La scara N diametrul cazanului este de obicei prea mic pentru a putea ascunde in el un motor, fie el chiar si un motor modern cum a reusit sa produca tehnologia in ultimii 20 de ani, asa ca singura solutie ramane ca motorul sa fie ascuns in tender. De acolo miscarea se poate transmite fie direct la rotile tenderului, fie se transmite la rotile locomotivei prin intermediul unui arbore de antrenare care traverseaza marchiza. In prima varianta de obicei rotile tenderului au si cauciucuri de tractiune fiindca fie si lestat, tenderul este prea mic ca sa aiba greutatea necesara unei tractiuni decente. In varianta a doua, locomotiva fiind un pic mai mare poate fi lestata suficient ca sa nu mai fie nevoie de cauciucuri de tractiune. In aceasta varianta, desigur, se vede arborele de antrenare, insa el poate fi suficient de subtire incat sa nu deranjeze si poate fi si partial ascuns, de exemplu prin amplasarea in marchiza a figurinelor mecanicului si fochistului.
La scara H0 sau 00 lucrurile sunt ceva mai simple, exista motoare moderne cu diametrul suficient de mic ca sa poata fi ascunse in interiorul cazanului, asa ca pana la urma depinde foarte mult de aprovizionarea cu piese (motor, roti dintate, melci, osii) si de indemanarea modelistului ca sa obtina un model reusit. Calugareni este unul dintre cele mai simple locomotive cu abur de modelit fiindca are distributia si bielele motoare pe interior, in exterior se vede doar biela cuploare, asa ca ai mai putin de lucru.
Iar in privinta schemei coloristice a locomotivelor romanesti in epoca I-a, da, se folosea schema britanica tipica a epocii, sasiul, rotile si in general partea de jos a locomotivei erau vopsite in brun roscat ciocolatiu iar partea superioara era vopsita in verde inchis - olive (masliniu). Cutia de fum si cosul erau vopsite in negru mat (in timpul functionarii locomotivei partea aceasta se incalzea foarte tare si se dilata in consecinta, iar vopselele obisnuite, cu un coeficient de dilatatie mai mic decat otelul isi pierdeau aderenta si se cojeau, de aceea se foloseau vopsele speciale pe baza de bitum, care ramaneau aderente). In buna traditie a secolului al XIX-lea, peste culoarea generala maslinie la mica distanta de marginea elementelor rectilinii (marchiza, tender) se trageau niste liniaturi fine de diverse culori contrastante, rosu, galben pal, uneori negru. Nu am idee cum erau la locomotivele liniei Bucuresti-Giurgiu fiindca aceste liniaturi erau prea fine sa se poata vedea in vreo poza. Partea din fata a traversei tampoanelor atat la locomotiva, cat si la tender erau vopsite in rosu aprins, (o reminiscenta a infamului Red Flag Act de la inceputul secolului al XIX-lea, care impunea ca orice masina cu aburi care trecea pe drum sa fie precedata de un om agitand un steag rosu!) iar domul de aburi, elementul conic ce ascundea valvele de presiune si aparatorile rotilor de la locomotiva (splashers) erau din alama lustruita. Atentie mare la felul cum arata locomotiva initial, peste cosul de fum era o piesa de protectie de forma unui burete de baie, realizata din sarma subtire, (actualul cos de fum cu parascantei de tip austriac a fost adaugat mult mai tarziu)
Dupa stiinta mea exista o singura poza in care se vede o locomotiva din seria BG 1B-n2 (din care face parte si Calugaren)i in forma ei originala: este poza infatisand gara Filaret realizata de Carol Popp de Szatmari in jurul anului 1873, pe care o poti vedea in diverse locuri pe net, de exemplu aici: http://www.historia.ro/sites/default/files/Bucuresti_Filaret_-_1873.jpg.
Exista si o imagine cu rezolutie mai mare pe site-ul Cenafer, dar se pare ca intre timp site-ul respectiv a fost inchis si restructurat.