Salutare!
Inainte cu o zi de sosirea primaverii (28 februarie 2010), fiind duminica, pornesc de acasa pentru a ma recrea putin in aer liber. In fata campul mi s-arata, verde-galbui, salbatic :
Alerg usor pe langa linii si-n fata trenul mi s-arata :
Parcurg cu frica, pasuni nemaicalcate, in paduri incerc sa ajung, dar groaza ma tot urmareste. Printre copaci, ingenios eu fug, iar ea nu ma slabeste, ochii inchid si ii deschid si lumea nu mai e aceeasi. De departe se aude un suierat, semnalul este verde, ultimul tren de pe aceasta ruta, trece si se pierde :
A fost candva, dar nu o sa mai fie, Vias a fost sau realitate oare, acea locomotiva cu acea culoare, acel minut in sufletul emu, acel tren v-a ramane in inima mea mereu :
Ma uit in fata, dar totul este in ceata. Ma intorc si merg agale acasa. Totul apre in zadar, caci, vine-un intuneric. Acopera munti si vai si chiar cerul cu ai sai nori.
O salcie putin cam adormita, dar mai ales pleostita, se apleaca spre apa unei baltivrand doar a aparea nefericita :
Din intuneric, apare o raza de lumina ..
E o electrica, ce in Pascani vroia sa vina .. Mai este urmata de patru vagoane ce lasa numai praf in zare :
Se pierde-n ceata, iar eu merg in continuare .. Pasesc, pasesc si intr-un final, eu ma trezesc, iar in fata mea s-arata :
Acel camp verde-galbui, salbatic
Si totusi ..
Plin de atatea amintiri ...