Cai ferate inguste in general

Semafor

Well-Known Member
Trenulist
21 Feb 2011
729
6
Pascani
LOCATION
Pascani
Mircea Rusnac – Excursie pe traseul fostei căi ferate Anina – Portul Secul

Am mai avut ocazia să ne ocupăm de calea ferată forestieră cu ecartament îngust (700 mm) Anina – Portul Secul, care făcea legătura cu altă linie dispărută, Secul-Reşiţa. În lungime de 37 km şi străbătând o regiune muntoasă deosebit de pitorească, linia Anina-Secul a fost construită în mai multe etape în perioada 1911-1945, fiind apoi demontată în 1971. Acum prin pădurile Semenicului mai pot fi întrezărite numai urmele sale.



Pe aceste urme am mers şi noi în ziua de 21 noiembrie 2010, împreună cu coloneii Gheorghe Popoviciu şi Florin Lungu. Punctul de pornire a fost în dreptul cantonului silvic Poiana Bichi de la Cuptoare, loc unde fosta cale ferată traversa şoseaua Reşiţa-Semenic. De acolo ne-am afundat în pădure, traseul neavând la început o dificultate deosebită. Peisajul înconjurător, în culorile unei zile însorite de toamnă, merită oricând să fie contemplat.



După acest lejer drum prin pădure, în scurt timp am întâlnit tunelul „La Pini” (Cota 603), care este foarte bine păstrat. Este un tunel drept, fără curbe, care pe o hartă a liniei din 1965 era trecut cu o lungime de 15 m. În realitate, este mai lung. A fost primul obiectiv interesant care marchează vechiul traseu al căii ferate.



În continuare, după ieşirea din tunel, drumul a devenit mai dificil, fiind presărat cu numeroase obstacole (arbori răsturnaţi, un bolovan de mari dimensiuni care blochează valea etc.). După câteva momente de derută, generată şi de faptul că peste o parte a vechii căi ferate s-a construit un drum forestier, traseul a fost totuşi regăsit şi călătoria reluată. Ea a decurs fără alte probleme până la cantonul (halta) Cioaca Mare, acum aflat în stare de ruină. Clădirea, altădată solidă, construită din piatră, avea un etaj, iar înspre stânga sa linia avea ramificaţii pe care erau transportaţi buşteni din pădure. Acum, resturile clădirii şi locul din jur mai servesc doar popasurilor vânătoreşti, cu urme vizibile pe teren.



Mai departe, până către Padina Seacă, traseul liniei a redevenit uşor de parcurs, el strecurându-se printre copaci şi printre doline foarte pitoreşti. De acolo am făcut cale întoarsă până la Cuptoare, întrucât alte obiective demne de vizitat se mai află pe tronsonul Anina – Peştera Comarnic (tuneluri, poduri etc.). A fost o drumeţie de mare frumuseţe şi cu interesante descoperiri. În cea mai mare parte a sa, acest traseu turistic este relativ uşor de străbătut. De aceea, el poate fi parcurs de cei interesaţi în orice anotimp.

Un film realizat de colonelul Gheorghe Popoviciu cu ocazia acestei călătorii poate fi vizionat aici.

https://www.youtube.com/watch?v=fY1hny5-MNQ

Sursa: https://istoriabanatului.wordpress.com/2011/11/20/mircea-rusnac-excursie-pe-traseul-fostei-cai-ferate-anina-portul-secul-2/
 

dantm

Well-Known Member
Trenulist
5 Mar 2008
1.904
12
http://www.mediafax.ro/life-inedit/mocanita-hutulca-una-dintre-principalele-atractii-turistice-din-bucovina-mutata-intr-o-gara-fara-curent-si-toalete-17215148
 

Semafor

Well-Known Member
Trenulist
21 Feb 2011
729
6
Pascani
LOCATION
Pascani
Cateva informatii despre CFF:

http://digital-library.ulbsibiu.ro/dspace/bitstream/123456789/1166/4/Transport%20feroviar_Patrimoniu_Wollmann_p%2055-59.pdf
 

Gam3

Moderator
Membru personal
Super Moderator
Moderator
Trenulist
18 Iun 2016
5.177
132
Iași
LOCATION
Iași
Cred ca este de la tine.
 

dantm

Well-Known Member
Trenulist
5 Mar 2008
1.904
12
Se pare ca inainte pe liniile inguste Volgile erau la putere.
 
  • Like
Reacții: ICRA

Semafor

Well-Known Member
Trenulist
21 Feb 2011
729
6
Pascani
LOCATION
Pascani
De la Soveja la Cascada Putnei

Prin împrejurimile Sovejei
Impresii
de Sarina Cassvan
Sunt câteva zile de când mă aflu în Soveja și abia astăzi am găsit prilejul să mă asigur că ce se petrece cu mine nu e un vis, că toate aceste comori pe care ochiul nu se satură să le privească nu sunt de domeniul fantaziei, ci aparțin acestei realități pline de farmec și poezie. O ocaziune fericită mijlocește să-mi întregesc impresiile și grație d-lui Mărgărit, picherul fabricii, care ne-a pus la dispoziție trenul ce servește Societăței Tișița, am putut face o excursiune pe cât de frumoasă pe atât de interesantă până la „Cascada Putnei „ pe care nimic n-o întrece în măreție.
Mașina, care poartă pitorescul nume de „Lionel „ seamănă cu un samovar măricel. Ne așezăm într-un vagonet atașat anume pentru noi. Suntem în număr de patru și ne ocupăm locurile pe vagonetul așternut cu o velință. Trenul începe să înainteze tras de locomotiva-samovar. Mergea lin și am fi putut crede că plutim în aer, dacă nu am fi simțit asprimea nemiloasă a scândurilor.
Vagonetul nostru lăsa în urmă-i păduri de brad și urcă sus tot mai sus. Câte un pârâiaș neastâmpărat murmura nu știu în ce limbă necunoscută nouă și se încolăcea mereu în jurul unor pietre adunate de copii în formă de zăgaz. Privind tot înainte, vedeam răsărind unul după altul vârfurile munților, cari mai de cari mai falnici cu coastele acoperite de păduri de brazi.
Ne aflăm la 400 metri înălțime. Deasupra noastră, vedeam munți ca acela zis : „Șeaua lui Ștefan cel mare” și care privit de aproape are forma unei șele, apoi „Cozacu” piscul ascuțit și înconjurat de un brâu lat de pământ, care îi scoate și mai mult în relief frumusețea: iar în vale se vede legendarul platou al „Bârseștilor” unde s-a odihnit Ștefan cel mare când i- au venit în ajutor cei șapte vrânceni cu brațele vânjoase și sângele clocotind, gata să izbucnească pentru apărarea neamului.
Intrăm în tunel.
Strângem cu toții picioarele, ca nu cumva să le lăsăm agățate de vre-o stâncă, ce stă gata să ne înhațe. Apoi, eșim într-un câmp presărat cu sumedenie de flori pestrițe cari ne răsplătește pentru timpul cât am fost siliți să străbatem prin beznă.
Văzându-mă gata să fac o săritură pentru a culege din florile ce mă ispiteau, domnul Mărgărit dădu ordin să se pregătească pentru întoarcerea noastră câteva buchete și trenul porni înainte. Priveliști din ce în ce mai variate ni se perindau pe dinaintea ochilor. O tăbliță înfiptă în vârful unui par, indica drumul spre cascadă. Pornim pe o potecă îngustă.
Coborâm tot mai jos pe o cărărușă întortocheată și unul câte unul ne strecurăm printre arbori, conduși de sgomotul ce se aude din ce în ce, mai lămurit în vale. O piatră imensă, pe care se află încrustate numele prefectului județului și data vizitei sale, ne țintuiește locului. Încă un pas și ne aflăm lângă cascada pornită cu furie.
În fața noastră spuma albă, dantelată, ia forme bizare și cată să ne uimească încolăcindu-se în jurul pietrelor prea adânc înrădăcinate, ca să se lase răpite de de furia ei. Dintre ele unele au forma unei balene din ale cărei urechi țâșnește o apă limpede și argintie. Sgomotul nesfârșit te gonește înainte, unde vezi cu mirare că din vâltoarea aceea nu rămâne decât o apă liniștită, inconștientă parcă de tot ce se petrece la câți-va pași depărtare. Privind-o trebuie s-o compari cu un copil zvăpăiat, care s-a potolit de odată și a căzut pe gânduri. Ca o ironie, țâșnește în partea opusă o albă cascadă micuță zisă „Ursoaica”.
Cu sufletul înălțat de cele mai sublime impresii, luarăm drumul înapoi. Făcurăm o bună bucată pe jos până la linia ferată unde așteptarăm încărcarea vagoanelor cu pietre. Văzurăm zeci de brațe puternice agitându-se, zeci de umeri opintindu-se sub greutatea pietrelor. Un furnicar de oameni muncitori, mișcându-se de colo până colo și în mai puțin de 20 minute, vagoanele gemeau, încărcate cu piatra necesară, iar muncitorii cu fruntea îmbrobonită de sudoare, trăgeau câte un gât de rachiu din sticla care trecea din mână în mână ca o răsplată pentru truda lor.
La un ordin al d-lui Mărgărit, locomotiva începu să gâfâie în vreme ce o ploaie măruntă cernea ca prin sită. Ploaia se întețea. Ajunși la primul canton, evitarăm un accident care era să ne coste viața, căci din neglijență nu se anunțase la timp cantonierului sosirea unei alte mașini pornite pe aceeași linie și o ciocnire s-ar fi produs cu siguranță de n-ar fi fost ochiul de „argus” al d-lui Mărgărit, care înlătură primejdia la vreme. La Tulnici ( o stație particulară) ploua deabinelea. Șeful stației ne dădu fiecăruia câte o manta înverzită de vreme și astfel înveliți, ne îngrămădirăm cum puturăm în locomotiva în care se afla pe lângă mecanic și un focar, făcând strâmtoarea de nesuportat.
Ploaia pătrundea prin deschizăturile locomotivei care țineau loc de ferestre și se depunea în stropi mari, pe fețele și mâinile noastre și pe când trenul gonea, mă gândeam la locurile minunate, de care mă îndepărtam îndreptându-mă spre sgomotul groaznic al orașului în care am fost sortită să trăesc.

Soveja 4 Iulie 1915.

Sursa: Universul Literar- nr. 35 – 30 august 1915