se pare ca mai sunt si vesti bune, printre multe vesti proaste ;egate de sectorul feroviar
S-au obţinut fonduri pentru finalizarea electrificării tronsonului Tecuci- Barboşi (Galaţi)
01.04.2009 12:52
5 milioane de euro vor fi alocaţi anul acesta pentru finalizarea electrificării tronsonului Tecuci-Barboşi (Galaţi), a anunţat Constantin Axinia, Subsecretar de Stat pentru transport feroviar în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în cadrul conferinţei ââŹĹžCale ferată pentru o dezvoltare durabilăââŹÂ, organizată la Poiana Braşov pe 26-27 martie de Club Feroviar şi Asociaţia Industriei Feroviare din România (AIF), împreună cu UK Trade and Investment. Proiectul reprezintă singurul tronson electrificat în România după 1990, iar finalizarea lui a fost amânată în mod repetat din lipsa fondurilor, astfel că de la aprobarea acestui obiectiv au trecut 21 de ani, iar de de la data începerii lucrărilor 18 ani.
La începutul anului 2009, CFR SA anunţa că are bani doar pentru plăţile restante aferente situaţiilor de lucrări întocmite în lunile noiembrie-decembrie 2008. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a direcţionat sumele necesare pentru a urgenta finalizarea acestui proiect după intervenţii ale reprezentanţilor Regionalei Galaţi, care solicitau reanalizarea unor posibilităţi financiare pentru continuarea lucrărilor în anul 2009, cel puţin pentru a finaliza anumite obiecte aflate într-un stadiu foarte avansat de execuţie.
Electrificarea liniei duble de cale ferată Doaga (Eremia Grigorescu)-Tecuci-Barboşi, cu o lungime de 82 de kilometri, fost aprobată prin decretul Consiliului de Stat comunist în aprilie 1988, cu o valoare iniţială de 450,4 milioane de lei. Obiectivul includea şi construcţia Dispeceratului pentru coordonarea activităţii de exploatare a Complexului feroviar din Staţia CF Galaţi.
Lucrările pentru electrificarea liniei au început în 1991, iar în anul 1996 au fost terminate şi au fost date în exploatare lucrările de electrificare şi de adaptare a instalaţiilor feroviare (CED, BLA, TTR, instalaţii electrice de iluminat şi electroalimentare) pe distanţa Doaga-Tecuci (12 km) fără finalizarea lucrărilor la echipamentele de electroalimentare a liniei de contact (posturi de secţionare şi comandă la distanţă a separatoarelor). Lucrările de execuţie la această investiţie au fost întrerupte în perioada 1997-2000 în baza unor hotărâri de guvern din 1997 privind aprobarea Contractului de activitate al SNCFR pe perioada 1997 ââŹâ 2000.
în perioada 2001-2003 s-au reproiectat soluţiile tehnice de execuţie la majoritatea obiectelor neterminate şi a fost recalculat devizul general al obiectivului de investiţie . Valoarea totală a acestui deviz recalculat era de 310 milioane de lei RON exclusiv TVA. Termenul programat pentru finalizarea lucrărilor, conform contractelor încheiate cu executanţii, era anul 2011.
în perioada 2001-2007 au fost complet terminate şi au fost date în exploatare lucrările de electrificare şi de adaptare a instalaţiilor feroviare pe distanţa Hanu Conachi - Barboşi Triaj (38 km), inclusiv finalizarea şi darea în exploatare a lucrărilor rămase neterminate pe distanţa Doaga-Tecuci.
Deşi din cei 70 km de linie dublă dintre Tecuci şi Barboşi au fost electrificaţi 50 de km, pe aceste distanţe nu se poate circula cu trenuri electrice, pe de o parte datorită faptului că nu există continuitate între staţiile Tecuci şi Barboşi, iar pe de altă parte datorită lipsei substaţiei de tracţiune care să asigure alimentarea optimă cu energie electrică a liniei de contact.
Din estimările Regionalei Galaţi, alocarea unor fonduri de aproape 30 milioane lei (cca 7 milioane euro) ar duce la punerea efectivă în funcţiune în totalitate a liniei electrificate pe distanţa Tecuci-Barboşi în 2010 şi la finalizarea lucrărilor din Gara Galaţi (sistematizare linii, construcţia peroanelor şi copertinelor).
articol preluat de pe
http://rinsider.club-feroviar.ro/ro/afiseaza_stire.php?id=3868