Microbul trenulismului

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"
Salutare,

asemenea lui Dan si pasiunea mea se pare ca isi are inceputurile pe la 2-3 ani, cand, locuind in Baia Mare langa gara, in fiecare zi plangeam pana nu obtineam o vizita in gara sa vad locomotivele (personal nu imi aduc aminte :) ).
Virusul a ramas latent in mine pana in clasa a 8-a cand am vazut la un coleg acasa o cutie mare de sine profil U de la Lugoj impreuna cu 2-3 vagoane si am intrat in posesia lor in urma unui schimb specific varstei. Ulterior un alt coleg a gasit acasa un Br55 (nu sunt sigur) pe care am toti banii pe care ii stransesem.

Pe atunci nu stiam de producatori , scari etc , nici nu stiam de unde se poate cumpara asa ceva. Asa ca din nou a ramas totul intr-o cutie in pod. Pe urma a venit facultatea si internetul si am aflat si eu de Piko, de Roco de faptul ca sinele U sunt de domeniul trecutului. Din pacate eram student asa ca ma multumeam cu pozele de pe site-uri.

Doar dupa ce m-am angajat si au aparut primele magazine online si primele forumuri pot sa spun ca microbul a ajuns sa fie exploatat la adevarata valoare.

O data cu clubul din Cluj am ocazia saptamanal sa vad pe viu modele noi, sa lucrez la o diorama iar in viitor sper si eu sa am o camera a mea doar pentru trenulete.
 
Asa cum am promis, revin cu cateva poze cu cataloage vechi:


















































PS: Bunicii mei au lucrat la CFR. S-au pensionat la Bacau. Imi aduc aminte ca mergeam la ei si locuiam vis-a-vis de gara intr-un bloc de 10 etaje, unde erau numai garsoniere. In fiecare zi stateam ore in sir in gara uitandu-ma fie la trenuri, fie la manevre; imi placea foarte mult sa ma uit atunci cand se "aranjau" garniturile de trenuri de marfa cu ajutorul "cocasei"; imi aduc aminte ca gara era plina de vagoane de marfa. Deasemenea, am asistat la demolarea vechii gari si constructia celei noi, precum si la electrificarea liniei. Nu imi aduc aminte anul, dar retin faptul ca trenul tehnic era tractat de o locomotiva cu aburi (locomotivele cu aburi nu erau o aparitie "exotica" in Bacau in acea perioada), iar pe macara scria Leipzig. Nu am mai fost in Bacau din anul 1986, si nici nu am poze din perioada 1973 - 1986, cand mergeam vara la bunici acolo.
 
Vezi Andreiul, de-aia-mi place mie Trixu', au vechime in bransa si sunt sigur ca refegistii puteau gusta din plin trenulismul de calitate. La noi trebuia sa te multumesti cu o pikoshenie modesta sau un Berliner TT. Socialismul lu' ma-sa, k altii au stiut sa traiasca, romanii numa au construit de-an- pixu. Si acum tot cam asa e, diferentele nu-s notabile. Constructiile la 1:1 incap la noi atat cat sa avem un loc special de diorama, restul sper sa dea faliment. Cat e blocu', dincolo era mai ieftin!!!... Iar dispar din cadru. :evil:
 
Iata in ce hal m-a adus pe mine acest microb, mai degraba virus fatal. Tin sa va prezint aici imagini de pe diorama mea si cu materialul rulant preferat.

Iata cateva imagini de pe viitoarea diorama pe care o voi construi anul viitor dupa ce mai intai voi achizitiona Casa Poporului pe care o voi dedica in intregime acestei constructii magnifice



In urmatoarea imagine este vorba despre o mocanita care traverseaza un peisaj muntos si pitoresc. Voi folosi aici linii la scara N, flexibile de la Roco. Peisajul va fi construit in baie, iar unde vedeti lacul, e defapt cada.



O alta imagine de pe diorama mea, care imi place mult. Se vede aici una dintre aburoasele mele cele mai preferate. Mentionez ca fumul dens care iese de pe cosul locomotivei, este fabricat din polistiren frumos modelat cu cutterul din dotare si vopsit cu tempera, apoi lipit de cosul locomotivei. Deh! Nu mi-au mai ajuns banii de la UE pentru generatorul de fum. Poate anul viitor.



Desigur, am si trenuri mai moderne. De exemplu aceasta garnitura de locomotive americane primite cadou de la Obama cu acazia zilei onomastice. Locomotivele sunt digitale, sunet incorporat, lumini alb/negre in functie de directia de zbor si sunt produse de celebra firma Ciuciu & Co.



Si ar mai fi multe de spus si aratat din colectia mea uriasa de locomotive, vagoane, femei ( a se citi FMI ), etc.Dar daca vreti mai multe poze, apelati la gigel si el va va indruma pe diverse site-uri cu wallpapers unde veti gasi imagini cu locomotivele si peisajele mele de pe diorama. Toate cele bune si ma bucur ca v-am starnit invidia. Va astept la Casa Poporului sa ne jucam impreuna cu bijuteriile mele. :roll:
 
Daca un psiholog ar citi acest topic, ar spune ca am avut cu totii o problema in copilarie care ne-a declansat aceasta "boala". :D Si spun asta pentru ca se pare ca pasiunea celor mai multi dintre noi vine din varsta frageda.
Povestea mea legata de lumea trenurilor a inceput pe la 3~4 ani cand mergeam cu tatal meu la plimbare si ne uitam la manevrele unei locomotive cu aburi intr-un depou din spatele cinematografului Giulesti (anii 1977). Pe la 5~6 ani a urmat primul startset de la Piko cu o BR80 in componenta, 2 vagoane de calatori, un oval H0 profil U, cu o derivatie si un variator analog (care a cedat in foarte scurt timp).
Apoi la fiecare 1~2 ani am inceput sa primesc cate o locomotiva sau cate un vagon - in perioada aceea se gasea foarte rar asa ceva. Imi amintesc emotia dinaintea fiecarui Craciun cand montam sinele si urma sa vina "Mosul" :D cu ceva nou. Au venit pe rand Piko E69, Piko BR55, cisterne Piko, vagoane Orient Express Lima, 1 locomotiva electrica Lima, sine noi, automatizarea circuitului (gara comandata, cu semafoare si macaze electrice, intersectie semaforizata). Pe parcursul facultatii, pasiunea s-a mai "domolit", dar dupa casatorie si aparitia primului copil s-a reaprins.
Din 2003 pana acum am achizitionat 15~20 locomotive noi si mai multe vagoane (n-am avut curiozitatea sa inventariez tot ce am) si am digitalizat tot materialul rulant.
Parca totusi lipseste ceva in zilele de astazi - exista abundenta de material rulant, gasesti absolut tot ce vrei, dar totusi... Parca in ziua de azi primeaza sa ai mai mult cu orice pret decat sa pui suflet in ceea ce faci, sa te bucuri de propriile realizari. Spatiu pentru diorama nu am si nici nu visez la asa ceva in urmatorii 10 ani - asta e, sunt realist.
 
crgtmp a spus:
Parca in ziua de azi primeaza sa ai mai mult cu orice pret decat sa pui suflet in ceea ce faci, sa te bucuri de propriile realizari. .


Aceasta este valabil in toate domeniile, nu doar aici. Goana dupa aur, profunzimea si sufletul nu mai au valoare intr-o lume devalorizata ca a noastra. Si ceea ce e mai dureros, dupa astfel de criterii se intemeiaza familiile si tot dupa ele se destrama atat de repede.
 
Vaaai ce subiect frumos! Iata ca raspunsul meu la intrebarea "exista un subiect de genul asta pe forum?" a venit dupa ce ma delectam cautand printre subiectele mai vechi ale forumului...

Era cred undeva prin '93 cred...aveam niste bune cunostinte de familie la Oradea, unde mergeam cu parintii cam odata la un anotimp. De fiecare data cu trenul.Era un tren rapid foarte lung ce pleca din Brasov noaptea si ajungea acolo dimineata. Intotdeauna, cand ajungeam in Cluj Napoca, tatal meu ma chema jos si ma ducea sa-mi arate cum se decupla locomotiva electrica si veneau doua locomotive DA sa preia trenul.Amintirile din perioada aia sunt foarte putine, insa tin minte cum toate locomotivele si vagoanele erau frumos intretinute, iar peroanele erau foarte curate. In vara acelui an, ajungand la Oradea si coborand din tren, ne indreptam spre iesirea din gara, cand la un moment dat, un zgomot asurzitor, insotit de un nor gros de fum avea sa acopere gara : o locomotiva diesel "mare de tot", asa cum m-am adresat tatalui meu, mirat de ceea ce vad, cara din greu un sir lung de vagoane. Ulterior aveam sa aflu ca este ceea ce multi dintre noi numesc acum "didina". Atunci a fost prima si ultima oara cand am vazut asa ceva la treaba. Si tot atunci avea sa fie momentul in care trenurile vor deveni parte din viata mea.

Trecusera vreo 2-3 ani, iar cunostintele noastre de la Oradea se mutasera in Germania. Cu parere de rau ma gandeam ca acele frumoase plimbari cu trenul au luat sfarsit. Si totusi, prin bunatatea tatalui meu, care se ocupa atunci, ca si acum cu "truck-ingul" aveam sa aflu ca incarca ciment de la binecunoscuta fabrica din Hoghiz, il transporta in judetul Galati...binecunoscutele "afaceri" specifice vremurilor.Mi-a spus si ca ca acolo sunt "multe trenuri"(si acum tin minte exprimarea :D ). Atunci l-am rugat ca la prima cursa sa ma ia si pe mine sa le vad. Dupa vreo 3 sau 4 zile, cand a plecat din nou, abia asteptam sa ajungem la Hoghiz...Evident, ajuns acolo a fost dragoste la prima vedere...o sumedenie de locomotive, manevrau continuu vagoane de ciment si alte vagoane acoperite, in si din fabrica.

Intotdeauna cand mergeam acolo, imi aduc aminte ca ma duceam sa vad "locomotiva mare" - ceea ce ulterior am aflat ca este 060-DA. Eram fascinat de sunetul motorului si de dimensiunile ei. Intr-una din "incursiuni, uitandu-ma zeci de minte in sir la ea, la un moment dat atrag atentia mecanicului, care iese la usa si ma intreaba de ce ma uit atata la ea. I-am spus ca imi place foarte mult ceea ce vad si, mirat si el de ceea ce aude, ma invita sa-mi arate si interiorul.Imi aduc aminte cu amuzament ca, fiind mic de statura pe atunci, omul m-a ajutat sa urc. Ajuns "sus", am ramas absolut mirat de perdelutele albastre, de curatenia din posturi si de sunetul inconfundabilului motor diesel. La un moment dat se aude prin statie ceva, iar mecanicul imi spune "mergem la Rupea...". Trebuia sa preia un tren catre fabrica. Nu cred ca mai are rost sa descriu in cuvinte sentimentul produs de plimbarea cu o asa masina.

Ajuns inapoi, tatal meu ma cauta disperat, pentru ca trebuia sa plecam. A crezut ca am patit ceva. INtors inapoi, mecanicul m-a scapat de o bataie sora cu moarta si i-a explicat ca m-a "luat la plimbare prin fabrica" . :D

De atunci inca vreo 2-3 ani,fara sa exagerez, cred ca am efectuat sute de plimbari in acel loc. IN fiecare dintre ele insa, nu ma uitam la camioanele Roman care incarcau ciment, ci ma duceam si ma uitam la "locomotiva mare si plina de ciment", adica la DA. De cateva ori m-am mai intalnit cu mecanicul binevoitor care m-a plimbat.

Tot la fel de pretioase pastrez amintirile cand mergeam cu tata la Galati sa transportam cimentul. Intotdeauna ma uitam la parcul rece de la Marasesti, plin de locomotive si vagoane, sau la frumoasa pasarela de la Cosmesti, peste care trecea trenul .Nu pot uita nici prima "incursiune" intr-un depou, care s-a produs prin 1997 la Adjud, cu ocazia unei vizite la un var de-al tatalui meu. La rugamintea tatalui, am putut urca si la bordul unei LE. Am ramas mirat de curatenia si coloristica postului, insa si de prezenta unui volan :p.

Nu pot sa uit nici zecile de vizite in gara din Moinesti, in vacantele pe care le petreceam acolo la rude. Frumoase mai erau navetele de cisterne trase de DA-uri, pe care le admiram cuminte de pe un pod pe deasupra liniilor. Cu ocazia unei vizite acolo, aveam sa aflu si o prima notiune din calea ferata : LDH :D , o locomotiva verzuie cu dunga rosie, ce cara neobosita 3 vagoane pline cu calatori, spre Comanesti. Mergand la Moinesti tot cu trenul, intotdeauna ieseam pe geam cand ne apropiam de Ciceu. Acolo intotdeauna ma uitam fascinat la locomotivele care faceau manevra prin triaj ori la zecile de locomotive remizate. Si atunci, ca si acum, acel complex imi rezerva un sentiment aparte, pastrand parca intr-un fel atmosfera de atunci.

Dupa 1997, mi-am intensificat, ca sa zic asa, activitatea in domeniu. Aproape zilnic ma plimbam cu bicicleta prin zona caii ferate, mergand fie spre Darste, unde admiram lungile trenuri de marfa remorcate de locomotive electrice, fie spre Bartolomeu, unde ma delectam cu frumoasele locomotive diesel "mari".

Primele poze aveam sa le fac undeva prin '99, cu un aparat cu film. IN alta ordine de idei, chiar daca prima iubire mi-a fost DA-ul, marea iubire a devenit intre timp si imi este in continuare EA-ul. Dupa parerea mea o locomotiva formidabila pe plan mondial .Din toate punctele de vedere.

De atunci si pana acum, nu pot sa zic ca a fost altceva decat o continua activitate de imbogatire a cunostintelor in domeniu si o continua descoperire de locuri, lcomotive si prieteni in domeniu. Din pacate nu mai este ce era cand eram copil...nu mai exista sufletul si farmecul locurilor, a oamenilor si a locomotivelor de alta data. Mi-as dori macar o zi sa au timpul inapoi si sa retraiesc o ora din sutele de plimbari la Hoghiz...sa mai vad macar un treacat al DD-ului, sa aflu de soarta omului minunat care mi-a dat un impuls in a deveni pasionat ori macar sa aflu ce s-a intamplat cu locomotiva electrica in care am urcat intaia oara... De ce nu mai sunt locomotive in Ciceu asa cum erau odata ?Ce s-o fi intamplat cu toate acestea ?

Eram copil, amintirile sunt vagi...imi pare rau ca atunci n-am stiut sa pretuiesc ce era. Insa cine s-ar fi gandit ca toate acele minunatii aveau sa dispara...

De vreo cativa ani incoace, din partea reala n-am obtinut decat dezamagiri, tristeti si uneori chiar si mici lacrimi, scapate prin coltul ochilor...toate acestea datorita acelor amintiri care nu vor mai fi niciodata. Si nici macar farama care a mai ramas acum din acel ceva care a fost, ma intristeaza si mai tare din cauza faptului ca nu este pretuita absolut deloc, indreptandu-se incet incet spre disparitie.

Singura latura a pasiunii pe care pot zice ca am progresat ca si satifactie este doar moedlismul. Prin modelism mi-am dat seama ca se poate crea macar un coltisor din ceea ce vedeam cand eram mic.Spre aceasta arie, mi-am indreptat privirile odata cu primirea unui set piko BR 89 ( daca imi mai aduc bine aminte ) plus doua vagoane de marfa. INtre timp BR 89 s-a pierdut, un vagon de marfa a fost ceferizat iar celalalt se afla acum pe masa de operatie.Modelismul este una din cele mai frumoase laturi ale acestei vaste pasiuni si ma bucur mult ca in ultima perioada am realizat progrese din acest punct de vedere. Progrese datorate in primul rand lui Bogdan, dar si acestui forum.

Dincolo de cele spuse anterior, chiar daca anii au trecut, unele lucruri s-au schimbat in bine, dar mai multe in rau nu raman decat acele poze pe care niste oameni minunati si-au asumat riscuri din dorinta de a imortaliza ceva la fel de minunat...si ne mai raman nenumarate aminitiri mai vechi sau mai noi, pe care incet incet incepem sa le uitam, din lipsa de respect fata de trecut, din "chinurile" ritmului nebun al vietii cotidiene, ori din dezinteres...Intr-o nota optimista, dincolo de toate acestea, mie unul mi-a ramas, asa cum o spune si acest minunat subiect : MICROBUL TRENULISMULUI :)
 
crgtmp

daca un psiholog ar citi topicul...chiar si el s-ar molipsi de microb :p

strabunicul meu...a lucrat la CFR, lina Craiova-Calafat...tatal meu lucra in Electroputere,la Rotative si ma lua la fabrica sa vad locomotivele...unchiul meu,electrician(cativa ani,inainte de a face cariera in politie) la depoul Craiova,si el ma lua sa ma plimb in locomotive in depou...apartamentul unde stateam era cu vedere spre calea ferata si petreceam ore in sir pe balcon privind la manevre...deci destule antecedente feroviare :p

"greseala" fatala....cadou de Craciun prin `´83 un set din plastic cu un cerc de sine din plastic,locomotiva era pe baterii...apoi la un vecin am vazut ceva material Piko HO...boala mi s-a agravat :p

prin ´87 primul set Piko HO, SH aranjat cu mare greutate, unde sinele erau prinse pe traverse de carton presat...apoi a urmat Br 55, E 69,vagoane etc...la intoarcerea din vacante,de la bunici,cu banii pe care acestia mi-i dadeau,se stie ce imi cumparam,spre disperarea parintilor :evil:

intre timp incepusem lucrul la o diorama HO in "beciul" blocului, abandonata la plecarea din tara,ca si diorama TT aflata intr-un colt in camera mea :(

apoi pretentiile au inceput sa cresca,close-coupling,detalii si alte alea...magazinul de pe Kogalniceanu,din Bucuresti fiind tinta multor peregrinari.

dupa ce am plecat din tara,vreo 2 ani am stagnat,apoi gasind magazinele mult cautate,am continuat "boala",marindu-mi colectia si incepand o alta diorama HO la care inca lucrez :oops:
 
Ma regasesc in TOATE povestirile voastre 8)
Imi amintesc si eu plimbarile la gara impreuna cu tatal meu, vizitele la magazinul de pe strada 6 Martie din Cluj-Napoca (ramase doar la stadiul de... vizite :p), trenuletul aparut in casa noastra in anul 1969, deci la aceeasi varsta "fatidica" de 3-4 ani :D, calea ferata cu sine din tabla indoita pe traverse din carton, trenuletele de la magazinele Victoria, Unirea si Ciresarii, locomotivele BR55, E69, BR130 "Ludmilla" etc.
Trenuletul din 1968, format din venerabila aburoasa 64 Guetzold (cu care va tot stresez non-stop referitor la noul ei motor :lol:) si vagonul thunderbox Piko, exista si acum; mai mult, el face din cand in cand ture pe liniile mele ferate digitale, de la egal la egal cu toate celelalte trenuri. Apropo, intre "bunicuta" 64 Guetzold si "nepoata" 64 Roco sunt... exact 40 de ani! Prima a fost produsa in 1968, iar cealalta in 2008 :aplauze:
Am pomenit acest prim trenulet pana si in... discursul de multumire de la sustinerea doctoratului meu! Practic, am devenit cel care sunt acum si datorita acestui trenulet, in sensul ca aptitudinile mele de cercetator au inceput sa se dezvolte incercand sa inteleg cum functioneaza micuta locomotiva, din ce este ea compusa etc. Astfel, am invatat ce-s alea suruburi, piulite, mecanisme, angrenaje, curent electric alternativ si continuu, transformator, redresor, baterie, surubelnita, ciocan/pistol de lipit, adezivi tip ARAL_DIT, beculete, rezistente, diode, LED-uri, demontari - montari - optimizari etc. Chiar asa, stand eu de vorba cu unii/altii, imi place sa povestesc despre inceputurile de drum constituite de acest frumos hobby:
1) stiinte tehnice - evident :D ;
2) istorie-geografie - cand si pe unde s-o fi preumblat trenul reprezentat de modelul meu?
3) arhitectura - cum s-or fi construit garile/podurile/tunelurile reale?
4) design - cum sa aranjez eu frumos niste decoruri realiste pentru trenurile mele?
5) limbi straine - ce o fi scriind in cataloagele alea?
6) etc.
In fond si la urma urmei, hobby-urile sunt menite sa ne aduca bucurie cand le practicam si, astfel, sa ne lumineze viata, atat a noastra cat si a celor de langa noi :cool: