Locomotive pr. T3 in Romania

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"

Horia_Radulescu

Consilier tehnic
Super Moderator
Trenulist
14 Februarie 2008
7.003
2.551
Mulhouse, Alsacia
LOCATION
Mulhouse, Alsacia
Salut,

Despre acest subiect s-a mai vorbit de mai multe ori, atat despre cele ale C.F.P.V. cat si in alte locuri, insa voi incerca aici sa sintetizez informatiile.

Este vorba de locomotivele prusace normalizate de tip T3 (tip C n2t), construite de-a lungul mai multor decenii incepand cu 1882. Au fost in multe parti ale Europei locomotivele universale standard ale liniilor secundare ale cailor ferate de stat sau private, multe supravietuind in trafic regulat pana dupa 1960. Unele mai exista si azi ca locomotive de muzeu. In total s-au construit peste 1300 de exemplare.

Preu%C3%9Fische_T3_1905.jpg

Sursa: Fotografie de uzina, Breslau, aflata in domeniul public prin expirarea drepturilor de autor

In Romania au existat dupa cunostintele mele actuale urmatoarele exemplare din seria T3:

- La C.F.P.V. (Calea ferata Ploesti-Valeni, dupa ortografia din acea vreme, dupa 1923 au avut loc cateva schimbari succesive de nume):
3 exemplare (no. 1, Principesa Maria, no. 2, Regele Carol, no. 3, Regina Elisabeta) fabricate de Henschel in 1907 (Serie 7325/1907, probabil 7326/1907 si 7327/1907) cumparate noi la deschiderea liniei.
2 exemplare (no. 4, Principele Ferdinand si no. 5, Teleajenul) achizitionate in 1911 respectiv de 1912 noi de la Henschel, tip T3 intarit.
2 exemplare (no. 11, Cheia si no. 12, Suzana) achizitionate cu putin inaintea Marelui Resboiu in 1914 noi de la Hanomag, tip T3 intarit.

Locomotivele T3 ale C.F.P.V. au fost intrebuintate si la manevra in reteaua feroviara ploiesteana Ce s-a intamplat cu aceste locomotive dupa 1945?

- La Bz.N. (Calea ferata particulara Buzau-Nehoiasu):
7 exemplare (no. Bz.N. I pana la VII) fabricate de Orenstein & Koppel in 1908, (Serii 2765/1908 pana la 2771/1908) din care patru echipate cu sistem mixt pentru arderea pacurei (cu injectoare si pulverizatoare sistem Dragu)
Un exemplar (no. VIII) cumparat nou de la Orenstein & Koppel in 1912 (5651/1912), tot tip T3 intarit.

Locomotivele tip T3 mai existau in parte in 1945 la integrarea lor in parcul CFR (no. I, II, IV, V si VIII). Soarta lor ulterioara?

- La Rafinaria Campinita:
un exemplar de constructie veche (Henschel 1616/1884) cumparat de ocazie in 1908 de la Warstein-Lippstädter Eisenbahn, purtase acolo no. 4 "Bergethal"; a supravietuit ca locomotiva de manevra a rafinariei pana dupa 1965 (fotografiata in acel an de Alfred Luft). Soarta ulterioara?

In anii 1950 apar trei locomotive tip T3 la constructia (primului) canal Dunare-Marea Neagra, aflate probabil in proprietatea Directiei Generale Canal (D.G.C.). Ele purtau numele "Borcea", "Tulcea" si "Dunarea". Sa fie vorba de masini ex C.F.P.V. sau Bz.N.? Cu "Borcea" exista o fotografie care a fost reprodusa si in "Istoricul tractiunii feroviare..." de Serban Lacriteanu si Ilie Popescu la pagina 342 (vol III).

M-as bucura daca am putea dezvolta putin aceasta tema aici. Mica locomotiva prusaca tip T3 imi este draga si informatiile privind soarta sa in Romania pana in prezent mai mult decat "subtiri"...
 
  • Like
Reacții: mrpuf
Salut,

Eu am reusit sa mai identific inca posibil patru pe linia privata Panciu-Marasesti. Se pare ca proveneau de pe reteaua PFALZ. Au purtat in Romania numele Silvia, Putna, Landau si Bacchus.

Ultimele doua, mai mult ca sigur, numele cu care locomotivele au ajuns din Germania. Daca ma poti ajuta cu o clarificare...poate stie cineva despre doua locomotive cu nume germane cumparate de un antreprenor din Romania....

In 1936 locomotivele au fost preluate de CFR dupa un deceniu de procese si...au disparut....

PS: am nevoie de tine pentru identificatea vagonului de la Subiectul Malaxa 3.
 
Am raspuns cat de complet pot, cu documentatia existenta :)

Ca sa revin la subiectul pr. T3, in afara de locomotiva rafinariei Campinita si cele trei de la Canal, avem vreo informatie despre alte supravietuitoare din anii 1950-60 pe teritoriul Romaniei?
 
Multumesc.

Eu nu am alte info. Datorita vechimii si a puterii de tractiune sigur au ajuns in parcul unor unitati industriale ( Directia Canal spre ex) ceea ce face cautarea un demers ...aproape imposibil. Asta daca nu au fost topite, desi prima varianta este mai plauzibila.
 
Cu placere.

La pr. T3 vechimea nu juca decat un rol secundar - era o masina extrem de simpla si ieftin de intretinut, in unele tari europeene au existat exemplare care au functionat pana spre 1965-68 cu cazanul original de la inceputul secolului sau chiar unele din anii 1880 care pana la casare 80 de ani mai tarziu nu au schimbat decat o data cazanul.

Mi se pare paradoxal ca in Romania o locomotiva construita in 1884 (ex-WLE) sa fi supravietuit pana dupa 1965 (data ultimei fotografieri) si exemplare cu 20 de ani mai tinere sa o fi sfarsit sub flacara lampii cu acetilena inainte...
 
O locomotiva tip C pe baza T3 construit pentru Societatea Anonima Unirea din Ploiesti:

https://www.henschel-museum.com/Lokomotiv-Archiv/Uebersichtszeichnungen/Dampflokomotive/C-Tender-Lokomotive-Querschnitte-20261--Bauart--Bismark.html

Din ce am certcetat, este diferita de T3 originale, una din diferentele vizibile fiind distributia Heusinger.