Iata de asemenea si linkul catre excelenta pagina web www.bahnbilder.ch, unde colegul Peter H povesteste aventura noastra, cu cuvintele si pozele sale:
Bahnbilder.ch
Bahnbilder.ch
Expeditiile lui Horia: Unu plus unu egal patru - Partea I - Höllental
- Autor subiect Horia_Radulescu
- Dată creare
Cum soarele de dupa-amiaza avansa repede (eram totusi la sfarsitul lui octombrie), trebuia sa ne grabim daca mai aveam de gand sa fotografiem trenuri si in celelalte doua locatii la care ne gandisem. Un alt factor era si orarul lor de circulatie - nu mai eram pe linia Freiburg - Titisee, unde orarul cadentat e de jumatate de ora ci pe una din cele doua "ramuri" de dupa Titisee pe unde nu mai circula decat jumatate din trenuri pe fiecare parte.
Ne-am uitat repede dupa un loc potrivit spre Neustadt insa norii au inceput sa ne urmareasca si am dat bice "Vulpitei" spre sud. Ne-am ales un loc clasic cunoscut de fotografi la Altglashütten, la limita dintre nori si soare. Din fericire am avut noroc si la momentul trecerii celor doua Coradia Continental de mai devreme (1440 362 si 1440 175 ca RB 17274 spre Freiburg) soarele tocmai se gasea intre doi nori:
Am mai stat jumatate de ora in acelasi loc, ca sa prindem si ceva "rosu". Aceiasi nori, acelasi soare, acelasi joc de-a soarecele si pisica insa si de data asta am avut noroc si am reusit s-o pozam pe 146 205 cu RB 17275 spre Seebrugg in plina lumina:
Ne-am uitat repede dupa un loc potrivit spre Neustadt insa norii au inceput sa ne urmareasca si am dat bice "Vulpitei" spre sud. Ne-am ales un loc clasic cunoscut de fotografi la Altglashütten, la limita dintre nori si soare. Din fericire am avut noroc si la momentul trecerii celor doua Coradia Continental de mai devreme (1440 362 si 1440 175 ca RB 17274 spre Freiburg) soarele tocmai se gasea intre doi nori:
Am mai stat jumatate de ora in acelasi loc, ca sa prindem si ceva "rosu". Aceiasi nori, acelasi soare, acelasi joc de-a soarecele si pisica insa si de data asta am avut noroc si am reusit s-o pozam pe 146 205 cu RB 17275 spre Seebrugg in plina lumina:
Dupa trecerea lui RB 17275 ne-a devenit clar ca nu mai aveam ce poza acolo si ca daca vroiam sa imortalizam macar un tren si un ultimul loc programat cu macar o urma de soare trebuia sa ne grabim. Asa ca am sarit iar in "Vulpita" si am fugit spre sud.
Cei de la München imi spusesera ca si-ar dori macar o fotografie cu ceva "rosu" in halta Schluchsee, cu panorama cunoscuta a bisericii si dealului alaturat cu turnul de observatie in spate. Zis si facut. Ne-am cautat un loc bun pe malul lacului, nu chiar cu picioarele in apa ca in aventura de la Viaduc de Grandfey
insa pe aproape si am asteptat urmatorul tren, cu ochii pe norii care se tot apropiau. Trenul nu a intarziat sa apara. Era 146 205 de mai devreme care se intorcea de la Seebrugg la Freiburg:
Cei de la München imi spusesera ca si-ar dori macar o fotografie cu ceva "rosu" in halta Schluchsee, cu panorama cunoscuta a bisericii si dealului alaturat cu turnul de observatie in spate. Zis si facut. Ne-am cautat un loc bun pe malul lacului, nu chiar cu picioarele in apa ca in aventura de la Viaduc de Grandfey
insa pe aproape si am asteptat urmatorul tren, cu ochii pe norii care se tot apropiau. Trenul nu a intarziat sa apara. Era 146 205 de mai devreme care se intorcea de la Seebrugg la Freiburg:
Cele doua "oratanii" s-au incapatanat sa ne stea prin preajma. Privindu-le ne-a venit si ideea pentru masa de seara - fara nici o gluma. Doar am la parterul cladirii in care locuiesc in Mulhouse cel mai cunoscut restaurant cu specific chinezesc din intreaga regiune, unde vin pana si elvetienii ca sa manance...
Cum aveam o bucata buna de timp de asteptat, am facut si o poza felului unui:
si dupa aceea si la felul doi:
Daca ar fi stiut ca dupa numai cateva ore aveam sa le devorez niste foste surate in formula canard laqué traditionnel avec riz cantonnais cred ca s-ar fi tinut mai departe de noi.
Cum aveam o bucata buna de timp de asteptat, am facut si o poza felului unui:
si dupa aceea si la felul doi:
Daca ar fi stiut ca dupa numai cateva ore aveam sa le devorez niste foste surate in formula canard laqué traditionnel avec riz cantonnais cred ca s-ar fi tinut mai departe de noi.
Cum orice poveste faina are si un sfarsit - pana la urma stratul de nori a sfarsit prin a ne invinge. Atunci cand RB 17277 a sosit "de jos" trasa de 146 216 umbra pusese din pacate stapanire pe intreaga regiune:
Am oftat, insa nu aveam de ales. Nu aveam motive de regret, pana la urma pozasem cel putin un tren din fiecare tip in locurile cele mai faine. Asa ca i-am mai tras o poza lui RB 17277 in timp ce pornise spre Seebrugg si apoi ne-am indreptat si noi spre masina:
Am oftat, insa nu aveam de ales. Nu aveam motive de regret, pana la urma pozasem cel putin un tren din fiecare tip in locurile cele mai faine. Asa ca i-am mai tras o poza lui RB 17277 in timp ce pornise spre Seebrugg si apoi ne-am indreptat si noi spre masina:
Asa s-a incheiat partea fotografica a primei din cele doua zile pe care planuisem sa le petrecem impreuna la vanatoare de trenuri in peisaj.
In timp ce conduceam spre casa Peter se tot uita cu tableta pe genunchi la prognoza meteo pentru a doua zi. Se anunta vreme calda insa cu cer acoperit, nori desi venind dinspre Franta (de ce naiba norii vin intotdeauna in Alsacia si pe Valea Rinului superior dinspre Franta?) si asa statea situatia si in Elvetia si sud-vestul Germaniei. Ba chiar mai sus spre Renania-Palatinat si Renania de Nord-Westfalia se anunta vreme rea.
Ajunsi acasa ne-am improspatat putin si, in asteptarea momentului deschiderii restaurantului chinezesc, am inceput sa facem scenarii. Intre timp prinsesem si eu cheful pentru o aventura mai lunga. Ziua de miercuri trecuse, cea de joi oricum era pe jumatate rezervata, munca de pe vineri o puteam face si luni. Peter oricum se pregatise mental (si fizic, isi luase haine de schimb) pentru ceva mai de durata. Chef de fotografii aveam, gagicile nu erau in preajma sau nu aveau chef de noi (a lui muncea tarziu la Thun toata saptamana iar a mea era in capatul opus al planetei), insa unde sa pozam?
Intre timp "La Tour de Jade" isi deschisese portile. In timpul mesei am facut consiliu de razboi. Unde se anunta vreme frumoasa? Austria Superioara, poate. Nu foarte interesant. Sigur in Moravia, in Boemia. Suna bine, pentru ca nu mai pozasem de multa vreme pe liniile CD in liniste. Poate Valea Elbei superioara, in Elvetia Saxona, de la Dresda la Bad Schandau? Suna chiar foarte interesant, pentru ca desi am fost des acolo nu am pozat decat predominant in mediu urban. Peter se tot uita pe tableta si vazand prognoza meteo, nu era chiar hotarat.
Dupa cateva sticle de Tsingtao si rata chinezeasca la care pofteam de cand le-am vazut pe cele de pe lac ne-am hotarat: hai sa riscam. Nu avem ce pierde, daca vremea e proasta atunci fugim mai la est in Cehia. Numai ca daca vrem sa pozam si sa merite drumul pana acolo trebuia sa plecam inca din cursul noptii, ca sa ajungem cel tarziu pe la zece, atunci cand negura diminetii se ridica de pe Valea Elbei, la Königstein sau Krippen. Asa ca am renuntat la cafea si desert, am rezervat repede o camera de hotel la Dresda pentru noptile urmatoare, cu posibilitate de anulare daca vedem ca vremea nu tine cu noi si ne-am bagat la somn pentru urmatoarele trei ceasuri.
Partea a doua a aventurii "Unu plus unu egal patru" va urma in saptamanile viitoare.
In timp ce conduceam spre casa Peter se tot uita cu tableta pe genunchi la prognoza meteo pentru a doua zi. Se anunta vreme calda insa cu cer acoperit, nori desi venind dinspre Franta (de ce naiba norii vin intotdeauna in Alsacia si pe Valea Rinului superior dinspre Franta?) si asa statea situatia si in Elvetia si sud-vestul Germaniei. Ba chiar mai sus spre Renania-Palatinat si Renania de Nord-Westfalia se anunta vreme rea.
Ajunsi acasa ne-am improspatat putin si, in asteptarea momentului deschiderii restaurantului chinezesc, am inceput sa facem scenarii. Intre timp prinsesem si eu cheful pentru o aventura mai lunga. Ziua de miercuri trecuse, cea de joi oricum era pe jumatate rezervata, munca de pe vineri o puteam face si luni. Peter oricum se pregatise mental (si fizic, isi luase haine de schimb) pentru ceva mai de durata. Chef de fotografii aveam, gagicile nu erau in preajma sau nu aveau chef de noi (a lui muncea tarziu la Thun toata saptamana iar a mea era in capatul opus al planetei), insa unde sa pozam?
Intre timp "La Tour de Jade" isi deschisese portile. In timpul mesei am facut consiliu de razboi. Unde se anunta vreme frumoasa? Austria Superioara, poate. Nu foarte interesant. Sigur in Moravia, in Boemia. Suna bine, pentru ca nu mai pozasem de multa vreme pe liniile CD in liniste. Poate Valea Elbei superioara, in Elvetia Saxona, de la Dresda la Bad Schandau? Suna chiar foarte interesant, pentru ca desi am fost des acolo nu am pozat decat predominant in mediu urban. Peter se tot uita pe tableta si vazand prognoza meteo, nu era chiar hotarat.
Dupa cateva sticle de Tsingtao si rata chinezeasca la care pofteam de cand le-am vazut pe cele de pe lac
ne-am hotarat: hai sa riscam. Nu avem ce pierde, daca vremea e proasta atunci fugim mai la est in Cehia. Numai ca daca vrem sa pozam si sa merite drumul pana acolo trebuia sa plecam inca din cursul noptii, ca sa ajungem cel tarziu pe la zece, atunci cand negura diminetii se ridica de pe Valea Elbei, la Königstein sau Krippen. Asa ca am renuntat la cafea si desert, am rezervat repede o camera de hotel la Dresda pentru noptile urmatoare, cu posibilitate de anulare daca vedem ca vremea nu tine cu noi si ne-am bagat la somn pentru urmatoarele trei ceasuri.Partea a doua a aventurii "Unu plus unu egal patru" va urma in saptamanile viitoare.
Salut,
Notiunea de "Plandampf" este una relativ complicata si nu are in ziua de azi acelasi sens ca la aparitia sa acum 35 de ani.
In anul 1977 DB a scos ultima locomotiva cu abur din functiune si a interzis circulatia lor pe reteaua sa din RFG. In acelasi timp in RDG tractiunea cu abur era o realitate economica fara alternative.
Intre 1977 si 1985 in RFG nu au circulat locomotive cu abur decat pe linii private, non-afliliate retelei federale. Comunitatea de pasionati din Republica Federala "a luat cu asalt" liniile din tara vecina si DR (Ost) si-a dat seama ca asa se puteau aduce devize intr-o tara extrem de saraca. A aparut notiunea de "Plandampf", adica un tren cu orar regulat, facand parte din Mersul Trenurilor, tras dupa livret cu o locomotiva cu abur adaptata. Asa oamenii stiau ce locomotiva va trage ce tren si la ce ora. Unul din efectele secundare a fost aparitia unui parc de locomotive cu abur in stare optica foarte buna si bine intretinut. Acest sistem a functionat pe reteaua DR (Ost) pana la creearea DB AG in 1994.
Intre timp "Plandampf" a devenit altceva. Unu la mana, DB AG nu mai are in ziua de azi decat extrem de putine locomotive cu abur in stare de functionare, cele mai multe apartin de DB Museum, filiala Nürnberg, Koblenz sau Dresden si nu mai au multe ore de cazan. Doi la mana, nu mai exista in ziua de azi nici macar o magistrala care sa fie adaptata la tractiunea cu abur. Zona de siguranta a caii s-a micsorat, aria neplantata din jur (initial 20m) a fost redusa, instalatii de alimentare nu mai exista, plangerile riveranilor care de peste 40 de ani se bucura de moduri de tractiune "curate" sunt o problema financiara extrem de neplacuta. Cu alte cuvinte nu mai e loc pe reteaua principala de locomotive cu abur si nimeni nu le mai doreste, in afara unei maini de pasionati.
Financiar vorbind o zi de "Plandampf" astazi costa extrem de mult. Trebuiesc despagubiti vecinii care nu pot iesi in propria gradina. Trebuiesc despagubiti pompierii voluntari din toate comunele de pe parcurs care trebuie sa fie in alerta si cei care vor alimenta locomotiva cu apa. Trebuie in prealabil facuta toaleta liniei la un gabarit mult mai mare ca pentru tractiune clasica electrica sau Diesel. Trebuie mai ales gasit un EVU (operator feroviar) care sa aiba o LA cu acte la zi si cu autorizatie pe sectia respectiva. Incasarile din bilete vandute nu aduc decat 5, poate 10 procente din costuri, pentru ca grupa de fani inraiti, cei mai multi peste 55 de ani, prefera sa fotografieze de alaturi decat sa mearga cu trenul, ba chiar se mai si plang ca in tren era si un Büm 234 si nu numai vagoanele de epoca II pe care si le-ar fi dorit Nea Cutare'.
Faimoasa "Dreikönigsfahrt" de pe Schwarzwaldbahn cu urcarea paralela pe ambele fire este oarecum o exceptie pentru ca se face cu participarea DB Netz. Traficul de pe Werratal in oarecare masura si el, pentru ca exista o puternica implicare a autoritatilor locale. In rest cu abur se poate merge pe o linie privata scurta precum Kandertalbahn (insa nici aici nu va mai dura etern pentru ca linia va fi reabilitata pentru S-Bahn Basel) sau langa Chiemsee la Prien (insa aici locuitorii au demarat o actiune de inchidere a liniei prin hotarare judecatoreasca pentru poluare cu particule fine). Vremea aburului a trecut, chiar daca ne este greu sa o acceptam.
Din pacate si comunitatea de fani de care vorbeam mai sus este o problema. Cei care aveau 30 de ani in 1985 au acum 60 si in cele mai multe cazuri e vorba de "extremisti" cu comportament asocial care ar face orice pentru hobby ignorand cele mai elementare reguli de purtare sau respectul proprietatii altora. Familiile cu copii sunt putine pentru ca parintii nu au mai vazut asa ceva cand erau mici. Oamenii nu mai au intelegere pentru acest mod de tractiune pentru ca este prea daunator confortului, sanatatii si proprietatii lor. Cum e sa stai la 200m de o linie pe care se circula "curat" si sa vina candva niste "bezmetici" cu o chestie urat mirositoare si care iti murdareste fatada, hainele puse la uscat, masina, ferestrele si plamanii? Oamenii de azi nu mai au nici un pic de intelegere pentru asa ceva, mai ales cand afla ca un mecanic sau fochist pe o LA avea o speranta de viata medie de 54 de ani iar un contopist din birouri care nu inhala funigine in permanenta cam 74.
Personal nu sunt fan "Plandampf" ci prefer sa imortalizez viata de zi cu zi. Evident, nu ma dau in laturi daca pot prinde o LA sub presiune undeva, chiar ma bucur, insa detest din toata inima cei care iti zgarie masina si iti dau un branci fara sa le pese cand fug dupa tren cu doua aparate foto jecmanite la gatul nespalat de saptamani ca sa prinda un alt cadru cu aceeasi 03 1010 pe care o tot pozeaza de 40 de ani incoace. O linie de muzeu cu trafic regulat (Kandertalbahn, cum a postat Florin fotografia aceea din 2012 cu el, Bogdan si cu mine tineri si visatori) este altceva, pentru asa ceva am intelegere si arat acceptanta.
Notiunea de "Plandampf" este una relativ complicata si nu are in ziua de azi acelasi sens ca la aparitia sa acum 35 de ani.
In anul 1977 DB a scos ultima locomotiva cu abur din functiune si a interzis circulatia lor pe reteaua sa din RFG. In acelasi timp in RDG tractiunea cu abur era o realitate economica fara alternative.
Intre 1977 si 1985 in RFG nu au circulat locomotive cu abur decat pe linii private, non-afliliate retelei federale. Comunitatea de pasionati din Republica Federala "a luat cu asalt" liniile din tara vecina si DR (Ost) si-a dat seama ca asa se puteau aduce devize intr-o tara extrem de saraca. A aparut notiunea de "Plandampf", adica un tren cu orar regulat, facand parte din Mersul Trenurilor, tras dupa livret cu o locomotiva cu abur adaptata. Asa oamenii stiau ce locomotiva va trage ce tren si la ce ora. Unul din efectele secundare a fost aparitia unui parc de locomotive cu abur in stare optica foarte buna si bine intretinut. Acest sistem a functionat pe reteaua DR (Ost) pana la creearea DB AG in 1994.
Intre timp "Plandampf" a devenit altceva. Unu la mana, DB AG nu mai are in ziua de azi decat extrem de putine locomotive cu abur in stare de functionare, cele mai multe apartin de DB Museum, filiala Nürnberg, Koblenz sau Dresden si nu mai au multe ore de cazan. Doi la mana, nu mai exista in ziua de azi nici macar o magistrala care sa fie adaptata la tractiunea cu abur. Zona de siguranta a caii s-a micsorat, aria neplantata din jur (initial 20m) a fost redusa, instalatii de alimentare nu mai exista, plangerile riveranilor care de peste 40 de ani se bucura de moduri de tractiune "curate" sunt o problema financiara extrem de neplacuta. Cu alte cuvinte nu mai e loc pe reteaua principala de locomotive cu abur si nimeni nu le mai doreste, in afara unei maini de pasionati.
Financiar vorbind o zi de "Plandampf" astazi costa extrem de mult. Trebuiesc despagubiti vecinii care nu pot iesi in propria gradina. Trebuiesc despagubiti pompierii voluntari din toate comunele de pe parcurs care trebuie sa fie in alerta si cei care vor alimenta locomotiva cu apa. Trebuie in prealabil facuta toaleta liniei la un gabarit mult mai mare ca pentru tractiune clasica electrica sau Diesel. Trebuie mai ales gasit un EVU (operator feroviar) care sa aiba o LA cu acte la zi si cu autorizatie pe sectia respectiva. Incasarile din bilete vandute nu aduc decat 5, poate 10 procente din costuri, pentru ca grupa de fani inraiti, cei mai multi peste 55 de ani, prefera sa fotografieze de alaturi decat sa mearga cu trenul, ba chiar se mai si plang ca in tren era si un Büm 234 si nu numai vagoanele de epoca II pe care si le-ar fi dorit Nea Cutare'.
Faimoasa "Dreikönigsfahrt" de pe Schwarzwaldbahn cu urcarea paralela pe ambele fire este oarecum o exceptie pentru ca se face cu participarea DB Netz. Traficul de pe Werratal in oarecare masura si el, pentru ca exista o puternica implicare a autoritatilor locale. In rest cu abur se poate merge pe o linie privata scurta precum Kandertalbahn (insa nici aici nu va mai dura etern pentru ca linia va fi reabilitata pentru S-Bahn Basel) sau langa Chiemsee la Prien (insa aici locuitorii au demarat o actiune de inchidere a liniei prin hotarare judecatoreasca pentru poluare cu particule fine). Vremea aburului a trecut, chiar daca ne este greu sa o acceptam.
Din pacate si comunitatea de fani de care vorbeam mai sus este o problema. Cei care aveau 30 de ani in 1985 au acum 60 si in cele mai multe cazuri e vorba de "extremisti" cu comportament asocial care ar face orice pentru hobby ignorand cele mai elementare reguli de purtare sau respectul proprietatii altora. Familiile cu copii sunt putine pentru ca parintii nu au mai vazut asa ceva cand erau mici. Oamenii nu mai au intelegere pentru acest mod de tractiune pentru ca este prea daunator confortului, sanatatii si proprietatii lor. Cum e sa stai la 200m de o linie pe care se circula "curat" si sa vina candva niste "bezmetici" cu o chestie urat mirositoare si care iti murdareste fatada, hainele puse la uscat, masina, ferestrele si plamanii? Oamenii de azi nu mai au nici un pic de intelegere pentru asa ceva, mai ales cand afla ca un mecanic sau fochist pe o LA avea o speranta de viata medie de 54 de ani iar un contopist din birouri care nu inhala funigine in permanenta cam 74.
Personal nu sunt fan "Plandampf" ci prefer sa imortalizez viata de zi cu zi. Evident, nu ma dau in laturi daca pot prinde o LA sub presiune undeva, chiar ma bucur, insa detest din toata inima cei care iti zgarie masina si iti dau un branci fara sa le pese cand fug dupa tren cu doua aparate foto jecmanite la gatul nespalat de saptamani ca sa prinda un alt cadru cu aceeasi 03 1010 pe care o tot pozeaza de 40 de ani incoace. O linie de muzeu cu trafic regulat (Kandertalbahn, cum a postat Florin fotografia aceea din 2012 cu el, Bogdan si cu mine tineri si visatori) este altceva, pentru asa ceva am intelegere si arat acceptanta.
Nu e vorba de nici o poluare. Oricum, povestea mea despre acea zi s-a incheiat asa ca putem orienta discutia in orice directie. De aceea e forum, ca sa comunicam Avantajul este ca, fata de alte platforme sociale precum FB, este mai stabil si informatia ceva mai "perena".
Traim intr-o epoca in care ne place sa stabilim reguli noi. Tractiunea cu abur si-a pierdut sensul de multe decenii din cauza eficientei scazute, a intretinerii necesare cu costuri mari si a faptului ca are nevoie de energii fosile ca sa functioneze. Pe langa asta vine si treaba cu poluarea. Satele si orasele de langa calea ferata au capatat in RFG dupa 1977 si in intreaga Germanie dupa 1990 culoare si viata pentru ca s-a renuntat la tractiunea cu abur si in acelasi moment si la incalzirea locuintelor cu brichete de carbune. Nivelul de viata a crescut semnificativ. Pentru un fan de LA nu are importanta si considera asta un moft, omul de rand se bucura ca traieste 5 sau 10 ani in plus si ca nu mai tencuieste fatada o data la doi ani ci o data la cincisprezece. Cum poti sa ii explici ca nu mai are voie in centrul orasului la Stuttgart sau Frankfurt cu masina sa Diesel cu filtru de particule insa de clasa Euro 4 pentru ca emite prea multe particule fine si pe de alta parte sa lasi o LA sa treaca in fiecare zi prin fata casei sale? Nu numai ca nu ar intelege insa ar face imediat un proces la tribunalul local, ba chiar ar merge si pana la Curtea Federala de Justitie de la Karlsruhe si in ultima instanta la CEDO.
Camera care filmeaza are un avantaj: surprinde doar ce doreste cameramanul sa filmeze, nu toata ambienta din jur. Mai sunt inca multi care vad Germania ca un paradis al locomotivelor cu abur, insa nu mai e cazul de mult. Cei care vor tractiune cu abur in ziua de azi merg la Lužná u Rakovníka. Privind "fanii inraiti", e o specie care asa cum spuneam d.p.d.v. financiar nu aduce nimic comunitatii pentru ca nu sustine activ circulatia trenurilor istorice. Vor disparea candva de la sine, atunci cand vor fi prea batrani. Nu ai cum sa fugi cu trepiedul dupa tren cand te sprijini de cadru.
Avantajul este ca, fata de alte platforme sociale precum FB, este mai stabil si informatia ceva mai "perena".Traim intr-o epoca in care ne place sa stabilim reguli noi. Tractiunea cu abur si-a pierdut sensul de multe decenii din cauza eficientei scazute, a intretinerii necesare cu costuri mari si a faptului ca are nevoie de energii fosile ca sa functioneze. Pe langa asta vine si treaba cu poluarea. Satele si orasele de langa calea ferata au capatat in RFG dupa 1977 si in intreaga Germanie dupa 1990 culoare si viata pentru ca s-a renuntat la tractiunea cu abur si in acelasi moment si la incalzirea locuintelor cu brichete de carbune. Nivelul de viata a crescut semnificativ. Pentru un fan de LA nu are importanta si considera asta un moft, omul de rand se bucura ca traieste 5 sau 10 ani in plus si ca nu mai tencuieste fatada o data la doi ani ci o data la cincisprezece. Cum poti sa ii explici ca nu mai are voie in centrul orasului la Stuttgart sau Frankfurt cu masina sa Diesel cu filtru de particule insa de clasa Euro 4 pentru ca emite prea multe particule fine si pe de alta parte sa lasi o LA sa treaca in fiecare zi prin fata casei sale? Nu numai ca nu ar intelege insa ar face imediat un proces la tribunalul local, ba chiar ar merge si pana la Curtea Federala de Justitie de la Karlsruhe si in ultima instanta la CEDO.
Camera care filmeaza are un avantaj: surprinde doar ce doreste cameramanul sa filmeze, nu toata ambienta din jur.
Mai sunt inca multi care vad Germania ca un paradis al locomotivelor cu abur, insa nu mai e cazul de mult. Cei care vor tractiune cu abur in ziua de azi merg la Lužná u Rakovníka. Privind "fanii inraiti", e o specie care asa cum spuneam d.p.d.v. financiar nu aduce nimic comunitatii pentru ca nu sustine activ circulatia trenurilor istorice. Vor disparea candva de la sine, atunci cand vor fi prea batrani. Nu ai cum sa fugi cu trepiedul dupa tren cand te sprijini de cadru. 
Am spus doar ca pe subiectul asta nu mai e nimic off topic
Bineinteles. Sau din aceia care lasa motocultorul in tunel ca sa nu mai poata iesi de pe pasune disperatii veniti cu Land Cruiser si Defender pana la marginea liniei ca sa pozeze si care i-au distrus recolta.
Voi povesti chiar in partea a doua a acestui reportaj despre un asemenea caz. Mie pana acum nu mi s-a intamplat asa ceva, de fiecare data cand am avut de cei din partea locului am dat ziua buna, m-am prezentat frumos si daca au fost de acord am pozat, daca nu, nu. Cea mai agresiva intalnire de pana acum a fost cu un poney pe linia 4 franceza care nu m-a lasat in pace si m-a tot imboldit cu botul pe la spate pana nu i-am dat o bucata de ciocolata.
Urmarea aventurii feroviare se gaseste aici:
Unu plus unu egal patru - Partea a II-a - Valea Elbei si Elvetia Saxona
Unu plus unu egal patru - Partea a II-a - Valea Elbei si Elvetia Saxona