nu intrau numai vagoane executate special pentru transportul elefantilor si a altor animale, dar si vagoane dormitor, restaurant, magazii, atelier ca si vagoane pentru pastrarea de hrana si alimente. Ca aparenta optica, vagoanele erau tipic americane, ruland pe boghiuri Pennsylvania sau Diamond, vagoanele de calatori avand platforme deschise la capete iar multe din ele, avand lanternou pe acoperis, iar intre ele se pastrase cupla semiautomata americana de tip Janney. Numai la capetele blocului de vagoane se montasera aparate de tractiune si ciocnire europene. Insasi coloritul lor era ceva deosebit, vagoanele fiind vopsite in culori foarte vii, rosu, galben sau alb. Fabricarea acestor vagoane se facuse in mare parte in America dar si in Marea Britanie.
La sfarsitul turneelor europene, circul ââŹĹžBarnum & BaileyââŹÂ se intorsese in America, marcand sfarsitul acestei actiuni care durase mai multi ani, lasand materialul feroviar in Marea Britanie. Profitand de momentul acesta, Bill Cody a cumparat intregul set de vagoane si, dupa o revopsire si reparatie generala, in care numele de Buffalo Bill a inlocuit pe cel de Barnum & Bailey, a inceput propriul sau turneu in Europa, care la randul lui avea sa dureze si el cativa ani, incepand cu o premiera la Londra pe data de 26 decembrie 1902.
Dupa o perioada mai lunga de iernare si de odihna in Marea Britanie, in anul 1905, in Stock on Trent, a reinceput o noua ofensiva de spectacole pe continent, care avea sa marcheze si ultimul turneu al lui Bill Cody in Europa. In martie 1906 spectacolele au inceput in Franta, Italia, fiind continuate in mai multe orase ale Austro-Ungariei, apoi in tarile balcanice si trecand apoi in Ungaria, Romania, Ucraina, mai departe in Polonia, Boemia, Germania si incheind turneul in septembrie 1906 in Belgia.
Acum am ajuns si in Romania. Pana la aparitia acestei istorii in revista britanica, nu se pomenise niciodata ceva despre acest turneu si in tara noastra. Cu siguranta insa ca, in presa vremii, acest eveniment a fost remarcat cu multa atentie. Spectacolele starneau multa valva, spectatorii fiind adusi in orasele respective cu trenuri suplimentare, dupa ce vagonul alb al lui Bufallo Bill venise deja cu cateva saptamani inainte de venirea trenurilor propriuzise, pentru a face reclama aferenta sau pentru a vinde bilete in prealabil. Sa nu uitam ca, pe vremea aceea, in afara de teatru sau opereta, publicul nu cunostea alte locasuri de distractie publice. Cu exceptia carciumilor, bineinteles, si mentionate cu atata superba arta de catre nemuritorul nenea Iancu Caragiale de la Haimanale, carciumi care aveau si numele lor specifice si originale, precum vestita carciuma ploiesteana ââŹĹžLa chinul betivilorââŹÂ, din orasul preferat al celebrului autor... Bine, acum sa ramanem insa la Bill Cody alias Buffalo Bill.
Deci, spectacolele lui ofereau senzatia totala pentru populatie, caci cinematograf, ââŹĹžtembelizorââŹÂ, internet sau ââŹĹžipoadeââŹÂ erau niste notiuni carora nu li se crease inca nici macar numele! Prin urmare, corturile americanului erau un magnet public enorm, care atragea in mod logic si atentia presei contemporane. In plus, vraja si farmecul mai mult sau mai putin real al indepartatei Americi, serbata pe atunci ca tara posibilitatilor nelimitate, in care fiecare emigrant poate deveni milionar dupa ce incepuse ca spalator de farfurii intr-un restaurant obscur, exercitau o atractie de nedescris asupra maselor largi de oameni. Si mai ales, asupra copiilor, prin performantele calaretilor indieni sau a animalelor dresate.
Este logic ca, si presa romana s-a dedicat acestor evenimente, mai ales in orasele in care au avut loc aceste spectacole si asta cu mare siguranta, in Bucuresti. Nici Iasii si nici Craiova nu pot fi excluse de pe lista posibilelor escale ale lui Buffalo Bill dar din pacate, nu stim nimic exact. Sincer, cati din noi a banuit veodata ca, Buffalo Bill sa fi venit candva si in Romania? Cu siguranta ca, nu multi, in masura in care a fost cazul. Insa, ar fi interesant de gasit fotografii ale trenurilor in garile romanesti, din care s-ar putea identifica si locomotivele care au tractionat acele trenuri. Trebuie sa fi fost un spectacol deosebit de inedit, sa identifici material rulant tipic american, pe sinele CFR, mai ales in coloratura lor specifica si pentru unii, cam strigatoare. Dar, a fost cumva garat vagonul alb de presa si reclama in Bucuresti Nord, sau, la Filaret? Poate la Iasi, sau la Constanta? Exista poze? A ajuns trenul lui si in Transilvania? Nu stim nimic!
Se stie insa ca, managerul operatiunii ââŹĹžBuffalo Bill Wild West ShowââŹÂ, Charles Eldrige Griffin a publicat in anul 1908 o carte intitulata ââŹĹžFour Years in Europe With Buffalo BillââŹÂ in care se face cu siguranta mentiune si la turneul din Romania. Interesant este si faptul ca, in anul 2010 (!!!) cartea respectiva a fost reeditata de catre University of Nebraska.....
Dupa terminarea turneelor, teatrul lui Buffalo Bill s-a intors in America, intregul material feroviar ramanand in Marea Britanie, unde a fost vandut cu bucata la diferiti operatori de cai ferate private. Vagoanele au fost reconstruite si adaptate normelor britanice dar totusi, cercetarile de azi au reusit sa identifice doar putin peste jumatate din fostul parc al circului. Despre soarta celorlalte vagoane nu se stie si in continuare nimic.
Incheind cu Romania, daca cineva isi va arunca vreodata ochii in reviste sau ziare de epoca a anilor 1906, sa nu uite spectacolele lui Buffalo Bill si la poalele Carpatilor. Ca sa fiu mai precis, as dori ca nu numai redactorii acestor randuri, ci si cititorii forumului lokomotiv sa incerce sa afle cat de cat ceva despre aceste interesante trenuri si traseele lor prin Romania. Poze si scanuri de prin articolele contemporane sunt oricand bine venite! Iar Arhive de stat se gasesc in mai toate orasle tarii....
