Prezentarea colectiei personale Santa Fe mi-a adus aminte de parfumul si spectaculosul liniilor de pe "noul continent" si de o recunoastere facuta in iulie 2007 pe cea mai scrurta cale ferata care a existat pe continentul nord american.
Cu mult umor locuitorii orasului canadian Gananoque iti vor explica despre aceasta linie ca este cea mai mica de pe continentul american si ca e singura din lume care a avut o statie la cimitir. Si nu, nu vindea numai bilete "dus"...
Linia nu a avut mai mult de 6 km si a fost construita din dorinta unei antreprize particulare (familia Rathburn) de a avea acces facil de la docurile orasului (acolo unde existau si cateva stabilimente industriale) la reteaua Canadian National Railway in punctul Gananoque Jct. Linia si-a inceput activitatea in 1886.
Gananoque Jct in 1945. in stanga magnifica 6233 a Canadian National, in dreapta micuta locomotiva 500 si mica linie de care va vorbesc.
Linia pornea din statia Gananoque Jct. si prima statie era la Cheeseborough. Ghidul orasului iti va spune pe aceiasi nota de amuzament ca aici a existat candva o fabrica de branza si in statie coborau cei care doreau sa-si faca ceva cumparaturi. Dupa inchiderea fabricii in 1938 a deservit locuitorii celor 12 case care erau construite langa fabrica.
micul 500 cu un vagon de calatori cu caroserie de lemn, in 1948
Urmatoarea statie are o istorie aproape bizara. Statia Umbrela (Umbrella Station) s-a nascut pe aceasta minuscula linie in 1896, cand distinsa doamna Edna Strikefoot a decedat. Aceasta a prevazut in testamentul sau construirea unei statii de cale ferata in punctul unde, incepand din 1893 ea astepta trecerea trenului sub o imensa umbrela de soare... Se intelege ca prin testament a lasat si banii necesari construirii unui mic adapost si a unei treceri de nivel. Asta da pasionat !
Ametit de atatea istorii locale, pasii m-au purtat apoi la ultima statie: Gananoque Station. Cum linia nu mai exista din 1962, cladirea a capatat astazi alta destinatie, aceia de magazin. Daca in Europa transportul auto a fost cel care a detronat calea ferata, aceasta micuta linie a fost falimentata de ... o linie de vapoare.
Si totusi...suntem in zona Marilor Lacuri.
Langa acest punct terminus al liniei s-a pastrat locomotiva numerotata 500, o constructie unica, ce si-a tocit bandajele (ca pingele nu are) din 1936 pana in 1962 pe aceasta linie.
Locomotiva a fost construita in 1931 si initial a fost o locomotiva electrica ! A fost reconstruita in diesel-electrica si a fost mandria comunitatii locale, un fel de Etelka a Buziasului...
Locomotiva era alintata "Susie Push" pentru ca in 1942 a trebuit sa impinga incet o vaca (ati ghicit, numita Susie) care pastea linistita pe linie fara sa-i pese ca trenul trebuia sa-si continue drumul...
Legenda spune ca incapatanata cornuta a continuat sa merga agale pe linie vreo jumatate de mila in vreme ce micul tren local mergea in spatele-i nedepasind 5 km/h.
Astazi din mica linie mai exista doar aceasta locomotiva, numerotata 500, si cladirea ultimei statii. A...am uitat. Mai exista ceva. Paiunea cu care oamenii iti povestesc nu numai despre apa si magnificele insule, despre granita lor albastra cu Statele Unite, dar si despre aceasta "leganda " locala, cea mai mica linie de pe continentul nord american.
Si mai stiu sa faca ceva. Se numeste turism...
foto: Catalin Pavel, 22 iulie 2007
Cu mult umor locuitorii orasului canadian Gananoque iti vor explica despre aceasta linie ca este cea mai mica de pe continentul american si ca e singura din lume care a avut o statie la cimitir. Si nu, nu vindea numai bilete "dus"...
Linia nu a avut mai mult de 6 km si a fost construita din dorinta unei antreprize particulare (familia Rathburn) de a avea acces facil de la docurile orasului (acolo unde existau si cateva stabilimente industriale) la reteaua Canadian National Railway in punctul Gananoque Jct. Linia si-a inceput activitatea in 1886.
Gananoque Jct in 1945. in stanga magnifica 6233 a Canadian National, in dreapta micuta locomotiva 500 si mica linie de care va vorbesc.
Linia pornea din statia Gananoque Jct. si prima statie era la Cheeseborough. Ghidul orasului iti va spune pe aceiasi nota de amuzament ca aici a existat candva o fabrica de branza si in statie coborau cei care doreau sa-si faca ceva cumparaturi. Dupa inchiderea fabricii in 1938 a deservit locuitorii celor 12 case care erau construite langa fabrica.
micul 500 cu un vagon de calatori cu caroserie de lemn, in 1948
Urmatoarea statie are o istorie aproape bizara. Statia Umbrela (Umbrella Station) s-a nascut pe aceasta minuscula linie in 1896, cand distinsa doamna Edna Strikefoot a decedat. Aceasta a prevazut in testamentul sau construirea unei statii de cale ferata in punctul unde, incepand din 1893 ea astepta trecerea trenului sub o imensa umbrela de soare... Se intelege ca prin testament a lasat si banii necesari construirii unui mic adapost si a unei treceri de nivel. Asta da pasionat !
Ametit de atatea istorii locale, pasii m-au purtat apoi la ultima statie: Gananoque Station. Cum linia nu mai exista din 1962, cladirea a capatat astazi alta destinatie, aceia de magazin. Daca in Europa transportul auto a fost cel care a detronat calea ferata, aceasta micuta linie a fost falimentata de ... o linie de vapoare.
Si totusi...suntem in zona Marilor Lacuri.
Langa acest punct terminus al liniei s-a pastrat locomotiva numerotata 500, o constructie unica, ce si-a tocit bandajele (ca pingele nu are) din 1936 pana in 1962 pe aceasta linie.
Locomotiva a fost construita in 1931 si initial a fost o locomotiva electrica ! A fost reconstruita in diesel-electrica si a fost mandria comunitatii locale, un fel de Etelka a Buziasului...
Locomotiva era alintata "Susie Push" pentru ca in 1942 a trebuit sa impinga incet o vaca (ati ghicit, numita Susie) care pastea linistita pe linie fara sa-i pese ca trenul trebuia sa-si continue drumul...
Legenda spune ca incapatanata cornuta a continuat sa merga agale pe linie vreo jumatate de mila in vreme ce micul tren local mergea in spatele-i nedepasind 5 km/h.
Astazi din mica linie mai exista doar aceasta locomotiva, numerotata 500, si cladirea ultimei statii. A...am uitat. Mai exista ceva. Paiunea cu care oamenii iti povestesc nu numai despre apa si magnificele insule, despre granita lor albastra cu Statele Unite, dar si despre aceasta "leganda " locala, cea mai mica linie de pe continentul nord american.
Si mai stiu sa faca ceva. Se numeste turism...
foto: Catalin Pavel, 22 iulie 2007