Voi încerca să prezint o parte din cei mai renumiți pionieri ai căilor ferate, ale căror realizări au contribuit la progresul acestei ramuri a transportului.
Voi începe cu Richard Trevithick, considerat realizatorul primei locomotive cu abur, deși au existat mai mulți constructori de locomotive și înaintea lui și după el.
Inginer minier ca și tatăl său, s-a născut în Camborne, în regiunea minieră din Cornwall (Marea Britanie), avându-l vecin pe William Murdoch, unul din pionerii mașinilor cu abur.Experiențele acestuia, care folosea aburul ca mijloc de propulsie a unui vehicul pe șosea sunt o sursă de inspirație pentru Trevithick. El participă activ la eforturile locale de a sparge monopolul stabilit de James Watt cu motorul său cu abur, prin proiectarea unei noi generații de mașini. Astfel între anii 1797 – 1799, el dezvoltă un motor cu abur de înaltă presiune,care prin îndepărtarea condensatorului și evacuarea aburului direct în atmosferă, crește puterea motorului care este mai economic decât cel al lui Watt, dar și riscul de explozie. Aceste mașini devin mai compacte și mai simple. Portabile, ele pot fi instalate pe bărci, în ferme pentru a treiera grâul, la morile de cereale sau în ateliere. (…)
Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick
“1.3 Primele locomotive cu abur, construite de galezul Richard Trevithick
Epoca de pionerat, cea mai glorioasă din etapele parcurse de calea ferată, a fost marcată de realizarea, în 1803, de către Richard Trevithick (1771-1833) a primei locomotive cu abur din lume. Locomotiva, denumită “Tram Engine”, a fost construită la forjele din Coalbrookdale între 1802-1803, după planurile lui Trevithick și consta dintr-o mașină cu abur de înaltă presiune, transpusă pe roți cu bandaje netede. Calea de rulare, cu ecartament îngust (917 mm sau 1042 mm după alți autori), era construită din șine de fontă tip Reynolds, utilizate la Coalbrookdale încă din 1767. Șinele de fontă erau montate pe grinzi de lemn, dispuse lungitudinal, al căror ecartament, de 1220 mm era cel utilizat la liniile engleze cu șine de lemn. Locomotiva, ale cărei desene originale se află la Science Museum din Londra, avea diametrul cilindrului – 178 mm, cursa pistonului – 915 mm, presiunea cazanului – 10 at (0,98 Mpa), greutatea în serviciu – 8000 kgf (78,5 kN). Roțile, cu diametrul de 915 mm, erau acționate printr-un sistem de angrenaje de roți dințate. Datorită unui tunel îngust, situat pe traseu, dimensiunile de gabarit ale locomotivei erau limitate la o înălțime maximă de 2440 mm și o lățime de 2560 mm.
Printre alte realizări ale lui Trevithick, din 1803, figurează și o diligență cu abur (Dragonul cu abur). Ea a fost construită la Camborne (Cornwall) și a reușit să se depla-seze cu mijloace proprii până în orașul Plymouth, situat la 100 km distanță. Transpor-tată apoi pe un vas, ea a sosit în mai 1803, la Londra unde a circulat și pe Oxford Street însă nu a reușit să trezească interesul solicitat.
La îndemnul lui Samuel Homfray (1761-1822), proprietarul forjelor din Pen-y-Darren (aproape de Cardiff), Trevithick realizează, în 1804 o a doua locomotivă cu abur asemănătoare, al cărei ecartament era de 1270 mm. După efectuarea primelor probe, locomotiva a remorcat la 21februarie 1804, pe traseul Pen-y-Darren – Abercynon (15 km) un tonaj de 15 tf (147 kN). Viteza maximă atinsă a fost de 5 mile engleze/h (8 km/h) .Despre acest eveniment Richard Trevithick scria unui prieten: “ Ieri am desăvârșit prima noastră călătorie cu mașina; am tras 10 tone de fier, 5 vagoane și 70 de oameni urcați pe ele, pe tot traseul. Am străbătut cam 9 mile în 4 ore și 5 minute, însă a trebuit să doborâm câțiva arbori și să deplasăm din drum mai multe stânci. Mașina a atins aproape 5 mile pe oră; nu am adăugat apă în căldare din momentul plecării și până la terminarea călătoriei”. Parcursul Abercynon – Pen-y-Darren, denumit și “Pen-y-Darren Iron Works”, a fost repetat de mai multe ori, însă șinele din fontă utilizate în acea perioadă erau puțin rezistente și s-au rupt sub greutatea locomotivei, care totuși nu depășea 8-10 tf (98 kN).
În 1805, a fost construită după planurile lui Trevithick, în atelierele din Gateshead (Newcastle) o variantă îmbunătățită a locomotivei din 1804. Ea a fost comandată de Christopher Blackett pentru minele de huilă din Wylam (Northumberland. Deoarece greutatea ei nu-i permitea să circule pe șinele din lemn, locomotiva nu avea să fie utilizată decât ca mașină fixă cu abur.
La 19 iulie 1808, Trevithick prezintă la Londra, lângă Euston Square, pe o linie circulară demonstrativă, amplasată pe un teren împrejmuit (locodrom), locomotiva “ Catch- me- who- can” ( “ Mă prinde cine poate”). Aceasta a reușit să atingă viteza “fabuloasă” pentru epocă de 20 km/h. Publicul putea să o vadă evoluând contra unei taxe de 5 șilingi, iar pentru un șiling în plus putea lua loc și în unicul vagon remorcat de aceasta. După numai câteva săptămâni de demonstrații, rupându-se o șină, locomotiva a deraiat și s-a răsturnat.
Ajuns la capătul resurselor și descurajat, Trevithick și-a îndreptat cercetările spre alte domenii. Astfel, el a inventat, printre altele – elicea (1808-1812), draga și batoza, toate acționate cu abur.
Reîntors în 1827 în Anglia după 11 ani de peregrinări prin America de Sud (Peru, Columbia) și America Centrală (Costa –Rica) – unde acordase asistență tehnică mașinilor cu abur miniere engleze exportate în 1816, Trevihick obține în 1832 brevetul pentru supraîncălzirea aburului înaintea introducerii acestuia în cilindri. Ideile lui Trevithick, foarte avansate pentru epoca sa, au rămas mult timp neutilizate și unele din ele au fost chiar ulterior redescoperite. Printre acestea din urmă figurează principiul simplei aderențe dintre roată și șină (redescoperit în 1812 – 1813 de englezul Blackett), căldarea multitubulară, redescoperită și perfecționată de francezii Gengembre (1821), Seguin (1827) și Legris (1827), precum și emisia aburului prin coș, care a fost reluată în 1816 de George Stephenson.”
Sursa: Căi ferate, transporturi clasice și moderne –Ilie Popescu- București 1987
(...) Succesul său a fost scurt, iar în 1826 Războiul Civil l-a forțat să se întoarcă la Dartford, Anglia, ruinat. În timpul călătoriei sale, îl întâlnește pe Robert Stephenson în Columbia. Deși întâlnirea este fericită, ambii bărbați nu prea au ce să-și spună.
Richard Trevithick moare în Dartford și este îngropat într-un mormânt anonim.Fiul său, Francis Trevithick, ajunge supraveghetor la Great Jonction Railway (GJR) care va adera la London and North Western Railway (LNWR).El este cel care pune bazele locomotivei LNWR Cornwall.
Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick
https://fr.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:Trevithick_Richard_Linnell.jpg
Richard Trevithick, portret de John Linnell, 1816
https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:TrevithicksEngine.jpg
Locomotiva lui Trevithick din 1802, Model reconstruit si expus la National Waterfront Museum din Swansea, Wales.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:Locomotive_trevithick.svg
Locomotiva construită de Trevithick în 1804. Aceasta a remorcat la 22 februarie 1804, un tonaj de 15 tone forță pe traseul Penydarren –Abercynon (15 km) cu viteza maximă de 8 km/h.
https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:Trevithick's_steam_circus.jpg
Locomotiva –Mă prinde cine poate -pe locodromul din Londra (1808)
https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:TrevithickStatueNew2.jpg
Statuia lui Richard Trevithick din fața bibliotecii din Camborne, Cornwall.
https://bg.wikipedia.org/wiki/Ричард_Тревитик#/media/File:Richard_Trevithick_plaque_London.jpg
Memorialul Richard Trevithick din Londra
Voi începe cu Richard Trevithick, considerat realizatorul primei locomotive cu abur, deși au existat mai mulți constructori de locomotive și înaintea lui și după el.
Richard Trevithick
Richard Trevithick (născut la Camborne pe 13 aprilie 1771 - decedat la Dartford pe 22 aprilie 1833). Este un inventator britanic de care abundă începutul sec. XIX, căruia îi datorăm motorul cu abur de înaltă presiune și primul tren tractat de o locomotivă. La începutul revoluției industriale, el a înțeles numeroasele aplicații posibile ale motoarelor cu abur și schimbările considerabile pe care acestea le-ar aduce.Pe de altă parte a avut puțin succes în a obține soluții operaționale viabile din prototipurile sale și a murit în sărăcie.Inginer minier ca și tatăl său, s-a născut în Camborne, în regiunea minieră din Cornwall (Marea Britanie), avându-l vecin pe William Murdoch, unul din pionerii mașinilor cu abur.Experiențele acestuia, care folosea aburul ca mijloc de propulsie a unui vehicul pe șosea sunt o sursă de inspirație pentru Trevithick. El participă activ la eforturile locale de a sparge monopolul stabilit de James Watt cu motorul său cu abur, prin proiectarea unei noi generații de mașini. Astfel între anii 1797 – 1799, el dezvoltă un motor cu abur de înaltă presiune,care prin îndepărtarea condensatorului și evacuarea aburului direct în atmosferă, crește puterea motorului care este mai economic decât cel al lui Watt, dar și riscul de explozie. Aceste mașini devin mai compacte și mai simple. Portabile, ele pot fi instalate pe bărci, în ferme pentru a treiera grâul, la morile de cereale sau în ateliere. (…)
Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick
“1.3 Primele locomotive cu abur, construite de galezul Richard Trevithick
Epoca de pionerat, cea mai glorioasă din etapele parcurse de calea ferată, a fost marcată de realizarea, în 1803, de către Richard Trevithick (1771-1833) a primei locomotive cu abur din lume. Locomotiva, denumită “Tram Engine”, a fost construită la forjele din Coalbrookdale între 1802-1803, după planurile lui Trevithick și consta dintr-o mașină cu abur de înaltă presiune, transpusă pe roți cu bandaje netede. Calea de rulare, cu ecartament îngust (917 mm sau 1042 mm după alți autori), era construită din șine de fontă tip Reynolds, utilizate la Coalbrookdale încă din 1767. Șinele de fontă erau montate pe grinzi de lemn, dispuse lungitudinal, al căror ecartament, de 1220 mm era cel utilizat la liniile engleze cu șine de lemn. Locomotiva, ale cărei desene originale se află la Science Museum din Londra, avea diametrul cilindrului – 178 mm, cursa pistonului – 915 mm, presiunea cazanului – 10 at (0,98 Mpa), greutatea în serviciu – 8000 kgf (78,5 kN). Roțile, cu diametrul de 915 mm, erau acționate printr-un sistem de angrenaje de roți dințate. Datorită unui tunel îngust, situat pe traseu, dimensiunile de gabarit ale locomotivei erau limitate la o înălțime maximă de 2440 mm și o lățime de 2560 mm.
Printre alte realizări ale lui Trevithick, din 1803, figurează și o diligență cu abur (Dragonul cu abur). Ea a fost construită la Camborne (Cornwall) și a reușit să se depla-seze cu mijloace proprii până în orașul Plymouth, situat la 100 km distanță. Transpor-tată apoi pe un vas, ea a sosit în mai 1803, la Londra unde a circulat și pe Oxford Street însă nu a reușit să trezească interesul solicitat.
La îndemnul lui Samuel Homfray (1761-1822), proprietarul forjelor din Pen-y-Darren (aproape de Cardiff), Trevithick realizează, în 1804 o a doua locomotivă cu abur asemănătoare, al cărei ecartament era de 1270 mm. După efectuarea primelor probe, locomotiva a remorcat la 21februarie 1804, pe traseul Pen-y-Darren – Abercynon (15 km) un tonaj de 15 tf (147 kN). Viteza maximă atinsă a fost de 5 mile engleze/h (8 km/h) .Despre acest eveniment Richard Trevithick scria unui prieten: “ Ieri am desăvârșit prima noastră călătorie cu mașina; am tras 10 tone de fier, 5 vagoane și 70 de oameni urcați pe ele, pe tot traseul. Am străbătut cam 9 mile în 4 ore și 5 minute, însă a trebuit să doborâm câțiva arbori și să deplasăm din drum mai multe stânci. Mașina a atins aproape 5 mile pe oră; nu am adăugat apă în căldare din momentul plecării și până la terminarea călătoriei”. Parcursul Abercynon – Pen-y-Darren, denumit și “Pen-y-Darren Iron Works”, a fost repetat de mai multe ori, însă șinele din fontă utilizate în acea perioadă erau puțin rezistente și s-au rupt sub greutatea locomotivei, care totuși nu depășea 8-10 tf (98 kN).
În 1805, a fost construită după planurile lui Trevithick, în atelierele din Gateshead (Newcastle) o variantă îmbunătățită a locomotivei din 1804. Ea a fost comandată de Christopher Blackett pentru minele de huilă din Wylam (Northumberland. Deoarece greutatea ei nu-i permitea să circule pe șinele din lemn, locomotiva nu avea să fie utilizată decât ca mașină fixă cu abur.
La 19 iulie 1808, Trevithick prezintă la Londra, lângă Euston Square, pe o linie circulară demonstrativă, amplasată pe un teren împrejmuit (locodrom), locomotiva “ Catch- me- who- can” ( “ Mă prinde cine poate”). Aceasta a reușit să atingă viteza “fabuloasă” pentru epocă de 20 km/h. Publicul putea să o vadă evoluând contra unei taxe de 5 șilingi, iar pentru un șiling în plus putea lua loc și în unicul vagon remorcat de aceasta. După numai câteva săptămâni de demonstrații, rupându-se o șină, locomotiva a deraiat și s-a răsturnat.
Ajuns la capătul resurselor și descurajat, Trevithick și-a îndreptat cercetările spre alte domenii. Astfel, el a inventat, printre altele – elicea (1808-1812), draga și batoza, toate acționate cu abur.
Reîntors în 1827 în Anglia după 11 ani de peregrinări prin America de Sud (Peru, Columbia) și America Centrală (Costa –Rica) – unde acordase asistență tehnică mașinilor cu abur miniere engleze exportate în 1816, Trevihick obține în 1832 brevetul pentru supraîncălzirea aburului înaintea introducerii acestuia în cilindri. Ideile lui Trevithick, foarte avansate pentru epoca sa, au rămas mult timp neutilizate și unele din ele au fost chiar ulterior redescoperite. Printre acestea din urmă figurează principiul simplei aderențe dintre roată și șină (redescoperit în 1812 – 1813 de englezul Blackett), căldarea multitubulară, redescoperită și perfecționată de francezii Gengembre (1821), Seguin (1827) și Legris (1827), precum și emisia aburului prin coș, care a fost reluată în 1816 de George Stephenson.”
Sursa: Căi ferate, transporturi clasice și moderne –Ilie Popescu- București 1987
(...) Succesul său a fost scurt, iar în 1826 Războiul Civil l-a forțat să se întoarcă la Dartford, Anglia, ruinat. În timpul călătoriei sale, îl întâlnește pe Robert Stephenson în Columbia. Deși întâlnirea este fericită, ambii bărbați nu prea au ce să-și spună.
Richard Trevithick moare în Dartford și este îngropat într-un mormânt anonim.Fiul său, Francis Trevithick, ajunge supraveghetor la Great Jonction Railway (GJR) care va adera la London and North Western Railway (LNWR).El este cel care pune bazele locomotivei LNWR Cornwall.
Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick
https://fr.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:Trevithick_Richard_Linnell.jpg
Richard Trevithick, portret de John Linnell, 1816
https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:TrevithicksEngine.jpg
Locomotiva lui Trevithick din 1802, Model reconstruit si expus la National Waterfront Museum din Swansea, Wales.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:Locomotive_trevithick.svg
Locomotiva construită de Trevithick în 1804. Aceasta a remorcat la 22 februarie 1804, un tonaj de 15 tone forță pe traseul Penydarren –Abercynon (15 km) cu viteza maximă de 8 km/h.
https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:Trevithick's_steam_circus.jpg
Locomotiva –Mă prinde cine poate -pe locodromul din Londra (1808)
https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Trevithick#/media/File:TrevithickStatueNew2.jpg
Statuia lui Richard Trevithick din fața bibliotecii din Camborne, Cornwall.
https://bg.wikipedia.org/wiki/Ричард_Тревитик#/media/File:Richard_Trevithick_plaque_London.jpg
Memorialul Richard Trevithick din Londra
