Paris - N-o fo cu trenul, dau au fo şi trenuri.

[interesantul]

- ghid de plimbare şi nu numai -
sau mai corect
- un provincial la capital㒠-

Se d㒠ca tem㒠de lucru o că’lă’torie de motivare la Paris, programat㒠cu luni înainte....

Precum am anunţat şi pe forum, am plecat la începutul lui april spre Paris cu autoturisul, urmând ca acolo s㒠m㒠întâlnesc cu persoanele ce mergeau cu avionul. Pentru a nu m㒠plictisi pe drum am luat un autostopist ca s㒠mai am cu cine schimba o vorbă’, dar am nimerit prost, deoarece era un student în calatorie de studiu, şi acum se întorcea acasa la Passau, şi mi-a dormit 98,5% din drum. Deci tot singur...

Scurt popas în Germania

Ungaria, Austria la drum de noapte, s㒠m㒠prind㒠zorii în Passau, s㒠dau piept cu Germania de bun㒠dimineaţă’. Imediat dup㒠vam㒠ră’mân singur şi hai la drum înc㒠1000 km. Primul popas la Nurnberg. Ca şi pasionat al că’ilor ferate caut gara, pe care o nimeresc foarte uşor fiind amplasate bine şi suficiente indicatoare rutiere.
Gara, o clă’dire veche reconstruit㒠din temelii dup㒠cel de-al doilea ră’zboi, de o cură’ţenie exemplară’, luminoasă’, aerisită’, tot o dat㒠plin㒠de pasageri. Fiind dimneaţa în jurul orei locale 10.00 într-o zi de joi, vuia de lume. Localnici navetişti, grupuri de elevi, turişti cu zeci de valize şi cu IO, că’utând şi minunându-m㒠de ordinea cu care se mişcau toţi. Cură’ţenia din gar㒠cu tot acel trafic era exemplară’, (nu exist㒠termen de comparaţie cu ceva gă’ri de pe la noi, c㒠n-are rost. Suntem şi la acest capitol mult în urmă’). Era curat nu pentru c㒠era plin de personal de cură’ţenie, ci pentru c㒠pasagerii, că’lă’torii menţineau cură’ţenia. Simplu, nu? E chestie de civilizaţie care prin balcani lipseşte. Că’lă’torii mai tineri stă’teau de-a dreptul pe jos.
Din pă’cate fiind contra timp nu am putut vizita celebrul muzeu feroviar din Nurnberg, care se afl㒠la 200 de m de gară’, ră’mânând pe data viitoare, cândva...
Dup㒠ce am servit un ”Frühstück” la una din multele brută’rii din gară’, am pornit la un tur rapid al centrului.
M-a dezamă’git mult, deoarece era ca o dioram㒠de la ”aşa nu”. Totul nou, renovat, curat, iarba creştea nemţeşte, cerând voie dac㒠s㒠ias㒠în evidenţ㒠cu un fir sau nu. Era diorama perfectă’.
Din pă’cate tot aerul de nou al unui oraş vechi se datoreaz㒠ră’zboiului, când a fost demolat în întregime de că’tre aliaţi. Reconstrucţia lui, ca a marii majorită’ţi a oraşelor nemţeşti s-a fă’cut cu fotografia în mână’, respectându-se în mare parte stră’zile şi volumetria clă’dirilor. Dar se cu toate eforturile constructorilor se vede şi se simte ca un oraş nou.

Bahn, Bahn, Bahn, Autobahn (Kraftwerk)

Am purces mai departe la drum că’tre Mannheim - Saarbruken - Franţa
O fi nemţii fani ”Autobahn”, dar nici cu trenurile nu mi-e ruşine. Plin de camioane şi maşini pe autostradă’, zi-noapte, dar pe porţiunile pe unde vedeam calea ferat㒠de pe autostrad㒠la fieşce 5 minute câte un mă’rfar sau un tren de că’lă’tori într-un sens sau altul... Nu-ş ce-o face CFR, dar mai au 231 de ani s㒠ajung㒠la nivelul actual al traficului din Germania.
Peisajul de pe autostrad㒠destul de monoton, dar frumos prin ordinea din jur.
Discutând despre trafic... ehe... Nu e nimic de discutat. N-are rost şi n-are rost. Dac㒠vrei s㒠te simţi confortabil, şi în siguranţ㒠în trafic mută’-te de pe la noi. Scurt şi gata. Un claxon n-am auzit, nu ştiu dac㒠şoferii nemţi au dejetul mijlociu sau nu c㒠n-am vă’zut, iar mimilţieni pe la colţuri nu ştiu dac㒠au.

Bizoni în trafic? Ce-s ă’ia?

M㒠târâiam pe autostrad㒠cu 140 la oră’. Atât poate că’ruţa me şi cu asta basta. Dar şi la viteza aceasta mai aveam câte ceva de dep㒺it. M㒠asiguram, m㒠uitam de 5 ori în spate şi m㒠angajam în dep㒺ire. Da nu-ş de unde când eram la jumatea dep㒺irii se lipeau de mine nişte faruri de nişte ”Merţanuri”, ba un Maybach (nu a lu nea Jiji), ba ceva ”Porşanuri” Deh... Maşini. dar ficiorii ă’ia nu fă’cea ca şi cocalarii noştri s㒠m㒠semnalizeze cu farurile până’-şi rup maneta. Aşteptau s㒠m㒠retrag şi s㒠le las cale liberă’. Un stop mai civilizat ca pe A-urile de pe la noi din ţară’.

Benzin㒠lesne

Gândisem io, c㒠dac㒠tot ajung pe colo pe la Saarbruken s㒠fac un ocol s㒠intru prin Luxebourg cu o abatere de 30 de km.
Gândit şi fă’cut. Intrarea în Luxembrug e spectaculoasă’, pe nişte viaducte lungi. Primul sat în care am intrat a fost SCHENGEN (io am intrat în Schengen, de restul.. nu-mi mai pas㒠)
Pe acolo m-a izbit un iz de anii Ë™80 de pe la noi, când stă’teai la benzi㒠cu orele la coadă’.
La un ESSO coad㒠de cel puţin 150 de maşini. Ce pana me? în Germania benzină’riile aproape goale, la ei coadă’. Ce nu pot merge în Germania s㒠se alimenteze?
Abia pe urm㒠am observat c㒠erau maşin înmatriculate în Belgia, Franţa şi Germania la coadă’. Explicaţia cât se poate de simplă’. 1,2 euro litru de diesel, pe cand la nemţi era 1,48 iar la franţuji 1,53.
Am bă’gat şi eu un plin, parându-mi ră’u c㒠nu mi-am luat impermeabilul cu mine ca să’-mi bag şi în buzunare.
Coada era mare dar erau şi 40 de pompe, aşa c㒠mai mult de 10 minute n-am stat la rând. Mai întârzia lumea la magazinul benzină’riie, deoarece era cu produse fă’r㒠taxe.

”Vive le France”

Unul din ţelurile că’lă’toriei prin Franţa era să’-mi demonstrez c㒠se poate şi fă’r㒠”Autoroute”

La ieşire din scurtul tranzit al Belgiei (1,4 km) am dat piept cu Champagne Ardennes. Ca la ţară’, am purces pe drum pe şosele naţionale şi regionale. Franţa rural㒠e o bijuterie. O adevă’rat㒠bijuterie.
Primul sat, prima ”boulangerie” - ţapă’. Credeam c㒠se dau bulane de gagici, când colo ceva ”Panne au Viande” (pâine cu carne) Croissant (corn de-a lor) şi înc㒠435 de sortimente... Buna şi ă’le c㒠oricum îmi era foame.
Și plă’cerea de a şofa printre colinele Ardenilor pe panglici înguste dar perfecte de asfalt, sus jos, sate, că’tune, tractoare. Mai mare plă’cerea. Am trecut şi prin câteva pă’duri pe unde mai apă’rea o cruce, un indicator ”Verdun” în liniştea înseră’rii, oprind lâng㒠un monument funerar dedicat celor că’zuţi în primul ră’zboi mondial am auzit pă’durea înc㒠ţipând de durere, iar pă’mântul, dup㒠scurta ploaie parc㒠era îmbibat cu sânge, nu cu lut roşu. Ardenii au fost o adevă’rat㒠mă’celă’rie în anii primului ră’zboi modial. Al doilea nu a mai produs atâtea victime în zonă’, nemţii trecând ca prin brânză’, dup㒠refugierea aliaţilor de la Dunkerque. Parc㒠şi acum se simţea în aer tristeţea şi durerea acelor zile.
Dar Ardenii şi oamenii au rezistat, sunt acolo şi au ”Boulangerie” bestiale. Viaţa mere înainte, depinzând ce tine cum îţi tră’ieşti momentul.

La ceas de seara se vă’d ”luminile Parisului”. Nu chiar, era vorba de Beauvais (60 km nord de Paris, dar pe aproape.
Pentru cine poposeşte sau trece pe la Beauvais îi recomand o incursiune în centru oraşului unde se afl㒠o catedral㒠gotic㒠cu cea mai înalt㒠nav㒠din lume (57m). în anii `80 un arhitect tână’r a încept s㒠dea jos tiranţii de metal ce ancorau coloanele şi mare a fost norocul lor c㒠nu s-a pră’buşit. Acum catedrala e împânzit㒠de tiranţi de sprijin din lemn, iar coloanele stau s㒠cadă’. Se vede c㒠sunt strâmbe cu ochiul liber. Și pe la ei mai sunt ”artişti”! înc㒠se caut㒠soluţii pentru consolidarea catedralei, care e în mare pericol de pră’buşire.

Pe drum spre Paris, recomnad o scurt㒠oprire la Chantilly unde se afl㒠un castel a ducelor de l`Orleans. O mare pepinier㒠de regi ai Franţei. Merit㒠vizitat (18 euro/adult, 14 euro/copil). Opulenţa şi bună’starea sunt la ordinea zilei. Gră’dina este superb㒠în primă’vară’, mii şi milioane de flori, şi gâze.

Paris

Dup㒠ce am recuperat pasagerii care au venit cu avionul hai în I-le de France regiunea central㒠a Franţei unde se afl㒠marele şi originalul Paris (de ce i-o zice la Bucureşti astă’zi ”micul Paris” nu ştiu, dar nu mai are nicio legă’tur㒠cu marele Paris aşa cum a avut acum 70 de ani)
Mizerie, mizerie şi iar mizerie. Prima impresie a fost c㒠am nimerit într-un oraş murdar, aglomerat, plin de haos. Peste asfalt, pe trotuare, pentru protecţie au adă’ugat un start de gum㒠de mestecat. Nu-i înţeleg rostul acestei protecţii, dar exist㒠şi o simţi din plin. Un oraş cosmopolit, plin de caucazieni, africani, magrebieni, indieni, chinezi, coreeni. Parc㒠e noul turn babel. Oriunde întorceai capul auzeai o alt㒠limbă’. Am avut impresia c㒠acolo sunt adunate toate limbile pă’mântului la un loc, iar zgomotul de fond era ca al unui stup mă’rit de un miliard de ori.

Parisul Boem

Mai pe scurt, datorit㒠unor comisari europeni Parisul, şi întreaga Franţ㒠şi-a pierdut aerul boem al secolului trecut. în 2005 s-a interzis total fumatul în locuri publice. în precedenta vizit㒠în Paris din 2002 am gustat din plin aerul boem de toat㒠ziua al Parisului al secolului trecut.
Dimieaţa (inspirat am fost s㒠renunţ la micul dejun de la hotel) dă’deam o fug㒠în primul Bistro, unde savuram o cafea ală’turi de un Croissant la tejgeaua barului. Lâng㒠mine francezi sadea, cu ceafe şi croissant, cu Gauloise în colţul gurii, cu ziarul în faţ㒠de vorb㒠cu amicii. într-un colţ se vindea bilete la loterie, în alt colţ se putea servi un mic dejun mai bogat, altul servea un pahar de rosé. Totul acoperit de un miros fin de tutun. Monsieur scruma pe jos, arunca mucurile pejos, şi pă’lă’vră’gea în gura mare.
Astă’zi, toate au ră’mas mai puţin aroma de tutun, şi parc㒠şi viaţa a mai scă’zut din intensitate.

Cozi, dar nu de animale

Intr-o zi m㒠duc şi io la Disneyland. WRONG. Trebuia s㒠o ascult pe bunică’-mea care mi-a spus s㒠nu m㒠duc la pomu` lă’udat că’i nu-i bine.
Pe lâng㒠faptul c㒠o zi la Disneyland cost㒠cât 2 salarii minime de la noi (300 euro) observi ştiinţa şi apetenţa francezilor în a organiza cozi. în tot parcul sunt vreo 15 tiribombe în care merit㒠s㒠te dai. Partea sexi este urmă’toarea: Vezi coada, ocheşti capatul cozii şi ră’sufli uşurat c㒠e aprope de intrare. ÈťAPĂ. Mergi un metru în faţă’, faci la stanga 3, la drepat 3, iar la stanga, de 30 de ori, te apropii de intrare, te depă’rtezi de intrare, şi cel mai important lucru: îţi blestemi clipa când ţi-a venit ideea s㒠mergi la Disneyland Paris. Dup㒠prima coad㒠am observat un indicator discret care îţi indica timpul de aşteptare. Nu am vazut nici unul sub 50 de minute, ba chiar am vă’zut unul de 95 de minute.
Dar mă’car sunt bine organizaţi la coadă’. Nu numai la Disneyland, ci în tot Parisul, şi cred c㒠în toat㒠Franţa. Bariere, lanţuri, panglici, scânduri, te miri ce inventaser㒠pentru a-ţi ordona statul la coadă’.
La crâşm㒠coadă’, la WC, coadă’, la ţâşnitoare coadă’, la coşul de gunoi coadă’, la intrare coadă’, la ieşire coadă’. S㒠nu uită’m de suveniruiri, unde tot coad㒠era.
Dar a fost şi gră’madă’, nu aşa bine organizat㒠ca şi coada, dar mare şi îngră’mă’dită’.
La orele 22.00 se închide minunea de Disneyland. Și atunci un mare spectacol de lumină’, artificii, sunete. Spectaculos, într-adevă’r. dar faza cu organizatul gră’mezii le-a scă’pat la franţuji. E o posibil㒠idee de bişnită’. Claie peste gră’mad㒠se înghesuia lumea s㒠vad㒠care mai de care mai bine spectacolul. Dar ce mi-a lipsit de pe acolo din gră’mad㒠au fost zgomotul de fond: seminţe cră’pate şi scuipate care mai de care mai artistic, şi propoziţii urlate de genul: ”Dă’-te boule în a mă’tii s㒠vaz㒠şi puradeii mei!”, ”Dă’-ţi m㒠pă’lă’ria jos s㒠m㒠c..c în ea!” şi alte alte propoziţii de acest gen. Obişnuiţa cu traiul de pe la noi nu se uit㒠aşa de repede.
Dup㒠gră’mada dezorganizată’, am purces la drum în coad㒠organizat㒠spre ieşire, unde maşinile stă’teau tot ă’n coad㒠organizat㒠la ieşirea din parcare, iar pe şosea tot coad㒠organizat㒠era.
Le au franţujii cu cozile, parol.

Dedesupt, înă’untru, afară’, sus, jos

Pe lâng㒠cozi, Parizienii şi-au mai organizat foarte bine transportul în comun. Având experienţa vizitei precedente cu parcarea am renunţat şi am apelat la servciul public de transport la fel de bine organizat ca şi cozile.
Hotelul meu se afla la mitiza zonei 3 de transport în comun. Fiind o poart㒠de intrare important㒠în Paris, staţia RER avea o parcare generoasă’.
Pe urmă’, în orice punct al Parisului pui dejetul ai transport în comun. Inclusiv funicular.
Totul luat pe un abonament de 5 zile de 24 euro/persoană’, zona 1-3.
Organizat, dar murdar. Sentimentul c㒠totul este murdar era accentuat datorit㒠faptului c㒠peste tot erau scrijelituri, grafitti.
Ceea ce am observat c㒠Parisul a devenit unul din oraşele în acre poţi tră’i, locui în reţeua de transport în comun. Ai magazine, acces direct la muzee, spitale, aeroprot, oriunde.
Legă’turile între diversele trasee de transport se fac prin tunele incomensurabil de lungi, scă’ri rulante, benzi transportoare, porţi automate, un adevă’rat furnicar. Hă’rţile actuale, trebuie numai s㒠ştii s㒠citeşti.
Bineînţeles c㒠din peisajul parizian nu puteau lipsi cerşetorii. Sunt menţionaţi şi în că’rţi istorice. Vezi ”Cocoşatul de la Notre Dame”. Timpurile au trecut şi în locul cocoşaţilor autohtoni au apă’rut piarndele noastre. Mi-era dor de aerul de acasa, dar parca mai estompat. ”Donne un euro!” dac㒠m㒠auzeau c㒠vorbes româneşte spuneau între ele (era în cârd): ”Ăsta-i gă’inar de-a nostru!” Mai încolo ţâganii stă’teau la pând㒠s㒠intervin㒠dac㒠se iveau probleme. Tot din timp în timp dă’deau o tur㒠pe la ţâgă’nci ca s㒠colecteze banii.
Dar, duminic㒠seara în câteva staţii de metro circulate au apă’rut mici orchestre, una chiar cu pian care cântau arii din diverse opere de sezon, cel mai dea auzit㒠fiind ”Primă’vara” a lu` Vivaldi A. Pe câte un peron, un student la conservator exersa acordurile de vioară’, sau chiar de contrabas. Ehhh... în micul Paris sunt cam moarte momentele acesta. Totul ţine de cultur㒠şi civilizaţie. Ghici cine e mai civilizat şi mai cult? Al㒠care d㒠foc la Moara Assan sau care converteşte gara d”Orsay în muzeu?
Iar am avut durere de urechi, datorit㒠liniştii survenite prin lipsa manelelor. Inculţi franţujii 㒺tia. N-au descoperit manele şi pe ”Adi de Vită’” şi al să’u ”Salam”. înapoiaţi ră’u. Au ră’mas ancoraţi la Edith Piaf şi Richard Galliano. Se mai auzeau prin câte o staţie.
Pe un tren care mergea spre Versailles am vă’zut singurul ţâgan cu tupeu care cerşea printre că’lă’tori. Nu era bulgar, ungur sau polonez, ci român. L-am întrebat cât în ceasul şi mi-a ră’spuns: ”Chiorule! Nu vezi c㒠ai ceas pe mână’?”

Trenul, tarmvaiul, autobuzul.

M㒠urcai pe metro linia 1. M-am pus în primul vagon, la prima uşă’. Pleac㒠frumos m㒠uit pe parbriz, şi dup㒠ceva timp încremenesc. Da şă’fu de tren unde-i? Adică’, io stă’team chiar în faţă’, iar intre tampoane şi mine era numai parbrizul şi nici urm㒠de mecanic! No s㒠fie.... cu emoţie şi transpirat m㒠dau jos la destinaţia şi acolo citesc c㒠am avut ocazia s㒠că’lă’toresc cu prima linie de metro complet automat㒠din Paris.
Pe urmă’, poate explic㒠cineva ce n-am înţeles io bine. Mai toate liniile de metrou aveau garnituri care rulau şi pe şine combinat cu roţi pe cauciuc, anvelope ca şi la camioane. Io cred c㒠au fă’cut aceast㒠combinaţie pentru a reduce vibraţiile şi a face transportul cu metroul mai silenţios.
Alt mijloc de transport utilizat de mine a fost RER. Adic㒠cam ceea ce vizeaz㒠pe la noi nea Oprescu sa fac㒠pe calea ferat㒠de centur㒠a ”micului Paris” Ei, Parisienii au fă’cut o reţea combinat㒠care foloseşte linii SNCF, pe care circul㒠RER (cred c㒠aceeaşi tensiune de lucru). Circul㒠cu o precizie de ceasornic. pe sus, pe jos, prin subteran cu viteze mari.
Faţ㒠de metro staţiile sunt la mulţi kilometri distanţă’, pe când la metro nu cred c㒠sunt tronsoane unde s㒠dep㒺easc㒠un kilometru între staţii.
pentru cine n-a fost de mult (de anul trecut) s-au pus în funcţiune câteva linii de tramvai foarte moderne dar prin periferia Parisului.
O alt㒠nă’zbâtie care am vă’zut-oi la franţuji a fost o struţo-că’mil㒠întra tramvai şi troleibus. în Paris era în construcţie, în Nancy circula. O sin㒠de tramvai (adic㒠duar unu, nu dou㒠cum are tramvaiul tradiţional) pe care circula un trole-tram cu roţi de cauciuc.
Explicaţia dat㒠de Horea e c㒠au inventat ceva care s㒠poat㒠fi folosit şi ca tramvai dar si ca troleibuz. OK, dar nu-i înţeleg logica. Poate m㒠dumireşte careva. Vagoanele sunt Alstom.
Autobuzele sunt ca şi ale noastre, de diferite mă’rimi. Cel care urc㒠la Sacre Coeur era o jucă’rie de autobuz scurt, adaptat pentru stră’zile înguste din Montparnasse.
De la Sacre Couer se poate coborâ cu funicularul pân㒠aproape de Pigalle (cartierul roşu, plin de africani)


VA URMA - Spitalul Pitie-Salpetriere, o gară’, Louvre, Freiburg, Lindau, München pe retur


Secrete

Planifică’-ţi din timp că’lă’toria. Am gă’sit hotel achitat cu 6 luni înainte fă’r㒠mic dejun (nu merită’) la 35 de euro camera cu 3 paturi (pe bune c㒠e mocangeală’)
La Eurodisney am luat bilete de pe net cu 20% mai lesne decât la poartă’. 72 de euro faţ㒠de 90.
Pentru Tour Eifell, ca s㒠eviţi coada îţi poţi lua bilete de pe net cu dat㒠şi oră’. Acum pân㒠în septembrie nu mai sunt locuri pe net, ci doar la Fortuna la poart㒠(Fortuna - zeiţa norocului)
Duminica la Muzeul Louvre este intrare liber㒠(parc㒠altfel e 18 euro de persoană’)

Recomand cu că’ldur㒠a se servi prânzul şi cina la Bistrouri. E marfă’.

A se avea pantofi adecvaţi pentru frecare....


Poze.... mai încolo.... Am de sortat 2500 de fotografii.[/b]

 

[dantm]

Chiorule, ciasu tau are duar o ţagă’ră’. normal ca nu-l cunosti.

Dupa ce am citit si recitit aceasta ,,compunere" a interesantului am inteles cite ceva.

Din mai multe motive el a mers cu masina in occidentul decadent.
A vazut cai ferate si autostrazi toate pline cu mijloace de transport.

A vazut ca nemtii si-au reconstruit orasele cu poza in mina ( de unde aveau pozele) dar cu banii celor care le-au bombardat. Acum le pastreaza curate.
Garile fiind curate nu exista firme de curatenie, prin urmare tinerii care ar lucra la firmele de curatenie n-au bani de hotel si dorm pe jos in garile curate.

Daca tot n-au bani nemtii merg sa alimenteze in Luxemburg.

Cum interesantului nu prea i-a placut ce a vazut s-a dus in Franta pentru ca sint latini ca si noi.

Aici a vazut ,,cimpii manoase, lanuri intinse..."

printre altele a intilnit bulangerii si probabil bulangii care aveau la oferta ... desigur cornuri.

In Paris , interesantul s-a simtit ca acasa in Romania crezind de fapt ca e in micul Paris datorita mizeriei, romanilor, cersetorilor si tiganilo. O babilonie de natiuni incit a crezut ca e in complexul studentesc pe vremea cind era el tinaru si veneau strainii la studii (cu gradele militare in pozele din pasaport) mai vindeau niste blugi etc.

Din cauza comisarilor Parisul este mai curat si burghezia nu mai scrumeaza pe jos, prin urmare interesantul nu si-a putut vinde tigarile de contrabanda.

Intrucit Franta este plina de est europeni ca obiectiv turistic s-au inventat cozile si statul la cozi in amintirea vremurilor apuse, insa din acest motiv tovarasul eporteka vrea sa calatoreasca in Coreea de Nord.

urmare a acestor relatari am o dilema: in metrou l-a intrebat pe ala cit e ceasul in romana sau in franceza si ala crezind ca nu intelege l-a repezit in romana??