Buna seara,
Uneori in viata ti se intampla sa crezi ca vei avea tot timpul din lume ca sa faci ceva anume. Ai impresia ca unele lucruri dureaza etern si ca iti ramane intreg restul vietii pentru a le surprinde si imortaliza. Candva afli insa ca au disparut deja sau ca sunt pe cale de disparitie si iti pare rau ca nu ai profitat de ele mai devreme.
Cervo este un asemenea exemplu. Este un "Borgo", o comuna ca oricare alta situata undeva pe Riviera di Ponente intre San Remo si Savona sau mai precis intre Imperia si Albenga. A fost traversata mai bine de 150 de ani de o cale ferata importanta care lega Genova de Nizza, o linie care urmarea coasta. Candva a fost electrificata, insa pozitia sa pitoreasca nu permitea dublarea. De aceea FS a hotarat acum cateva zeci de ani sa retraseze complet linia, in cea mai mare parte in tunel, la distanta mai mare de coasta. O linie sapata in munte, moderna, dubla si electrificata, insa care nu vede pe zeci de kilometri deloc lumina zilei. Un sinonim al progresului, un inamic al trecutului si frumosului. Viitorul suna bine, cel putin pe hartie. Din pacate nici pasionatii si nici cei din partea locului nu impartasesc aceasta opinie.
Am crezut ca voi avea toata viata ca sa fotografiez linia cea veche. Candva insa, prin septembrie 2016 am fost sunat la telefon de amicul Peter H din Elvetia, care efectuase o sesiune foto pe aceasta linie in martie-aprilie si care mi-a comunicat ca la schimbarea orarului de iarna linia vechea avea sa fie abandonata si cea noua prin inima muntelui sa fie pusa in functiune. "Mai, daca vrei sa te duci sa pozezi pe acolo, cam acum ar fi ultima sansa". Mi-a fost greu sa-l cred (ce naiba, nu termina italienii un asemenea proiect in doar 30 de ani) insa pana la urma am fost obligat sa accept evidenta: santierul era pe sfarsite si inchiderea liniei vechi devenise un lucru sigur.
Era intr-o vineri de la sfarsitul lunii septembrie, dupa-amiaza devreme, pe cand ma invarteam in birou mustrandu-ma pentru ca am ratat ceva la care tineam foarte mult. M-am hotarat intr-o clipa. La Cervo se anuntau 28 de grade in weekend si vreme buna. Nu aveam decat o zi si jumatate pentru a face ce imi dorisem ani in sir si era ultima ocazie inaintea toamnei si a inchiderii liniei. Am luat un schimb de haine si aparatul foto, am sarit in masina si am plecat la drum cale de aproape 1000 de kilometri. Mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca alegerea spontana fusese una inspirata: nu am avut numai un weekend excelent din punct de vedere feroviar ci, chiar mai mult, soarta mi-a scos in fata o persoana draga pe care nu o mai vazusem de ceva vreme si am putut petrece asa ceva timp placut impreuna. Audaces Fortuna Juvat.
Uneori in viata ti se intampla sa crezi ca vei avea tot timpul din lume ca sa faci ceva anume. Ai impresia ca unele lucruri dureaza etern si ca iti ramane intreg restul vietii pentru a le surprinde si imortaliza. Candva afli insa ca au disparut deja sau ca sunt pe cale de disparitie si iti pare rau ca nu ai profitat de ele mai devreme.
Cervo este un asemenea exemplu. Este un "Borgo", o comuna ca oricare alta situata undeva pe Riviera di Ponente intre San Remo si Savona sau mai precis intre Imperia si Albenga. A fost traversata mai bine de 150 de ani de o cale ferata importanta care lega Genova de Nizza, o linie care urmarea coasta. Candva a fost electrificata, insa pozitia sa pitoreasca nu permitea dublarea. De aceea FS a hotarat acum cateva zeci de ani sa retraseze complet linia, in cea mai mare parte in tunel, la distanta mai mare de coasta. O linie sapata in munte, moderna, dubla si electrificata, insa care nu vede pe zeci de kilometri deloc lumina zilei. Un sinonim al progresului, un inamic al trecutului si frumosului. Viitorul suna bine, cel putin pe hartie. Din pacate nici pasionatii si nici cei din partea locului nu impartasesc aceasta opinie.
Am crezut ca voi avea toata viata ca sa fotografiez linia cea veche. Candva insa, prin septembrie 2016 am fost sunat la telefon de amicul Peter H din Elvetia, care efectuase o sesiune foto pe aceasta linie in martie-aprilie si care mi-a comunicat ca la schimbarea orarului de iarna linia vechea avea sa fie abandonata si cea noua prin inima muntelui sa fie pusa in functiune. "Mai, daca vrei sa te duci sa pozezi pe acolo, cam acum ar fi ultima sansa". Mi-a fost greu sa-l cred (ce naiba, nu termina italienii un asemenea proiect in doar 30 de ani) insa pana la urma am fost obligat sa accept evidenta: santierul era pe sfarsite si inchiderea liniei vechi devenise un lucru sigur.
Era intr-o vineri de la sfarsitul lunii septembrie, dupa-amiaza devreme, pe cand ma invarteam in birou mustrandu-ma pentru ca am ratat ceva la care tineam foarte mult. M-am hotarat intr-o clipa. La Cervo se anuntau 28 de grade in weekend si vreme buna. Nu aveam decat o zi si jumatate pentru a face ce imi dorisem ani in sir si era ultima ocazie inaintea toamnei si a inchiderii liniei. Am luat un schimb de haine si aparatul foto, am sarit in masina si am plecat la drum cale de aproape 1000 de kilometri. Mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca alegerea spontana fusese una inspirata: nu am avut numai un weekend excelent din punct de vedere feroviar ci, chiar mai mult, soarta mi-a scos in fata o persoana draga pe care nu o mai vazusem de ceva vreme si am putut petrece asa ceva timp placut impreuna. Audaces Fortuna Juvat.