Inginer Nicolae Cătuneanu

  • Vizualizări Vizualizări: 24
  • Ultima actualizare Ultima actualizare:
  • Bootstrap Example
    !!!Atenţie:Acest articol este în lucru!!!
    https://forum.lokomotiv.ro/threads/automotorul-cfpv-produs-de-astra-in-1935.6330/post-168609

    Inginer Nicolae CătuneanuIMG_20200519_221450.jpg

    de Constantin Dobrescu și și Radu Cătuneanu

    Din revista https://casadecultura.ro/wp-content/uploads/pdf/revistaAtitudini/Revista_Atitudini_aprilie_2019.pdf


    Un proverb rusesc spune: „Trăieşti atât timp cât alţii îşi aduc aminte de tine”. Acesta este rolul biografiilor, memoriilor şi al tuturor lucrărilor care au legătură cu subiectul pe care îl abordăm. Facem acest lucru încercând să recuperăm tăcerea cu care, între alţii, pe nedrept a fost răsplătit cel care a fost ing. Nicolae Cătuneanu. Nicolae Cătuneanu s-a născut în anul 1891 la Slatina într-o familie cu veche tradiţie de militari. Tatăl său a fost Iancu Cătuneanu, ofiţer în Armata Română, cel care, căpitan fiind la Craiova, l-a provocat la duel în anul 1908 pe căpitanul Alexandru Sturdza, fiul primului-ministru din perioada respectivă. Fiul lui Dimitrie Sturdza, proaspăt venit din Germania, a acuzat în presă întreg corpul ofiţeresc de furt sistematic. Singurul ofiţer din întreaga ţară care s-a simţit ofensat şi i-a cerut să își retragă acuzaţiile care lezau onoarea Armatei Române, sau să divulge cine fură, a fost I. Cătuneanu. Ţinând cont de tradiţie, probabil că procentul ofiţerilor care nu furau nu era prea mare..Totul s-a terminat printr-un duel în care Sturdza, ajuns între timp maior, a fost rănit, iar I. Cătuneanu a fost dat afară din armată. Niciun ofiţer nu a vrut să fie martor de partea lui I. Cătuneanu, ori pentru că se simţeau cu musca pe căciulă, ori pentru că se temeau de repercusiuni într-o ţară cu moravuri pur balcanice. A fost reintegrat în armată în

    recunoaştere - F-5,care avea nevoie de un fotograf experimentat, dar era nevoie şi de condiţia de a deveni personal navigant. La încorporarea viitorului observator, de la declanşarea războiului, situaţia frontului, era următoarea; în vara anului 1914 s-a declanşat Primul Război Mondial, care a debutat cu începerea luptelor, cu precădere în Europa, unde s-a produs conflictul. În decembrie 1914, fronturile s-au stabilizat în teatrele de operaţii din răsăritul Franţei şi s-au înfruntat armatele franceze şi engleze, pe de o parte şi armata germană de cealaltă parte. O altă zonă, a fost cea Occidentală, a Rusiei, în care diviziile germane şi austro-ungare, le-au înfruntat pe cele ruseşti, dar în secundar alt front a fost deschis în Peninsula Balcanică, unde rezistenţa Serbiei, a fost făcută cu succes, atacurilor iniţiale ale Austro-Ungariei. În această situaţie, armatele României, faţă de acest mare conflict Regele Carol I a convocat; Consiliul de Coroană, întrunit la Castelul Peleş din Sinaia, în data de 3 august 1914. Acesta a cerut intrarea în război, alături de Puterile Centrale, însă în final s-a luat hotărârea şi decis – proclamarea neutralităţii. În urma insistenţei Șefului Guvernului României, Ion I. C. Brătianu, care a fost sprijinit şi de Principele Ferdinand I, moştenitorul tronului. Motivul principal al proclamării neutralităţii, a fost lipsa de pregătire şi dotarea armatei române cu tehnică de luptă şi armament, la nivelul celorlalte armate.

    Ing. N. Cătuneanu a militat pentru electrifi carea aceste reţele de linii, care era proprietatea Prefecturii Prahova. Fiind vremuri tulburi, la ASTRA nu au mai fost construite alte Automotoare similare, ci numai cele după licenţă germană, identice cu cele fabricate în Graz, cu motor Diesel de 120 CP și maximum 70Km/oră (24 Automotoare). După ocuparea sovietică, cele 3 Automotoare au fost utilizate exclusiv de securitate pentru „operaţiuni speciale” în întreaga ţară. Ultimul exemplar a fost ţinut mult timp în cimitirul de locomotive și vagoane de la Brașov, înainte de a fi tăiat și dat la fi er vechi. După război, activitatea la Gara de Nord a Ploieștiului a intrat și este într-un continuu declin. Glorie și decădere. Istorie. În 1934 ing. Nicolae Cătuneanu a fost numit Director General al CFPV. A fost apreciat „drept unul din valoroșii membri ai corpului nostru ingineresc din industria de petrol” – după cum se menţiona în Monitorul Petrolului Român nr.7/1934. Iubea drumeţiile. În calitate de membru al Turing Clubului Ploiești a militat pentru dezvoltarea turismului montan. A fost direct implicat și în construirea celor două vile de odihnă pentru salariaţii CFPV de la Cheia – devenite după Naţionalizare „vilele CC” și imediat după 1990 „vilele SRI”. Acum nu se știe cine sunt proprietarii. Familia Cătuneanu are o poză din 1934 din timpul construirii primei vile. A fost pasionat de aviaţie, drept pentru care a urmat cursuri de pilotaj și a obţinut brevet de pilot. A fost fondator al Aeroclubului Regal Prahova alături de Principele George Valentin Bibescu. Împreună cu alţi cetăţeni ai Ploieștiului a iniţiat și susţinut inclusiv fi nanciar construirea aeroportului de la Strejnic și achiziţionarea unor avioane germane de școală și antrenament. Aeroclubul Strejnic a fost înfi inţat în anul 1936. A adus în ţară din Germania unul dintre cele 4 avioane cu dublă manșă, împreună cu un instructor de zbor. A făcut o escală de realimentare la Lvov, care era pe vremea aceea în Polonia. S-a implicat și în repararea bisericii Sf. Pantelimon din Ploiești după cutremurul din 1940. A fost membru al Societăţii pentru Protecţia Animalelor înfi inţată în 1926, alături de Dem. I. Nicolaescu, av. C. Ceruleanu și ing. Al. Manoliu. De asemenea, a fost membru al Asociaţiei Inginerilor din România, al Ateneului Popular „Spiru Haret” înfi inţat de liberalii prahoveni, precum și al Ateneelor „Prahova” și „Paradis”, pe care le-a sprijinit fi n a n c i a r . Ing. N. Cătuneanu a fost liberal, dar avea prieteni foarte buni ţărăniști și socialiști (ramura Titel Petrescu). Pe vremea aceea, relaţiile de prietenie și convingerile politice nu se prea intersectau, iar relaţiile sociale erau intense. În perioada rebeliunii legionare a primit scrisori de ameninţare cu moartea, la fel cum au primit mulţi cetăţeni de vază ai Ploieștiului. În calitate de șef de sector al liberalilor din zona Moreni, făcea parte din Comitetul de propagandă al PNL din Prahova, alături de ing. P.Bejan, prof. C. Rigu, C. Nasopol, generalul L. Caracaș, N. Provian, prof. Stoica Teodorescu, G. Carp si alţii. Scopul acelui comitet era să organizeze lupta pentru „răsturnarea nefastului regim naţional-ţărănesc”. A susţinut Conferinţe la Cercul de Studii al PNL Ploiești despre modernizarea transportului feroviar și colaborarea cu industria petrolieră, etc. În septembrie 1928 îl găsim pe ing. N. Cătuneanu implicat în campania electorală pentru alegerile Consiliului Judeţean. Pe lista candidaţilor fi gurează și ing. N. Cătuneanu, ing. P. Bejan, av. V. Rădulescu, P. Protopopescu, etc. Deviza omului politic N. Cătuneanu era: „Patriotism, cinste, dreptate, democraţie”, c u care încheia orice cuvântare. După evenimentele de la sfârșitul anului 1989 cu deviza neofi cială: „La vremuri noi, tot noi”, noţiuni ca patriotism, onoare, morală au devenit brusc desuete, apărând în locul atitudinii patriotice activitatea patrihoţică. Ing. N. Cătuneanu a făcut parte din elita tehnică a PNL Prahova, care a îmbinat armonios politica cu profesia. Nu s-a manifestat zgomotos pe scena politică, ci a preferat discreţia; a rostit cuvântări în momentele când s-a impus. Permanent s-a manifestat pentru unitate politică, pentru înlăturarea disensiunilor, pentru coeziunea liberalilor. Era un om pe care se conta, drept pentru care și-a atras simpatia celor din jur. A întreţinut relaţii profesionale apropiate cu specialiști din industria petrolieră, ca inginerii: C. Osiceanu, C. Bărbăcioru, C. Dacu, I. Boambă, Th . Ficșinescu, C. Toroceanu- acesta fi ind Șeful Conductelor de Petrol ale Statului. A participat în ziua de 31 martie 1931 la Ceaiul oferit de Asociaţia Industriașilor de Petrol la Athenée Palace în onoarea Sir Henry Deterding, Președintele Concernului Royal Dutch-Shell, proprietarul Societăţii Petroliere Astra Română.

    Lagărul de la SOPRON-UNGARIA martie 1918. Scrisoare 13 martie 1918 După terminarea războiului, a plecat să studieze la Freiberg la Facultatea de Mine şi Tehnologie (înfiinţată in 1765). După terminarea studiilor s-a însurat cu o fostă supusă a imperiului austro-ungar de origine slovacă, născută la Viena şi a cărei familie era stabilită în Praga, Eufrosina Slamka. Au avut doi băieţi. Ion Nicolae s-a născut în 1922; a terminat şcoala de aviaţie la sfârşitul războiului, a ajuns comandantul aeroportului militar Craiova, a fost dat afară din armată în perioada epurărilor, a ajuns tehnician şi a lucrat în domeniul construcţiilor în Ploieşti. Traian Vladimir s-a născut în 1925; a urmat Facultatea de Drumuri şi Poduri şi a lucrat toată viaţa ca inginer constructor în domeniul petrolier tot în Ploieşti. Actualmente, amândoi sunt decedaţi. Reîntors în ţară, a fost angajat la o societate petrolieră în Moreni, pe post de inginer. Ulterior s-a mutat la Ploieşti, lucrând iniţial tot în domeniul petrolier. A fost Director al Şantierelor Societăţii „Cometa” şi al Societăţii „Foring” (conform: „Analele Minelor din România” nr 4/1934). Ploieştiul s-a înfiripat pornind de la un popas pentru carele care făceau negoţ între Bucureşti şi Braşov, de unde şi tradiţia numărului mare de crâşme. A fost înfiinţat oficial ca oraş de către Mihai Viteazul în 1597. S-a dezvoltat ca oraş de negustori, până la începerea exploatărilor petroliere. Apariţia rafinăriilor a dus la dezvoltarea rapidă a oraşului, apariţia fabricilor, transformarea într-un oraş cosmopolit. Existau „coloniile” (cartierele) rafinăriilor cu englezi, olandezi, belgieni, francezi, americani. Erau comunităţi de macedoneni, greci, albanezi, bulgari (îşi ziceau sârbi), evrei, ţigani, italieni, germani. Viaţa socială era efectiv foarte bogată în evenimente (societăţi de binefacere, serbări de tot felul, baluri pentru strângerea de fonduri pentru diverse ajutoare, activităţi filantropice, activităţi în cluburi etc.). Inclusiv în timpul războiului. O formulă de salut frecventă era: „Am onoarea (să vă salut)!”. Generaţia atomizată de astăzi nu poate înţelege aşa ceva. Dezvoltarea industrială rapidă a dus la descoperirea limitelor reţelei feroviare naţionale (CFR). Pentru realizarea legăturilor la cele 12 rafinării din jurul Ploieştiului s-a ajuns la concluzia că este nevoie să se dezvolte o reţea feroviară proprie. În 1904 Guvernul a aprobat un împrumut de 2 milioane lei (sacul de făină costa 1 leu) Prefecturii Prahova pentru construirea reţelei de căi ferate judeţene care va purta denumirea de CFPV (Căile Ferate Ploieşti Văleni). Un merit deosebit l-a avut Prefectul Luca Elefterescu. Fosta lui casă adăposteşte astăzi Muzeul Ceasului din Ploieşti. Prima etapă a fost finalizată în 1908. Ulterior s-a extins cu legături la toate rafinăriile, inclusiv la Moreni, plus legături la uzinele militare (Plopeni, Mija). Societatea CFPV a avut la conducere ingineri de valoare, de exemplu: V. Haret şi Gh. Coconea, dar mai ales N. Drogheanu. CFPV a fost singura societate privată de transport feroviar din sudul României, o societate particulară existând şi în nord-vestul României Mari, încă de pe vremea imperiului austro-ungar. Motivaţia realizării legăturii Ploieşti-Văleni (extinsă până la Măneciu Ungureni) a fost în primul rând pentru că zona era foarte bogată (livezi, păşuni, păduri), dar şi din cauza numărului din ce în ce mai mare de muncitori care făceau naveta. În plus, a contat şi autoritatea savantului Nicolae Iorga, care avea casa la Văleni de Munte, unde se ţineau celebrele Cursuri de Vară. Ing. N. Cătuneanu a ajuns Director Tehnic la CFVP. CFR era subvenţionat de stat, dar societatea particulară trebuia să se menţină şi să se dezvolte prin resurse proprii. Din acest motiv s-au luat mai multe măsuri, inclusiv tehnice, pentru eficientizarea transportului feroviar, astfel încât CFPV să devină profitabilă. Una dintre ele a fost introducerea automotoarelor cu motor Diesel. În Transilvania circulau automotoare cu motoare cu abur, cu motoare pe benzină, încă de pe vremea imperiului, ulterior cu motoare Diesel, deci se cunoşteau avantajele utilizării lor. Ing. N. Cătuneanu s-a deplasat în Germania, unde a stabilit împreună cu specialiştii de acolo soluţia tehnică avansată şi detaliile de echipare ale unui tip nou de automotor. Rezultatele fiind pozitive, CFVP a comandat la ASTRA ARAD asamblarea a trei automotoare la care s-au adus îmbunătăţiri faţă de cele importate sau cele care se fabricau sub licenţă la Arad. Cele trei automotoare cu indicativele: AB mot 401, 402 şi 403 au fost unice ca execuţie, cu multe inovaţii tehnice. Motoarele Diesel de 225 CP erau de la MAN, generatorul electric, cele şase motoare electrice, variatorul de turaţie şi restul instalaţiilor electrice de ultimă generaţie erau de la AEG. Viteza maximă era de 100 Km/oră. Familia mai deţine o poză a unui automotor 400 AB mot.IMG_20200519_221706.jpg
    La 1 noiembrie 1936, cu ocazia festivalului Asociaţiei Muzicale „Pelişor” organizat în onoarea profesorului şi compozitorului I.C. Danielescu, care a avut loc în Amfiteatrul Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel”, inginerului N. Cătuneanu i s-a acordat o diplomă de onoare. Pentru ziaristul Stavăr, directorul proprietar al gazetei „Virtutea” din Ploieşti, ing. N.Cătuneanu era ”Românul, oţelitul patriot, omul minte superioară”. În ziua de 27 noiembrie 1944 a participat împreună cu primarul Ploieştiului -G. Vasilescu, av. ConstantinescuBordeni, prof. I. Grigore, av. Nae Atanasiu, av. G. Manolescu şi alţii la audierea Conferinţei pe care prof. univ. Gh. Brătianu - căpitan (rez.) de artilerie a prezentato în Amfiteatrul Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel”, sub auspiciile Asociaţiei Profesorilor Secundari din Ploieşti, intitulată „ Misiunea istorică a Ungariei”. Ing. N. Cătuneanu a fost apropiat de profesorii I.Th. Grigore şi N.Simache de care îl legau aceleaşi idealuri liberale. Împreună cu aceştia era membru al Asociaţiei Prietenii Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel” care avea ca scop strângerea de fonduri necesare refacerii monumentalei clădiri a liceului, distrusă de raiduri ale aviaţiei angloamericane. Această Asociaţie s-a constituit la 24 ianuarie 1945, preşedinte fiind C. Ceruleanu. Mai făceau parte şi ing. P. Bejan, Ştefan Moţoiu, V. Nicolau, prof. C.M. Râpeanu, Toma Socolescu, etc. Ca luptător pentru Reîntregirea Hotarelor României, ing. N. Cătuneanu a semnat şi a participat la întrunirea de protest a liberalilor contra hotărârii Ligii Naţiunilor în problema optanţilor unguri, adunare care a avut loc în sala cinematografului Odeon din Ploieşti în ziua de 25 martie 1928. Presa prahoveană consemnează participarea ing. N. Cătuneanu la primirea la Ploieşti a deputatului francez Charles Bertrand, preşedintele Federaţiei Interaliate a foştilor luptători din Paris. Acesta a sosit la Ploieşti în ziua de 25 septembrie 1928, la invitaţia societăţii „ Apărătorii Patriei”. Alături de ing. P. Bejan, ing. N. Cătuneanu s-a implicat în anul 1929, ca fost artilerist, în ridicarea Monumentului Artileriei, care urma să evoce eroismul şi tenacitatea tunarilor care au luptat în Marele Război al Reîntregirii. Ing. N. Cătuneanu era vicepreşedintele Uniunii Ofiţerilor de Rezervă-secţia Prahova, al cărei preşedinte era Gh. Ballif, organizaţie care s-a înscris întrun cadru festiv în data de 14 ianuarie 1939 în Frontul Renaşterii Naţionale „pentru a ne servi până la sacrificiu Ţara şi Regele”. Documentul respectiv a fost semnat de aproape toată elita culturală şi tehnică a Ploieştiului, printre care amintim pe: prof. D.Munteanu-Râmnic, av. C. Ceruleanu- fost senator, col. C.Tacit, Gh. Iosifescu - Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, col. dr. Al. Constantinescu, col. V. Petheu, cap. A. Fătuleţ, av. Gh. Nicodinescu, av. V. Nicolau, I. Manolescu, Gh. Brănescu, ing. Al. Manoliu, ing. D. Ionescu, cap. I.Papadopol, profesorii D. Savu, Gh. Ştefan, după cum consemnează ziarul „România” din 16 ianuarie 1939.