Intr-o carte scrisa pe la 1900 de V. A. Urechia ââŹâ Din tainele vietei ââŹâ Editura Polirom 2014, este prezentata calatoria sa la Paris in 1855 cu diligenta si trenul.
" Spre Paris
Eram gata de plecare. Talismanul de la Mitropolie ma incuraja sa ma expun la o viata dura, caci toata lumea care se intorsese de la Paris imi spunea ca cu 120 de galbeni nu-i chip de trai, mai ales cand ai de platit taxe scolare.
- O sa fie un martir pentru d-ta viata de la Paris, imi ziceau unii si altii.
ââŹĹ Lucreaza, ajunge, te astept!ââŹÂ , cele trei vorbe din talismanul ce statea nedespartit de pieptul meu, invinsera toate temerile de grea viata; si luandu-mi ziua buna de la toti ai mei, purtand paralele intr-un chimir incins sub haina, plecai intr-o zi din luna septembrie, stergand cu sarutari lacramile mamei.
Luai loc in diligenta postei, via Botosani-Mihaileni-Cernauti, intre doui jidovi si un neamt, cari se intreceau in mancare de usturoi. Platii un sorcovat bacsis curierului, ca sa-mi cedeze locul sau de pe capra, numai sa scap de infectiunea jidoveasca.
La fruntaria de la Mihaileni, pasind in Bucovina, inima mea era coplesita de simtaminte patriotice. Eram in stare sa strig beemeterilor de la capul podului austriac:
- Hotilor, dati-ne inapoi tara!
Calatoria pana la Cernauti o facui cu un harabagiu jidan.
Alte adanci impresiuni in Cernauti. Cu mare greutate gasii loc in diligenta care pe la Sniatin mergea la Lemberg. Tot numai locul curierului il putui avea, ceea ce numai noaptea nu-mi prea era favorabil, caci stagiunea era inaintata si noaptea rece.
Si astazi imi rasuna in cap cantarea surugiului dintr-o mica trambita, anuntand sosirea la statiuni. Zile si nopti am calatorit astfel, odihnindu-ma prin carciumile de la statiunile postale, atat timp cat era nevoie pentru manipulatiunea postala.
Imi era foarte greu sa ma inteleg cu cei de prin carciume, unde de ordinar calatorii puteau afla cate un mic restaurant la orele de pranz. Intr-o localitate de mica insemnatate, poposind pentru pranz, ma asez la o masa. Mi se da o lista de bucate in limba polona. Mi-am inchipuit, negresit, ca cel dintai rand era supa. Intr-adevar, nu gresisem. Cu gand ca al treilea rand din lista erau bucate de carne, ii designez cu degetul la chelner. El se uita la mine, dand din umere, disparu si-mi aduse o a doua supa. Am mancat-o! Dar acum nu mai simteam nevoia unui altfel de bucate. Totusi mi-am zis:
- Ia sa mananc o prajitura sau un fruct.
Si cu degetul aratai chelnerului ultimul rand din lista. Mai multe minute el imi vorbi fara ca sa-l pot intelege.
Iata ca intra in locanta preotul satului, carele, auzind conversatiunea imposibila dintre mine si chelner, binevoi sa se apropie de masa mea si intr-o frantuzeasca stricata ma intreba ce doresc.
I-am raspuns ca am cerut prajitura sau fructul insemnat la finea listei de bucate si slobozi un hohot de ras in toata locanta.
Pe lista era scris: ââŹĹPofta buna!ââŹÂ
Am ras si eu din toata inima si gratie parintelui am putut obtine o ââŹĹmazurcaââŹÂ, adica o specie de prajitura poloneza.
Trambita surugiului rasuna, platii cele doua supe si ââŹĹmazurcaââŹÂ si iata-ma iar la locul meu de pe capra in calea Liovului (Lemberg).
Balabaneam mereu din cap, caci oboseala ma doborase dupe o calatorie de o zi si o noapte. I se facu mila de mine conductorului si la Przemisl ( nu stiu daca nu mi-a ramas in buzunar vreo consuna din acest nume topografic), scoborandu-se din cupeu doui calatori, mi-a dat unul din cele doua locuri ca sa pot dormi.
In cupeu se mai afla un popa burtos si o tanara cucoana. Ambii ocupau fundul cupeului. Burta popii, pleostita pana pe genunchi, facea imposibil locul din fata lui. Ocupai locul din fata doamnei. Cercai sa dorm, dar picioarele doamnei, mai lungi se vede decat trebuia, se incalceau mereu intr-ale mele.
Ca sa pot dormi, imi pusesem pe cap un fes turcesc, Cucoana ma lua drept oriental.
Intr-o frantuzeasca ca si a popii de la locanta, ma intreba de sunt de la Constantinopole, de sunt insurat si de am harem!
Intre o balabaneala de cap si alta, i-am raspuns afirmativ la toate intrebarile, socotind ca astfel, pentru ca sunt un pagan de turc, o sa-mi dea pace sa dorm.
As! Dimpotriva! Jocul de picioare devein mai violent.
Eu invidiam pe paroh, care izbutise sa inchiza ochii.
N-avui incotro. Legai cunostinta cu domesticita calatoare. Era o boema, sau ceva pe aproape, care tinu sa ma invete cateva cuvinte din limba sa. Mi-aduc si astazi aminte de aceasta prima lectie de dialect slavic. Marjenko ma invata sa zic: ââŹĹIac boga coham, cohamcie!ââŹÂ ââŹâ Cum iubesc pe Dumnezeu, te iubesc pe tine!
Si imi raspundea Marjenko: ââŹĹ Iac boga cohas, cohas miniaââŹÂ ââŹâCum iubesti pe Dumnezeu, sa ma iubesti pe mine!
Noroc ca dupa vre-o patru, cinci statiuni, calatoarea descinse, nu fara a ma indemna s-o imitezââŹÂŚDar o voce launtrica imi striga:
- Cata-ti de drum, baiete!
Si adormii, intrecandu-ma cu parintele in sforaiala si in balabaneala de cap.
A doua zi, spre amiaza, intraram in Lwow ori ââŹâ cum il botezasera austriacii stapanitori ââŹâ Lemberg. Pana aci imi era platit drumul si eram hotarat sa ma hodinesc macar o noapte intr-un hotel.
Asa facui, luand o camera de student la hotel dââŹâ˘Angleterre, in fata promenadei. Restul zilei il intrebuintai spre a vizita biserica valaha, unde numele domnitorilor Moghila il aflai inca de-atuncea foarte cunoscut.
Am avut mai tarziu un bun amic, pictor, care in natura nu vedea nimic mai admirabil decat un biftec.
Si eu de asta data in Lemberg nu admirai decat prajiturile din cofetariele locale. Ce zic admirai? Alte bucate n-am gustat decat prajituriââŹÂŚ
Cu greu, putui si de asta data sa aflu loc pentru a pleca spre Viena. Calea ferata nu ajunsese inca la Cracovia si aveam inca de furca pana sa ajung acolo, de unde nu era departe capatul liniei ferate spre Viena.
Scurtez. Ajuns la Cracovia, am vizitat catedrala, care in subterana sa cuprinde mormintele regilor poloni.Nu fara emotiune m-am inchinat inaintea ranmasitelor atator regi, din cari multi amici ai domnitorilor Moldovei,
ââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚ
Dupa doua zile si o noapte, capatai loc in diligenta care in scurt timp ma duse la statiunea de unde calatorii spre Viena puteau lua trenul.
Aci avui inca o data ocaziunea sa ma conving prin mine insumi ca romanul de nimic nu se mira. In viata mea nu vazusem o cale ferata. Era deci un lucru demn de atentiunea mea.
Convingerea instinctiva in roman, ramasa lui zestre de la stramosii romani, ma facu sa nu dau importanta ce merita glorioasa descoperire a secolului nostru.
Romanului i se pare ca tot ce e maret si important se cuvine lui! ââŹÂŚ.
De altmintrelea nici nu avui timp de consacrat la examinarea mai de aproape a noului mijloc de calatorie. Trenul spre Viena pleca imediat si eu, ca si cand in fosta viata mea as fi calatorit pe calea ferata, luai loc intr-o clasa a treia, bucuros ca nu voi intarzia sa ajung la Viena.
...............................................................................................(continuare)
" Spre Paris
Eram gata de plecare. Talismanul de la Mitropolie ma incuraja sa ma expun la o viata dura, caci toata lumea care se intorsese de la Paris imi spunea ca cu 120 de galbeni nu-i chip de trai, mai ales cand ai de platit taxe scolare.
- O sa fie un martir pentru d-ta viata de la Paris, imi ziceau unii si altii.
ââŹĹ Lucreaza, ajunge, te astept!ââŹÂ , cele trei vorbe din talismanul ce statea nedespartit de pieptul meu, invinsera toate temerile de grea viata; si luandu-mi ziua buna de la toti ai mei, purtand paralele intr-un chimir incins sub haina, plecai intr-o zi din luna septembrie, stergand cu sarutari lacramile mamei.
Luai loc in diligenta postei, via Botosani-Mihaileni-Cernauti, intre doui jidovi si un neamt, cari se intreceau in mancare de usturoi. Platii un sorcovat bacsis curierului, ca sa-mi cedeze locul sau de pe capra, numai sa scap de infectiunea jidoveasca.
La fruntaria de la Mihaileni, pasind in Bucovina, inima mea era coplesita de simtaminte patriotice. Eram in stare sa strig beemeterilor de la capul podului austriac:
- Hotilor, dati-ne inapoi tara!
Calatoria pana la Cernauti o facui cu un harabagiu jidan.
Alte adanci impresiuni in Cernauti. Cu mare greutate gasii loc in diligenta care pe la Sniatin mergea la Lemberg. Tot numai locul curierului il putui avea, ceea ce numai noaptea nu-mi prea era favorabil, caci stagiunea era inaintata si noaptea rece.
Si astazi imi rasuna in cap cantarea surugiului dintr-o mica trambita, anuntand sosirea la statiuni. Zile si nopti am calatorit astfel, odihnindu-ma prin carciumile de la statiunile postale, atat timp cat era nevoie pentru manipulatiunea postala.
Imi era foarte greu sa ma inteleg cu cei de prin carciume, unde de ordinar calatorii puteau afla cate un mic restaurant la orele de pranz. Intr-o localitate de mica insemnatate, poposind pentru pranz, ma asez la o masa. Mi se da o lista de bucate in limba polona. Mi-am inchipuit, negresit, ca cel dintai rand era supa. Intr-adevar, nu gresisem. Cu gand ca al treilea rand din lista erau bucate de carne, ii designez cu degetul la chelner. El se uita la mine, dand din umere, disparu si-mi aduse o a doua supa. Am mancat-o! Dar acum nu mai simteam nevoia unui altfel de bucate. Totusi mi-am zis:
- Ia sa mananc o prajitura sau un fruct.
Si cu degetul aratai chelnerului ultimul rand din lista. Mai multe minute el imi vorbi fara ca sa-l pot intelege.
Iata ca intra in locanta preotul satului, carele, auzind conversatiunea imposibila dintre mine si chelner, binevoi sa se apropie de masa mea si intr-o frantuzeasca stricata ma intreba ce doresc.
I-am raspuns ca am cerut prajitura sau fructul insemnat la finea listei de bucate si slobozi un hohot de ras in toata locanta.
Pe lista era scris: ââŹĹPofta buna!ââŹÂ
Am ras si eu din toata inima si gratie parintelui am putut obtine o ââŹĹmazurcaââŹÂ, adica o specie de prajitura poloneza.
Trambita surugiului rasuna, platii cele doua supe si ââŹĹmazurcaââŹÂ si iata-ma iar la locul meu de pe capra in calea Liovului (Lemberg).
Balabaneam mereu din cap, caci oboseala ma doborase dupe o calatorie de o zi si o noapte. I se facu mila de mine conductorului si la Przemisl ( nu stiu daca nu mi-a ramas in buzunar vreo consuna din acest nume topografic), scoborandu-se din cupeu doui calatori, mi-a dat unul din cele doua locuri ca sa pot dormi.
In cupeu se mai afla un popa burtos si o tanara cucoana. Ambii ocupau fundul cupeului. Burta popii, pleostita pana pe genunchi, facea imposibil locul din fata lui. Ocupai locul din fata doamnei. Cercai sa dorm, dar picioarele doamnei, mai lungi se vede decat trebuia, se incalceau mereu intr-ale mele.
Ca sa pot dormi, imi pusesem pe cap un fes turcesc, Cucoana ma lua drept oriental.
Intr-o frantuzeasca ca si a popii de la locanta, ma intreba de sunt de la Constantinopole, de sunt insurat si de am harem!
Intre o balabaneala de cap si alta, i-am raspuns afirmativ la toate intrebarile, socotind ca astfel, pentru ca sunt un pagan de turc, o sa-mi dea pace sa dorm.
As! Dimpotriva! Jocul de picioare devein mai violent.
Eu invidiam pe paroh, care izbutise sa inchiza ochii.
N-avui incotro. Legai cunostinta cu domesticita calatoare. Era o boema, sau ceva pe aproape, care tinu sa ma invete cateva cuvinte din limba sa. Mi-aduc si astazi aminte de aceasta prima lectie de dialect slavic. Marjenko ma invata sa zic: ââŹĹIac boga coham, cohamcie!ââŹÂ ââŹâ Cum iubesc pe Dumnezeu, te iubesc pe tine!
Si imi raspundea Marjenko: ââŹĹ Iac boga cohas, cohas miniaââŹÂ ââŹâCum iubesti pe Dumnezeu, sa ma iubesti pe mine!
Noroc ca dupa vre-o patru, cinci statiuni, calatoarea descinse, nu fara a ma indemna s-o imitezââŹÂŚDar o voce launtrica imi striga:
- Cata-ti de drum, baiete!
Si adormii, intrecandu-ma cu parintele in sforaiala si in balabaneala de cap.
A doua zi, spre amiaza, intraram in Lwow ori ââŹâ cum il botezasera austriacii stapanitori ââŹâ Lemberg. Pana aci imi era platit drumul si eram hotarat sa ma hodinesc macar o noapte intr-un hotel.
Asa facui, luand o camera de student la hotel dââŹâ˘Angleterre, in fata promenadei. Restul zilei il intrebuintai spre a vizita biserica valaha, unde numele domnitorilor Moghila il aflai inca de-atuncea foarte cunoscut.
Am avut mai tarziu un bun amic, pictor, care in natura nu vedea nimic mai admirabil decat un biftec.
Si eu de asta data in Lemberg nu admirai decat prajiturile din cofetariele locale. Ce zic admirai? Alte bucate n-am gustat decat prajituriââŹÂŚ
Cu greu, putui si de asta data sa aflu loc pentru a pleca spre Viena. Calea ferata nu ajunsese inca la Cracovia si aveam inca de furca pana sa ajung acolo, de unde nu era departe capatul liniei ferate spre Viena.
Scurtez. Ajuns la Cracovia, am vizitat catedrala, care in subterana sa cuprinde mormintele regilor poloni.Nu fara emotiune m-am inchinat inaintea ranmasitelor atator regi, din cari multi amici ai domnitorilor Moldovei,
ââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚââŹÂŚ
Dupa doua zile si o noapte, capatai loc in diligenta care in scurt timp ma duse la statiunea de unde calatorii spre Viena puteau lua trenul.
Aci avui inca o data ocaziunea sa ma conving prin mine insumi ca romanul de nimic nu se mira. In viata mea nu vazusem o cale ferata. Era deci un lucru demn de atentiunea mea.
Convingerea instinctiva in roman, ramasa lui zestre de la stramosii romani, ma facu sa nu dau importanta ce merita glorioasa descoperire a secolului nostru.
Romanului i se pare ca tot ce e maret si important se cuvine lui! ââŹÂŚ.
De altmintrelea nici nu avui timp de consacrat la examinarea mai de aproape a noului mijloc de calatorie. Trenul spre Viena pleca imediat si eu, ca si cand in fosta viata mea as fi calatorit pe calea ferata, luai loc intr-o clasa a treia, bucuros ca nu voi intarzia sa ajung la Viena.
...............................................................................................(continuare)