Calea Ferată cu Cremalieră- Muntele Washington
Calea Ferată cu Cremalieră- Muntele Washington, este prima cale ferată montană “zimţată”din lume ( cale ferată cu cremalieră şi pinion). Calea ferată este încă în funcţiune asigurând ascensiunea pe Muntele Washington din New Hampshire, Statele Unite ale Americii. Aceasta foloseşte un sistem de bare transversale tip Marsh, una sau două locomotive cu abur şi şase locomotive alimentate cu biodiesel, pentru a transporta turişti în vârful muntelui. Calea ferată este construită cu ecartamentul de 1422 mm, ecartament care din punct de vedere tehnic este un ecartament îngust, deoarece este cu 12,7 mm mai mic decât ecartamentul standard de 1435 mm.
Este a doua cea mai abruptă cale ferată cu cremalieră din lume, după calea ferată Pilatus din Elveţia, cu o declivitate medie de 25% şi maximă de 37,4%.Calea ferată este de aproximativ 4,8 km lungime şi urcă versantul vestic al Muntelui Washington, pornind de la altitudinea de 820 m şi terminându-se foarte aproape de vârful muntelui, la altitudinea de 1917 m. Trenul urcă muntele cu o viteză de 4,5 km/h şi îl coboară cu 7,4 km/h. Este nevoie de aproximativ 65 de minute pentru a urca şi de 40 de minute pentru a coborî, deşi locomotivele diesel pot urca muntele în mai puţin de 37 de minute.
Istoric
Calea ferată a fost construită de Sylvester Marsh, care a crescut în Campton.Lui Marsh i-a venit ideea de a construi această cale ferată, în timp ce urca pe munte în 1852. Planul său a fost considerat o nebunie. Tradiţia locală spune că legislativul statului a aprobat proiectul în baza unui consens asupra faptului că dacă s-ar fi produs vre-un prejudiciu, acesta nu ar fi creat nici o problemă – din moment ce proiectul a încercat imposibilul – iar beneficiile erau garantate. El a pus la bătaie 5 000 $ din banii proprii pentru că(orice altă sumă cheltuită în plus) va fi folosită pe plan local, inclusiv pentru construirea hotelului Casa Fabian care va găzdui turiştii aşteptaţi şi a Staţiei Fabian din apropiere. Această cale ferată a fost uneori numită „Calea ferată către Lună” deoarece legislativul statului a remarcat în cursul procedurii că lui Marsh trebuie să i se acorde un charter- nu numai pentru Muntele Washington ci de asemenea şi pentru Lună.
Marsh a obţinut un charter pentru această cale ferată, la 25 iunie 1858, dar izbucnirea Războiului Civil American, a împiedicat orice acţiune până în mai 1866. El a realizat o locomotivă prototip şi o secţiune scurtă de linie pentru demonstraţie, apoi a găsit investitori şi a început construcţia.
În ciuda stării incomplete a căii ferate, primii clienţi plătitori, au pornit o incursiune rapidă la 14 august 1868 şi au ajuns la vârf cu construcţia în iulie 1869. La început locomotivele au avut toate, cazanele verticale, ca majoritatea motoarelor cu abur staţionare ale timpului; cazanele au fost montate pe pivoţi, care să le permită să aibe loc pe verticală, indiferent de declivitatea pantei. Mai târziu,proiectarea a introdus cazane orizontale, apoi înclinate, astfel încât acestea să rămână cât mai aproape de orizontală pe abruptul căii ferate.
Circulaţia pe calea ferată
Sylvester Marsh a murit în 1884 şi controlul căii ferate a fost trecut la Concord & Montreal Railroad, care a exploatat-o până în 1889 când a fost preluată de Boston & Maine.
Controlul de către Teagues a început în 1931, când colonelul Henry N.Teague a cumpărat calea ferată Cog. A murit în 1951 iar Arthur S. Teague a devenit director general, apoi a câştigat dreptul de proprietate în 1961.(Arthur Teague a fost protejatul colonelului, neavând nici o legătura de familie.) După ce a murit şi Arthur în 1967, proprietatea a trecut la soţia lui, Ellen Crawford Teague, care a conduscalea ferată Cog, fiind primul preşedinte femeie, din lume a unei căi ferate. În 1983, calea ferată Cog a fost controlată de Wayne Presby şi Joel Bedor Littleton din New Hampshire, care o deţin şi în prezent.Familiile Bedor şi Presby au deţinut de asemenea şi Mount Washington Hotel and Resort, în Bretton Woods, în perioada 1991-2006. În anul 1995 la calea ferată Cog a fost numit director general Charles Kenison.Aceste persoane au foast responsabile pentru o revitalizare completă a căii ferate Cog, cu ajutorul lui Al Laprade, un inginer mecanic a cărui carieră a început la Portsmouth Naval Shipyard.Calea ferată Cog a funcţionat în continuu de la 1869 încoace, cu întreruperi ale serviciului numai în perioada celor două războaie mondiale.
În vara anului 2008, Cog a introdus prima locomotivă diesel. Marea recesiune şi criza energetică a dus la scăderea numărului de pasgeri iar Cog a încercat să reducă costurile,introducând locomotivele diesel, care faceau trei călătorii dus –întors la costul unei călătorii dus-întors realizată cu o locomotivă cu abur. În 2015, calea ferată Cog a transportat cei mai mulţi pasageri din istoria sa,marcând acest record, al patrulea an consecutiv .
Cu placa de alunecare „Şindrila diavolului”
În primele zile ale construcţiei căii ferate,muncitorii pentru a micşora timpul de urcare şi coborâre pe pantă, au inventat plăcile de alunecare, care aşezate peste cremalieră le asigurau deplasarea rapidă împreună cu uneltele lor.Aceste plăci – nu găseai două la fel- aveau aproximativ 90 cm lungime şi 25 cm lăţime, erau realizate din lemn cu rama din fier forjat şi cu două mânere lungi facute din specii tari de lemn, ataşate la capătul de jos al plăcii. Timpul mediu pentru coborârea muntelui, folosind aceste plăci a fost de aproximativ 15 minute. Recordul a fost de 2,45 minute, cu o viteză de peste 100 km/h.
„Şindrila Diavolului” a fost interzisă în 1906, după moartea accidentală a unui angajat. Ulterior proiectul cremalierei a fost modificat, astfel încât vechiul mecanism de frânare să aibă aderenţă mai mare.
Proiectul mecanic
Cale ferată Cog a proiectat şi construit toate locomotivele şi vagoanele de pasageri în atelierele companiei, situate la baza Muntelui Washington.
Fiecare tren este compus dintr-o locomotivă care împinge un singur vagon pe munte,iar la coborâre de pe munte, se merge cu spatele. Locomotiva şi vagonul au fost echipate iniţial cu un mecanism cu pinion şi clichet, mecanism care intimpul urcarii, previne orice rotire înapoi; în timpul coborârii, atât locomotiva cât şi vagonul sunt frânate. Îmbunătăţiri recente ale proiectului, au înlocuit clichetul (roata şi mecanismul cu clichet) cu ambreiaje şi ansambluri de frână pe disc.Cele mai multe dintre locomotive au fost produse de către Manchester Locomotive Works.
Proiectul cremalierei utilizate a fost una din invenţiile lui Marsh, reprezentată printr-o cremalieră sub formă de scară, cu treptele căreia intrau în angrenare dinţii roţii dinţate. Acest sistem permitea zăpezii şi altor corpuri să cadă prin cremalieră, împiedicând înfundarea ei.Un proiect similar numit sistemul de bare Riggenbach, a fost inventat de inginerul Niklaus Riggenbach în Elveţia, cam în acelaşi timp.Consulul elveţian în Statele Unite ale Americii l-a vizitat pe Marsh în timpul construcţiei Căii ferate de pe Muntele Washington, iar rapoartele sale entuziaste, au convins guvernul elveţian să-i comande inginerului Riggenbach, construcţia căii ferate Vitznau-Rigi- Bahn pe Muntele Rigi, care s-a deschis pe 21 mai 1871.
Iniţial, nu a existat nici un mod prin care două trenuri să tracă unul pe lângă altul, pe calea ferată Cog Mount Washington. În 1941, a fost inventat un schimbător de cale şi s-au adăugat două linii secundare cu cremalieră, suficient de lungi,pentru a se putea devia două trenuri descendente, astfel încât trenurile care urcă, să-şi poată continua drumul către vârf, aceasta permiţând utilizarea mai multor trenuri de călători dus-întors,zilnic.
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Washington_Cog_Railway
Cateva imagini:
Mount Washington Cog Railway
Linia către vârf în 1893
Plecarea din depou anii 1880
În sus pe munte
Sosirea la Vârf
La vale cu Şindrila Diavolului
Placa de alunecare “Şindrila Diavolului”
Roata dinţată cremalieră şi pinion
Schimbător de cale
Locomotiva Ammonoosuc
Locomotiva pe biodiesel “Abenaki”
Calea Ferată cu Cremalieră- Muntele Washington, este prima cale ferată montană “zimţată”din lume ( cale ferată cu cremalieră şi pinion). Calea ferată este încă în funcţiune asigurând ascensiunea pe Muntele Washington din New Hampshire, Statele Unite ale Americii. Aceasta foloseşte un sistem de bare transversale tip Marsh, una sau două locomotive cu abur şi şase locomotive alimentate cu biodiesel, pentru a transporta turişti în vârful muntelui. Calea ferată este construită cu ecartamentul de 1422 mm, ecartament care din punct de vedere tehnic este un ecartament îngust, deoarece este cu 12,7 mm mai mic decât ecartamentul standard de 1435 mm.
Este a doua cea mai abruptă cale ferată cu cremalieră din lume, după calea ferată Pilatus din Elveţia, cu o declivitate medie de 25% şi maximă de 37,4%.Calea ferată este de aproximativ 4,8 km lungime şi urcă versantul vestic al Muntelui Washington, pornind de la altitudinea de 820 m şi terminându-se foarte aproape de vârful muntelui, la altitudinea de 1917 m. Trenul urcă muntele cu o viteză de 4,5 km/h şi îl coboară cu 7,4 km/h. Este nevoie de aproximativ 65 de minute pentru a urca şi de 40 de minute pentru a coborî, deşi locomotivele diesel pot urca muntele în mai puţin de 37 de minute.
Istoric
Calea ferată a fost construită de Sylvester Marsh, care a crescut în Campton.Lui Marsh i-a venit ideea de a construi această cale ferată, în timp ce urca pe munte în 1852. Planul său a fost considerat o nebunie. Tradiţia locală spune că legislativul statului a aprobat proiectul în baza unui consens asupra faptului că dacă s-ar fi produs vre-un prejudiciu, acesta nu ar fi creat nici o problemă – din moment ce proiectul a încercat imposibilul – iar beneficiile erau garantate. El a pus la bătaie 5 000 $ din banii proprii pentru că(orice altă sumă cheltuită în plus) va fi folosită pe plan local, inclusiv pentru construirea hotelului Casa Fabian care va găzdui turiştii aşteptaţi şi a Staţiei Fabian din apropiere. Această cale ferată a fost uneori numită „Calea ferată către Lună” deoarece legislativul statului a remarcat în cursul procedurii că lui Marsh trebuie să i se acorde un charter- nu numai pentru Muntele Washington ci de asemenea şi pentru Lună.
Marsh a obţinut un charter pentru această cale ferată, la 25 iunie 1858, dar izbucnirea Războiului Civil American, a împiedicat orice acţiune până în mai 1866. El a realizat o locomotivă prototip şi o secţiune scurtă de linie pentru demonstraţie, apoi a găsit investitori şi a început construcţia.
În ciuda stării incomplete a căii ferate, primii clienţi plătitori, au pornit o incursiune rapidă la 14 august 1868 şi au ajuns la vârf cu construcţia în iulie 1869. La început locomotivele au avut toate, cazanele verticale, ca majoritatea motoarelor cu abur staţionare ale timpului; cazanele au fost montate pe pivoţi, care să le permită să aibe loc pe verticală, indiferent de declivitatea pantei. Mai târziu,proiectarea a introdus cazane orizontale, apoi înclinate, astfel încât acestea să rămână cât mai aproape de orizontală pe abruptul căii ferate.
Circulaţia pe calea ferată
Sylvester Marsh a murit în 1884 şi controlul căii ferate a fost trecut la Concord & Montreal Railroad, care a exploatat-o până în 1889 când a fost preluată de Boston & Maine.
Controlul de către Teagues a început în 1931, când colonelul Henry N.Teague a cumpărat calea ferată Cog. A murit în 1951 iar Arthur S. Teague a devenit director general, apoi a câştigat dreptul de proprietate în 1961.(Arthur Teague a fost protejatul colonelului, neavând nici o legătura de familie.) După ce a murit şi Arthur în 1967, proprietatea a trecut la soţia lui, Ellen Crawford Teague, care a conduscalea ferată Cog, fiind primul preşedinte femeie, din lume a unei căi ferate. În 1983, calea ferată Cog a fost controlată de Wayne Presby şi Joel Bedor Littleton din New Hampshire, care o deţin şi în prezent.Familiile Bedor şi Presby au deţinut de asemenea şi Mount Washington Hotel and Resort, în Bretton Woods, în perioada 1991-2006. În anul 1995 la calea ferată Cog a fost numit director general Charles Kenison.Aceste persoane au foast responsabile pentru o revitalizare completă a căii ferate Cog, cu ajutorul lui Al Laprade, un inginer mecanic a cărui carieră a început la Portsmouth Naval Shipyard.Calea ferată Cog a funcţionat în continuu de la 1869 încoace, cu întreruperi ale serviciului numai în perioada celor două războaie mondiale.
În vara anului 2008, Cog a introdus prima locomotivă diesel. Marea recesiune şi criza energetică a dus la scăderea numărului de pasgeri iar Cog a încercat să reducă costurile,introducând locomotivele diesel, care faceau trei călătorii dus –întors la costul unei călătorii dus-întors realizată cu o locomotivă cu abur. În 2015, calea ferată Cog a transportat cei mai mulţi pasageri din istoria sa,marcând acest record, al patrulea an consecutiv .
Cu placa de alunecare „Şindrila diavolului”
În primele zile ale construcţiei căii ferate,muncitorii pentru a micşora timpul de urcare şi coborâre pe pantă, au inventat plăcile de alunecare, care aşezate peste cremalieră le asigurau deplasarea rapidă împreună cu uneltele lor.Aceste plăci – nu găseai două la fel- aveau aproximativ 90 cm lungime şi 25 cm lăţime, erau realizate din lemn cu rama din fier forjat şi cu două mânere lungi facute din specii tari de lemn, ataşate la capătul de jos al plăcii. Timpul mediu pentru coborârea muntelui, folosind aceste plăci a fost de aproximativ 15 minute. Recordul a fost de 2,45 minute, cu o viteză de peste 100 km/h.
„Şindrila Diavolului” a fost interzisă în 1906, după moartea accidentală a unui angajat. Ulterior proiectul cremalierei a fost modificat, astfel încât vechiul mecanism de frânare să aibă aderenţă mai mare.
Proiectul mecanic
Cale ferată Cog a proiectat şi construit toate locomotivele şi vagoanele de pasageri în atelierele companiei, situate la baza Muntelui Washington.
Fiecare tren este compus dintr-o locomotivă care împinge un singur vagon pe munte,iar la coborâre de pe munte, se merge cu spatele. Locomotiva şi vagonul au fost echipate iniţial cu un mecanism cu pinion şi clichet, mecanism care intimpul urcarii, previne orice rotire înapoi; în timpul coborârii, atât locomotiva cât şi vagonul sunt frânate. Îmbunătăţiri recente ale proiectului, au înlocuit clichetul (roata şi mecanismul cu clichet) cu ambreiaje şi ansambluri de frână pe disc.Cele mai multe dintre locomotive au fost produse de către Manchester Locomotive Works.
Proiectul cremalierei utilizate a fost una din invenţiile lui Marsh, reprezentată printr-o cremalieră sub formă de scară, cu treptele căreia intrau în angrenare dinţii roţii dinţate. Acest sistem permitea zăpezii şi altor corpuri să cadă prin cremalieră, împiedicând înfundarea ei.Un proiect similar numit sistemul de bare Riggenbach, a fost inventat de inginerul Niklaus Riggenbach în Elveţia, cam în acelaşi timp.Consulul elveţian în Statele Unite ale Americii l-a vizitat pe Marsh în timpul construcţiei Căii ferate de pe Muntele Washington, iar rapoartele sale entuziaste, au convins guvernul elveţian să-i comande inginerului Riggenbach, construcţia căii ferate Vitznau-Rigi- Bahn pe Muntele Rigi, care s-a deschis pe 21 mai 1871.
Iniţial, nu a existat nici un mod prin care două trenuri să tracă unul pe lângă altul, pe calea ferată Cog Mount Washington. În 1941, a fost inventat un schimbător de cale şi s-au adăugat două linii secundare cu cremalieră, suficient de lungi,pentru a se putea devia două trenuri descendente, astfel încât trenurile care urcă, să-şi poată continua drumul către vârf, aceasta permiţând utilizarea mai multor trenuri de călători dus-întors,zilnic.
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Washington_Cog_Railway
Cateva imagini:
Mount Washington Cog Railway
Linia către vârf în 1893
Plecarea din depou anii 1880
În sus pe munte
Sosirea la Vârf
La vale cu Şindrila Diavolului
Placa de alunecare “Şindrila Diavolului”
Roata dinţată cremalieră şi pinion
Schimbător de cale
Locomotiva Ammonoosuc
Locomotiva pe biodiesel “Abenaki”