Setare sunet in decodor zimo 645

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"

criseb

New Member
27 Februarie 2016
7
0
Bună. V-aș ruga frumos dacă știe cineva, cum pot seta in cv valorile și in care cv-uri, astfel încât treptele de sunet ale accelerației unei locomotive diesel, să fie toate redate la o viteză mai mică. De exemplu dacă pun in cv 5 valoarea 150, îmi redă toate treptele de sunet ale accelerației 5 la număr, dar nu-mi place pentru că locomotiva are o viteză foarte mare și nereală(aproape sare de pe șine). Dacă pun in cv5 valoarea 93 care dă o viteză mai mică locomotivei, ea nu redă decât 2 trepte de sunet ale accelerației. Menționez că am decodor cu sunet zimo 645. Vă mulțumesc.
 
criseb post_id=163492 time=1498390887 user_id=82304 a spus:
Bună. V-aș ruga frumos dacă știe cineva, cum pot seta in cv valorile și in care cv-uri, astfel încât treptele de sunet ale accelerației unei locomotive diesel, să fie toate redate la o viteză mai mică. De exemplu dacă pun in cv 5 valoarea 150, îmi redă toate treptele de sunet ale accelerației 5 la număr, dar nu-mi place pentru că locomotiva are o viteză foarte mare și nereală(aproape sare de pe șine). Dacă pun in cv5 valoarea 93 care dă o viteză mai mică locomotivei, ea nu redă decât 2 trepte de sunet ale accelerației. Menționez că am decodor cu sunet zimo 645. Vă mulțumesc.

Salut.

Poate te ajuta sa arunci un ochi pe -> http://www.zimo.at/web2010/documents/cvliste_en.pdf si
http://www.zimo.at/web2010/documents/MX-KleineDecoder_E.pdf

In general la sistemele de comanda DCC tensiune din sina este cu ~1v mai mica decat tensiunea de alimentare, asadar mare atentie in cazul in care tensiunea de alimentare este mai mare de 19v . Inainte de a rula orice model de locomotiva dotat cu decodor Zimo(cu sau fara sunet), indiferent de sistemul de control DCC folosit, este bine sa setezi CV-ul #57 cu o valoare potrivita pentru motorizarea locomotivei dotata cu respectivul decodor. In CV #57 se trece valoarea maxima in zecimi de volt care poate ajunge pe bornele motorului. In general recomand sa ai o valoare de 140-160 programata. Cazurile exceptionale se "trateaza cu pastila potrivita" ... sunt motoare care se supraincalzesc la 18v si motoare care ruleaza perfect si la 23v .

Toat acum trebuie sa determinam viteza maxima pe care dorim sa o poata "prinde" modelul din CV-ul #5. Atentie ca orice modificare ulterioara a valorii din CV-ului #5 atrage dupa sine necesitatea redeterminarii paramentilor B-EMF prin reinitializarea test run-urilor. (Personal folosesc un ESU EHG-388 pentru a calibra viteza maxima a modelelor la scara, astfel pot determina exact valoarea finala a CV-ului #5)

Inainte de a incerca sa modifici orice alte setari, trebuie sa determini parametrii B-EMF potriviti pentru motorul locomotivei printr-un test run. Pentru asta trebuie sa te asiguri ca locomotiva este pozitionata pe traseul de test in punctul de start (poti sa aprinzi farurile pentru a vedea directia setata, apoi le stingi). Aceasta sina trebuie sa fie perfect dreapta (fara curbe sau panta/rampa) si sa aiba ~5m( in realitate ajung si 3m, uneori chiar mai putin). Trebuie mentionat faptul ca odata pornit test run-ul locomotiva se va deplasa cu viteza maxima (permisa din setari) in directia selectata pentru aproximativ 5m. In timpul parcurgerii test run-ului NU POTI CONTROLA LOCOMOTIVA!!!

Mare atentie cum aveti setata directia locomotivei in CV #29 Bit 0 -> 0 = inainte, 1 = inapoi.

Pentru initializatea test run-ului se programeaza CV#302 cu 75(inainte) sau 76(inapoi)

Dupa test run valorile B-EMF determinate sunt completate (automat) in CV-urile #10, #58 si #113, iar o copie a acestora este salvata (tot automat pentru posteritate) in CV-urile #777 si #778 (pentru inainte, CV #302 programat cu 75) si #779 si #780 ( pentru inapoi, CV #302 programat cu 76).

Atentie recomand efectuarea test run-ului in ambele directii deoarece in determinarea B-EMF-ului intervin foarte multe variabile, care pot influenta rezistenta pe care modelul o opune motorului in momentul deplasarii intr-o directie, mai mult decat cealalta, chiar daca aparent locomotiva este simetrica (2Cab, BiDi sau cum vrei sa-i spui). Dintre numeroasele variabile care pot influenta B-EMF diferit pentru fiecare directie amintesc doar cateva: carbunii motorului, lamelele de contact, cardanele, transmisia, dispunerea osiei tractoare (in cazul loco cu abur, daca transmisia se face doar pe o osie si apoi prin biela catre celelalte osii), tot la loco cu abur influenteaza diferit B-EMF in functie de directie daca tractiunea este in tender si nu in ultimul rand componentele electronice (atat active cat si pasive) existente pe tot traseul dintre lamelele de contact si decodor, etc

Pentru oricare doua locomotive identice facute de acelasi producator, iesite din fabrica una dupa alta, asamblate de aceeasi persoana, folosind aceleasi componente, acelasi tip de motor, vor fi determinate valori diferite ale B-EMF in urma test run-ului. Asadar acordati maxima atentie acestui determinarii corecte a parametrilor B-EMF.

De cele mai multe ori parametrii B-EMF determinati in urma unui test run sunt potriviti pentru modelul respectiv, insa pot exista situatii particulare care impun modificatea ulterioara a acestor paramentrii din CV-urile #10, #58 si #113, in special la modelele mai vechi de 10 ani, cand motoarele desi de calitate chiar ( 5poli inclinati) erau mult mai sensibile constructiv vorbind, la variatia tensiunii din sina (modele concepute spre a fi rulate in analog, chiar si unele din cele dotate cu priza de digital) si la frecventa de control a motorului.

Cam atat despre B-EMF. Acum poti sa te apuci de modificat valorile CV-urilor #273, #277- #280 si #364 - #375. Poate mai sunt si alte CV-uri dar eu nu imi amintesc sa le fi folosit.

Cuvintele cheie sunt "trial and error", asadar spor la numeroasele teste necesare pentru determinarea valorilor corecte.

Bafta & spor la trenulit!
 
#280
Load influence
For DIESEL engines
0 – 255
10
0
This CV determines the reaction of the diesel sound to load: RPM levels and load steps of diesel-hydraulic engines, cruise/idle rpm of diesel-electrics and shift points of geared engines.
= 0: no influence, dependent on motor rpm = to 255: large influence.
It is necessary to first do the automated “basic load” test with CV #302 = 75.

Asta zic ei. Eu as prefera sa il setez ca pe MRC:
F8 start + turat motorul pana la maxim 8 pasi + stop
F9 + redus RPM-ul pana la ralanti
Normal, un diesel accelereaza intai si dupa aia se pune in miscare incet. Eu setand asa MRC-ul, pot accelera max si decelera fara sa misc locomotiva un mm.Din F8,F9 accelerez sau decelerez, iar din buton misc locomotiva la ce treapta doresc.
Trebuie sapat in lista de CV-uri, recunosc ca nu am folosit sunet diesel de la ei, numai cu abur.Spor la lucru.
 
Buna ziua, Am primit niste raspunsuri extraordinar de precise, bune si folositoare. Va multumesc mult de tot. Au functionat. Scuze pentru raspunsul tardiv dar nu am primit notificare pe mail, desi aveam setata optiunea asta.
 
Bun ca ai rezolvat. La locomotivele diesel (am Zimo numai in locomotive cu abur) e indicat sa mergi cu sunetele diesel in manual, se comporta mult mai real. Cu loco in treapta 1 de viteza, minim sa zicem, poti tura sau reduce sarcina motorului cum vrei in functie de incarcatura. Sau daca esti un mecanic mai nervos sa zicem, il duci in treapta 8 de sunet cu treapta 1 de viteza, se tureaza ca naiba si apoi cresti usor viteza. Eu asa procedez, in manual cu toate locomotivele diesel. Automatic notch cum ii spun ei , e total dezaxat cel putin la MRC. Ajung in treapta 5 de viteza pana creste cu un pas sunetul motorului :D