Trenuri in filme

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"
Din Top Secret - scena scurta plecare (din) gara :D

http://www.youtube.com/watch?v=akLC_JMjpjA&feature=related
 
Cand eram mic imi placea la nebunie sa ma uit pe cartoonnertwork la ei....erau desenul meu preferat...stateam si ma intrebam....ce fain ar fi sa am zi eu asa ceva...si uite ca dupa muti ani chiar am :)
In partea dreapta a paginii apar muuulte episoade, m-am uitat la toate. Prinzi cateva idei de teraformare de acolo si cred ca m-am prins cum fac sa iasa fum din pistoane. Am dat link la primele episoade special sa se vada..parerea mea ca sunt si cele mai faine dpdv a modelistului...ca acum au inlocuit dioramele cu...un PC :(( Au stricat tot farmecul serialului. Insa fiti atenti la diorame...ca sigur prindeti cateva idei de teraformare :)
http://www.youtube.com/user/ThomasUKCentral3p/a
Toate cele bune!
 
Astazi, plictisindu-m㒠prin casă’, am descoperit un film din 2010.
Nunt㒠în Basarabia
Filmul începe la o staţie de schimbare boghiuri....

V㒠las să’-l vizionaţi.

E.
 
Filmul:Trenul -1964

Trenul (film din 1964)
Trenul (titlu original: The Train) este un film alb-negru din 1964 regizat de John Frankenheimer și produs de Jules Bricken după o poveste și un scenariu de Franklin Coen și Frank Davis, bazat pe o carte de non-ficțiune Le front de l'art de Rose Valland, carte despre operele de artă depozitate după ce au fost jefuite de germani din muzee și colecții private de artă. Este o coproducție internațională, fiind realizat de studiouri de film din SUA, Franța și Italia. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Burt Lancaster, Paul Scofield, Jeanne Moreau și Michel Simon.

Prezentare

Povestea filmului are loc în august 1944, când un membru al rezistenței franceze, Paul Labiche (Lancaster), complotează împotriva colonelului german Franz von Waldheim (Scofield) care încearcă să mute cu trenul în Germania capodoperele de artă furate. Ca inspirație pentru scenele de interceptare a trenului au fost evenimentele reale din jurul trenului nr 40044 care a fost atacat și examinat în afara Parisului de către locotenentul Forțelor Franceze Libere, Alexandre Rosenberg.
Distribuție
Burt Lancaster - Paul Labiche
Paul Scofield - Col. Franz von Waldheim
Jeanne Moreau - Christine
Suzanne Flon - Mademoiselle Villard
Michel Simon - Papa Boule
Wolfgang Preiss - Maj. Herren
Albert Rémy - Didont
Charles Millot - Pesquet
Richard Münch - Gen. von Lubitz
Jacques Marin - Jacques
Paul Bonifas - Spinet
Arthur Brauss - Lt. Pilzer
Jean Bouchaud - Capt. Schmidt
Donald O'Brien - Sgt. Schwartz
Howard Vernon - Cpt. Dietrich

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Trenul_(film_din_1964)

Despre film

Rive-Reine este o gară fictivă, orice staţie franceză are acest nume, Este vechea staţie dezafectată Acquigny care a fost folosită pentru fimări,de pe linia dintre Rouen şi Orleans, tronson care a fost închis în 1950.
În film apare o eroare din punct de vedere istoric prezentând staţiile Lorraine Mosselle sub numele lor francez (Metz, Saint –Avold, ...) situate în partea teritoriului administrat de Franţa (dar Moselle fusese anexată de Germania) şi plasează graniţa între Moselle şi Saar, în realitate ea fiind între Pagny-sur- Moselle (Meurthe pe Moselle) şi Noveant (Moselle).
În acest fel trenul continuă să ruleze spre stânga (la intrarea în falsa gară Saint – Avold), în timp ce în Alsacia – Moselle (fosta „Alsacia – Lorena”) circulaţia se făcea totdeauna spre Germania (la dreapta) după anexarea din 1871.
.............................................................................................
Principalele scene feroviare au fost turnate la triajul Argenteuil, docurile Saint – Ouen, Glaciere – Gentilly, Vaires – Torcy, Gargenville şi Acquigny.
Scena bombardamentului în timpul căruia Papa Boule a reuşit să scoată trenul din triaj, a fost turnată la Vaires – sur – Marne. Cu această ocazie, un post de dirijare a fost reconstruit special ca decor ceea ce a permis ca să-l vedem pulverizat de o bombă. Ca urmare a bombardării staţiei Vaires, cele mai importante scene de distrugere au fost filmate în vechiul triaj din Gargenville. Peste 50 de persoane au pregătit sub conducerea lui Lee Zavitz, timp de şase săptămâni, explozivi, care au sărit în aer în mai puţin de un minut.
.......................................................................................................
Prima staţie considerată a fi în Germania (Zweibrucken) este vechea staţie Provins care la momentul respectiv era construită din lemn.
Scena atacului aerian al trenului de pe viaducte şi din tunel a fost realizată la Moulineaux din Seine – Maritime, pe linia care traversează pădurea Londe.
Alte scene au fost realizate în Normandia în regiunea Acquigny (gara Rive - Reine din film) şi Heudreville – sur – Eure pe valea râului Eure, scena în care Burt Lancaster (de fapt un cascador al echipei lui Claude Carliez, numit Jean Chardonneaux) escaladează panta abruptă a unei coline de unde se poate vedea calea ferată.
Scena finală a deraierii nu este departe de gara Heudreville, astăzi dezafectată.
Impresionanta scenă a ciocnirii celor două trenuri, a fost turnată în gara Acquigny, cu ajutorul a şapte camere, dintre care trei au fost distruse accidental la acel moment.
În acest film nu vedem decât un singur tip de locomotivă cu abur : seria 230 B cu numerele 1 – 230 B 739 cu tenderul 22 A 739; 1 – 230 B 616 şi 1 – 230 B 855 cu tenderul 22 A 886.
În scena ciocnirii se poate vedea o veche locomotivă 030 C tip Bourbonnais (Nr. 757) care este greu de distrus de o 230 B.
Sursa : https://fr.wikipedia.org/wiki/Le_Train_(film,_1964)


Sinopsis The Train

Undeva pe la inceputul lunii august 1944 , dupa ce au trecut mai bine de 1500 de zile de ocupatie germana,la muzeul Jeu de Paume din Paris nemtii au adunat o multime de tablouri ale unor pictori celebri, Renoir, Gauguin, Van Gogh, Manet, Degas, Picasso, Cezanne, Matisse si multi altii, pe care vroiau sa le trimita urgent cu trenul in Germania, Parisul fiind declarat oras liber, iar armata aliata se apropia cu repeziciune.

Cum valoarea tablourilor este estimata la un miliard de marci, bani suficienti pentru echiparea a zece divizii Panzer, colonelul Von Waldheim, cel insarcinat de la Berlin cu asigurarea transportului, reuseste sa obtina aprobarea de la generalul Von Lubitz ca trenul cu tablouri sa aiba prioritate maxima dupa plecarea unui tren blindat cu armament de cea mai mare importanta spre frontul de vest. Paul Labiche, un sef de sector din gara unde s-a format deja trenul, incearca sa impiedice aceasta actiune a nemtilor si este ajutat de membrii rezistentei franceze, care prin cateva metode ingenioase fac tot posibilul sa nu permita ca trenul cu tablouri sa paraseasca Franta.

Lancaster si-a luat o zi libera de la filmari ca sa joace golf, atunci cand acestea erau pe jumatate realizate. Pe terenul de golf, a calcat intr-o gaura si si-a agravat afectiunea de care suferea la un genunchi. Ca sa rezolve cumva aceasta problema, Frankenheimer a impuscat personajul lui Lancaster in picior, justificand astfel mersul schiopatat al acestuia pentru restul filmarilor.

John Frankenheimer a spus despre acest film, „Am vrut să fie cât mai real posibil. Nu e nimic trucat în acest film. Când trenurile se ciocnesc, sunt trenuri adevărate. Nu am folosit nici un substitut pentru acest gen de realitate.

Sursa : https://www.cinemagia.ro/filme/the-train-trenul-20275/

Aici puteţi vedea :

Filmul Trenul
 
Filmul: Trenul - 1973

Trenul, este un film franco-italian realizat de Pierre Granier – Deferre, lansat în 1973.
Subiectul filmului este inspirit de romanul cu acelaşi nume scris de Georges Simenon.

Synopsis

Mai 1940: filmul începe în  orăşelul Fumay din Ardeny cu prilejul declanşării invaziei germane din Belgia. Vedem trecând refugiaţi belgieni într-o scenă calmă şi însorită.. Julien Maroyeur este depanator de aparate de radio iar soţia sa Monique este însărcinată. Pornind în acest exod  ei se îndreaptă către gară.Monique şi fiica lor au voie să urce într-un vagon de clasa I în timp ce Julien trebuie să urce în ultimul vagon de marfă al trenului: în vagon se află deja Julie, o prostituată şi alţi refugiaţi.În aşteptarea locomotivei ce urma să fie ataşată, Julien merge să-şi vadă soţia şi fetiţa aflate într-un vagon din capul trenului. Când va reveni şi va urca în vagonul de marfă o va descoperi pe Ana, o tânără frumoasă şi misterioasă. Trenul se îndreaptă spre sud. Atunci când opreşte pentru alimentarea locomotivei cu apă, ei trebuie să primească şi alţi refugiaţi, printre care şi o tânără mama care-şi alăptează pruncul.Julien este intimidat de frumuseţea şi caracterul misterios al Anei.
Într-o gară mare, trenul trebuie să staţioneze toată noaptea pentru a lăsa să treacă trenurile militare. Trenul este despărţit în două şi Julien este separat de soţia şi fiica sa.
Soldaţii interzic mecanicului să treacă peste un pod de pe Loire, şi atunci Julien se autopropune să conducă trenul până pe malul celălalt al fluviului, ceea ce i se acceptă. La reîntoarcerea în vagonul său este  aplaudat.
Trenul este oprit de un bombardament. Toţi coboară şi de spaimă, Ana se adăposteşte în braţele lui Julien. În timpul nopţii ei fac dragoste.
Călătoria continua mai degrabă vesel, dar trenul este mitraliat şi mulţi călători sunt ucişi, printre care şi tânăra mama. În final, trenul soseşte în La Rochelle.
Julien este trimis de Ana să-şi caute soţia şi află că nu este internată acolo. Ei merg la spital unde o gasesc pe Monique care născuse.Dar în timp ce Julien merge să-şi vadă soţia, Ana pleacă şi dispare.
Julien îşi reia viaţa cotidiană din Ardeni, Dar în iarna lui 1943, el este convocat la poliţie.
Începutul epilogului filmului se îndepărtează de cel al romanului lui Simenon iar gestul final este o idee a lui Trintignant întrebat de realizator cam ce şi- ar fi dorit să facă  în acest caz :
Poliţia îi arată lui Julien documentele false cu numele soţiei sale şi cu fotografia Anei. Julien neagă la început că ar cunoaşte-o dar poliţistul îi pune împreună, După o clipă, fără a vorbi, Julien o recunoaşte pe Ana mângâindu-i obrazul.

Distribuţia

- Jean – Louis Trintignant : Julien Maroyeur, un depanator de aparate de radio din Fumay, căsătorit, are un copil, miop şi reformat, care se refugiază din faţa invaziei germane;
- Romy Schneider : Anna Kupfer, o tânără evreică germană care se îndrăgosteşte în tren ;
- Maurice Biraud : Maurice, un dezertor, pasager al trenului cu refugiaţi;
- Regine : Julie, o prostituată, pasageră în trenul cu refugiaţi;
- Nike Arrighi : Monique Maroyeur, soţia însărcinată a lui Julien;
- Serge Marquand : mustăciosul, un excroc, pasager al trenului cu refugiaţi;
- Franco Mazzieri: geambaş de cai, pasager al trenului cu refugiaţi;
- Paul Amiot: Francois zis „Verdun”, un bătrân combatant, pasager al trenului cu refugiaţi;
- Jean Lescot : Rene
- Roger Ibanez: emigrant spaniol, pasager în trenul cu refugiaţi;
- Anne Wiazemsky: ţărancă, mamă necăsătorită;
- Paul Le Person: comisarul, om al Gestapo-ului;
- Henri Attal: fochistul locomotivei;
- Pierre Collet: primarul din Fumay;
- Jean – Pierre Castaldi: sergentul;
.........................................................................
Locuri de filmare

Allier – Moulins – Ardennes – Fumay – Charente-Maritime – La Rochelle – Cote-d”Or – Recey-sur-Ource – Loir-et-Cher – Chaumont-sur-Loire – Onzain – Haute-Marne – Langres – Poinson-les-Grancey – Haute-de-Seine – Studios de Boulogne-Billancourt şi Paris,intrarea în liceul Jean Baptiste SAY

Despre film
........................................................
Tracţiunea trenului a fost asigurată de inevitabila locomotivă cu abur 230 G 353 de la SNCF. Avionul uşor german care aruncă fluturaşi este un Morane 500 din 1946.

Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Le_Train_(film,_1973)

Aici puteţi vedea:

Filmul -Le train – 1973 cu Romy Schneider